Retrospectiva lunii decembrie 2025: un nou început la final de an

Chestii despre care nu prea vorbesc

Decembrie a fost pentru mine o lună stranie: pe de o parte parcă incredibil de lungă, dar acum, la rememorare, parcă a fost o lună a unui timp comprimat în care nici nu mai știu exact ce s-a întâmplat. A fost o ultimă lună a unui an pe care l-am trăit cu greu, cu multe angoase și multă oboseală (angoasele veneau din afără, însă oboseala mi-am provocat-o singură). Un an în care mi-am pus multe întrebări, mai ales de ordin profesional și la care am simțit că nu am răspunsuri mulțumitoare, dar și un an în care, după multe rătăciri, am simțit că sunt pe un drum care mă poate duce acasă. În cele din urmă, a fost un an în care am învățat că și încercările nereușite sunt bune la ceva și că, uneori, succesul nu ia forma pe care ți-ai imaginat-o.

O lungă perioadă am simțit că nu pot face nici un plan, pentru că orice plan mi se părea inutil (și cu atât mai inutil cu cât era plasat într-un viitor cât mai îndepărtat), așa că am trăit doar de la o zi la alta, uneori de la o săptămână la alta. Mai mult de atât mi se părea prea mult. A fost modul cel mai simplu pe care l-am găsit ca să pot face față angoasei, temerilor și anxietăților de tot felul. Însă nu poți trăi cu planuri scurte pe termen lung. Cel puțin eu nu pot. Așa că am decis să las angoasele să-și facă treaba lor și eu pe a mea.

Soluția ca să pot trăi mai departe a fost una extem de simplă în primitivitatea ei: ritualul. Începusem de mai mult timp să am tot felul de ritualuri mici, doar pentru mine, și au fost de folos, însă nu-mi mai erau de ajuns. Deși am rămas cu teama de planurile pe termen lung mi-am dat seama, totodată, că toate lucrurile pe care mă gândeam că le-aș putea face necesitau timp, atenție și planificare pe termen lung. Așa că m-am lăsat în voia lor. Am început cu un ritual mic și simpatic pe care l-am propus cititorilor din grupul Clubul cititoarelor și cititorilor de cursă lungă, 12 zile, 12 daruri cu Peștii cubanezi de Bogdan-Alexandru Stănescu și apoi am continuat cu un ritual „de cursă lungă”, provocarea Un an de lecturi. Literatură europeană clasică. Angoasele au rămas bine-mersi la locul lor, dar ritualul și comunitatea din care fac parte le-au mai îmblânzit. Pentru că asta fac ritualurile și comunitățile pentru noi, oamenii.

Un nou început: Bibliofil. Clubul cititorilor și cititoarelor de cursă lungă

După cum am spus și în articolul dedicat, Un an de lecturi. Literatură europeană clasică fusese gândită să fie o agendă pe care am conceput-o, am scris-o și am tipărit-o (într-un singur exemplar, de probă; se va vinde la suprapreț la licitație într-un viitor improbabil și îndepărtat), dar care nu mi-a plăcut cum a ieșit tehnic și ca design, așa că mă hotărâsem să abandonez proiectul. Însă toată treaba asta m-a întristat foarte tare, am avut zile în care nu făceam decât să plâng de tristețe, în care mă simțeam dezamăgită de mine și complet debusolată. Dar și tristețea are rolul ei: după ce am trăit-o, după ce mi-au secat lacrimile și am putut să stau să mă gândesc fără dezamăgire, fără furie, fără sentimentul eșecului, am putut să mă liniștesc și, o vreme, să mă pot împăca cu gândul abandonării unui proiect la care muncisem încă din vară.

Și în liniștea asta a venit, ai zice că de nicăieri, dar nu a venit de acolo, și ideea salvatoare: o să transform agenda într-o aplicație care să poată fi accesată și mai ușor de către cititori și în care o să adun toate funcționalitățile pe care mi le doresc și pe care nu le-am găsit în alte aplicații disponibile. Și așa a luat naștere Bibliofil. Clubul cititorilor și cititoarelor de cursă lungă, la care am muncit în a doua jumătate a lunii decembrie și pe care am reușit s-o fac să fie funcțională în prima zi a noului an. Nu este completă, am planuri mari pentru ea (de cursă lungă, ofc), însă simt că e un început bun. Inițial am vrut s-o postez doar în Clubul cititoarelor și cititorilor de cursă lungă și să o testăm acolo împreună o vreme, însă deja de a doua zi am început să primesc mesaje de la oameni care nu sunt în grup și care au primit linkul aplicației, așa că oricum nu mai era un „secret”.

Am avut emoții și cu ritualurile și cu aplicația, dar așa am avut mereu emoții: și când am făcut blogul, și când am inițiat grupul de cititori. Sunt și ele emoțiile bune la ceva, dar e bine și când treci peste ele. Acum mă simt liniștită și eliberată. E un proiect la care lucrez de șase luni și pe care l-am simțit ca necesar, atât pentru mine, cât și pentru alții. Simțeam de mai mult timp nevoia de a mă reinventa în vreun fel (am constatat că simt asta cam la 5-6 ani), iar ideea aplicației îmi venise de acum vreo trei ani, însă pe de o parte nu am avut timp de ea, pe de altă parte proiectul pe care îl aveam eu în minte era așa de complex și de mare că era descurajant. Însă cu noile instrumente pe care le poți accesa cu ajutorul AI-ului (da, acel AI mult hulit este și un instrument de lucru foarte bun de care te poți folosi cu succes) și cu ajutorul soțului meu, Alex (care e programator și mi-a oferit suportul tehnic pentru a construi eu singură toată arhitectura aplicației), am reușit să fac în două săptămâni ceva ce am fi făcut în câteva luni de zile când am început să ne gândim la asta. Momentan, aplicația este disponibilă doar ca variantă desktop (deși se vede foarte bine și pe mobil și poate fi folosită fără probleme), dar va urma și varianta de mobil.

Așa că, asta e, în mare, retrospectiva mea la final de an: multe angoase pe care le-am îmblânzit cu soluția primitivă a ritualurilor, multă oboseală și tristețe, pe care a trebuit să le trăiesc până la capăt ca să pot ieși oarecum reînnoită, și o poveste de succes, să-i zicem, care, ca orice poveste de succes, și-a avut și ea partea ei de dezamăgiri, eșecuri, nereușite, și, tot ca orice poveste de succes, le va avea și mai departe, dar hai să le trăim pe toate pe rând. Nu prea obișnuiesc să vorbesc aici și despre mine, ci doar despre cărțile pe care le citesc, și nu știu dacă ăsta e un lucru bun pentru că mulți oameni au impresia că asta e toată viața mea: să citesc, să scriu și să fac poze cu cărți. E și asta, dar e și restul care nu se vede în postările din social media și de data asta am simțit nevoia să povestesc puțin și despre părțile mai puțin „instagramabile”.

Cărți citite în decembrie

Dincolo de toate astea, am și citit în decembrie. În primul râțnd, două cărți pe care le-am terminat pentru lansările Gaudeamus. Prima, terminată chiar pe 1 decembrie, a fost Pacienții doctorului García de Almudena Grandes, traducere Ana-Maria Tamaș (am mai vorbit despre ea și în articolul de luna trecută), un roman excepțional, foarte bine scris și documentat și care-ți dă o perspectivă foarte bună asupra secolului XX și, în principal, a Războiului Civil Spaniol și a Spaniei lui Franco, atât prin filtrul istoriei mici, cât și al istoriei mari. Este cartea pe care o vom avea la clubul de carte din ianuarie din Clubul cititorilor și cititoarelor de cursă lungă. Iar cea de-a doua este o minunată carte-obiect, prilejuită de aniversarea a 150 de ani de la nașterea lui Jane Austen: Grădina lui Jane Austen. O călătorie botanică prin romanele sale clasice (trad. rom. Mugur Butuza), cu texte de Molly Williams și ilustrații de Jessica Roux (autoarea minunatelor volume Floriografie, Ornitografie și Roata anului). Este o carte care oferă un bun context cultural și social util pentru o mai bună înțelegere a romanelor lui Jane Austen, cu numeroase detalii pe care azi nu le mai sesizăm, cum ar fi limbajul florilor sau ritmurile naturii, și care aveau pe atunci alte semnificații.

Ce nu poate fi rostit de David Szalay (trad. rom. Anca Bărbulescu) a fost cartea lunii decembrie la clubul de carte al Editurii Trei și a fost un club memorabil pentru că a fost o carte pe care unii au detestat-o, iar alții au adorat-o. Cea mai rară a fost imparțialitatea în cazul ei. Scriitura experimentală a lui Szalay (un stil rece, laconic, care lasă protagonistul aproape gol de atribute în fața cititorului) a fost terenul de bătălie al discuțiilor. Eu am fost printre cei cărora le-a plăcut, însă am înțeles și argumentele celor care au demontat-o. Un lucru cu care am fost, însă, cu toții de acord a fost faptul că e o carte care se citește ușor și repede, așa că măcar ăsta poate fi un avantaj dacă nu sunteți deciși să-i dați o șansă. Oricum, genul ăsta de polarizare în privința cărții l-am văzut și în discuțiile și postările din online dedicate romanului. Următoarea carte la acest club va fi Biblia lemnului otrăvit de Barbara Kingsolver.

Am avut și o lectură de relaxare în decembrie și anume micul roman Tot ceea ce cauți se află în bibliotecă de Michiko Aoyama (trad. rom. Andreea Sion), o carte despre puterea terapeutică a cărților (în literatura japoneză contemporană ăsta e deja aproape un gen de sine stătător), dar și despre puterea cărților de a aduce laolaltă oameni și a forma comunități. Iar locul perfect pentru aceste comunități de cititori este biblioteca de cartier. În carte această bibliotecă de cartier face parte dintr-un centru comunitar în care oamenii pot găsi tot felul de informații și activități utile și nu te poți gândi că acesta este un mod foarte bun de a recupera și dezvolta prăfuitele biblioteci de cartier care, cel puțin în București, încă există, dar sunt tot mai părăsite. Biblioteca este, de fapt, personajul principal al acestei cărți mici și simpatice și mă tot gândesc dacă nu ar fi fost mai potrivit ca titlul să fie Tot ceea ce cauți se află la bibliotecă pentru a fi mai bine percepută ideea de bibliotecă ca spațiu comunitar, nu de bibliotecă personală.

Tot despre puterea terapeutică a lecturii, de data asta în cel mai pur și tehnic înțeles, este vorba și în Bibliotherapy. The Healing Power of Reading de Bijal Shah pe care am terminat-o de citit luna trecută și pe care o veți găsi în curând și în traducere română (o să revin cu detalii curând). Inițiată de The School of Life a lui Alain de Botton, „biblioterapia” este o tehnică terapeutică contemporană care combină psihoterapia cu puterea terapeutică a literaturii. Este un exercițiu interesant și poate fi măcar o ocazie de a descoperi literatura (am spus mai multe despre asta în articolul Cărțile care te ajută să trăiești (I)).

Prin bunăvoința unui prieten cititor a ajuns la mine și un volum pe care mi-l doream mult, dar care nu e de găsit prin rețeaua obișnuită de librării (face parte dintr-o colecție de cărți dedicate operelor de artă și sunt de găsit cel mai bine prin muzeele franțuzești sau direct la editură), și anume L' Apocalypse selon Dürer de Alberto Manguel, un volum în care minunatul cititor care este Alberto Manguel „citește” gravurile pe care Albrecht Dürer le-a făcut după Apocalipsa Sf. Ioan. Lectura cărții fost un regal.

