„Romanul Parisului”, de Ruth Reichl (fragment)

Bestseller New York Times  •  Roman ales printre cele mai bune cărți ale anului 2024 de publicațiile Saveur, Food & Wine, Bookreporter și The Charlotte Observer  •  O aventură literară rafinată, în care arta, moda și gastronomia devin personaje în sine, pe străzile pline de farmec ale Parisului anilor 1980.

Când Celia îi lasă o moștenire cel puţin ciudată – un bilet de avion spre Paris și o sumă de bani pe care să o folosească doar acolo –, Stella nu este deloc pregătită pentru hazard; o copilărie solitară, lipsită de afecţiune maternă și umbrită de o traumă nemărturisită, a predispus-o la rutină și singurătate. Proprietara editurii unde lucrează o sfătuiește să își ia o perioadă de pauză, iar tânăra se hotărăște să respecte ultima dorință a mamei sale. Singură, într-un oraș străin, nu poate renunța la vechile obiceiuri: prudenţă, cumpătare, planificare. Dar, ca atrasă de un magnet, probează într-un magazin vintage o fabuloasă rochie creată de Yves Saint Laurent pentru prima sa colecție sub emblema Casei Dior, și vânzătoarea insistă că aceasta îi e destinată. Stella e de acord să o poarte pentru o zi înainte să o cumpere și să urmeze indicațiile femeii neobișnuit de stăruitoare. Prima oprire: celebra braserie Les Deux Magots. Întâlnirea cu un colecţionar de artă octogenar care decide să o ia sub protecţia sa pare că îi va schimba destinul, dar Stella trebuie să-și găsească curajul necesar pentru a face faţă provocărilor unui nou mod de viaţă.

RUTH REICHL (n. 1948), una dintre cele mai influente figuri din lumea criticii culinare americane, este autoarea mai multor bestsellere New York Times la categoria nonficțiune, de un succes deosebit bucurându-se Tender at the Bone: Growing Up at the Table (1998), Comfort Me with Apples: More Adventures at the Table (2001), Garlic and Sapphires: The Secret Life of a Critic in Disguise (2005) și Save Me the Plums: My Gourmet Memoir (2014), precum și o carte de bucate, My Kitchen Year: 136 Recipes That Saved My Life (2015).

Primul său roman, Delicious! (2014), a făcut-o cunoscută și cititorilor de ficțiune, iar Romanul Parisului (The Paris Novel, 2024; Humanitas Fiction, 2025) ajuns de asemenea bestseller New York Times, a impus-o definitiv și în ficțiune, fiind în curs de apariție în aproape zece țări.

Ruth Reichl a condus vreme de zece ani ca redactor-șef prestigioasa revistă Gourmet. Anterior, a fost critic culinar pentru New York Times și editor și critic culinar pentru Los Angeles Times. De-a lungul timpului, a primit șase premii James Beard pentru jurnalism, iar în 2024 i-a fost decernat James Beard Lifetime Achievement Award. Actualmente, locuiește în nordul statului New York împreună cu soțul său și două pisici.

Romanul Parisului, de Ruth Reichl (fragment)

În noaptea în care sosise, o pisică gri cu blana lucioasă intrase prin fereastra ei și se înstăpânise pe dată atât asupra Stellei, cât și asupra apartamentului. Temătoare să nu se atașeze, Stella, căreia nici nu‑i trecuse prin cap să‑și ia un animal, refuzase să îi dea un nume. Pisica nu părea deranjată. În fiecare dimineață, când soarele bătea exact pe mijlocul patului, se întindea cât era de mare în pata de lumină și torcea atât de tare, încât ai fi zis că vibrează pereții. Stella petrecea acolo ore în șir, ghemuită, cu pisica lângă ea. Pe măsură ce număra zilele până când se putea întoarce la Madame Bonnet, continua să trăiască precum o buruiană, dormind la ore ciudate, citind cartea zilnică, mâncând ori de câte ori i se făcea foame. În cele din urmă, ajungea la librărie, unde întâmpina clienții, recomanda cărți, făcea cumpărături, corecta articole pentru revista de care ocazional George își amintea că o are în plan. De asemenea, îi revenea sarcina de a se asigura că Lucie e hrănită corespunzător.

