• „Să-ți cauți fericirea zilnic” - proverb din Egiptul antic

„Cucerirea socială a Pământului”, de Edward O. Wilson

„Cucerirea socială a Pământului”, de Edward O. Wilson

O carte foarte bine documentată și foarte frumos scrisă despre condiția umană, despre evoluția omului, despre contradicțiile inerente ființei umane. O carte care te pune serios pe gânduri și te face să reconsideri tot ce credeai că știi despre istoria omului. Cuvintele lui Edward O. Wilson sunt atât pline de tristețe, dar și de încurajare și, cel mai important, lasă deschis drumul către o umanitate mai bună.  

Ca rezultat al unei evoluții de milioane de ani de luptă pe viață și pe moarte și, de altminteri, din cauza acelei lupte, conștiința nu a fost proiectată pentru autoexaminare. A fost proiectată pentru supraviețuire și reproducere. (cap. Condiția umană)

 

Sunt de găsit, în anatomia și expresiile noastre faciale, semnele a ceea ce Darwin numea pecetea de neșters a obârșiei noastre animale. Suntem o himeră evoluționistă, trăind pe seama inteligenței conduse de cerințele instinctului animalic. Acesta este motivul pentru care distrugem necugetat biosfera și, odată cu ea, propriile noastre perspective de existență permanentă. (cap. Cele două căi ale cuceririi)

 

…viețuitoarele din unica specie Homo sapiens au apărut în ultimele câteva sute de mii de ani și s-au răspândit în toată lumea doar în ultimele șaizeci de mii de ani. Nu am avut timp să coevoluăm cu restul biosferei. Alte specii nu erau pregătite pentru un asemenea asalt. Acest deficit a avut în scurt timp consecințe cumplite pentru restul lumii vii. (cap. Cele două căi ale cuceririi)

 

…condiția umană este o amestecătură endemică, înrădăcinată în procesul evolutiv care ne-a creat pe noi. Tot ce poate fi mai rău în natura noastră coexistă cu ce este mai bun și așa va fi mereu. Eliminarea trăsăturilor negative, dacă ar fi posibilă, ne-ar face mai puțin umani. (Cap. Forțele creatoare)

 

Natura noastră sângeroasă, se poate acum demonstra în contextul biologiei moderne, este înrădăcinată pentru că atitudinea de grup-contra-grup a fost o principală forță motrice, care ne-a făcut ceea ce suntem. În preistorie, selecția grupală i-a ridicat pe hominizi, care au devenit carnivore teritoriale ajunse pe culmile solidarității, ale geniului și spiritului întreprinzător. Și ale fricii. Fiecare trib știa, cu temei, că, dacă nu era înarmat și pregătit, însăși existența sa era în pericol. De-a lungul istoriei, dezvoltarea unei mari părți a tehnologiei a avut drept scop central lupta. În prezent, calendarele națiunilor sunt punctate de sărbători care celebrează războaie câștigate și oficiază servicii funerare pentru aceia care au murit purtându-le. Susținerea publică este cel mai bine stârnită de apelul la emoțiile luptei pe viață și pe moarte, ale căror mari maeștri sunt nucleii amigdalieni. Suntem prinși în bătălia pentru stăvilirea unor scurgeri de petrol, în lupta pentru calmarea inflației, în războiul împotriva cancerului. Oriunde se găsește un inamic, însuflețit sau neînsuflețit, trebuie să existe o victorie. Trebuie să învingi pe front, indiferent cât de mari ar fi costurile suportate de cei de acasă. Orice pretext pentru un război real va fi acceptat, atâta timp cât acesta este văzut ca necesar pentru apărarea tribului. (cap. Războiul ca blestem ereditar al umanității)

 

Odată ce un grup a fost divizat și suficient dezumanizat, orice brutalitate poate fi justificată, la orice nivel și pentru orice mărime a grupului victimizat, mergând până la proporții de rasă și de națiune. (cap. Războiul ca blestem ereditar al umanității)

 

Umanitatea este, într-adevăr, unică, poate chiar în mai mare măsură decât ne-am imaginat vreodată. Și totuși, în pofida singurătății noastre pe această planetă în acest moment, din punct de vedere psihic suntem numai una dintr-un mare număr de specii de rang aproximativ humanoid sau superior care ar fi putut apărea ori, dacă ne vom duce singuri la extincție, ar putea să apară în miliardele de ani de care mai dispune biosfera. (cap. Explozia creatoare)

 

Trișorii pot să câștige în sânul coloniei, dobândind în felurite chipuri o parte mai mare din resurse, evitând sarcinile periculoase sau încălcând regulile; însă coloniile de trișori pierd în fața coloniilor de cooperatori. (cap. Cum creează selecția naturală instincte sociale)

 

În condițiile în care codul genetic ce stă la baza naturii umane este prea apropiat de fundamentul său molecular, iar universaliile culturale sunt prea îndepărtate de acesta, tragem concluzia că locul cel mai potrivit în care să căutăm natura umană ereditară se află undeva între ele, în regulile de dezvoltare prescrise de gene, prin care sunt create universaliile culturale. (cap. Ce este natura umană?)

