„Își dorea în același timp să moară, dar și să trăiască la Paris.”
La fel ca Don Quijote, Emma Bovary s-a „îmbolnăvit” de la prea multă literatură. De la prea multă literatură proastă ar fi adăugat autorii lor, dar și de la modul greșit în care o citeau („Ideea este că Emma e o cititoare slabă. Citește cărțile emoțional, într-o manieră superficială, infantilă, transpunându-se în pielea personajelor feminine” – Nabokov în capitolul despre Doamna Bovary din Cursuri de literatură).
Început la Croisset, în apropiere de Rouen, pe 19 septembrie 1851, romanul Doamna Bovary a fost terminat în aprilie 1856 și publicat în foileton în Revue de Paris între 1 octombrie și 15 decembrie 1856. Deși editorii revistei cenzuraseră romanul (de exemplu, pasaje din celebra scenă a trăsurii au fost cenzurate, deși Flaubert protestase public împotriva acestei tăieri și a cerut publicarea unei note prin care se consemna această cenzură), la începutul lui 1857 autorul, directorul revistei și tipograful, au fost acționați în instanță pentru „ofensă adusă moralei publice și religioase și bunelor moravuri”.
Acuzarea a fost condusă de Ernest Pinard, același magistrat care mai târziu în același an a susținut rechizitoriul în procesul împotriva lui Charles Baudelaire pentru Florile răului. Flaubert, directorul revistei și tipograful au fost achitați la 7 februarie 1857, iar scandalul provocat de proces nu a făcut decât să contribuie la succesul romanului publicat în două volume pe 16 aprilie 1857 la editura Michel Lévy într-un tiraj inițial de 6600 de exemplare. În decurs de un an Michel Lévy a publicat romanul în peste 15.000 de exemplare.
CITITORII EPOCII
Povestea unei tinere provinciale, nemulțumită de căsnicie și visând la iubiri romantice și adulterine, romanul a fost considerat scandalos nu doar pentru conținutul erotic, ci și prin detașarea naratorului și absența unei judecăți morale explicite („stilul indirect liber”, devenit una dintre mărcile stilistice ale lui Flaubert). I s-a reproșat autorului că nu a condamnat suficient de clar adulterul Emmei și că, scriind despre el într-o manieră frumoasă l-a făcut chiar atractiv pentru cititori. Pentru cititoare, de fapt. La începutul secolului XIX era larg răspândită ideea că romanele pot afecta sănătatea cititoarelor, considerate ușor impresionabile și predispuse la identificarea cu personajele. Ficțiunea le-ar fi putut crea așteptări false despre iubire și viață, adică, de fapt, exact ceea ce s-a întâmplat cu Emma Bovary, motiv pentru care era văzută drept „corupătoare” (chiar și în roman, unul dintre „remediile” pentru „vindecarea” Emmei este întreruperea abonamentului la cabinetul de lectură de la Rouen).
Romanul lui Flaubert a apărut în epoca de aur a foiletonului (presa populară devenise una dintre principalele forme de popularizare a literaturii) – epoca lui Dickens și Balzac, Dumas și Eugène Sue –, iar forma multor romane a fost influențată de această serializare (construcție, suspans, ritmul narațiunii). E un moment de tranziție de la romantismul sentimental spre realism și observația minuțioasă a vieții cotidiene – direcție deschisă literar de Roșu și negru al lui Stendhal sau de ciclul Comedia umană de Honoréde Balzac. În plan artistic, pictura realistă și noua artă a fotografiei fac parte din aceeași schimbare de perspectivă asupra realității și reprezentării sale.
CĂRȚILE EPOCII
Ce citea, de fapt, Emma Bovary? În primul rând, romane sentimentale populare cum ar fi Paul și Virginie de Jacques-Henri Bernardin de Saint-Pierre, romanele cu cavaleri și domnițe la ananghie ale lui Walter Scott, alături de Eugène Sue, Balzac și George Sand sau poeziile melancolice și elegiace ale lui Lamartine. Era, de asemenea, abonată la publicații mondene precum Corbeille, journal des femmes și Le Sylphe des salons, de unde afla despre modă, spectacole, curse, magazine și viața mondenă pariziană.
Pe lângă acestea, o altă formă populară de tipărituri erau keepsake-urile – almanahuri literar-artistice tipărite în ediții de lux, legate frumos și cu ilustrații elegante. Importate din Anglia și populare în Franța mai ales între 1820-1850 (unde mai erau cunoscute și sub denumirea de Albums romantiques), conțineau poeme, povestiri sentimentale și romanțe, fiind destinate în special doamnelor din burghezia cultivată.
Cărțile din vremea lui Flaubert aveau deja multe dintre elementele familiale volumelor actuale: copertă frontală tipărită, pagini numerotate, titlu, subtitlu, autor, editură, uneori frontispiciu sau portret gravat. Multe se vindeau broșate, cu coperți simple, de hârtie, urmând ca proprietarii să le dea ulterior la legat. În orașele mari existau deja librării elegante, dar și chioșcuri de ziare unde se puteau cumpăra ediții de masă. De asemenea, cititorii își puteau face abonamente la librării sau cabinete de lectură.
Secolul XIX, epoca burgheziei, industrializării și alfabetizării în masă, a fost o epocă a lecturii, prima epocă a edițiilor și distribuției de masă: în 1853 Louis Hachette a inițiat Bibliothèque des chemins de fer, o colecție de volume ieftine destinată în special călătorilor, în paralel cu dezvoltarea unei rețele de librării și puncte de vânzare în gări (dând naștere la ceea ce și azi poartă numele de „literatură de gară”), iar în 1855 Michel Levy a lansat o serie de romane și poezii la prețuri foarte accesibile (1 franc/volum), contribuind la formarea unei piețe largi de cititori. În plus, meseriile de editor, tipograf și librar se separă și se specializează tot mai clar, piața editorială se specializează, iar relația dintre autor și editor devine contractuală și comercială. Scriitorii devin proprietarii legali ai operelor lor – ceea ce aduce succes financiar pentru autori ca Dickens, Dumas, Balzac sau Hugo.
În această perioadă romanul a devenit forma dominantă a literaturii, iar tiparul mecanic, hârtia ieftină și transportul feroviar au făcut cartea rapidă și accesibilă. Fenomen de masă, lectura era în mare măsură un act privat, intim și solitar, fiind deja generalizată lectura tăcută (deși se păstrase și obiceiul lecturii cu voce tare în familii, cluburi sau cafenele). Femeile constituiau un important public cititor, mai ales pentru romane, iar asocierea dintre femei și roman a alimentat prejudecata conform căreia lectura putea fi periculoasă pentru publicul feminin, văzut ca slab și extrem de influențabil.
CONTEXT LITERAR ROMÂNESC
În această perioadă, în Țările Române ajunsese la maturitate romantismul pașoptist prin Vasile Alecsandri, Grigore Alexandrescu, Dimitrie Bolintineanu. Proza istorică romantică avea câteva texte importante, printre care Alexandru Lăpușneanu de Costache Negruzzi (1840), iar după jumătatea secolului începe să se contureze și proza realistă și de observație socială, exemplul cel mai elocvent fiind Ciocoii vechi și noi de Nicolae Filimon (publicat în foileton între 1862-1863 și în volum în 1863). Tot acum, B.P. Hasdeu își începe activitatea literară ca poet romantic, devenind ulterior o personalitate enciclopedică și unul dintre întemeietorii filologiei românești moderne.
Așa cum apare în programul revistei Dacia literară în 1840 (celebra Introducțiune semnată de Mihail Kogălniceanu), literatura era subsumată idealului național (se încuraja inspirația din istoria și cultura țării, rămânând celebră formularea lui Kogălniceanu conform căruia „traducțiunile nu fac o literatură”), iar marele efort al oamenilor de cultură al vremii privea, în primul rând, formarea unei literaturi naționale (la fel de celebrul îndemn al lui Ion Heliade Rădulescu, mai degrabă anecdotic, probabil: „scrieți, băieți, orice, numai scrieți”). În iarna 1863-1864 se constituie la Iași societatea Junimea, iar în 1867 revista Convorbiri literare, în jurul căreia se va forma generația marilor clasici ai literaturii române.
