Toamna literară 2014 – Noutăți la Editura Litera

Toamna literară 2014 – Noutăți la Editura Litera

Pentru toamna literară 2014 și Gaudeamus-ul care se apropie, Editura Litera a pregătit, ca de obicei, o combinație de titluri fiction, bibliografie școlară și carte practică. Incredibilul pelerinaj al lui Harold Fry, de Rachel Joyce, La drum cu Platon, de Robert Rowland Smith, Vatican. Toate picturile și frescele vechilor maeștri, de Anja Grebe, Marea enciclopedie a elevului, coord. de Institutul Smithsonian, Manualul complet de motociclism: 291 de aptitudini esențiale, de Cycle World și Mark Lindemann, sau Manualul complet de pescuit: 317 sfaturi esenţiale (scule, tehnici, tactici), de Joe Cermele, sunt câteva dintre noutățile editurii.

De asemenea, mi-au atras atenția câteva colecții interesante: colecția Agatha Christie (care numără până acum 10 titluri), colecția Scriitori români ilustrați, concepută special pentru lecturile școlare, și câteva titluri străine în Biblioteca pentru toți, o colecție ce număra până acum numai opere aparținând scriitorilor români. Mai jos aveți textele de prezentare ale editurii pentru câteva dintre numeroasele noutăți pe care le puteți găsi într-o săptămână la Gaudeamus, precum și titlurile care au apărut până acum în colecțiile pe care le-am menționat.

Incredibilul pelerinaj al lui Harold Fry, Rachel Joyce (traducere: Petru Iamandi)

Tulburat de scrisoarea de rămas-bun primită de la Queenie Hennessy, o fostă colegă de serviciu pe care nu o mai văzuse de douăzeci de ani, Harold Fry, un pensionar dintr-un mic oraș din sudul Angliei, iese să pună la poștă câteva rânduri de răspuns. Dintr-un impuls irezistibil și necugetat, pornește însă pe jos către spitalul unde este internată Quennie, convins că aceasta va avea puterea să rămână în viață până la sosirea lui. Fără ghete de drumeție, hartă sau telefon, Harold Fry își începe neobișnuitul pelerinaj preț de opt sute de kilometri, cu credința că prietena lui va continua să trăiască atâta timp cât el continuă să meargă. Timp de optzeci și șapte de zile, traversează Anglia de la nord la sud, purtându-și crucea ratării și a greșelilor din trecut, în speranța izbăvirii. Ca orice „pelerin“ al căutării de sine, Harold Fry de la începutul romanului nu este același Harold Fry de la sfârșitul lui.

 

Cântecul păsărilor, Sebastian Faulks

Amiens, Franţa, 1910. Stephen Wraysford, un tânăr englez de douăzeci de ani, întâlneşte dragostea vieţii în persoana lui Isabelle Azaire, soţia unui proprietar de fabrici de textile cu care a fost trimis să stabilească relaţii de afaceri. Stephen îşi convinge iubita să părăsească împreună cu el atmosfera sufocantă a vieţii de familie provinciale, dar lucrurile iau o întorsătură neaşteptată. După ce rămâne însărcinată, Isabelle hotărăşte brusc să se întoarcă la părinţi, înainte să-i dea vestea că vor avea un copil. Profund marcat de această relaţie, şase ani mai târziu, Stephen o va duce cu el, îngropată în adâncul sufletului, în tranşeele marelui război care zguduie Europa. Experienţa radicală a celui mai cumplit conflict din istoria de până atunci a omenirii îl transformă lăuntric şi îi deschide perspectiva unei noi vieţi - paradoxal, prin întoarcerea la Amiens pentru a regăsi iubirea şi apoi prin salvarea lui, în urma unei explozii în subterane, de către un ofţer german cu care fraternizează. 
Cu o galerie de personaje memorabile, de o mare complexitate psihologică, cu o scriitură de o intensitate şi o frusteţe tulburătoare, cu episoade capabile să răscolească sufletul oricărui cititor, romanul lui Sebastian Faulks este o emoţionantă meditaţie asupra naturii umane şi un omagiu adus soldaţilor britanici participanţi la Primul Război Mondial.

