A venit vara, a venit (sau o să vină) și vacanța, zic să fac și un articol de recomandări cu niscai cărți (mai ușurele) de citit. Am ales 10 cărți (ca să mă pot limita într-un fel și să nu fac un articol cu cărți de-a valma), 5 de ficțiune și 5 de nonficțiune, să fie de toate pentru toți.
Eu m-am grăbit și am bifat deja vacanța pe anul ăsta, iar criteriul de selecție a cărților luate în bagaj a fost dimensiunea slim (foarte profi, știu). Așa am citit două cărți chiar ușurele (și la propriu și la figurat), care cred că sunt bune de luat în vacanță ca lectură de relaxare. Prima carte este un volum de proză scurtă, un debut al unui tânăr scriitor român, A râs și tata, de Remus Boldea, o colecție de povestiri care se citesc repede (într-o dimineață la plajă, de exemplu), ceea ce reprezintă una dintre cele mai mari calități ale sale.
Celălalt volum slim din bagaj a fost o apariție mai veche, o carte pe care am citit-o din dorința de-a afla motivele care au stat la baza succesului fenomenal al seriei: este vorba despre Sarabanda răposaților, de San Antonio. San Antonio este atât numele protagonistului seriei (o serie cu nu mai puțin de 175 de volume), cât și pseudonimul autorului (Frédéric Dard, și el un personaj în sine), iar cărțile sale s-au vândut în milioane de exemplare. Am citit și, da, m-am lămurit: un roman cu detectivi, mult umor și culoare locală (luată din localitățile Franței), cu puțină corectitudine politică (de fapt, mai exact ar fi să spun că nu are deloc), un stil jucăuș (o joacă ce include și cititorul, ceea ce e simpatic) și jemanfișist (batjocoritor, mai degrabă, dar am zis să fiu o doamnă). Mi-a plăcut, m-a amuzat, m-a surprins, dar mi-a ajuns. Poate dac-o descopeream mai la tinerețe mai băgam câteva (zeci de) volume, dar acum simt că nu-mi mai trebuie. Într-o altă vacanță, cine știe?, dar acasă, uitându-mă la rafturile întregi de cărți necitite, simt că n-are rost să insist.
Cartea verii pentru mine, una pe care o recomand de mai bine de o lună deja, dar simt nevoia s-o tot fac, este Tyll, de Daniel Kehlmann. Un roman cu atmosferă medievală, foarte bine scris și construit, cu un protagonist care este, în sine, un personaj extrem de atrăgător și de incitant (jongleurul Till Eulenspiegel, sau Ulenspiegel, în română Til Buhoglindă). Romanul este alcătuit din mai multe povești care se întretaie, iar Tyll este când aproape, când departe de narațiune (ceea ce-i accentuează și mai mult aura de personaj legendar). Povestea se citește ușor și urmează chiar să fie adaptată într-un film pe Netflix, așa că puneți mâna și citiți mai întâi cartea. Și, dacă tot suntem la capitolul „citiți mai întâi cartea”, săptămâna asta (pe 15 iulie, mai exact) se lansează ecranizarea după Acolo unde cântă racii, de Delia Owens, o altă carte perfectă de citit vara, așa că aveți grijă să vă faceți tema din timp și aici.
Închei recomandările de ficțiune estivală cu antologia coordonată de Andreea Răsuceanu, Cartea orașelor, care este atât o carte de vacanță, cât și o vacanță în sine, întrucât prilejuiește o plimbare prin 16 orașe ale României, fiecare cu specificul său urbanistic și istoric. Este, deopotrivă, o bună ocazie pentru a te simți bine ca turist în propria țară, cât și un fel de panoramă a literaturii române contemporane, prin cele 16 stiluri diferite ale povestitorilor. Mie mi-a plăcut plimbarea și specificul antologiei, care poate fi și un fel de „vacanță imaginară”, gen ziua (sau săptămâna) și orașul. E chiar un mod plăcut de evadare și prilej pentru a plănui vacanțe viitoare.
Secțiunea de recomandări nonfiction o încep cu o carte la care țin mult și care chiar e o lectură agreabilă de vacanță (e testată, mergeți pe încredere), și anume Născut în afara legii. Amintiri dintr-o copilărie sud-africană, de Trevor Noah. E o carte cu mult umor, emoționantă și inspiratoare, o carte născută dintr-o realitate foarte tristă, dar care reușește să fie extrem de luminoasă. Pare aproape o blasfemie să spui că un memoir despre copilăria petrecută în Africa de Sud din timpul apartheidului este o carte luminoasă și cu mult umor, însă ăsta e purul adevăr. Trevor Noah vorbește și despre discriminare, și despre ură, și despre violență, dar și despre faptul că pe lângă toate realitățile astea urâte (pe care nu le ascunde sub preș, ci le expune), mai există și iubire, și umor, și bunăvoință, și deschidere, și frumusețe. Pe scurt, o poveste de viață, cu bune și cu rele, frumos scrisă și ușor de citit. Disclaimer: la anumite pasaje e posibil să izbucniți într-un râs isteric și s-ar putea să se uite lumea ciudat la voi. Dați vina pe Trevor, el n-o să se supere.
Tot un memoir seducător este și Gust. Autobiografia mea culinară, de Stanley Tucci, o carte despre amintiri de familie și mâncare. Multă mâncare. Aproape numai mâncare, de fapt. Și ca să fie treaba bine făcută, Tucci dă și rețete (om serios, nu se joacă cu poftele cititorilor). Tot ca un fel de disclaimer, vreau să menționez că eu nu sunt o persoană pofticioasă în general. Nu mi se face poftă când văd mâncare (nici măcar la emisiunile cu chefi și cuțite) și nici nu stau cu orele să mă gândesc la ce-aș mai mânca/găti/comanda etc. Gătesc și de plăcere și de nevoie, dar fără să fac mare caz de asta. Cu toate astea m-a terminat Tucci cu rețetele și cu amintirile lui despre mâncare. Pentru că mâncarea descrisă de el nu e doar mâncare, e iubire, e fericire. Nu știu dacă e posibil să citești cartea asta fără să ți se facă poftă să gătești absolut toate felurile menționate acolo. E incredibil, vă rog să mă credeți!
Revenind puțin cu picioarele pe pământ, vă recomand în continuare un alt volum de amintiri (ultimul din articol, promit), și anume Căzuți din junglă. Povestirile unui explorator, de Sandu N. Stermin (o continuare naturală a unui alt volum al autorului apărut în toamna trecută, Călătorie în jurul omului). Sandu Stermin este ornitolog de meserie, dar se simte prin fiecare rând scris (și în fiecare interviu) pasiunea lui de explorator și naturalist, de aventurier de modă veche: îl și vezi alături de Darwin la bordul lui Beagle sau făcând inventarul speciilor naturale alături de Buffon (naturalistul, nu fotbalistul). Scriitura lui e ușor poetică și uneori chiar afectată, pe alocuri (mă rog, afectată după gustul meu), dar este de o onestitate care te convinge și te cucerește. Sandu Stermin nu enumeră sec specii de animale și areale vizitate, el își propune să reînnoade legăturile pierdute dintre om și mediul său natural. De exemplu, titlul volumului nu este doar o parafrază căutată, ci este o trimitere care-și propune în mod direct să ne responsabilizeze și să ne facă să vedem natura cu alți ochi (dau imediat un citat pentru ilustrare). În plus, are un mod foarte personal de-a pune laolaltă viața noastră urbană, industrializată, cu cea naturală, pe care mulți dintre noi o simțim mai degrabă străină și îndepărtată, reușind, astfel, o apropiere care te obligă să fii părtaș. E un volum care se citește ușor și care oferă și multe informații utile și surprinzătoare și care, la fel ca antologia menționată mai sus, poate fi el însuși prilej de vacanță (eu una sigur nu o să ajung în 99% dintre locurile explorate de Sandu Stermin). Iată și citatul promis, mi se pare revelator pentru stilul și conținutul cărții:
„(p. 23)
Următorul volum este o carte de popularizare a științei, o nouă istorie complementară celei tradiționale, evenimențiale, o istorie care urmărește evoluția culturii și a civilizației prin prisma evoluției mijloacelor de măsurare a timpului, adică a ceasurilor: Despre timp. O istorie a civilizației in douăsprezece ceasuri, de David Rooney. Cartea se citește foarte ușor și e mai interesantă decât, poate, ar da de înțeles titlul (de obicei timpul este o noțiune abstractă, dar aici autorul încearcă s-o facă cât se poate de concretă și de inteligibilă). Alcătuită din mici povești istorice sau locale surprinzătoare, fiecare capitol e construit în jurul unui ceas (cadranul solar din Roma antică sau Ceasul Bursei de Mărfuri din Amsterdam, de exemplu) și al unei idei fundamentale (puterea, ordinea, cumpăratea, identitatea, războiul etc.). Mie mi-a plăcut mai mult decât m-aș fi așteptat, a fost o surpriză plăcută și incitantă, iar scriitura lejeră și felul în care este organizată pe capitole de sine stătătoare o face ușor de citit.
Și, în cele din urmă, închei seria recomandărilor cu o carte tot de istorie, o traducere recentă, Regele ucis de-un porc. O moarte infamă la originea emblemelor Franței, de Michel Pastoureau, o istorie alternativă, scrisă în bunul stil clasic al istorilor francezi ai mentalităților, și care pornește de la un eveniment aparent nesemnificativ al istoriei Franței (moartea prematură a prințului moștenitor într-un accident stupid în care au fost implicați un porc și un cal), dar care a schimbat (spune istoricul francez, întreg cursul istoriei Franței). De schimbat e clar că l-a schimbat, întrucât pe tron a ajuns altcineva decât cel pregătit ani la rând să preia conducerea, însă cea mai interesantă parte a cărții este dată de stilul scriiturii și de detaliile de epocă surprinzătoare, precum și de interpretările simbolice ale autorului. Pastoureau este un renumit heraldist și istoric al culturii (specializat, pe lângă embleme și în istoria culorilor), iar volumul de față este mic și ușor de citit (are chiar și dimensiunea slim preferată de unii cititori în vacanțe).
Eu m-am grăbit și am bifat vacanța anul ăsta, însă mi-am propus ca, pe lângă lecturile obișnuite, să-mi îngădui vara asta încă 3 evadări ficționale, câte una pe lună, după cum urmează: în iulie mi-am propus să citesc romanul istoric Fiica măcelarului, de Ianiv Yczkovits, în august un romance contemporan, Castelul de hârtie, de Miranda Cowley Heller, și în septembrie (e tot vacanță și-n septembrie, nu?) încă un roman ușurel pe care l-am amânat tot anul, Cei șapte soți ai lui Evelyn Hugo, de Taylor Jenkins Reid. Acestea fiind spuse, să avem o vară frumoasă și cu lecturi plăcute!
Scrie un comentariu