„Dragostea este un lucru îngrozitor. Cu siguranță nu a fost bună pentru mine. Nimic altceva decât durere și umilință între rare momente de fericire incredibilă.”
(Vagabond în Paradis. Viața lui Anthony Bourdain, de Chales Leerhsen, Magga Books, 2023, trad. Cosmin Maricari)

În așteptarea premiilor literare ale toamnei, ne bucurăm de venirea în România a laureatului Premiului Nobel pentru Literatură în 2021, Abdulrazah Gurnah, cu ocazia Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași (pe lângă evenimentele din Iași, acesta va participa și la o seară literară în București).
Mai jos, ca în fiecare lună, selecția mea subiectivă a aparițiilor editoriale interesante din septembrie, alături de câteva cuvinte despre cărțile citite, plus Top 10 vânzări carte românească și carte străină în lanțul librăriilor Cărturești.
Cărți interesante septembrie 2024
FICȚIUNE

Ficțiune literară
• Vârsta fragilă, de Donatella Di Pietrantonio: „Cu scriitura ei tensionată, vibrantă şi profundă, prin intermediul căreia ne poate face să simţim greutatea unei priviri şi sunetul unei întrebări fără răspuns, Donatella Di Pietrantonio investighează încă o dată brutalitatea şi forţa care se află la temelia oricărei familii.” (Ed. Polirom; trad. Mihaela Ganet)
• Fiesta în bârlog, de Juan Pablo Villalobos: „O poveste sordidă, dar plină de umor și ironie, despre maturizarea lui Tochtli, un viitor patriarh al crimei organizate.” . (Ed. Curtea Veche Publishing; trad. Horia Barna)
• Cea mai frumoasă femeie din oraș, de Charles Bukowski: „În acelaşi stil semi-autobiografic inconfundabil, care a devenit deja marca prozei scurte a lui Charles Bukowski, volumul Cea mai frumoasă femeie din oraş şi alte povestiri reia, îmbogăţindu-le uneori cu elemente fantastice şi suprarealiste surprinzătoare, teme recurente în opera scriitorului. Povestirile, care cuceresc prin limbajul deocheat şi forma necizelată, dar şi prin jocul subtil, absolut sclipitor al sensului dublu, imortalizează episoade halucinante din Los Angelesul anilor 1960-1970, unde sărăcia, alcoolismul, pariurile, sexul şi violenţa par să fie la ele acasă, dar şi scene comice din viaţa oamenilor din industria cărţii şi a scriitorilor.” (Ed. Polirom; trad. Domnica Drumea, Carmen Ciora)
• Fiul omului, de Jean-Baptiste del Amo: „După mai mulți ani de absență, un bărbat își face din nou apariția în viața partenerei sale și a fiului lor, de vârstă școlară. Îi duce la Roches, o casă veche, izolată în munții unde crescuse el însuși alături de un părinte nemilos. Înconjurați de natura sălbatică, mama și fiul îl văd pe bărbat punând stăpânire pe ei și dictând legile misterioase ale noii lor existențe.Bântuit de propriul trecut, ros de gelozie, bărbatul alunecă treptat în nebunie. Curând, nu mai există cale de întoarcere.” (Ed. Trei; trad. Liviu Ornea)
• Istanbul Istanbul, de Burhan Sönmez: „Protagoniștii romanului Istanbul Istanbul sunt patru prizonieri închiși în celulele subterane ale unui centru pentru tortură. Atunci când nu sunt chinuiți de gardieni, aceștia-și spun unii altora povești ca să le treacă vremea. Firul narativ subpământean devine treptat cel al lumii de deasupra. Pornind de la oameni, povestea începe să se rotească în jurul orașului Istanbul. Deasupra, în oraș, e la fel de multă suferință și iubire precum în celulele subterane. Un roman deopotrivă politic, dar și despre dragoste.” (Ed. Trei; trad. Leila Ünal)