Ultima carte din decembrie a fost Fapte glorioase de Ferdia Lennon (trad. rom. Mihaela Buruiană), un roman istoric ce imaginează o piesă de teatru pusă în scenă în Siracuza secolului V î.e.n. Mi-a plăcut enorm acest roman despre puterea artei, despre importanța poveștilor pentru noi, ca oameni, dar și felul în care autorul a actualizat forma pe care o luau aceste povești în Atena și Sicilia vremii respective. Este un excelent roman de atmosferă, un roman despre prietenie și catharsis, scris într-un stil lejer, duios-ironic, iar traducerea în română este excelentă. Am recitit cu ocazia asta și Medeea, deși pe cea a lui Seneca, nu o aveam în bibliotecă pe a lui Euripide, dar rezolv. Și, apropo de provocarea Un an de lecturi, romanul oferă cadrul perfect pentru primele două lecturi (Odiseea de Homer și Antigona de Sofocle).

Dintre cărțile de copii pe care le-am citit împreună cu fetele în decembrie și le-au plăcut, menționez în primul rând o apariție mai veche dar de care Flavia e iremediabil îndrăgostită și cu care ne urmărește toată ziua prin casă ca să i-o citim, și anume Maimuțica Bramburica de Julia Donaldson și Axel Scheffler (e făcută ferfeniță, nu știu cât va mai rezista). Am avut și două cărți noi care au fost dragoste la prima vedere pentru amândouă: Bobo de Julia Donaldson, cu il. de Sara Ogilvie (sunt leșinate după ea, o citim întruna) și Baba-Cloanța-Cotoroanța de Pierre Bertrand, cu il. de Magali Bonniol (care mie mi s-a părut ușor înfricoșătoare, drept să spun, dar ele sunt înnebunite după poveste și o citim nu doar seara, ci și în timpul zilei, ceea ce arată necesitatea acestor povești „neîmblânzite” pentru buna funcționare și dezvoltare a psihicului copiilor). Ilinca a mai fost super încântată și de Vulpilă și Iepurica de Sylvia Vanden Heede, cu il. de The Tjong-King, o carte cu capitole care cresc în mărime și complexitate (concepută special pentru copiii care încep să citească singuri). Altfel, am citit încontinuu în decembrie cărți cu și despre Crăciun și, tot încontinuu, orice poveste cu pisica Mog de care Flavia s-a îndrăgostit iremediabil, iar Ilinca era oricum deja îndrăgostită.

Cărțile cu care am trecut dintr-un an în altul

Pe lângă ritualul zilnic al eseurilor din Peștii cubanezi de Bogdan-Alexandru Stănescu (care, citit împreună în grup, ne-a dat ocazia să descoperim și alte perspective asupra eseurilor din carte, dar și să ne cunoaștem mai bine între noi), o altă mare descoperire a lunii decembrie este ce mare și excelent povestitor este Florin Chirculescu. Am început Caftul, cel mai recent roman al său apărut în colecția n'autor a Editurii Nemira, și sunt complet cucerită atât de poveste, cât și de oralitatea stilului.

Meserii nerecomandate femeilor de Gabriela Adameșteanu mi-a prilejuit plonjarea într-un univers personal și literar cu care am făcut cunoștință la începutul anului prin Anii romantici. Este cuceritoare onestitatea Gabrielei Adameșteanu și acest volum conține, oarecum malgré soi, o întreagă istorie a literaturii române contemporane.

Pe lângă cei trei autori români contemporani, la trecerea dintre ani m-a însoțit Odiseea lui Homer, prima dintre cărțile din provocarea Un an de lecturi, pe care o recitesc și citesc în mai multe variante: în primul rând, noua traducere în hexametri a lui Dan Slușanschi (din câte am înțeles, aceasta ar fi varianta „corectă” tehnic, deși nu e chiar tocmai o lectură facilă), alături de traducerea mai veche (și mai prietenoasă) a lui G. Murnu. Pe lângă acestea două, ascult seara varianta audio a versiunii repovestite de Stephen Fry (oarecum ca să încerc să intru într-un context literar tipic acestei opere care a fost pentru secole întregi cântată și povestită, nu citită). Și, nu în ultimul rând, am descoperit traducerea în engleză a lui Emily Wilson de care m-am îndrăgostit pur și simplu.

Cărți interesante apărute în decembrie

La începutul lui decembrie a avut loc Târgul de Carte Gaudeamus, așa că am avut parte de multe noutăți. Pe lângă cele anunțate deja în articolul de luna trecută și cel cu lista de dorințe și recomandări de la târg, mai anunț și aici câteva.

Ficțiune: Pe urmele lui Ulise de Alexandra Ciocârlie („Materia primă folosită aici nu este Odiseea, ci romane sau dramatizări și pagini memorialistice care o valorifică în fel și chip. Vă veți întâlni cu o seamă de autori îndrăgiți, de la Margaret Atwood, Sándor Márai, Milan Kundera, Ismail Kadare, până la Gabriela Adameșteanu” - Ioana Pârvulescu); Scorpionul de Anna E. Weirauch („o incursiune profundă în complexitatea relațiilor umane și a luptei pentru identitate într-o societate marcată de convenții stricte.”); Corcitură de Hanako Footman („Alternând între cele trei fire narative, Corcitură ne pune față în față cu un întreg labirint format din dorință, izolare, apartenență și, nu în ultimul rând, speranță.”); Coborârea în cetate de Simona Antonescu („…romanul Brașovului, în care, mai mult ca niciodată, se remarcă rafinamentul scriitural și documentarea ireproșabilă.”)

Nonficțiune: Un loc întunecat de V.S. Naipaul („povestea cu accente autobiografice a lui V.S. Naipaul – dureroasă și hilară în același timp, profundă și ponderată – despre prima vizită în India, țara strămoșilor săi.”); Focul imaginației. Opera jurnalistică I de Mario Vargas Llosa („o amplă incursiune a scriitorului peruan în domeniul creației literare și artistice din secolul XX și din primele două decenii ale secolului nostru.”); Omul și Mitul. Conversații despre miturile care ne modelează destinul, visurile și alegerile în fiecare clipă de Joseph Campbell („interviuri rare și materiale inedite, în care Joseph Campbell vorbește liber, cu farmec și umor, despre mituri, cultura și viața sa. Formatul conversațional al cărții face ca vocea lui autentică să strălucească, iar ideile sale să prindă viață.”); Istoria orbilor. România în război (1940–1945) de Alina Pavelescu, Șerban-Liviu Pavelescu („ povestea unei umanități fragile, imperfecte, prinse în vârtejul unei crize sistemice, obligată să își revizuiască dramatic și în grabă reperele, să facă, tot în grabă, alegeri cruciale de care depindea întreaga sa existență viitoare.”); Alfabetul domnilor de Ioana Pârvulescu („O tipologie a personajului masculin din literatura română modernă, de la Artist la Ziarist.”); Diego Maradona. Un studiu sociocultural de Pablo Brescia, Mariano Paz („Nu este o biografie în stilul clasic, ci un volum de studii realizate de specialiști din domenii variate (sociologie, istorie, literatură, științe politice, comunicare, jurnalism, muzică), care explică într-o manieră clară, structurată, ceea ce, cei mai mulți dintre noi, nu am trăit, dar cu siguranță vom înțelege mai bine.”); Bucureștiul gangsterilor 1945 de Alexandru Arma („O carte fantastică, de citit pe nerăsuflate, dedicată gangsterilor din Bucureștiul anului 1945, scrisă de istoricul Alexandru Armă.”)