Caută în blog

„Cafeneaua Lună plină”, de Mai Mochizuki (fragment)

„Cafeneaua Lună plină”, de Mai Mochizuki (fragment)

Bestsellerul internațional Cafeneaua Lună plină, publicat în peste douăzeci de țări, și-a cucerit cititorii aducând în prim-plan mitul japonez potrivit căruia pisicile îi răsplătesc pe cei care fac fapte bune. Pisici cu puteri magice, muzică, astrologie și ilustrații originale – toate converg spre mesajul luminos al romanului.

Legenda spune că, sub luna strălucitoare din Kyōto, o cafenea misterioasă ademenește oameni care au rătăcit drumul în viață. Cu un meniu inedit, la Cafeneaua Lună plină pisicile vorbitoare – simbol al norocului în cultura niponă – își îmbie oaspeții cu deserturi surprinzătoare presărate cu pulbere de stele și cocktailuri în care creativitatea e ingredientul principal. Ce au în comun toți cei care vizitează acest loc ivit de pe un alt tărâm? Bunătatea lor, pe care pisicile aleg să le-o întoarcă citindu-le harta astrală și îndrumându-i, la adăpostul nopții, spre lumina ce nu o mai regăsesc în propria viață. Roman plin de farmec despre echilibru și speranță, Cafeneaua Lună plină ne invită să ascultăm, măcar o dată, de sfatul acestor pisici.

MAI MOCHIZUKI s-a născut în 1980 la Hokkaido. A câștigat Marele premiu pentru cărți electronice Everystar în 2013, devenind ulterior cunoscută pentru seria de romane Holmes din Kyōto (Kyōto Teramachi Sanjō no Hōmuzu), în douăzeci și trei de volume, distinsă cu Premiul Kyōto Book în 2016, și pentru seria Alice în pădurea din Kyōto (Kyōraku no Mori no Arisu), în trei volume, publicate între 2018 și 2019. Seria Holmes din Kyōto a avut parte de o adaptare manga, cu ilustrații de Ichiha Akizuki, în revista Monthly Action a Editurii Futabasha, din decembrie 2017 până în februarie 2024. Întreaga serie a fost adaptată pentru televiziune de studioul Seven, ca anime, și difuzată în iulie-septembrie 2018, pe TV Tōkyō. Seria Alice în pădurea din Kyōto a fost adaptată într-o serie de tip manga, cu ilustrații de Haruki Niwa, și publicată în revista Magkan din ianuarie 2019 până în martie 2020. Scriitoarea japoneză și-a câștigat notorietatea în 2020 cu romanul Cafeneaua Lună plină (Mangetsu Kōhīten no Hoshiyomi; Humanitas Fiction, 2025), devenit bestseller și tradus în peste douăzeci de țări. În 2021 a publicat al doilea roman din această serie, Cafeneaua Lună plină: Adevăratele dorințe (Mangetsu Kōhīten no Hoshiyomi – Hontō no Negaigoto), care se bucură de succes. Mai Mochizuki e membră a Asociației Scriitorilor de Literatură de Mistere din Japonia (Nihon Suiri Sakka Kyōkai) și locuiește în prezent în Kyōto.

 

Cafeneaua Lună plină, de Mai Mochizuki
(fragment)

 

De undeva se auzea Simfonia nr. 6, Pastorala de Beethoven. Pentru a fi în ton cu muzica, trenul trecea printr‑un câmp.

— Ei, oare de ce traversam un câmp?

Mintea mea era prea încețoșată ca să‑mi fac prea mult timp griji pentru asta. Cu toate că era învăluit într‑o lumină strălucitoare, peisajul nu se distingea clar. Mi‑am dat seama că visez. Balansul trenului mi se părea la fel de plăcut precum cel al unui leagăn. Eram pe jumătate adormit, totuși visam. Trenul continua să meargă prin câmpul de un verde crud și, în cele din urmă, s‑a oprit în mijlocul lui. Călătorii coborau veseli din tren. M‑am ridicat și eu ușor și am coborât. Dincolo de câmpul care se întindea cât vedeai cu ochii, se zărea un munte. Aveam o senzație de amețeală, dar mi se părea că mai văzusem undeva acel peisaj. Gata! Mi‑am amintit! Seamănă foarte mult cu locul unde stau acum părinții mei, adică orașul Miyama din Nantan. Când eram în școala primară, mergeam cu părinții să vizitez orașul Miyama, iar aceștia, privind peisajul idilic, spuneau: „Când o să ne pensionăm, am vrea să locuim în liniște într‑un loc precum acesta.“

Vântul răcoros îmi mângâia pielea. Deasupra câmpului verde crud se întindea cerul stacojiu al asfințitului. Undeva acolo plutea luna alburie, și, lângă drum, se afla o cafenea pe roți. În fața rulotei erau așezate câteva mese și scaune de lemn. Călătorii care coborâseră din tren stăteau acolo. Cu toate că știam că pe acele scaune erau așezați oameni, nu le vedeam fețele, doar siluetele. Nu eram sigur că mai sunt într‑un vis. M‑am așezat la o masă de două persoane, care era liberă. În acel moment, cineva a venit și mi‑a pus un pahar în față.

— Poftiți un Cream Soda Mercur!

Cu toate că atât peisajul, cât și oamenii erau cumva în ceață, vedeam băutura din fața mea foarte clar. Deasupra ei erau puse înghețată și o cireașă și, da, chiar era un Cream Soda. Avea o culoare plăcută de bleu, nu clasicul verde, iar înghețata nu era de culoarea vaniliei, ci un gri deschis. Avea culori diferite față de un cocktail Cream Soda obișnuit.

Am tras paharul mai aproape și am dus paiul la gură. Cocktailul azuriu a alunecat pe gât și mi‑a lăsat o senzație plăcută și răcoroasă. Avea o dulceață delicată. Doar pentru faptul că băutura își schimbase culoarea din verde într‑un bleu frumos, mi se părea că beau altceva, și, cu toate că avea un gust familiar, în același timp era ceva nou. Înghețata gri deschis era sorbet. Avea o ușoară aromă de lămâie și se potrivea perfect cu băutura.

În timp ce eram vrăjit de savoarea cocktailului, la urechile mele a ajuns vocea nemulțumită a unei femei care stătea lângă mine:

— Tot ai probleme cu e‑mailul, cu datele și, de data aceasta, întârzie trenul… exact ca și cum Mercur ar fi retrograd, nu?

Măi să fie! Fix la asta mă gândeam și eu! Ce să vezi?! Lângă mine nu era un om, ci o pisică. Era o pisică persană sau o șinșilă, cu blană albă și pufoasă. O pisică vorbitoare?!

— Ve… ai putea să încetezi să mai spui că eu sunt rău?

Și pe partea cealaltă stătea jos o pisică. Era o pisică siameză cu ochi albaștri și, după voce, părea mai mică de vârstă.

— Vai! Nu am spus că tu, Mer, ești rău!

— Cum adică Mer?… Te rog să‑mi spui Mercur!

— Cu toate că tu mă strigi Ve, adică prescurtarea numelui meu?

— Numele tău este greu de pronunțat.

— Adică Venus?! Nu e ușor de pronunțat?

— Nu asta voiam să spun.

Se pare că numele pisicii persane era Venus, iar cel al pisicii siameze, Mercur. Deși în acest moment nu vedeam decât contururile oamenilor, pe pisici le vedeam clar și, chiar dacă visam, mi se părea ciudat că ele vorbeau.

Lăsând asta la o parte, mă întrebam ce poate însemna că Mercur este retrograd. Fără să‑mi dau seama, mă uitam insistent la cele două pisici, iar Venus s‑a întors către mine și a dat din mână zicând:

— Hei!

Am dat din cap în semn de salut, puțin stângaci, și am băut iar din cocktail. Avea un gust delicios și nostalgic.

— Cream Soda Mercur are un gust melancolic și este perfect pentru meniul lui Mercur retrograd.

Se vede că ești proprietarul! a spus Venus, iar Mercur a dat din cap aprobator. Faptul că cele două pisici spuneau aceste replici în timp ce se uitau la băutura mea m‑a făcut să deschid gura cu precauție.

— Știți… în ultima vreme, și de mine se țin lanț problemele. Mai devreme ați spus ceva de „Mercur retrograd“, dar ce înseamnă acest lucru?

Dacă tot era un vis, m‑am decis să întreb cu îndrăzneală. Un lucru pe care nu prea puteam să‑l fac dacă eram treaz.

Mercur și‑a mijit ochii ei albaștri și a zis:

— „Mercur retrograd“ înseamnă că Mercur retrogradează.