 

La drum cu Platon: Ce spun filosofii despre naștere, iubire, copii și ce se mai întâmplă pe drumul vieții, Robert Rowland Smith

Imaginează-ți că ești într-o mașină a timpului care te poartă înainte și înapoi prin propria viață. Te duce în trecut, la anii copilăriei, când învățai să mergi pe bicicletă, apoi te face să revezi primul tău sărut, cel dintâi serviciu sau anii mai târzii, când te confrunți, eventual, cu divorțul. Însoțit de Platon, află ce spun marii gânditori ai lumii despre toate aceste pietre de hotar de pe drumul vieții noastre. Aristotel îți va vorbi despre importanța începerii școlii, Freud despre îndrăgostire, Heidegger despre implicațiile psihologice ale mutatului, iar Nietzsche despre criza vârstei de mijloc.

La drum cu Platon te ajută să înțelegi și să vezi cu alți ochi evenimentele majore, momentele-cheie și fazele de tranziție din viața ta, făcând filosofia să pară accesibilă și plină de umor!

 

Vatican. Toate picturile și frescele vechilor maeștri (Plus peste 300 de sculpturi, hărți, tapiserii și alte obiecte de artă), Anja Grebe (traducere: Livia Szasz)

Vaticanul este una dintre minunile lumii. Acest bastion istoric și spiritual al creștinismului găzduiește multe muzee și palate, dar și una dintre cele mai bune colecții de artă ale umanității. Lucrările de interes includ frescele Capelei Sixtine și Pietà a lui Michelangelo; frescele lui Rafael; lucrări de Giotto, Fra Angelico, Tițian și Caravaggio și unele dintre cele mai frumoase statui, manuscrise, lucrări de arhitectură și grădini ale lumii, dar și cele mai prețioase artefacte ale creștinătății.

• Fiecare pictură și frescă expusă la Vatican și aparținând Vechilor Maeștri – pictură europeană de până la 1800 –, plus o selecție de alte peste 300 de lucrări de artă, incluzând pictură modernă, sculptură, tapiserie și alte artefacte.

• Cartea este organizată în 22 se secțiuni reprezentând muzeele și zonele Vaticanului, inclusiv Pinacoteca, Capela Sixtină, Camerele Rafael, Apartamentele Borgia, Palatele Vaticane și bazilica Sfântul Petru.

• Toate cele 976 de lucrări de artă sunt complet adnotate cu titlul lor și numele artistului care le-a creat, data realizării, data nașterii și a morții artistului, materialul folosit și locul în care sunt păstrate la Vatican.

• Cartea include și lucrări din Egiptul antic, din Mesopotamia, Grecia și Roma, dar și multe alte lucrări de artă religioasă și seculară, cuprinzând și o selecție de artă și artefacte din secolul XX.

• O sută optzeci dintre cele mai cunoscute și semnificative opere de artă sunt prezentate de istoricul de artă Anja Grebe, cu discuții despre atributele-cheie ale capodoperelor.

• Include trei planșe pentru a admira cele mai cunoscute opere de artă de la Vatican, la dimensiuni mai mari.

 

Manual complet de motociclism: 291 de aptitudini esențiale, Cycle World, Mark Lindemann (traducere: Graal Soft)

Indiferent dacă vrei să îți cumperi prima motocicletă, să faci o adaptare sau să te echipezi pentru stradă, această carte conține informațiile de care ai nevoie, privitoare la motociclete, căști, articole de îmbrăcăminte și altele. Recomandările și trucurile de la piloți profesioniști acoperă orice, de la cum să planifici naveta zilnică până la distracția de o zi pe pistă sau excursia vieții tale. Fii propriul mecanic. Aici găsești ilustrații și instrucțiuni detaliate, care te ghidează prin activitățile de întreținere, depanare și reparații.

 

 

Manual complet de pescuit: 317 sfaturi esenţiale (scule, tehnici, tactici), Joe Cermele, (traducere: Georgiana Harghel)

Cum să alegi cele mai bune momeli și cum să te adaptezi la orice situație și tip de apă în care ai de gând să pescuiești. Învață cum să adaptezi echipamentul, să profiți de dotările ambarcațiunii și multe altele. De la pârâuri mici la râuri mari, de la iazuri la lacuri întinse și de la golfuri la oceanul deschis, sute de strategii testate în teren te vor ajuta să prinzi mai mult pește, cu sau fără barcă. Fie că ai ieșit la prins biban-soare împreună cu copiii sau urmărești știuca vieții tale, tehnicile și tacticile din această carte îți vor transforma expediția într-un succes. Ghizi profesioniști de pescuit îți spun unde și cum să găsești biban, șalău de trofeu, păstrăv uriaș și nu numai, chiar în apele de lângă casă.

