Editura Litera lansează colecția de business CEO Must Read
Editura Litera a anunțat printr-un comunicat de presă lansarea unei colecții de cărți de business, CEO Must Read, care cuprinde titluri semnate de autori renumiți:
• Sheryl Sandberg (directorul de operațiuni al Facebook) – Lean In. Femeile, munca și voința de a conduce (prefață de Anca Vlad)
• Patrick Lencioni – Avantajul și Cele cinci tentații ale unui CEO
• Warren Buffett – Warren Buffett despre aproape orice. Biografia de afaceri a celui mai de succes investitor al lumii
• Gary Keller și Jay Papasan – Un singur lucru (bestseller nº.1 Wall Street Journal și Amazon)
Colecția CEO Must Read aduce cărți de leadership, management, cultură organizațională, investiții, strategie, ce îi vor inspira pe cititori să își schimbe modul în care văd lumea, afacerea proprie și oportunitățile întâlnite. Primele două cărți apărute în această colecție sunt Avantajul de Patrick Lencioni și Warren Buffett despre aproape orice, de Warren Buffett.
Patrick Lencioni susține în cartea sa, Avantajul, că diferența dintre companiile de succes și cele mediocre are prea puțin de-a face cu ceea ce știu acestea și cu cât de inteligente sunt și mai mult cu cât sunt companiile de sănătoase. Cartea face o explorare coerentă și cuprinzătoare a avantajului unic pe care îl oferă sănătatea organizațională.
Volumul Warren Buffet despre aproape orice include cele mai bune articole publicate în revista Fortune de și despre Warren Buffett, ca și unele dintre scrisorile lui anuale către acționarii Berkshire, de fiecare dată examinate atent de cititori în căutarea revelațiilor sale despre ce a mai făcut pe piețele de valori mobiliare. Veți afla, citindu-l, care este principala strategie de afaceri a lui Buffett – căutarea de societăți subevaluate, în care să investească masiv; ce părere are despre instrumentele financiare derivate – „arme financiare de distrugere în masă“; detalii despre strânsa prietenie cu Bill Gates și despre activitatea lor filantropică; amănunte din culisele vieții sale; cât din averea sa le va lăsa copiilor – „suficienți bani astfel încât să simtă că pot face orice, dar nu atât de mult încât să poată să nu facă nimic“. O vedere unică asupra celei mai fascinante povești de succes americane a vremurilor noastre.
Lean In de Sheryl Sandberg se adresează femeilor confruntate adesea cu dilema: o carieră de succes sau o viață personală împlinită? Autoarea, al doilea om din conducerea Facebook, aflată în ultimii ani în topul celor mai puternice femei de afaceri și al celor mai influente personalități și mamă a doi copii, ne arată că este posibil să împaci reușita profesională cu împlinirea personală, că trebuie să depășim stereotipurile de gen, iar femeile trebuie să aibă mai multă încredere în sine și ambiție pentru a-și obține locul pe care îl merită.
Asaltul zilnic de e-mailuri, mesaje şi întâlniri ne distrage de la ce e important şi ne stresează enorm. Solicitările de la locul de muncă şi din familie sunt din ce în ce mai numeroase. Rezultatul: productivitate scăzută, deadline-uri depăşite, câştiguri mai mici, încetarea ascensiunii profesionale. Bestseller nr. 1 Wall Street Journal, volumul Un singur lucru de Gary Keller și Jay Papasan le arată cititorilor cum să obţină rezultate mai bune în mai puţin timp, să reducă stresul și să obţină rezultate extraordinare la muncă şi în viaţa personală.
(Comunicat de presă al Editurii Litera)
Articole asemănătoare
Cum a fost posibil?, despre „Războiul nu are chip de femeie”, de Svetlana Aleksievici
Efort al multor ani de documentare (o parte desfășurați în timpul comunismului, o altă parte după căderea regimului, când oamenii se confesau mult mai liber), cartea centralizează fragmente de mărturii ale femeilor din fostul URSS care au luptat pe front în cel de-Al Doilea Război Mondial.
A apărut „Lupta mea, Cartea a cincea”, de Karl Ove Knausgård
Anul literar 2018 începe cu un nou volum din celebra serie autobiografică „Lupta mea”: volumul cinci, „Mai sunt și zile cu ploaie”, de scriitorul norvegian Karl Ove Knausgård.
Concursul de debut Editura Cartea Românească 2015
În perioada 15 septembrie -15 decembrie 2015, Editura Cartea Românească organizează Concursul anual de debut, ediţia 2015, cuprinzând urmatoarele secţiuni: Poezie, Proză. Lucrările declarate câştigătoare vor fi publicate. Premiul constă în publicarea volumului şi lansarea acestuia în cadrul Târgului internaţional de carte Bookfest 2016.