 

Nu noi am inventat cultura. Strămoșii comuni ai cimpanzeilor și ai hominienilor au inventat-o. Noi am prelucrat ceea ce au dezvoltat înaintașii noștri spre a deveni ceea ce suntem astăzi. (cap. Cum a evoluat cultura)

 

Elaborarea culturii depinde de memoria de lungă durată, o capacitate care, în cazul omului, o depășește cu mult pe aceea a oricărui alt reprezentant al regnului animal. Vasta cantitate de informație stocată în uriașa parte frontală a creierului nostru ne face niște născocitori desăvârșiți de povești. Facem apel la vise și la amintiri ale experienței din tot decursul vieții și le folosim ca să creăm scenarii, trecute și viitoare. Trăim pe planul conștiinței cu consecințele acțiunilor noastre, fie reale, fie imaginare. Luând forma unor alternative la clipa prezentă, poveștile noastre lăuntrice ne permit să ne înfrângem dorințele imediate în favoarea unor plăceri amânate. Prin planificare pe termen lung ne dominăm, cel puțin pentru o vreme, impulsul emoțiilor. Această viață interioară este motivul pentru care fiecare persoană este unică și valoroasă. La moartea cuiva, dispare o întreagă bibliotecă de experiențe și roade ale cunoașterii. (cap. Cum a evoluat cultura)

 

Îmi amintesc familia mea cea numeroasă, fiecare membru fiind prins în propriile relaționări cu alți oameni, fiecare având amintiri parțial comune cu ale celorlalți. Cu toții au trăit în ceea ce trebuie să li se fi părut a fi centrul lumii, în cel mai important moment al istoriei. (cap. Cum a evoluat cultura)

 

Marele dar al creierului uman conștient este capacitatea – și, odată cu ea, irezistibilul impuls înnăscut – de a construi scenarii. (cap. Cum a evoluat cultura)

 

Moralitatea, respectarea regulilor, fervoarea religioasă și priceperea în luptă s-au combinat cu imaginația și cu memoria pentru a făuri învingătorul. (cap. Cum a evoluat cultura)

 

Dilema binelui și a răului a fost creată de selecția multietajată, în care selecția individuală și cea grupală acționează împreună asupra aceluiași individ, dar în mare măsură în opoziție una față de cealaltă. (cap. Originile moralității și ale onoarei)

 

Există o regulă de fier în evoluția socială genetică. Și anume, aceea că indivizii egoiști îi înving pe indivizii altruiști, în vreme ce grupurile de altruiști înving grupurile alcătuite din indivizi egoiști. (cap. Originile moralității și ale onoarei)

 

Ființele umane sunt predispuse să fie morale deoarece selecția naturală a favorizat acele interacțiuni dintre membrii grupului care sunt benefice pentru grup ca întreg. (cap. Originile moralității și ale onoarei)

 

…o neîncetată ambivalență și o continuă ambiguitate sunt roadele bizarei moșteniri de primată care guvernează mintea omenească. A fi om înseamnă și nivelarea celorlalți, îndeosebi a celor care par să primească mai mult decât li se cuvine. (cap. Originile moralității și ale onoarei)

 

Noi suntem Homo sapiens, ființe imperfecte, aflate în luptă cu impulsuri conflictuale într-o lume imprevizibilă și plină de amenințări, dându-ne toată silința să o scoatem la capăt cu ceea ce avem la dispoziție. (cap. Originile moralității și ale onoarei)

 

Ființele umane sunt personaje într-o poveste. Suntem vlăstarele unei epopei neterminate. (cap. Un nou Iluminism)

 

Până și cele mai complexe forme de viață ale comportamentului uman sunt, în ultimă instanță, de natură biologică. (cap. Un nou Iluminism)

 

Suntem liberi ca ființe independente, însă deciziile noastre nu sunt libere față de toate procesele organice care au creat creierul și mintea fiecăruia dintre noi. Voința liberă sau liberul arbitru se arată, așadar, a fi în ultimă instanță de natură biologică. (cap. Un nou Iluminism)

 

Selecția multietajată (combinația dintre selecția grupală și cea individuală) explică, totodată, natura conflictuală a motivațiilor. Fiecare persoană normală simte zbuciumul conștiinței, tensiunea dintre eroism și lașitate, dintre adevăr și minciună, dintre angajament și retractare. Soarta noastră e să fim torturați zilnic de dileme mari și mici, în timp ce ne croim drum prin lumea plină de riscuri și capricioasă în care ne-am născut. (cap. Un nou Iluminism)

 

Primii oameni aveau nevoie de o poveste despre toate lucrurile importante care li s-au întâmplat, deoarece mintea conștientă nu poate să funcționeze fără povești și explicații ale propriului său înțeles. (cap. Un nou Iluminism)

 

Cucerirea socială a Pământului, Edward O. Wilson, Ed. Humanitas, 2013, trad. Dan Crăciun, col. „Pași peste granițe”

Oameni și furnici, recenzie Cucerirea socială a Pământului

Laura Câlțea

Laura Câlțea

Cititoare împătimită, m-am apucat de scris din nevoia de a împărtăși frumusețea adunată în cărți. Mai multe despre mine aici.


Articole asemănătoare

„În noaptea timpului” de Antonio Muñoz Molina, fragment în avanpremieră

„În noaptea timpului”, de Antonio Muñoz Molina, apare la editura Nemira, în colecția Babel, în traducerea Adelinei Mioara Angheluță

Noutăți ale Grupului Humanitas la Bookfest 2015

Începând de miercuri, 20 mai, până duminică, 24 mai, Grupul Editorial Humanitas își așteaptă cititorii la Bookfest 2015 cu peste 1000 de titluri. La târg toate cărțile Humanitas vor avea 10% reducere, iar edițiile de colecție se vor bucura de prețuri speciale, valabile numai în cele cinci zile ale salonului de carte.

Care ți-e povestea? – „Viața lui Pi”, de Yann Martel

Ca și în basmul popular românesc al păsării măiastre pe care eroul o caută zadarnic în lumea întreagă doar pentru a o găsi în poarta casei așteptându-l să se întoarcă, Pi ne vorbește despre rolul esențial, acum uitat, al povestitorului pentru comunitate și ne aduce aminte că, de multe ori, adevărurile fundamentale se află chiar în fața noastră așteptând să fie descoperite.

0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu