• „God respects us when we work, but he loves us when we dance” - Les Blanc

În rolul puiului de om care-și revine după tragedie

În ciuda pretextului tragic de la care pornește (un avion cu 191 de oameni se prăbușește, toți cei aflați la bord mor, mai puțin un băiețel care-și pierde toată familia în accident), Dragă Edward, de Ann Napolitano, este, în mod evident, o carte despre supraviețuire, nu (doar) despre moarte. Lipsită de dramatismul, uneori sufocant, din Să-i reparăm pe cei vii, pare o gură de aer proaspăt dacă le citești, ca mine, una după alta. 

Mi s-a părut interesantă în poveste paralela pe care o face unul dintre personaje cu Harry Potter, băiatul care a supraviețuit, și felul în care se arată că a fi distribuit în rolul Alesului („rolul puiului de om care-și revine după tragedie”) nu e deloc o bucurie. Maturizarea lui Edward, băiatul care a supraviețuit și protagonistul poveștii, reprezintă și încercarea acestuia de a-și da seama ce trebuie să facă cu timpul ce i s-a dat și de ce a fost „ales”. Adevărul e că nimeni nu ne alege pentru ceva anume, ceea ce înseamnă că putem alege să facem orice cu viața noastră, iar asta e cea mai mare libertate și cel mai mare dar.

Ce mi-a plăcut cel mai mult: felul în care e construită povestea pe două planuri, cel al amintirii (în care ai vrea să trăiești) și cel al prezentului (al durerii în care nu vrei să trăiești). Mi s-a părut cea mai potrivită construcție narativă pentru acest tip de poveste despre moarte și supraviețuire, pentru că durerea nu dispare niciodată, pur și simplu o înglobăm în noua noastră viață și învățăm să trăim cu ea, până când amintire și prezent reușesc să trăiască laolaltă. 

Shay saltă un pic pe saltea şi îl cercetează cu luare‑aminte pe Edward. Privirea ei îl stinghereşte.
– O să te las cu gura căscată, zice. Eşti gata?
Prăpastia se cască tot mai adânc înăuntrul lui şi simte în gură gustul sleirii.
– Așa cred…
– Eşti întocmai ca Harry Potter.
El o priveşte, neştiind ce să spună.
– Bine, ascultă aici. În copilărie, Harry a supravieţuit unui atac cumplit, căruia nimeni altcineva nu i‑ar fi făcut faţă, aşa‑i?
Edward îşi dă seama că se aşteptă un răspuns de la el.
– Aşa‑ i.
– Voldemort i‑a omorât pe părinţii lui Harry, dar n‑a putut să‑l omoare pe el, cu toate că nu era decât un bebeluş. Nimeni n‑a priceput cum a fost cu putinţă. Şi faptul că a supravieţuit i‑a speriat pe mulți – i‑a făcut să se piardă cu firea, explică Shay și clipeşte îndărătul ochelarilor. Am auzit la televizor un doctor spunând că au fost zero la sută şanse de supravieţuire în urma prăbuşirii avionului în care ai fost tu.
Edward înghite în sec. Ca un elev silitor, îi urmăreşte firul gândirii. Voldemort egal prăbuşirea avionului. Părinţi morţi egal părinţi morţi. Harry egal
el însuși.
– Unchiul zice că, din câte se crede, am supravieţuit datorită locului în care se afla scaunul meu în relaţie cu fuzelajul şi pentru că a fost proiectat afară din epavă…
Shay clatină din cap.
Edward se uită ţintă la ea: ochelarii, gropiţa, expresia hotărâtă.
– Ai vreo cicatrice de la răni?
Are. Una groaznică, pe mijlocul tibiei drepte. Îşi suflecă cracul pantalonilor. Urma e zimţată, trandafirie şi umflată.
– E dezgustătoare, zice Shay, părând încântată. Aşadar, ai şi o cicatrice ca Harry Potter. Şi ai fost luat în grijă de unchii tăi. De asemenea, îţi aminteşti că mătuşa Petunia era geloasă pentru că sora ei era vrăjitoare? Lacey era super geloasă pe mama ta. Mama mă trimitea să stau cu Lacey când a fost la pat, anul trecut, şi se lăuda cu succesele mamei tale, dar cu o voce tristă.
În spatele lui Edward e o fereastră întunecată, şi el simte tăcerea de pe peluză şi de pe străzi. Maşinile care trec se furişează, de parcă s‑ar teme că ar putea să lovească un copil sau un cerb. Îi e un pic greaţă când se gândeşte la vorbele ei. Sau poate că entuziasmul ei îi provoacă un rău de mare, ca şi cum ar fi păşit pe o corabie care se leagănă. Oricum ar fi, ştie că n‑o să poată mânca mâine‑dimineaţă.
– Probabil că ai puteri speciale. Trebuie să ai magie ca să supravieţuieşti acelei prăbuşiri.
– Nu, zice Edward fără şovăială.
– Nici Harry n‑a ştiut că are puteri speciale, zice Shay. Până să descopere, a locuit timp de unsprezece ani într‑o debara sub scara din casa familiei Dursley.
Se uită la ceasul de pe noptieră.
– Peste trei minute trebuie să mă culc ca să dorm opt ore. Şi am nevoie de opt ore. Tu dormi aici sau te duci acasă?
– Aici, zice Edward. Dacă e în ordine.
Lumina se stinge înainte să apuce să termine propoziţia.

Dragă Edward, de Ann Napolitano, Ed. Litera, 2020, trad. Dana-Ligia Ilin, col. „Buzz Books”

Laura Câlțea

Laura Câlțea

Cititoare împătimită, m-am apucat de scris din nevoia de a împărtăși frumusețea adunată în cărți. Mai multe despre mine aici.

0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu