Premiul Nobel pentru Literatură 2023.
Asle, un bătrân pictor văduv, își petrece zilele de dinaintea Crăciunului în căsuța lui singuratică de pe coasta de vest a Norvegiei, împărțindu-se între gesturile aproape ritualizate ale prezentului și apele tot mai ademenitoare ale trecutului. Trebuie să se pregătească însă de o călătorie, căci i-a promis vecinului său, Åsleik, că va sărbători Crăciunul alături de el și de sora lui, Guro. În același timp, un alt Asle, tot pictor, prietenul și dublul său, se zbate în spital între viață și moarte, măcinat de alcool. În acest ultim roman al Septologiei, care se încheie, biblic, într-o duminică, Fosse oferă o reflecție profundă asupra artei, a identității, a credinței și a viciului, asupra alegerilor care fac ca o viață să fie ceea ce este și, mai ales, asupra sfârșitului.
„Jon Fosse este unul dintre cei mai mari scriitori europeni.” - Karl Ove Knausgård
„Nu pot să compar lectura operei lui Fosse decât cu o cufundare în meditație. Ceva din sinele nostru critic este dat deoparte în acest proces și înlocuit cu ceva mai adânc, primordial. O stare de spirit. O atmosferă. Sunetul cuvintelor care se mișcă pe pagină.“ - The New York Review of Books
„Această capodoperă norvegiană este ca un ritual de purificare spirituală ce pare să reducă la tăcere cacofonia lumii moderne.“ - The New York Times
„Pasionantele incursiuni în trecut și măiestria cu care Fosse știe să îmbine cotidianul cu existențialul fac din Septologie o operă fascinantă, care te absoarbe cu totul.“ - The Guardian
Jon Fosse (n. 1959) este prozator, poet și dramaturg norvegian, unul dintre marii scriitori ai vremurilor noastre. Cariera sa prolififică a debutat în 1983, odată cu romanul Roșu, negru. A început să scrie teatru în 1993, iar piesele sale au cunoscut un succes nemaiîntâlnit, fiind jucate pe scenele din toată lumea. Opera lui este tradusă în mai bine de 50 de limbi, iar în 2023 i s-a decernat Premiul Nobel pentru Literatură. Un nume nou încheie Septologia care a debutat în Anansi. World Fiction, în 2022, cu Numele celălalt și a continuat cu Eu este un altul în 2024.
Un nume nou (Septologie VI-VII), de Jon Fosse (fragment)
Ce chestie că ne-am întâlnit, zice Ales
Da, zice Asle E incredibil, zice ea
Nu, zice el și merg mai departe ținându-se de mână
Și că am hotărât să fim împreună de îndată ce ne-am văzut, zice Ales
Da, în Cafeneaua Autogării, zice ea
Da, zice Asle
S-a întâmplat pur și simplu, zice ea
și Ales râde și Asle simte cât de bine e să o țină pe Ales de mână și nu înțelege prea bine ce se întâmplă și ce s-a întâmplat, își zice, stătea la masă în Cafeneaua Autogării și dintr-odată a apărut acolo și Ales, parcă a apărut de nicăieri și stătea și ea la o masă și ochii lor s-au întâlnit, își amintește el, și Ales zice că e de-a dreptul ciudat, nu merge niciodată la cafeneaua aia, la Cafeneaua Autogării, că nu are o reputație prea bună, zice ea, așa că, sinceră să fie, era pentru prima dată acolo, zice ea, și nu înțelege de ce a mers la Cafeneaua Autogării tocmai atunci și de ce Asle era acolo la masă tocmai atunci, nu înțelege nicicum, sau înțelege, de fapt, fiindcă e voia lui Dumnezeu, zice ea și Asle o ascultă, dar se gândește numai la căldura mâinii ei și ies pe o stradă mai lată și Ales zice că asta e Strada Principală, iar acolo, la numărul 1, zice și arată cu degetul, în clădirea aceea mare și albă, acolo e Galeria Beyer, fără îndoială cea mai mare și mai importantă galerie din Bjørgvin, zice, a mers la toate expozițiile de acolo încă de când era fetiță, fiindcă mamei Judit îi place să meargă la expoziții, e din Austria, vine dintr-un orășel de lângă Viena, un oraș care poartă frumosul nume de Hainburg an der Donau, în timp ce tatăl ei era norvegian neaoș de pe Coasta de Vest, dintr-un sătuc care se numește Dylgja, unde nu locuiește aproape nimeni, deși mai trăiește acolo bătrâna lui soră Alise, într-o frumoasă casă veche, albă, zice ea și Asle zice că a mai auzit de Dylgja, dar că nu prea știe unde se află și Ales zice că e frumos acolo, e un sătuc chiar la Marea Sygne, marea spre care dă fiordul Sygne înainte să se deschidă spre ocean, zice ea și apoi zice că tatăl ei a fost un om bun și că el, băiatul de la țară, cum își zicea mereu, mai ales după un păhărel sau două, da, el, băiatul de la țară, s-a făcut doctor, și el și mama Judit s-au întâlnit pe când el studia medicina în Austria, iar când au terminat studiile s-au mutat în Norvegia la Bjørgvin și de atunci au lucrat amândoi la Spitalul din Bjørgvin, mama Judit lucrează acolo în continuare, e infirmieră, zice Ales, și, cum zicea tatăl ei, nu e puțin lucru ca un băiat din Dylgja să ajungă doctor, dar, zice Ales, anul trecut a murit pe neașteptate și nici nu era așa bătrân, sigur a fost din cauză că bea foarte mult, a băut până a murit, zice Ales, dar nu vrea să vorbească despre asta și nici să se gândească la asta, nu astăzi, când ea și Asle abia s-au cunoscut, zice ea și Asle se uită la ceas și întreabă dacă nu pot merge direct pe Strada Universității la numărul 1, îi e frică să nu întârzie, zice el, a stabilit cu doamna care îi închiriază camera să vină la ora trei, zice el și Ales zice că sigur că pot merge direct acolo, dar că au destul timp, zice ea și o iau pe Strada Principală și la un moment dat Ales aproape îl trage pe o alee îngustă și zice că asta e Smalgangen, Aleea Îngustă, și Asle vede un semn pe care scrie Smalgangen și chiar e o alee îngustă
Asta e una dintre cele mai înguste străduțe din Bjørgvin, zice ea și Asle nu zice nimic și merg ținându-se de mână pe Smalgangen
și Ales se oprește brusc și îl strânge pe Asle în brațe și-și apasă gura pe a lui și stau așa fiecare cu limba în gura celuilalt și se desprind dintr-odată și se apucă din nou de mâini și pornesc mai departe pe Smalgangen și Ales zice că dacă o iau la dreapta și continuă pe strada aceea pot să vadă Heimen, hotelul unde poposesc mulți dintre cei care vin la Bjørgvin de prin satele din împrejurimi, iar la parterul Hotelului Heimen e Cafeneaua, una dintre cele mai frumoase cafenele din Bjørgvin, ea însăși merge des acolo, stă și face schițe, zice ea, și cel mai adesea șade la o masă și își ridică discret privirea spre câte cineva și încearcă să-l deseneze, zice Ales și zice că Asle a avut mare noroc să fie admis așa repede la Școala de Artă, și zice că astăzi n-o s-o ia la dreapta spre Cafenea, pot să meargă acolo altă dată, fiindcă dacă o iau la stânga până la capătul străzii o să vadă Piața de Pește, iar când ajung la capătul străzii nu trebuie decât s-o ia la dreapta și să meargă drept înainte ca să ajungă pe Strada Universității, zice Ales și zice că pe el îl cheamă Asle și pe ea o cheamă Ales, dar asta e tot ce știu unul despre altul, aproape tot ce știu, zice el, așa că ar putea să se așeze undeva să stea puțin împreună, zice Ales și au ajuns la Piața de Pește și ea face semn către o bancă de la marginea apei, cu vedere spre Golf, și merg și se așază pe bancă și Asle își pune geanta în poală și o deschide și scoate din ea caietul de schițe și își notează adresa din Aga, apoi scrie Strada Universității numărul 7 și zice că trebuie să pornească imediat spre Strada Universității numărul 7 și Ales zice că dacă-și amintește bine, el a zis numărul 1, nu 7 și Asle zice că are în buzunar scrisoarea de la femeia care vrea să-i închirieze camera, așa că poate să afle foarte ușor, zice el și scoate scrisoarea și acolo scrie Strada Universității numărul 7, zice el și zice că femeia de la care va închiria camera se numește Herdis Åsen și Ales zice că o ia puțin gelozia numai când îi aude numele și Asle zice că e o femeie mai în vârstă și Ales îl întreabă de unde știe și Asle zice că știe fiindcă a vorbit cu ea la telefon și că și-a dat seama după voce că e o femeie în vârstă din Bjørgvin și zice că Herdis Åsen i-a spus că a avut în toți acești ani un student din Hardanger în chirie, doar că acum el și-a terminat studiile, i-a zis, așa că își dorea ca următorul ei chiriaș să fie tot un băiat din Hardanger, zice Asle și rupe din caietul de schițe fila pe care și-a notat cele două adrese și i-o întinde lui Ales și îi întinde apoi caietul de schițe și creionul și ea își trece numele și adresa și numărul de telefon și zice că la adresa asta locuiește ea cu mama Judit, locuiesc singure într-un apartament nu foarte departe de Cafenea și de aceea merge des acolo ca să stea în liniște și să-și facă schițele, așa cum voia, de fapt, să facă și astăzi, dar înainte de asta și-a propus să facă o plimbare și a trecut pe lângă Autogară și a văzut firma Cafenelei Autogării și s-a gândit că n-a intrat acolo niciodată, i-ar plăcea să vadă cum e înăuntru, s-a gândit, fiindcă auzise tot felul de lucruri despre cafeneaua asta, zice ea, și din fericire a intrat chiar la momentul potrivit pentru a-l întâlni pe el și iată că acum își vor scrie scrisori până când Asle se va muta la Bjørgvin, iar Asle zice că nu mai durează mult, de îndată ce ia camera în chirie de la Herdis Åsen o să renunțe la liceu și la camera din Aga și o să-și pună toate lucrurile în cala autobuzului și o să ia un taxi de la Autogară până la camera din Strada Universității, zice el și Ales zice că-l poate ajuta să se mute când o fi vremea, zice ea, iar Asle ia înapoi caietul de schițe și creionul pe care i le întinde Ales
Ăla e numărul de telefon al mamei, dar bineînțeles că poți să suni la el, zice ead
Un nume nou (Septologie VI-VII), de Jon Fosse, Ed. Trei, 2025, trad. rom. Ovio Olaru, col. „Anansi. World Fiction”

Scrie un comentariu