• Pământul și cerul lui Jacques Dorme, de Andreï Makine: „Doar câteva zile li s-au îngăduit unei infirmiere și unui pilot, doi francezi care se cunosc în inima Rusiei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pentru a-și trăi iubirea. Povestea lor, reconstituită peste zeci de ani de cel care o ascultase pe când era un băiețel captiv într-un orfelinat siberian, devine un altfel de pod aerian, unul alcătuit din cuvinte, între o Franță pe cale de a dispărea și o Rusie demult dispărută.” (Ed. Univers; trad. Ana-Veronica Mircea)
• Cele șapte culori ale vântului, de Bernard Tirtiaux: „În mijlocul secolului al XVI-lea, o epocă plină de violență și de intoleranță religioasă, Sylvain Chantournelle este un personaj luminos, întruchipare a artistului care face lumea mai bună. A învățat meserie în breasla dulgherilor de construcții înalte, dar visul lui este să construiască orgi uriașe care să-și răspândească sunetele pe uscat și pe mare, în speranța că muzica pe care o va trimite în lume va potoli nebunia criminală a timpului său.” (Ed. Univers; trad. Diana Crupenschi)
• O roză singură, de Muriel Barbery: „O poveste despre o femeie care pleacă în căutarea unui tată pe care nu l-a cunoscut niciodată și a unei iubiri pe care nu o mai credea posibilă.Roman al devenirii, O roză singură spune povestea unei femei care descoperă nu doar peisajul originilor sale, ci și dragostea care i se dezvăluie în mod neașteptat.” (Ed. Nemira; trad. Ileana Scipione)
• Tăcerea, de Don DeLillo: „Este duminica meciului de Super Bowl, în 2022. O profesoară de fizică pensionară, soțul ei și fostul student obsedat de Albert Einstein așteaptă încă un cuplu pentru a urmări împreună meciul la televizor. Perechea întârziată are parte de o aterizare forțată la sosirea de la Paris, iar întâlnirea cu prietenii lor se transformă într-o piesă beckettiană în mijlocul unei „tăceri“ depline și neanunțate a tehnologiei. În acest roman apocaliptic încheiat de autor în ajunul izbucnirii pandemiei COVID19, ecranele se sting, avioanele se prăbușesc și nu ne rămâne decât să ne întrebăm ce anume ne face umani, în mijlocul tăcerii.” Ed. Trei; trad. Alexandra Coliban)
• Eroul discret, de Mario Vargas Llosa: „ Un roman de mare forță, cu accente de melodramă impregnată de umor, ale cărui episoade se derulează într-un Peru eliberat de dictaturile militare; aici, Piura și Lima, orașele predilecte ale lui Vargas Llosa, nu sunt spații fizice, ci teritorii ficționale locuite de personaje ivite din imaginația rodnică a scriitorului. Cu Eroul discret, romancierul revine la temele lui obsedante: iubirea, libertatea, politica.” (Marin Mălaicu-Hondrari) ((Ed. Humanitas Fiction; trad. Marin Mălaicu-Hondrari)

Ficțiune contemporană
• Zone interzise, de Louise Kennedy: „Palpitant, înțelept și emoționant, Zone interzise este un roman remarcabil despre prețul dragostei într-o perioadă marcată de brutalitate, lupte și, mai presus de toate, de voința de a spera. O lectură cu totul captivantă.” (Brandon Taylor) (Ed. Storia Books; trad. Ionela Chirilă)
• Flăcările, de Sophie Haydock: „În lumea artistică extravagantă și boemă a Vienei începutului de secol XX, patru dintre femeile care au pozat pentru arta erotică, revoluționară a controversatului pictor Egon Schiele se întâlnesc: Gertrude, sora lui posesivă, hotărâtă și geloasă, Walburga Neuzil, modelul și amanta sa, o tânără săracă, dar cu o voință de fier, și cele două surori Harms, Edith și Adele, ambele visând să-i devină soție.” (Ed. Humanitas; trad. Alina Cârâc)
• Fericitul cuplu, de Naoise Dolan: „Fericitul cuplu este povestea a doi tineri, Celia și Luke (dar și a grupului lor de prieteni, unde granițele dintre relațiile sexuale și amiciție sunt fluide), care explorează posibilitățile unei iubiri comme il faut, asumându-și (aproape) toate clișeele tradiționale. Alături de ei, vom descoperi dacă drumul spre altar îi va conduce spre o fundătură sau spre o linie de start în cursa ezitantă către acceptarea de sine.” (Ed. Humanitas; trad. Mihaela Buruiană)
• Înainte să ne luăm rămas-bun, de Toshikazu Kawaguchi: „Cu personajele nostalgice şi poveştile înduioşătoare care îi sunt caracteristice, Kawaguchi ne întreabă, în frumosul şi obsedantul volum Înainte să ne luăm rămas-bun: „Pe cine ai vizita dacă ai putea călători în timp?” (Ed. Litera; trad. Iolanda Prodan)
• Julia, de Sandra Newman: „O repovestire strălucită a romanului O mie nouă sute optzeci și patru al lui George Orwell. Romanul Sandrei Newman ne poartă într-o fascinantă călătorie prin faimoasa distopie a lui Orwell, dezvăluindu-ne, cu originalitate şi inteligenţă artistică, aspecte surprinzătoare ale acelei lumi şi ipostaze la care nici nu ne-am fi gândit ale anumitor personaje.” (Ed. Polirom; trad. Ioana Filat)
• Zile ca lumea, de Jenny Mustard: „Zile ca lumea spune povestea sinuoasă a afecțiunii pe care Sam și Lucas o au unul față de celălalt, examinează cu tenacitate dismorfia corporală masculină, drepturile reproductive ale femeii, precum și capcanele iubirii moderne. Când este suficient de bine? Și ce suntem dispuși să pierdem în căutarea unei vieți mai mult decât acceptabile?” (Ed. Trei; trad. Ruxandra Chiriță)
• Adelaide, de Genevieve Wheeler: „Nominalizată la Goodreads Choice Awards 2023 pentru Cel mai bun roman de debut. O explorare sinceră și răscolitoare a euforiei de a fi tânăr și îndrăgostit - de o persoană care nu poate sau nu știe cum să te iubească. Este o carte despre cum, în încercarea de a ne salva partenerul, ajungem să ne pierdem în suferința lui, dar și despre cum putem ieși din acest cerc vicios.” (Ed. Bookzone; trad. Anca Irina Ionescu)
• Furat, de Ann-Helen Laestadius: „Este iarnă, la nord de Cercul Polar, în Sápmi, Suedia, pământul populaţiei indigene sami. Elsa are nouă ani şi e fiica unor crescători de reni. Într-o dimineaţă, când pleacă singură cu schiurile la ţarc, aceasta vede un bărbat care îi ucide puiul de ren şi o ameninţă cu moartea dacă va spune cuiva ce a văzut. Când tatăl ei raportează omorul la secţia locală de poliţie, i se spune că nu se poate face nimic, infracţiunea respectivă încadrându-se la furturi. Astfel, nenumărate acte de cruzime îndreptate împotriva acestor animale foarte iubite şi importante pentru modul de viaţă al populaţiei sami vor fi ignorate de autorităţi, iar ucigaşul va trece curând la violenţe şi mai înspăimântătoare. La vârsta ei fragedă, Elsa ajunge să înţeleagă că ura vecinilor şi indiferenţa sistematică a autorităţilor provoacă răni adânci şi îi fac pe cei dragi să-şi piardă speranţa sau chiar voinţa de-a trăi. Aceasta este realitatea cu care Elsa va hotărî cu mult curaj să dea piept, în acest roman palpitant şi foarte actual, ecranizat pentru Netflix în aprilie 2024.” (Ed. Polirom; trad. Gabriella Eftimie)
Ficțiune istorică
• Maree negre, de Philippa Gregory: „Plasat în Londra Restauraţiei, unde mizeria îşi dă mâna cu splendoarea, pe străzile opulente ale Veneţiei şi la frontiera îndelung disputată a primelor colonii americane, Maree negre este o poveste captivantă despre viaţa şi frământările femeii din secolul al XVII-lea.” (Ed. Polirom; trad. Raluca Furtună)