La explicația simplistă a lui Mercur, Venus a exclamat:

— Of, Doamne! Asta nu este tocmai o explicație! Mercur, adică planeta Mercur, are trei perioade pe an în care retrogradează.  
 

Am înclinat ușor capul, nedumerit de sensul cuvântului „retrograd“.

— Dar planetele din Sistemul Solar nu au cum să meargă invers, nu? a replicat Mercur la întrebarea mea.

— Aha, păi Mercur nu poate cu adevărat să retrogradeze, dar, dacă privești de pe Pământ, în anumite perioade, poate părea că Mercur merge înapoi. Se creează un fel de iluzie…

Un fel de iluzie… mi‑am încrucișat brațele încercând să înțeleg.

— Pentru că, dintre toate planetele din Sistemul Solar, Mercur orbitează cel mai aproape de Soare, și viteza ei diferă față de cea a Pământului. Câteodată, pare că se deplasează invers. De exemplu, când ești în tren sau pe autostradă, cu toate că trenul sau mașina de lângă tine înaintează în aceeași direcție, uneori pare că merg înapoi, nu?

Am bătut din palme, bucuros că exemplul a fost ușor de înțeles.

— Acest fenomen se întâmplă de trei ori pe an?

— Da, în mare. De trei ori, iar o perioadă ține aproximativ trei săptămâni.

Când mă gândeam că durează cam mult, același lucru l‑am citit și din mina lui Venus.

— Mercur este planeta care guvernează undele radio și comunicarea. Din perspectiva Pământului, atunci când Mercur este retrograd, energia lui poate lucra împotriva planetei voastre. Prin urmare, în timpul perioadei de retrogradare, dispozitivele electronice și sistemele de comunicare sunt predispuse la probleme. E‑mailurile nu ajung, trenurile și avioanele întârzie…

— Ee! am exclamat, surprins de ceea ce spusese pisica.

Dacă stăteam să mă gândesc mai bine, de fiecare dată când apărea o problemă cu datele sau cu sistemele de transmisie, de obicei, aceasta dura aproximativ o lună. Treceau aceste zile stresante, și apoi îmi dădeam seama că problemele dispăruseră, iar lucrurile reveneau la normal, ca și cum nimic nu s‑ar fi întâmplat.

— Aha, deci faptul că se întâmplau tot felul de lucruri de acest tip era din cauză că Mercur era retrograd…

Aproape că eram convins, dar apoi am ridicat din sprâncene nedumerit.

— Dar cum se face că asociatul meu, Yūichi, scapă mereu de probleme?

Cu toate că neplăcerile, cum ar fi compromiterea datelor, întârzierea trenului etc., se țineau scai de mine, pe de altă parte, Yūichi nu părea să fie deloc afectat.

— Acest lucru se întâmplă deoarece există persoane care sunt influențate mai ușor de Mercur retrograd, dar și persoane care nu sunt atât de afectate. Depinde de poziționarea astrelor și de perioada anului. În cazul dumneavoastră, se poate să fie și din cauză că aveți Mercur în Casa a VI‑a. Aveți beneficii de pe urma lui, dar vă aduce și dezavantaje, a spus Mercur fără ezitare.

— Adică? Ce înseamnă faptul că Mercur este în Casa a VI‑a?

— E astrologie, a răspuns Venus la întrebarea mea. Casa a VI‑a este cea care îți indică munca și sănătatea, iar Mercur o guvernează. Asta înseamnă că sunteți foarte potrivit pentru slujba dumneavoastră actuală din IT, care implică informații și comunicare.Dar aceasta planetă vă și influențează ușor.

Am dat din cap și mi‑am făcut un rezumat al informațiilor primite în minte. Mercur este în Casa a VI‑a, cea care indică munca. Așa că am mai multe beneficii de la Mercur decât ceilalți oameni, dar mă cam afectează când e retrograd. Nu înțelegeam ce înseamnă cu precizie, însă mă lămurisem cumva. Dacă sunt afectat mai mult decât alții atunci când Mercur este retrograd, probabil că ar fi mai bine să stau mai relaxat, în loc să mă spetesc muncind.

 

Cafeneaua Lună plină, Mai Mochizuki, Ilustrații de Chihiro Sakurada, traducere și note de Mihaela Albulescu, Editura Humanitas Fiction, colecția „Raftul Denisei”

Scrie un comentariu

Anuleaza

Abonează-te la

Newsletter