Cel mai bun echivalent românesc al provincialismului și filistinismului descris de Flaubert a fost, probabil, ciclul Chirițelor lui Alecsandri, dar a existat chiar și un echivalent al celebrului proces intentat pentru bune moravuri. Nuvela Duduca Mamuca (revizuită și republicată ulterior cu titlul Micuța) de B.P. Hasdeu apărută în 1863 ca foileton în revista Lumina (Din Moldova), i-a adus autorului un proces pentru pasaje considerate contra „bunelor moravuri”, acuzație pentru care a apărut și în fața instanței. Hasdeu s-a apărat singur, invocând tradiția literară și legitimitatea artistică a erotismului (cu argumente din Boccaccio, Rabelais, Shakespeare și Cântarea cântărilor) și a fost achitat.
În Transilvania, anexată Imperiului Habsburgic, literatura și cultura română aveau o miză pronunțat identitară. Personalități precum Timotei Cipariu (la Blaj), Andrei Șaguna (la Sibiu) sau George Barițiu (la Brașov) susțineau, pe căi diferite, dezvoltarea școlii, presei, filologiei și instituțiilor culturale românești. În 1861 se va înființa la Sibiu ASTRA – Asociațiunea Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român –, una dintre instituțiile fundamentale ale culturii române din Transilvania.
UNIVERSUL CĂRȚII
Secolul XIX este și epoca afirmării scriitoarelor, chiar dacă multe o fac sub pseudonim sau anonim. Jane Austen publică Mândrie și prejudecată (1813), Mary Shelley scrie Frankenstein (1818), George Sand debutează în 1832 cu Indiana, cele trei surori Brontë debutează ca romanciere în același an, 1847, cu Jane Eyre (Charlotte), La răscruce de vânturi (Emily), Agnes Grey (Anne). Urmează Elizabeth Gaskell cu Soții și fiice (1864-1866) și George Eliot cu Middlemarch (1871-1872).
Doamna Bovary se înscrie într-o istorie a cărților care au provocat scandaluri, precum Legăturile primejdioase de Choderlos de Laclos, Suferințele tânărului Werther de Goethe (care se spune că ar fi declanșat o modă a sinuciderilor romantice printre tineri), Pamela sau Virtutea răsplătită de Samuel Richardson, Julie sau Noua Eloiză de J.J. Rousseau, Anna Karenina de Lev Tolstoi, Amantul doamnei Chatterley de D.H. Lawrence, Tropicul Cancerului de Henry Miller, Lolita de Vladimir Nabokov sau, mai recent, Cincizeci de umbre ale lui Grey de E.L. James.
Lecturi complementare:
Pentru un context istoric al epocii, excelentul volum de istorie a mentalităților Acasă. O istorie a vieții private de Bill Bryson, Vieți paralele. Cinci căsnicii victoriene de Phyllis Rose, În intimitatea secolului 19 de Ioana Pârvulescu, Între Orient și Occident de Neagu Djuvara, Levantul de Mircea Cărtărescu.
Pentru interpretări ale romanului Doamna Bovary: Orgia perpetuă de Mario Vargas Llosa, Papagalul lui Flaubert de Julian Barnes și capitolul dedicat romanului din Cursuri de literatură de Vladimir Nabokov.
INTRO
„Eram în sala de studiu, când intră directorul, urmat de un elev nou, care nu purta uniformă, și de omul de serviciu, ducând în brațe un pupitru mare. Cei care dormeau se treziră și sărirăm cu toții în picioare ca și cum ne-ar fi surprins învățând.”
(trad. rom. D.T. Sarafoff
Scrie un comentariu