Se abătuse atât de departe de viața pe care o cunoscuse odată, încât reușea să trăiască fiecare zi așa cum se desfășura. Se împrieteni cu măcelarul de pe stradă, se oprea la Poilâne atât de regulat, încât toate vânzătoarele îi știau numele. După o săptămână, portăreasa ca de gheață a clădirii, Madame Greco, chiar lăsa să‑i scape un „Bonjour“ vesel de fiecare dată când Stella trecea pe lângă ușa sa. Când se gândea la viața ei din New York – la apartamentul sumbru în care nu mai locuise de cinci luni, la bodega șleampătă de la colțul străzii, la supermarketul care mirosea a spray pentru insecte –, înțelegea că nu mai pare a fi acasă.

Locuia deja de zece zile în apartament, când se trezi într‑una din acele dimineți fierbinți și liniștite de vară, în care aerul este atât de dens, încât simți că îți stă pe piele. Jos în hol, Madame Greco elibera o coloană de fum de țigară, care rămânea nemișcat în aerul tăcut.

— Il fait affreusement chaud aujourd’hui. E prea cald.

Ieșind din coridorul întunecat în căldura sufocantă, Stella oftă. Soarele nemilos biciuia străzile. Atmosfera părea atât de densă, încât era greu și numai să respiri. Apropiindu‑se de rue des Grands Augustins, își privi în fereastra magazinului de la colț reflecția care creștea cu fiecare pas. Era un salon de înfrumusețare. Stella își simți brusc părul care i se lipea de gât, atât de transpirat, atât de incomod. Își aminti ce spusese Rachel despre părul scurt. Fără să‑și dea timp să gândească, intră în coafor. 

— Je voudrais couper, spuse, chinuindu‑se să pronunțe corect, imitând cu mișcări largi gestul de a tăia părul.

Coafeza, o femeie corpolentă cu păr negru lucios și buze cărnoase și roșii, dădu din umeri cu plictis. Întinse mâna plinuță, îi apucă bărbia, întorcând‑o într‑o parte și în alta, studiind‑o. Dădu scurt din cap. 

— Foarte scurt. Era o judecată, nu o întrebare. Comme Jean Seberg. 

Îi întinse Stellei o pelerină de plastic, o așeză în fața chiuvetei și începu să‑i stropească părul cu apă rece. Luând o foarfecă, începu să taie repede și hotărât. Părul plutea la podea și, pe măsură ce devenea o grămadă la picioarele ei, Stella intră în panică. Închise ochii. Ce făcuse? Își simțea ceafa teribil de vulnerabilă.

Mai multă apă. O poțiune cu miros vag de smochine verzi. Aer cald. Nefericită, își ținu ochii închiși strâns. În cele din urmă, tratamentele se încheiară. 

— Ouvrez vos yeux, Mademoiselle, zise coafeza amuzată. Deschideți ochii. Courage! Îi împinse o oglindă în mână. Magni­fique. Vocea ei nu admitea comentarii.

Părul ei, scurt ca al unui băiat, îi făceau ochii să pară mai mari și bărbia mai ascuțită. Fața ei ștearsă, pe care o uitai pe dată, care se pierdea într‑o mare de chipuri, dispăruse. În locul ei era ceva deschis, incitant și trădând curiozitate. Avu impresia complet ridicolă că, dacă ar fi pus oglinda pe tejghea chiar în acel moment, vechea ei versiune ar fi revenit. Dar era prea târziu; își trecu mâna pe deasupra capului și resimți o lejeritate euforică.

Romanul Parisului, de Ruth Reichl, Ed. Humanitas Fiction, 2025, trad. rom. Anca Dumitru, col. „Raftul Denisei”