• „Suntem toți făcuți din praf de stele” - Carl Sagan

„Acel ceva într-un om pe care timpul nu-l atinge și de la care vine lumina ochilor”

Mi se părea interesantă autobiografia lui Karl Ove Knausgård, dar a început să mi se pară de-a dreptul minunată când, la pagina 33, am dat peste fragmentul ăsta în care vorbește despre ultimul autoportret al lui Rembrandt.

Lumina din cuvinte a lui Hölderlin, eterică și cerească, față de lumina din tonuri și culori a lui Rembrandt, telurică și metalică, „acel ceva într-un om pe care timpul nu-l atinge și de la care vine lumina ochilor”, esența ființei unui om, omul privit și omul care privește, a vedea și a fi văzut... În două pagini Knausgård creionează profunzimea abisală a ființei umane, într-o manieră de o surprinzătoare subtilitate. 

 

Singurii care nu îmbătrânesc pe chip sunt ochii. Sunt la fel de clari în ziua în care ne naștem ca în ziua în care murim. Vasele de sânge din ei pot, desigur, să se spargă, și membranele se pot opaciza, dar lumina din ei nu se schimbă niciodată. Există o pictură pe care merg să o văd de fiecare dată când sunt la Londra și care mă emoționează la fel de tare ca întotdeauna: un autoportret pictat de bătrânul Rembrandt. Tablourile târzii ale lui Rembrandt sunt de obicei caracterizate de o asprime aproape nemaivăzută, totul este subordonat expresiei de moment, oarecum strălucitoare și sfântă, încă nemaiîntâlnită în artă – poate exceptând ceea ce Hölderlin surprinde în poeziile sale târzii, oricât de diferit și de greu de comparat, pentru că, acolo unde lumina lui Hölderlin, evocată în limbaj, este eterică și cerească, lumina lui Rembrandt, evocată în culoare, este telurică, metalică, materială –, dar tocmai acest tablou, expus la National Gallery, este pictat o idee mai clasic-realist și mai veridic, mai aproape de stilul tânărului Rembrandt. Însă tabloul îl înfățișează pe cel bătrân. Vârsta senectuții. Toate detaliile feței sunt vizibile, toate urmele pe care viața le-a lăsat pe ea se pot discerne. Chipul este încruntat, ridat, flasc, devastat de timp. Dar ochii sunt clari și, chiar dacă nu sunt tineri, se află oarecum în afara timpului care și-a lăsat urmele pe restul feței. E ca și cum altcineva se uită la noi – de undeva din interiorul chipului, unde totul este altfel. Este greu de ajuns aproape de sufletul unui alt om; tot ce ține de persoana lui Rembrandt, obiceiurile și viciile sale, mirosurile și sunetele corpului său, vocea și cuvintele pe care le alegea, gândurile și părerile lui, maniera de a se purta, defectele și lipsurile corpului său, tot ce constituie un om pentru alții nu mai există – tabloul are peste patru sute de ani, și Rembrandt a murit în anul în care l-a pictat. Ceea ce este așadar reprezentat aici – ceea ce Rembdandt a pictat – este însăși ființa acestui om: cea la care se trezea în fiecare dimineață și care se strecura imediat printre gânduri, dar care era diferită de aceste gânduri, cea care imediat își făcea simțită prezența în sentimente, dar era diferită de aceste sentimente, și cea de care se despărțea în fiecare seară când se ducea la culcare, în cele din urmă fără să se mai trezească; acel ceva într-un om pe care timpul nu-l atinge și de la care vine lumina ochilor. Diferența dintre această pictură și celelalte picturi târzii ale lui Rembrandt este ca aceea dintre a vedea și a fi văzut. Cu alte cuvinte, în acest tablou el se vede pe sine privind în timp ce este privit – și doar în baroc, cu propensiunea lui pentru reflecție, play within the play, puneri în scenă și credința în coeziunea tuturor lucrurilor, atunci când și îndemânarea meșteșugului a fost împinsă până la un nivel la care nu s-a mai ajuns nici înainte, nici după aceea, a fost posibilă o asemenea imagine. Dar ea există în timpul nostru și privește pentru noi. 

Lupta mea. Cartea întâi: Moartea unui tată, de Karl Ove Knausgård, Ed. Litera, trad. Ioana-Andreea Mureșan, col. „Clasici contemporani”

Laura Câlțea

Laura Câlțea

Cititoare împătimită, m-am apucat de scris din nevoia de a împărtăși frumusețea adunată în cărți. Mai multe despre mine aici.

0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu