• „Adevărații purtători de frumusețe sunt, pentru mine, întotdeauna ceilalți” - Mihai Măniuțiu

Noutățile pregătite de Editura Litera pentru toamna literară 2018

Noutățile pregătite de Editura Litera pentru toamna literară 2018

Toamna literară începe cu o veste foarte bună: venirea în România a laureatului Premiului Goncourt 2017, Éric Vuillard, autorul cărții Ordinea de zi. Astfel, timp de o săptămână, în perioada 27 septembrie – 1 octombrie 2018, cea mai dezbătută carte francofonă a anului va fi lansată oficial în prezența autorului, în București, la Timișoara și Iași. Născut în 1968 la Lyon, Éric Vuillard este scriitor și cineast francez. A fost recompesat cu nenumărate premii literare, iar în 2017 a primit premiul Goncourt pentru cea mai recentă carte a sa, Ordinea de zi (L’ordre du jour, 2017). Prin această  relatare intensă și captivantă, având ca fundal al Doilea Război Mondial, Éric Vuillard avertizează cu privire la pericolul orbirii voite și amintește că, în ultimă instanță, cel mai rău deznodământ nu este inevitabil.

În colecțiile de ficțiune deja consacrate și extrem de apreciate, Clasici Moderni și Contemporani Litera, continuă să apară titluri precum Băieții străzii, de Pier Paolo Pasolini, ce spune povestea unui grup de copii, deveniți adolescenți, de la periferia societății; Noduri, un roman provocator și fascinant despre căsnicie și familie, în care Domenico Starnone, unul dintre cei mai de succes autori italieni contemporani, ne oferă o poveste emoționantă și intensă, povestea unei evadări, a unei întoarceri, povestea tuturor eșecurilor, cele care par insurmontabile și cele care ne însoțesc o viață întreagă. 

Seria de autor Richard Flanagan se întregește cu un nou roman: Persoana întâi. De același autor, la Editura Litera au mai apărut: O cale îngustă spre nordul îndepărtat (Premiul Man Booker 2014), Să bați din palme cu o singură mână, Moartea unei călăuze pe râu.

O carte extrem de așteptată, cu apariție globală pe data de 13 noiembrie, este autobiografia fostei prime-doamne a Statelor Unite, Michelle Obama: Povestea mea. În memoriile ei, o operă de o reflexivitate profundă, scrisă într-un stil fermecător, Michelle Obama îi invită pe cititori în lumea sa, făcând o cronică a experiențelor care au format-o, pornind de la copilăria trăită în partea de sud a orașului Chicago, trecând prin anii în care a fost director executiv și a trebuit să îmbine responsabilitățile de mamă cu cele profesionale, și ajungând la anii petrecuți la cea mai vestită adresă din lume. Descrie cu sinceritate desăvârșită și cu o inteligență vie reușitele și dezamăgirile, atât din plan public, cât și din cel personal, relatându-și povestea așa cum a trăit-o, folosindu-se de propriile ei cuvinte și așa cum dorește ea. Plină de căldură, de înțelepciune și de revelații, Povestea mea este o însumare neobișnuit de intimă ce vine din partea unei femei inimoase și plină de caracter, care a sfidat necontenit așteptările - și a cărei poveste ne inspiră.  Cartea va putea fi precomandată în curând. 

Noi titluri în colecția Buzz Books, cu accent pe cele mai bune thrillere ale momentului, precum Soția dintre noi, de Greer Hendricks și Sarah Pekkanen, Jaf cu elicopterul, de Jonas Bonnier, Coborârea, de Tim Johnston, O mamă perfectă, de Aimee Molloy, Nebună prima parte din trilogia „Nebună, Rea, Periculoasă”, de Chloe Esposito, 1793, de Niklas Natt och Dag, și multe altele în pregătire, sunt pe lista #decitit.

Alte titluri în pregătire:
Volumul 6 din celebra serie autobiografică „Lupta mea”, de Karl Ove Knausgård: Sfârșit, ultimul din această serie în care autorul analizează viața, moartea, dragostea și literatura și în același timp meditează despre scris și relația cu realitatea.
Seria de autor Ali Smith: Toamna, Iarna, Primavara, Vara, roman finalist la Premiul Man Booker 2017, o serie dedicată celor patru anotimpuri, o poveste de neuitat despre îmbătrânore, timp și uitare.  
Sfârșitul lui Eddy Belleguele, de Edouard Louis, un roman tradus în peste 20 de limbi, cu puternică tentă autobiografică și cu un subiect controversat.
O nouă apariție semnată Igor Bergler, 6 povești cu draci, este o carte de neratat, un roller coaster în care nu poți urca fără centură de siguranță și unde nimic nu e ceea ce pare. Un text de o densitate nebună, inteligent și distractiv în același timp, în care Márquez se întâlnește cu Borges, Kafka cu Goethe și Eco cu Bulgakov. Colecția de povestiri este deja disponibilă pentru commandă cu autograful autorului pe www.litera.ro și pe site-urile partenere. 

Aventurile lui Augie March și Darul lui Humboldt sunt două titluri excepționale de Saul Bellow, autor american, laureat cu Premiile Nobel și Pulitzer, ce vor fi incluse în colecția Carte pentru toți. 
Blue Moon, colecția care include cele mai frumoase povești de dragoste ale literaturii contemporane și cele mai celebre romanciere ale genului, anunță un nou titlu al Lucindei Riley, autoarea bestsellerurilor Secretul orhideei și Secretul Helenei: Trandafirul nopții. „Saga a patru generații, această istorie a unei iubiri pierdute și regăsite își poartă cititorii din palatele strălucitoare ale marilor maharajahi ai Indiei până pe vastele domenii ale Angliei.” (Booklist
Amuzantă, fermecătoare și irezistibilă, Un bilet pentru Paris nu-i va dezamăgi pe fanii lui Jojo Moyes, cea mai cunoscută autoare britanică. De aceeași autoare, la Editura Litera au mai apărut Înainte să te cunosc, După ce te-am pierdut, Eu, și totuși alta, Fata pe care ai lăsat-o în urmă, Ultima scrisoare de dragoste, Un bărbat și o femeie, În căutarea unui destin și Silver Bay.
Soția secretă, de Gill Paul, este o poveste tulburătoare și emoționantă, o poveste despre iubire, pierdere și curaj în care trecutul fuzionează cu prezentul.
Vacanță în paradis, de Miranda Beverly-Whittemore, este un roman cinematic cu accente gotice despre prietenia dintre două fete și despre evenimentele neprevăzute care au loc pe parcursul unei vacanțe petrecute la proprietatea uneia dintre ele.

Cel puțin două noi titluri excepționale în colecția de nonficțiune Kronika: Creierul Pentagonului, de Annie Jacobsen - o relatare impresionantă despre punctul clandestin de intersecție între știință și armata americană și rezultatele adesea uimitoare, futuriste și înspăimântătoare ale acestei întâlniri, și Misiuni la limita imposibilului, de Michael Bar-Zohar și Nissim Mishal, o carte ce aduce la lumină cele mai difi¬cile și mai periculoase operațiuni ale Forțelor Speciale Israeliene.

Noi apariții relevante în domeniul psihologiei, spiritualității și dezvoltării personale vor fi publicate în imprintul Introspectiv: Psihoterapia lui Dumnezeu, de Boris Cyrulnik, 25 de moduri pentru a-i cuceri pe cei din jur. Cum îi faci pe ceilalți să se simtă de milioane, de John Maxwell, Terapie prin yoga pentru combaterea stresului și anxietății. Cum să îți faci un plan holistic personalizat pentru a-ți echilibra viața, de Robert Butera, Erin Byron, Staffan Elgelid, Războiul pentru sănătatea creierului, de Daniel G. Amen, Tana Amen și altele. 

 

La început de toamnă și de an școlar, Litera Mică vine în întâmpinarea celor mici cu o ofertă generoasă de noutăți. 

Marea enciclopedie de cultură generală, de la Dorling Kinderlsey, se adresează în primul rând elevilor de gimnaziu și din primele clase de liceu. Materia este structurată pe capitole tematice, acoperind practic toate zonele de interes școlar și nu numai. Textele sub formă de întrebări și răspunsuri îți dau explicații clare și bine documentate și sunt însoțite de imagini spectaculoase și sugestive. Referințele din josul paginilor te ajută să găsești ușor subiecte conexe.

Colecția STEM. Noțiuni științifice esențiale și activități pentru copii isteți - Micii oameni de știință vor fi cu siguranță atrași de marile idei din această colecție. Citind explicațiile simple și rezolvând activitățile captivante de pe fiecare pagină, vor descoperi o mulțime de fenomene din domeniile stiintei, tehnologiei, ingineriei, matematicii. Prin abordarea clară și atrăgătoare a unor subiecte serioase, această colecție dezvoltă pasiunea pentru științele exacte și inteligența nativă a copiilor.

Fetița cu fluturi în păr, de Oana Cristina Tănase, cu ilustrații de Diana Cristina Enache
Povestea Fetița cu fluturi în păr urmărește o zi din viața unei copile fericite, care călătorește împreună cu bunicul, din București în satul natal al acestuia. S-ar putea spune că autoarea Oana Cristina Tănase a scos din uitare o zi fericită din copilăria fiecăruia dintre noi; de aceea lectura cărții Fetița cu fluturi în păr va fi o experiență plină de nostalgie pentru cei mari și o bucurie autentică pentru cei mici.

Ursuleț este timid
Ursuleț este un pui de urs timid: îi e greu să intre în vorbă cu ceilalți, să meargă în locuri unde nu a mai fost, să răspundă la întrebările doamnei învățătoare, să încerce să facă lucruri noi . Uneori se simte singur, alteori se teme, se înroșește la față sau devine agitat. Copii vor învăța să devină prieteni și să depășească momentele de timiditate. În aceeași colecție a apărut și cartea Ursuleț este bun cu ceilalți.



Articole asemănătoare

Traduceri noi la Editura Polirom la Gaudeamus 2016

Noi titluri apărute în colecția „Biblioteca Polirom”, cel mai important proiect editorial autohton dedicat traducerilor din literatura universală, vor fi lansate în cadrul Tîrgului de Carte Gaudeamus, ediția 2016.

Noutățile Grupului Editorial Trei pentru toamna literară 2018

Toamna aceasta este în mod clar una bogată în noutăți literare TREI, Pandora M și Lifestyle Publishing: Jo Nesbø, Joël Dicker, Leïla Slimani, Elena Ferrante și multe alte noutăți.

De ce se îndrăgostesc bărbații de scorpii? – „Mireasa hoțomană”, de Margaret Atwood

Pe fundalul unei povești amuzante și pline de suspans, cu o intrigă aproape polițistă, Margaret Atwood deschide în Mireasa hoțomană problematici incomode, precum criza cuplului modern ), dialectica subiect privitor (masculin)-obiect privit (feminin), războiul sexelor sau războaiele de uzură și luptele tăcute dintre femei.

0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu