Cărți pentru vacanța de vară (2024)

Ai, n-ai treabă, vara te gândești la o vacanță. Măcar una din fotoliu dacă altfel nu se poate, deși cu câteva zile la soare (oriunde ar fi asta, munte, mare, parc urban) suntem cu toții datori. Iar cititorii de cursă lungă nu se cade să plece în vacanță și fără o carte-două în bagaj. Îmi aduc aminte de vacanțele fără copii când luam după mine muuult mai multe cărți decât aș fi putut spera să citesc în vacanță. Acum sunt ceva mai rezonabilă cu numărul cărților cărate sau poate sunt, de fapt, mai realistă. O carte, maxim două sunt de ajuns. Măcar să le termin.

În ultima jumătate de an am avut mai mult timp pentru citit (și mult mai puțin pentru scris sau orice altceva), așa că am încropit mai multe liste de recomandări în caz că, doamne ferește!, sunteți în pană de idei ce să citiți în vacanța asta. Experiența mi-a arătat că în ceea ce privește cărțile de vacanță cititorii se împart, îndeobște, în două mari categorii: cei care preferă cărțile mari și grele și cei care preferă să se relaxeze cu cărți ușurele. Așa că și recomandările le-am făcut în consecință. Plus două liste bonus, să fie!

Categoria „grea” (i se mai spune și „cărămidă”)

Pentru cei care preferă în vacanță poveștile lungi, în care te poți afunda timp de mai multe zile, o opțiune ar putea fi Legământul apei, de Abraham Verghese (trad. rom. Adriana Bădescu). Este o poveste care curge lin, întinsă pe mai multe generații, cu multe fire narative care se scurg în povestea principală și care urmărește, alături de destinele personajelor, și metamorfozele culturii și societății indiene (dar nu numai) pe parcursul secolului XX. În mod special mi-a plăcut în povestea asta felul în care autorul redă mici scene de viață, tablouri de sine stătătoare și care alcătuiesc o lume într-o singură pagină. Cartea a apărut recent la Ed. Litera și, tot de aici și tot în traducerea aceleiași Adriana Bădescu, aș mai recomanda o „cărămidă” apărută anul trecut și pe care n-am apucat s-o recomand destul, și anume Către paradis, de Hanya Yanagihara. Tot un roman-fluviu, împărțit în trei povești mari și late, această poveste ambițioasă cu accente distopice pune în discuție fundamentele umanității noastre și deopotrivă ale societății umane. Ambele sunt romane care pot descuraja cititorul prin mărimea lor, însă odată intrat în poveste nici nu simți când parcurgi paginile.

Alte două romane-cărămizi citite în ultima jumătate de an și care mi-au plăcut în mod deosebit au fost A opta viață (Pentru Brilka), de Nino Haratischwili, (trad. rom. Laura Karsch) și Demon Copperhead, de Barbara Kingsolver (trad. rom. Paul S. Grigoriu). Tot un roman istoric, A opta viață este o saga a unei familii georgiene și care urmărește și istoria Georgiei din ultimul secol (și, implicit, a Rusiei, dar și a Europei). Personajele sunt memorabile, evenimentele prin care trec asemenea, răsturnările de situație și suspansul nu lipsesc. Mi s-a părut o poveste bine construită, și ca scriitură, și ca sentiment, un proiect de anvergură, cu o construcție narativă bine gândită. Cel de-al doilea roman, Demon Copperhead, gândit ca o reinterpretare a lui David Copperfield, de Ch. Dickens, are acțiunea plasată în epoca contemporană și este o critică acidă a societății consumeriste și capitaliste americane. Acesta mi-a plăcut și mai mult, deși la un moment dat devine ușor tezist în critica socială pe care o face, însă povestea este foarte bine scrisă, iar personajele sunt excepțional realizate. O poveste foarte umană, dură și înduioșătoare în același timp, cu un narator protagonist cu o voce foarte puternică și un timbru personal și veridic. Nu ai cum să nu-l îndrăgești pe Demon și nu ai cum să n-o iubești pe Barbara Kinsolver pentru scriitura ei (recompensată pentru acest roman și cu Premiul Pulitzer, un premiu al scriiturii excelente). Așa de mult mi-a plăcut încât imediat ce am terminat Demon Copperhead am citit un alt roman de-al ei tradus aproape concomitent în română, Sub cerul liber, stăm în lumină (trad. rom. Anca-Maria Pănoiu), și care mi-a plăcut la fel de mult (și, la fel, în ciuda criticii sociale acide și ușor teziste).

