Un fragment în premieră din volumul Imperiul Mării Negre. Gloria și decăderea lumii lui Mitridate cel Mare, de Duane W. Roller, recent apărută la Editura Humanitas, în traducerea lui Sergiu-Adrian Adam.
Conducător viclean și nemilos, strateg iscusit, cărturar – celebru, de altfel, pentru studiul aplicat al otrăvurilor –, Mitridate VI cel Mare a fost unul dintre cei mai puternici și longevivi dușmani ai romanilor. Ambițiile sale au schimbat cursul istoriei antice, de la Roma și până în Persia. Influența sa asupra bazinului Mării Negre a fost atât de însemnată, încât, după cum arată istoriografia română recentă, chiar formidabilul centru de putere al lui Burebista s-a putut coagula tocmai ca urmare a vidului de putere lăsat de războaiele lui Mitridate cu Roma în Dobrogea de azi și mai la sud. Ridicarea marelui rege get este legată mai cu seamă de soarta cetăților grecești de pe țărmul apusean al Pontului în urma acestui adevărat război mondial al epocii. Pe un alt plan, se poate spune că moștenirea culturală a regelui Pontului a influențat renașterea Romei sub Augustus.
Bazându-se pe sursele romane și grecești, dar și pe mărturiile arheologice și numismatice, istoricul și clasicistul Duane W. Roller scrie cu mare măiestrie istoria gloriei și decăderii regatului lui Mitridate, cu conflictele militare, jocurile de putere extrem de complicate și viața culturală înfloritoare a Pontului. Figura legendară a lui Mitridate își primește locul care i se cuvine în istorie, eliberată de povara miturilor și a reputației sale postume.
„Într-un stil captivant și limpede, Roller povestește cariera îndelungată a lui Mitridate cel Mare, unul dintre cei mai aprigi adversari ai Romei, și ne relatează întreaga istorie a dinastiei lui într-un context istoric fascinant.“ — Lara Fabian, Classical Outlook
„Roller își folosește întreaga măiestrie pentru a scoate la iveală viața fascinantă și marile ambiții ale lui Mitridate cel Mare.“ — David Braund, Universitatea din Exeter
DUANE W. ROLLER (n. 1946) este specialist în istoria și civilizația lumii mediteraneene antice, profesor emerit al Universității de Stat din Ohio. A făcut investigații arheologice în zona levantină, Grecia, Italia și Turcia. Este autorul mai multor volume academice de renume, printre care The Building Program of Herod the Great (1998), The World of Juba II and Kleopatra Selene: Royal Scholarship on Rome’s African Frontier (2003), Through the Pillars of Herakles: Greco-Roman Exploration of the Atlantic Ocean (2006), Cleopatra: A Biography (2010; trad. rom. Humanitas, 2024).
Imperiul Mării Negre. Gloria și decăderea lumii lui Mitridate cel Mare,
de Duane W. Roller (fragment)
NUME, LOCURI, OAMENI
Înțelegerea modernă a numelor proprii din perioada antică, fie personale sau toponimice, este o chestiune foarte dificilă. În lumea multilingvă și complexă a Greciei și a Romei, numele puteau varia în funcție de limba în care erau folosite. Oamenii foloseau versiuni diferite ale propriilor nume atunci când vorbeau sau scriau în limbi diferite. Mai mult decât atât, numele antice au avut parte de latinizare în perioada medievală, astfel că formele folosite astăzi de cercetătorii moderni se aseamănă doar puțin cu o formă care ar putea fi cel mult familiară utilizatorilor sau rezidenților inițiali. Oricum, aceste chestiuni nu pot fi explicate ușor, iar ortografia folosită în această carte încearcă, în măsura în care este posibil, să echilibreze acuratețea istorică cu înțelegerea omului modern.
Trei nume folosite frecvent aici merită o atenție specială. Mitridate este un nume teoforic persan („oferit de Mithra“, divinitatea antică din Asia de Sud care era foarte importantă în Persia), documentat încă din secolul al VI-lea î.Cr. și extrem de comun în lumea persană și greacă de est a acelei perioade. Ortografia originală a fost Mithradata sau Mithradates, iar Mithridates apare mai frecvent în greacă și latină, deși forma anterioară a supraviețuit și ea, în special în unele inscripții.
Pontul este o regiune din partea centrală și de nord a Asiei Mici, care a devenit nucleul a ceea ce sursele moderne numesc Regatul Pontic, dar aceasta este în esență o formulare târzie, probabil nu mai devreme de perioada romană. În Antichitate granițele teritoriale erau fluide, iar regalitatea putea fi mai degrabă o declarație de statut decât o formă de conducere a unei anumite regiuni. Cu toate acestea, pentru comoditate, termenul Regatul Pontic, sau doar Pontul, este folosit aici pentru a descrie regiunile conduse sau revendicate de regii pontici de la Mitridate I până la Mitridate VI.
Unul din termenii cei mai ambigui din Antichitate este toponimul Asia. Acesta putea însemna întregul continent sau doar peninsula în care se găsește Turcia modernă și care este numită în prezent Asia Mică. În plus, toponimul acesta a fost aplicat noii provincii romane create pe coasta Mării Egee la sfârșitul secolului al II-lea î.Cr. Termenul Asia Mică este util astăzi, dar anacronic pentru perioada în discuție. Sursele grecești și romane descriu Asia Mică în termeni de etnii – capadocieni, cilicieni și alții – nu printr-un termen colectiv. În această lucrare, termenul Asia Mică este folosit pentru a desemna întreaga regiune și Asia pentru provincia romană, cu excepția câtorva cazuri în care se înțelege întregul continent.
SURSELE
La fel ca în cazul unor alte mari teme ale istoriei elenistice, sursele istorice antice cu privire la dinastia mitridatică și epoca sa sunt foarte împrăștiate. Orice narațiune istorică contemporană despre Regatul Pontic, dacă a existat vreodată una, s-a pierdut. Istoricii perioadei, cum ar fi Polibiu, Diodor, Livius, Appian și Dion, precum și Memnon și Iustin, oferă majoritatea informațiilor literare existente. Valoarea și detaliile lor variază. Relatarea lui Polibiu nu depășește prea mult mijlocul secolului al II-lea î.Cr., iar Istoria lui Livius este foarte fragmentară pentru perioada discutată.
Aproape toate Mithridateios ale lui Appian sunt despre Mitridate VI cel Mare. O istorie a Heracleei Pontica, scrisă de un cetățean al său, Memnon, care a supraviețuit până astăzi doar într-un rezumat bizantin, este utilă, ca și alte surse fragmentare și limitate citate în note. Ca întotdeauna, inscripțiile și monedele oferă unele dintre cele mai bune dovezi, în special despre anii de dinaintea urcării pe tron a lui Mitridate VI. Documentarea domniei sale este mult mai amănunțită, cu o varietate de surse grecești și latine care sunt enumerate în capitolul 6.
Singura lucrare scrisă până acum despre întreaga dinastie pontică este Geschichte des Königreichs Pontos a lui Eduard Meyer (Leipzig, 1879), care, deși fundamentală prin importanța sa, este de mult depășită. Meyer a fost cel care a popularizat termenul anacronic „Regatul Pontic“ pentru teritoriul condus de regii mitridatici. Alte surse mai recente se concentrează în mare măsură pe Mitridate VI și sunt discutate la începutul capitolului 6. Unele dintre acestea conțin scurte rezumate despre primii ani ai dinastiei, cum ar fi Mithridate Eupator, Roi de Pont a lui de Théodore Reinach (Paris, 1890), sau The Foreign Policy of Mithridates VI Eupator, King of Pontus, semnată de Brian C. McGing (Leiden, 1986), dar accentul se pune întotdeauna pe ultima generație a regatului. De asemenea, foarte valoroase pentru perioada de după implicarea romanilor în Asia Mică sunt Roman involvement in Asia Minor a lui David Magie (Princeton, 1950) și Roman Foreign Policy in the East, 168 B.C. to A.D. 1 de A.N. Sherwin-White (Norman, 1983). Alte materiale sunt citate în note și bibliografie. Lucrarea de față include un studiu amănunțit despre Mitridate VI și este totuși și o încercare de analiză a întregii dinastii din vremea lui Mitridate I Întemeietorul până la sfârșitul familiei regale, conducătoare a unui stat elenistic.
1 PONTUL
PRIMA EXPLORARE A REGIUNII PONTICECeea ce se numește în mod obișnuit Regatul Pontic s-a dezvoltat timp de de sute de ani în teritoriul de la sud de Marea Neagră, majoritatea regilor săi fiind numiți Mitridate. Până în perioada romană și reginele puteau fi conducători independenți ai teritoriului. Pontul era partea de nord a lungii peninsule unde se află Turcia de astăzi, dar care era în Antichitate numită, de regulă, „Asia“, denumire care avea o semnificație diferită de termenul identic folosit pentru a desemna întreg continentul. Numele „Pont“ a fost preluat de la numele grecesc pentru Marea Neagră, fiind un termen grecesc antic pentru „mare“. Acest termen era poetic și a fost folosit de Homer în Iliada și Odiseea de mai multe ori, prima dată atunci când Ahile, după ce și-a pierdut prietenul, pe Patrocle, privește cu deznădejde peste Pontul întunecat.
La început, navigatorii greci au descoperit strâmtorile înguste ale Hellespontului (Dardanele) și Bosforului din nord-estul Mării Egee, eveniment care apare, probabil, în povestea lui Iason și a argonauților care au plecat în căutarea Lânii de Aur. Strâmtorile duceau la o altă mare, care nu era foarte bine legată de Marea Mediterană. Aceasta (Marea Neagră de azi) a ajuns să fie numită „Pont“, un termen al băștinașilor. Deoarece termenul pont se înrudește cu unele cuvinte care înseamnă „cale“ (lat. pons, sau „pod“ este un termen înrudit) – mările erau căi spre alte zone –, aplicarea lui în cazul unei mări recent descoperite la care se ajungea pe o cale dinspre Marea Egee era deosebit de potrivită.
Explorarea Pontului presupunea cunoașterea coastelor sale, în special a celor din partea de sud. Argonauții, despre care se spune că ar fi fost activi în perioada de dinaintea Războiului Troian, ar fi navigat de-a lungul acestei coaste în călătoria lor către Colchis, o zonă îndepărtată în partea de sud-est a mării. Deși ulterior orașele de coastă amintesc de trecerea argonauților, cunoașterea limbii grecești în regiune apare doar după 700 î.Cr., când unele orașe, precum Milet din Ionia, au organizat expediții și și-au stabilit avanposturi comerciale de-a lungul coastei Mării Negre, care, în timp, s-au dezvoltat și transformat în orașe independente.
Mai târziu – nu se știe exact când – termenul „Pont“ a ajuns să fie folosit pentru desemnarea teritoriilor de la sud de mare, a fâșiei de coastă accidentate din nordul Asiei Mici și platoului său muntos. Acest fapt reprezintă o inversare a modului obișnuit în care erau denumite mările, care, de regulă, reflectă etnicitatea locuitorilor de pe țărmurile lor.4 Numele „Pont“ era folosit la sfârșitul secolului al V-lea î.Cr. pentru teritoriul de la sud de mare, deoarece în 400 î.Cr., în timpul celebrei sale retrageri din Mesopotamia prin munții din estul Asiei Mici spre Marea Neagră și lumea greacă, aventurierul grec Xenofon era foarte bine familiarizat cu termenul folosit pentru un anumit teritoriu. De ce a apărut acest rar transfer de la mare la teritoriu nu se poate explica, dar poate fi o prescurtare a unei expresii de tipul „pământurile de pe coasta Pontului“.
Chiar dacă Xenofon cunoștea acest toponim, în anul 400 î.Cr. regiunea Pontului era puțin cunoscută grecilor, cu excepția orașelor de coastă; faptul că Xenofon nu cunoștea relieful și pe locuitorii zonei și că a traversat munții iarna demonstrează acest lucru. El a întâlnit o mulțime de oameni de munte foarte ostili, supuși ai Imperiului Persan. Totuși, chiar dacă regiunea era organizată drept cea de-a nouăsprezecea satrapie a imperiului, prezența persană în zonă era minimă. Ocazional, localnicii erau folosiți ca mercenari, în special în timpul invaziilor persane din Grecia de la începutul secolului al V-lea î.Cr., dar este evident că administrarea persană a regiunii era foarte slabă, iar controlul persan nu s-a extins eficient în nordul strâmtorii dintre Marea Mediterană și Marea Neagră. Orașele grecești de coastă au rămas enclave ale elenismului, fiind în general independente de perși; bucuria lui Xenofon că a întâlnit lumea greacă în Trapezous (Trapezunt) este evidentă. Pe măsură ce Imperiul Persan a început să se dezintegreze – un proces în desfășurare încă din timpul lui Xenofon –, regiunea Pontului, cu orașele sale grecești, alături de oamenii puternici din munți și o prezență persană limitată, era pregătită de revoltă și stabilirea unei noi ordini care să îmbine elenismul cu cultura persană pentru populația băștinașă. Chiar și atunci când a trecut Xenofon prin Pont, în vestul regiunii au avut loc unele evenimente care, un secol mai târziu, aveau să pună bazele unei lungi dinastii mitridatice.
Imperiul Mării Negre. Gloria și decăderea lumii lui Mitridate cel Mare, de Duane W. Roller, Ed. Humanitas, 2025, trad. rom. Sergiu-Adrian Adam
Scrie un comentariu