 

Teste de personalitate. Inteligență. Sociabilitate. Caracter, Salvatore V. Didato

Avem cu toții tendința să ne comparăm cu alții, suntem mereu dornici să înțelegem cine suntem cu adevărat, să aflăm de ce ne simțim și de ce acționăm în felul în care o facem și, mai important, ce anume am putea deveni dacă ni se oferă oportunitatea. Inspirate de studii, cercetări, sondaje de opinie și experiența clinică a unora dintre cei mai cunoscuți specialiști din științele sociale, psihologie și psihiatrie, testele propuse de Salvatore Didato îți oferă șansa de a te cunoaște mai bine. Explicațiile oferite la finalul acestora te vor ajuta să te descoperi, dar și să înțelegi de ce ai o anumită trăsătură de personalitate și, dacă e nevoie, ce poți face ca să te schimbi. Tot ce ai de făcut este să fii sincer și să te amuzi răspunzând, singur sau împreună cu prietenii, la întrebări.

 

Marea enciclopedie a elevului: Lumea așa cum nu ai mai văzut-o, coord. Institutul Smithsonian (traducere: Graal Soft)

Descoperi misterele mormântului lui Tutankhamon, forţele care nasc tsunamiuri, tornade şi cutremure şi furnalele de energie nucleară din Soare. Vezi naşterea unei stele, interiorul corpului unui Tyrannosaurus rex şi secretele ascunse în ADN. Călătoreşti în timp ca să asişti la construirea Marelui Zid Chinezesc şi a Partenonului din Atena antică şi să păşeşti pe câmpurile de luptă ale celui de al Doilea Război Mondial. Descifrezi mesaje din spaţiu, invizibilele forţe ale magnetismului şi principiile care fac să explodeze artificiile.

Folosind splendide imagini generate pe calculator, cartea dezvăluie minunile spaţiului cosmic, înfăţişează Pământul şi natura, îţi prezintă corpul uman şi parcurge etape esenţiale ale ştiinţei şi istoriei, oferind detalii inedite de un realism zguduitor. Plină de fapte uimitoare, de cronologii dinamice şi de imagini surprinzătoare, această enciclopedie atotcuprinzătoare facilitează abordarea unor subiecte complicate, pe care le face accesibile dintr-o privire.

 

Colecția Agatha Christie: Asasinarea lui Roger Ackroyd, Ceasul rău pe strada Hickory, Crima din Orient Express, Cu cărţile pe faţă, Moarte printre nori, O supradoză de moarte, Oglinda spartă, Petrecerea de Halloween, Tragedie in trei acte, Un buzunar plin cu secară.

 

Titluri străine în Colecția Biblioteca pentru toți: Învierea, Lev Tolstoi (traducere: Lucia Demetrius); Educația sentimentală, Gustave Flaubert (traducere: Lucia Demetrius); Anii, Virginia Woolf (traducere: Frida Papadache); Oameni din Dublin, James Joyce (traducere: Frida Papadache); Amintiri din casa morților, F.M. Dostoievski (traducere: Nicolae Gane).

 

Colecția Scriitori români ilustrați, concepută special pentru lecturile școlare: A-nflorit o păpădie, Otilia Cazimir; Alexandru Lăpuşneanu, Costache Negruzzi; Amintiri din copilărie, Ion Creangă; Când stăpânul nu-i acasă, Emil Gârleanu; Căţeluşul şchiop, Elena Farago; Doi feţi cu stea în frunte, Ioan Slavici; La steaua, Mihai Eminescu; Lunca din Mirceşti, Vasile Alecsandri; Proverbe şi expresii comentate; Tinereţe fără bătrâneţe, Petre Ispirescu.

Puteți consulta și Programul lansărilor Litera la Gaudeamus.

Scrie un comentariu

Anuleaza

Abonează-te la

Newsletter