Deși, cu cele (abia) 500 de pagini ale sale, pare a nu se încadra la categoria „cărămidă”, strecor aici și Lecții, de Ian McEwan (trad. rom. Dan Croitoru), pe care l-am terminat recent și mi-a plăcut la nebunie. Ce îi lipsește în dimensiune compensează în anvergura poveștii: un fel de cronică a ultimului secol redată prin prisma unui om obișnuit („omul de pe stradă”, cum îi spun prezentatorii de știri), Roland Baines. Dincolo de poveste, de personaje, de reflecțiile inteligente și sarcastice, mi s-a părut remarcabil talentul lui McEwan de-a închide o lume într-o frază. Aparent nevinovate și inocente, considerațiile sale sunt concentrate ca niște sentințe și te obligă să regândești numeroase locuri comune și de la sine înțelese.

Categoria „ușoară” (să-i spunem „easy like sunday morning” și avem și coloană sonoră)

Cea mai recentă carte citită din categoria cărți de relaxare a fost Măreața Elvețiană, de Jen Beagin (trad. rom. Elena Marcu), un roman surprinzător și incisiv, cu mult umor și (foarte) mult sex. S-ar putea să fie nepotrivit pentru pudibonzi și mai bine spun asta de la început ca să nu existe dezamăgiri ulterioare. Chichița lui cea mai interesantă este faptul că ne pune în fotoliul voyeur-ului și ne oferă acces la gândurile cele mai tainice ale oamenilor (naratoarea transcrie consultațiile unui coach de sex, dar ajunge să și cunoască, intim chiar, pe una dintre pacientele sale, botezată Măreața Elvețială). Așa că ne trezim că avem în față două povești: cea pe care Măreața Elvețiană alege s-o arate lumii (persona), dar și cea „adevărată” în care își revelează gândurile și trăirile fără teama judecății celorlalți. E o găselniță irezistibilă.

Tot irezistibilă mi s-a părut găselnița din Misterul cărților de tarot, de Katy Hays (trad. rom. Dana-Ligia Ilin), și anume, ocazia pe care o primește protagonista romanului de a petrece o vară întreagă într-un muzeu medieval newyorkez, The Cloisters, înconjurată de manuscrise și artefacte medievale, în timp ce este plătită să se ocupe de documentarea unei expoziții dedicată cărților de tarot renascentiste. Nu a fost grozavă ca poveste, personaje sau dialoguri, însă eu am picat în plasa atracției pentru Evul Mediu și m-am imaginat înconjurată de cărți vechi de dimineață până seara într-o bibliotecă întunecoasă și prăfuită.

O a treia găselniță narativă căreia i-am căzut pradă recent a fost cea din Cele opt vieți ale unui trickster de-o vârstă cu veacul, de Mirinae Lee (trad. rom. Mihaela Doagă). Aici nici măcar n-a fost nevoie să citesc sinopsiul, m-a „păcălit” încă de la titlu: tricksterul este unul dintre cele mai interesante personaje arhetipale și doar menționarea a fost suficientă ca să citesc povestea. Este deopotrivă un roman istoric și un roman-puzzle: cele opt povești trebuie puse în ordine de cititor, căruia îi revine sarcina de a identifica metamorfozele tricksterului și de a-i reface cronologia vieții. Dincolo de găselnița asta, cele mai multe povești sunt destul de triste (cu atât mai mult cu cât multe sunt inspirate din istoria recentă a Coreii de Nord) și nu sunt chiar ușor de citit (deși scriitura este prietenoasă și povestea curge ușor).

Închei cu două cărți semnate de doi autori români: Respiră, de Mihai Radu, și În creștere, de Mihai Mateiu. Ambele mi s-au părut bine scrise, iar poveștile sunt interesante și se citesc ușor (de fapt, în ambele scriitura mi s-a părut deasupra poveștii). Sunt cărți care se citesc într-o dimineață, la cafea, și care redau felii veridice din realitatea noastră contemporană imediată. Oglinda pe care ne-o pun în față nu e întotdeauna agreabilă (de fapt, la Mihai Radu nu e mai niciodată agreabilă), dar îți deschide ochii către lumea în care trăiești.

Categoria „mai vreau o porție, vă rog”

Aici am ales câteva cărți pe care e greu să nu le recitești și pe care prima lectură nu are cum să le epuizeze. Una dintre cele mai frumoase cărți citite în ultima jumătate de an, și care este o vacanță în sine, una culturală și culinară, este Alfabetul bucatelor, de Vlad Macri. Rețete savuroase și povești de viață și de cultură și mai savuroase se amestecă în acest volum excelent scris și construit. Exemplarul meu este tot adnodat, cu notițe pe margine, la final și peste tot în interior. Mâncăruri, gusturi, obiceiuri, sentimente, se amestecă toate cu o scriitură amuzant-irezistibilă și rezultă o carte pe care, odată începută, vrei s-o iei peste tot cu tine (eu, de exemplu, am luat-o cu mine la maternitate și vă asigur că am făcut senzație în sala de nașteri cu rețetele și glumele lui Vlad Macri).

Poate nu sunt ceea ce s-ar înțelege prin „cărți de vacanță”, dar nu pot să închid lista și fără câteva recomandări de nonficțiune (cu atât mai mult cu cât asta citesc eu în cea mai mare parte a timpului). Astfel, una dintre cele mai bune și mai interesante cărți de popularizare a științei citită astă-iarnă și la care abia aștept să mă reîntorc pentru a doua lectură (pe care o fac având alături și un carnet de notițe) a fost Frontierele cunoașterii, de A.C. Grayling (trad. rom. Bogdan Ghiurco). Cu o construcție impecabilă și o viziune de anvergură asupra cunoașterii (atât prin prisma filozofiei, cât și prin cea a științelor), cartea e structurată în trei părți mari, fiecare urmărind evoluția în ultimul secol a trei științe distincte: fizică, istorie și neuroștiințe. Deși ne arată cât de multe nu știm, în ciuda instrumentelor noastre tot mai sofisticate, volumul oferă o remarcabilă sinteză a cunoașterii și a eforturilor noastre de a cunoaște tot mai mult. A fost o lectură pasionantă și extrem de provocatoare.

O altă lectură provocatoare a fost și Cultura, de Martin Puchner (trad. rom. Radu Șorop): o nouă istorie a culturii prin prisma dialogului și a împrumutului cultural. Teza lui Puchner este că științele umaniste trebuie reevaluate și prețuite la adevărata lor valoare (nu prin prisma câștigului economic și nu în comparație cu tehnologia, ci în sine). Cultura și operele culturale sunt adaptarea noastră la lume și nu ne permitem să considerăm că operele de artă, miturile sau poveștile sunt mai puțin valoroase decât artefactele care ne asigură o viață confortabilă. Este o pledoarie pentru reevaluarea științelor umaniste, dar scrisă într-un mod accesibil și pe un ton prietenos, care pune în valoare legăturile și împrumuturile dintre culturi. E un prilej foarte bun de a trece prin istoria lumii (și care chiar îți face poftă de încă o porție și aceasta ar putea fi chiar recent apărutul volum Civilizația, de Kenneth Clark, trad. rom. Bertha Savu).

O altă carte de popularizare a științei, greu de pus într-o singură categorie, dar chiar potrivită pentru o lectură de vacanță (pentru că nu e foarte specializată și e plină de tot felul de povestioare care acompaniază cercetarea principală) este Feluri de a fi, de James Bridle (trad. rom. S.G. Drăgan, Dan Bălănescu). O carte care urmărește, în primul rând, să preamărească diversitatea și complexitatea lumii vii, îndemnându-ne să privim cu mai mult respect natura și nu doar din perspectiva noastră antropocentrică. Lumea nu este numai a noastră și oamenii nu se află în buricul Pământului, există nenumărate feluri de a fi, nenumărate inteligențe în jurul nostru și trebuie să învățăm să le vedem și să le respectăm pe toate.

Închei categoria cu o recomandare de ficțiune, și anume excelentul volum de proză scurtă al Jhumpei Lahiri, Aici mă regăsesc (trad. rom. Alina Sârbu) care este, el însuși, o vacanță în sine și nu orice vacanță, ci una pe străduțele și în muzeele Romei. Pentru cine a mai citit-o pe Jhumpa Lahiri știe deja că e minunată. Cine nu știe încă, poate începe cu volumul ăsta ca să se convingă.

Lista mea pentru vacanță

Eu nu am un gen anume pentru citit în vacanță, ca și în restul timpului citesc amestecat și când plec și când stau acasă. Ca regulă, nu plec niciodată doar cu o singură carte (poate aș face asta doar dacă ar trebui neapărat să citesc o carte care nu-mi place și nu aș vrea să-mi acord ocazia să citesc și altceva, deși nu știu dacă m-aș supune vreodată unei asemenea pedepse).

Pentru vara asta mi-am propus să citesc în primul rând Ochii Monei, de Thomas Schlesser (trad. rom. Daniel Nicolescu): nu mă aștept să fie o capodoperă, dar nu pot rezista unui roman-călătorie în istoria artei (dacă nu pentru alt motiv, măcar pentru a-mi aminti cursurile de istoria artei din facultate și vizitele prin muzee). Apoi, mi-ar plăcea să mă delectez cu noul volum de povestiri al lui Stephen King, Îți place mai întunecat (trad. rom. Ruxandra Toma). Cel mai probabil, nu vor fi la fel de bune precum cele patru povestiri din Anotimpuri diferite (trad. tot de Ruxandra Toma), dar e o carte de King și, dacă e ceva ce Stephen King știe la perfecție, e cum să spună o poveste bună.

Am mai pus pe listă și cele mai recente două apariții din seria „Biografii romanțate”, Anton Pann. Până când nu te iubeam, de Cosmin Ciotloș, & Jean Bart. Argonautul, de Adrian G. Romila, în primul rând pentru că ambele mă interesează prin prisma protagoniștilor, și, tot din literatura română, mi-am păstrat ca lectură răsfăț-de-vară romanul recent apărut al Ioanei Bâldea Constantinescu, Castelul din orașul meu.

Închid lista urmând categoriile de mai sus, cu o „cărămidă” - Păsările, de Fernando Aramburu (trad. rom. Marin Mălaicu-Hondrari), o carte ușurică - Bărbații, de Holly Gramazio (trad. rom. Irina Stoica), și o carte de nonficțiune din care deja bănuiesc că o să „mai vreau o porție, vă rog” (pentru că deja am început-o și îmi place), Nerezonabil. Principiile și lecțiile de viață a nouă oameni remarcabili, de Andreea Roșca. Și, ca intermezzo-uri pentru perioadele de odihnă sau de nehotărâre dintre cărți, am pus la îndemână noul Kiwi 2024. Relații (ed. Marius Chivu) și noul volum de povestiri O seară în Paradis, de Lucia Berlin (trad. rom. Ioana Miruna Voiculescu).