• Nebunul păsărilor, de Care Santos: „Noul roman al lui Care Santos ne poartă în inima New Yorkului din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, orașul construcțiilor temerare și al visurilor grandioase.Captivantă și cuceritoare, istoria lui Eugene Schieffelin, naturalist amator, excentric și bogat, este o poveste despre curajul împlinirii dorințelor.” (Ed. Humanitas Fiction; trad. Jana Balacciu-Matei)
• Surori sub dogoarea Soarelui Răsare, de Heather Morris: „Surori sub dogoarea Soarelui Răsare este o poveste despre devotament, prietenie, reziliență și sacrificiu, bazată pe evenimente reale. Pentru acest roman, Heather Morris s-a întâlnit cu membri ai familiilor protagonistelor supraviețuitoare, care i-au oferit informații și documente inedite.” (Ed. Humanitas Fiction; trad. Irina Radu)

Ficțiune clasică
• Cântecele iubirii, de Rumi: „O selecție de poeme de la un mare maestru al paradoxului, în care experiența mistică se contopește cu cea a iubirii, într-o celebrare a trăirilor sufletești care au loc îndeobște în umbră, în taină și fără spectatori.” (Ed. Curtea Veche Publishing; trad. Răzvan Andrei)
• Oceanul sufletului, de Rumi: „Oceanul sufletului întrețese fabule, scene desprinse din viața de zi cu zi, revelații și exegeză coranice, precum și considerații metafizice într-o tapiserie vastă și complexă. Rumi era convins că folosirea muzicii, a poeziei și a dansului este o cale de a-l atinge pe Dumnezeu.” (Ed. Herald; trad. Otto Starck)
• Kokoro, de Natsume Soseki: „Prima ediție necenzurată în limba română. Unul dintre cele mai îndrăgite și mai apreciate romane japoneze, Kokoro este o meditație atemporală asupra iubirii, onoarei și prieteniei.” (Ed. Alice Books; trad. Iolanda Prodan)
• Amantul doamnei Chatterley, de D.H. Lawrence: „Într-un stil liric și senzual, romanul descrie profunda legătură emoțională și fizică dintre doi oameni separați de prejudecățile celorlalți, denunțând totodată necruțător păcatele industrializării și împărțirea societății în clase. Forța, complexitatea și subtilitatea psihologică fac din această scriere cu totul originală o apologie a pasiunii, o celebrare erotică a vieții.” (Ed. Litera)
• Gențiane, de Cella Serghi: „În Gențiane, Cella Serghi spune povestea Radei Ionac, personaj asemănător din multe puncte de vedere cu Diana Slavu, eroina din Pânza de păianjen. Tânără de origine modestă, Rada muncește din greu – este asistentă medicală într-un spital, slujnică în casele unor doamne cu stare – ca să-și poată finaliza studiile și să devină regizor. Pentru a-și împlini visul, este nevoită să accepte compromisuri și să facă față prejudecăților celor din jur. Ca toate personajele feminine ale Cellei Serghi, Rada se îndrăgostește și suferă din iubire, îi admiră și îi disprețuiește pe bărbați. În final însă, fericirea nu vine din poveștile de dragoste pe care le trăiește, ci din împlinirea personală.” (Ed. Litera)
• La răscruce de vânturi, de Emily Brontë: „La răscruce de vânturi (1847) este și astăzi o lectură obligatorie pentru orice cititor pasionat, în vreme ce personalitatea învăluită în mister a tinerei prozatoare și poete a devenit de asemenea subiect de interes pentru posteritate.” (Ed. Corint; trad. Dana Popescu)
• Berlin Alexanderplatz. Povestea lui Franz Biberkopf, de Alfred Döblin: „Berlin Alexanderplatz (1929), cea mai cunoscută operă a lui Alfred Döblin, opera care i-a pecetluit succesul în epocă și recunoașterea din partea posterității – roman al orașului, se înscrie în tradiția unor volume precum Casa umbrelor de Charles Dickens, Manhattan Transfer de John Dos Passos, Ulise de James Joyce ș.a.m.d. Acest „mare roman al Berlinului” – scriere atipică, experimentală – a fost interzis în perioada dictaturii naziste, iar autorul său, forțat să ia calea exilului” (Ed. Corint; trad. Horia Ghibuțiu)
Thriller, crime
• Un animal sălbatic, de Joël Dicker: „Cu Un animal sălbatic, Dicker semnează un polar dublat de un thriller psihologic care îți taie răsuflarea și care amintește de ce, de la Adevărul despre cazul Harry Quebert, autorul a devenit un fenomen editorial în întreaga lume, cu peste 20 de milioane de cititori.” (Ed. Trei; trad. Alunița Voiculescu)
• Miraj, de Camilla Läckberg, Henrik Fexeus: „E decembrie și ministrul suedez al justiției este amenințat. În același timp, la metroul din Stockholm este găsită o movilă de oase, iar scheletul pare să-i aparțină unui finanțist de succes.” (Ed. Trei; trad. Cristina Ekholm)
• Execuția, de Danya Kukafka: „Un roman care deconstruiește povestea unui ucigaș în serie aflat în așteptarea execuției, văzută în principal prin ochii femeilor din viața lui. Povestea se dezvăluie prin prisma unui întreg caleidoscop de femei — o mamă, o soră, o polițistă.” (Ed. Trei; trad. Luminița Gavrilă)

SF&F
• Luptătorii lui Dumnezeu, de Andrzej Sapkowski: „Plin de acțiune captivantă, de întorsături și mistere, condimentat cu magie și cu talentul de povestitor al lui Sapkowski, al doilea roman din TRILOGIA HUSITĂ va fi, fără îndoială, pe gustul tuturor fanilor seriei WITCHER.” (Ed. Nemira; trad. Anca Irina Ionescu)
• Lumina eternă, de Andrzej Sapkowski: „A treia parte din Trilogia HUSITĂ. Alăturați-vă lui Reynevan – ticălos, magician, probabil un prost – în timp ce pornește într-o ultimă mare aventură prin peisajul devastat de război al Boemiei secolului al XV-lea.” (Ed. Nemira; trad. Anca Irina Ionescu)
• Firele fragile ale puterii, de V. E. Schwab: „Prima carte din seria FIRELE PUTERII. BooklistCândva, existau patru lumi, prinse ca paginile într-o carte, fiecare pulsând cu o putere fantastică, toate conectate printr-un singur oraș: Londra. Viața era plină de armonie până când magia a crescut prea repede, forțând lumile să sigileze porțile dintre ele într-o încercare disperată de a se proteja.” (Ed. Nemira; trad. Alexandru Szollo)
• Evoluția Andromeda, de Michael Crichton: „Urmarea bestsellerului Germenul Andromeda. După cum ne-a dovedit în repetate rânduri istoria, în mâinile oamenilor, puterea tot mai mare este tot mai periculoasă.” (Ed. Paladin; trad. Adina Barvinschi)
• Republica Dragonului, de Rebecca F. Kuang: „Continuarea Războiului Macului este o epopee a răzbunării, prieteniei și puterii.” (Library Journal) (Ed. Paladin; trad. Oana Cristea)
• Legende & Latte, de Travis Baldree: „O poveste înduioșătoare despre lucrurile mărunte din viață. Odă închinată cu afecțiune genului, cartea este o lectură obligatorie pentru orice jucător de D&D care s-a întrebat vreodată ce se întâmplă după «și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”. (Cassandra Khaw) (Ed. Alice Books; trad. Iulia Dromereschi)
• Fiare și frumusețe, de Soman Chainani: „12 Povesti periculoase despre iubire, traumă și identitate. Soman Chainani, autorul celebrei serii Şcoala pentru Bine și Rău, reinventează şi demitizează 12 poveşti clasice, adaptându-le lumii de azi și provocărilor ei. Ține cont de rasă, gen, feminism și nu uită de chipurile sub care se ascunde abuzul. Iar salvarea vine din iubire, în toate formele ei.” (Ed. Young Art; trad. Iulia Arsintescu)

Literatură română
• Strania valiză a domnului Silberstein, de Cătălin Mihuleac: „Ce-i, de fapt, romanul de față? Nimic altceva decât un abonament pe ruta Iași–Paris și retur, străbătută cu o cursă a companiei Littérature Air. O performanță de construcție narativă, mai cu seamă în condițiile unei scriituri aparte, proprie prozatorului – una infinit dantelată în ping-pongul ironie-umor-satiră și retur. Romanul urmărește simultan trei destine.” (Ed. Humanitas)
• Frosica și Arhanghelul Gavriil, de Radu Gabriel Pârvu: „Continuarea romanului De ce urma să coboare din trăsură Frosica? „Să‑i adun de pe unde sunt, viii cu morții și morții cu viii, discriminarea asta‑i absurdă câtă vreme toți au rămas ai noștri, Frosico, iar absența lor este vie, după cum prezența multora dintre cei rămași în viață este moartă.” (Radu Gabriel Pârvu) (Ed. Trei)
• Chiorpangiu, de Florin Dutu: „Pleiada de personaje din Chiorpangiu își duce viața în peisajul cu totul aparte al Brăilei, dar, prin firescul lor, poveștile depănate de narator au un caracter universal. Așa cum copilul Florin este fascinat de atelierul în care bunicul său pare să facă minuni, cu toții păstrăm în amintire un loc magic din copilărie.” (Ed. Polirom)
NONFICȚIUNE

Istorie
• Ultima generație păgână, de Edward Watts: „În doar o generație, de la Constantin până la nepotul său Iulian, zis Apostatul, ultimul împărat filozof – și păgân –, zeii cei vechi au fost sfărâmați de zelul celor care voiau să schimbe totul: religia, societatea, politicul și însuși locul omului în lume. Universul antic, în care conviețuiau sute de divinități mari sau mici, grecești, romane, orientale, a fost nivelat de adepții unui singur zeu. Cum au trăit oamenii epocii conflictele aprinse cu creștinii, pe când templele le erau distruse, iar legile și administrația imperială sprijineau din ce în ce mai mult noua religie? Urmărind viața și alegerile unor figuri de seamă – retori, filozofi sau oameni de stat –, cartea lui Edward Watts ne dezvăluie un peisaj fascinant, care stă la temelia lumii noastre de azi” (Ed. Humanitas; trad. Wilhelm Tauwinkl, Dan Siserman)
• Cleopatra, de Duane W. Roller: „Celebritatea Cleopatrei se întemeiază mai ales pe legendele exotice ale Renașterii, care au circulat până în epoca modernă, dând naștere unor la fel de celebre reprezentări în pictură, teatru, film. Deși a fost una dintre cele mai puternice femei ale lumii antice, până la noi a ajuns doar povara reputației sale postume – o figură artificială a istoriei culturii.Istoricul și clasicistul Duane W. Roller scrie o biografie a Cleopatrei VII Theá Philopátor bazată exclusiv pe sursele antice – romane, grecești sau egiptene, inclusiv pe textele reginei care ni s-au păstrat – și pe mărturiile arheologice, despărțind personajul real de mit și redându-i locul cuvenit în istorie.” (Ed. Humanitas; trad. Emanuela Jalbă-Șoimaru)
• 23 august 1944, de Gavriil Preda: „O lucrare esențială despre Actul de la 23 august 1944, scrisă de 18 istorici reputați, specializați în istoria secolului al XX-lea. Volumul analizează cauzele, desfășurarea și consecințele unei decizii care a schimbat istoria României. Bazându-se pe documente din arhivele române, germane, anglo-americane și sovietice și, deopotrivă, literatura memorialistică, autorii prezintă întâmplările din perspectiva tuturor celor care au contribuit la înlăturarea regimului instaurat de mareșalul Ion Antonescu.” (Ed. Corint)
• Inventarea trecutului, de Tamim Ansary: „De unde a început povestea noastră, unde am fost noi până acum, încotro ne îndreptăm? Și cine este acest „noi”? Inventarea trecutului este o istorie globală a călătoriei umanității începând din Epoca Pietrei și până în era digitală. Cartea explorează legăturile și efectele în lanț care alcătuiesc țesătura istoriei: aflăm cum peisajele au dat formă culturilor, cum invenții simple, precum scărițele de șa sau pantalonii, au afectat ascensiunea și decăderea imperiilor, cum învățăturile profetului Mahomed au contribuit la călătoriile lui Cristofor Columb, cum expansiunea mongolă din secolul al XIII-lea a îmbunătățit soarta țăranilor din Anglia… și multe altele.” (Ed. Corint; trad. Alina Popescu)
• Războiul Uniunii Sovietice, de Richard Overy: „Richard Overy, istoric desăvârșit, prezintă strădaniile sovietice din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial într-un mod echilibrat și nepărtinitor. Autorul aduce în prim-plan întrebări esențiale, al căror punct de plecare se află în conflagrația de acum opt decenii. Chiar a fost Stalin un geniu militar? S-a datorat, într-adevăr, victoria sovietică în Marele Război pentru Apărarea Patriei doar uriașei mase de tehnică de luptă și de combatanți implicate în acerbele ostilități – ori, poate, au mai existat și alte elemente care au contribuit decisiv? Nu cumva sufletul și elanul patriotic al rusului de rând au fost picătura care a înclinat decisiv balanța războiului în favoarea Aliaților?” (Ed. Corint; trad. Sorin Cristescu)
• Frați de arme, de Perry Pierik: „Cooperarea dintre armatele română și germană pe Frontul de Est al celui de-Al Doilea Război Mondial. Consultând lucrări de specialitate și documente de arhivă, istoricul Perry Pierik prezintă consecințele acestor evenimente cumplite în ceea ce se dovedește a fi o reconstituire obiectivă a unuia dintre cele mai tragice episoade din istoria României.” (Ed. Corint; trad. Cătălina Oșlobanu)
• Pofte, taine și amoruri în vechile orașe românești, de Dan-Silviu Boerescu: „Orașele, târgurile sau micile citadele de la noi ale unei mereu incerte urbanități își revendica acest atribut al unei eternități întotdeauna discutabile, dar zămislind consecvent tipare specifice, care au traversat secolele, ale modului de viața autohton.” (Ed. Neverland)
• Închisorile din România și personajele lor de poveste, de Dan-Silviu Boerescu: „Mituri urbane și relatari istorice, preluate din surse scrise și orale, despre fenomenul penitenciarelor autohtone și „actorii” sai de poveste (neagră) – atât deținuți, cât și torționari – intrați definitiv în mitologia populară.” (Ed. Neverland)
Contemporan
• Putin împotriva Occidentului, de Armand Goșu: „Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare.” (Armand Goșu) (Ed. Polirom)
• Nexus, de Yuval Noah Harari: „Povestea modului în care rețelele informaționale ne-au făcut și ne-au desfăcut lumea, de la autorul volumului Sapiens, aflat pe primul loc în topul bestsellerelor Sunday Times. În ultimii 100.000 de ani, noi, sapiens, am acumulat o putere enormă. Dar, în ciuda tuturor descoperirilor, invențiilor și cuceririlor noastre, ne aflăm acum într-o criză existențială. Lumea este în pragul colapsului ecologic. Tensiunile politice sunt în creștere. Informațiile eronate abundă. Iar noi suntem mult prea grăbiți să intrăm în epoca inteligenței artificiale – o rețea informațională străină de umanitate care amenință să ne anihileze. Cu toate realizările noastre, de ce suntem oare atât de autodistructivi? Nexus privește din perspectiva amplă a istoriei omenirii pentru a descoperi cum ne-a adus fluxul de informații în acest punct.” (Ed. Polirom; trad. Ioana Aneci, Adrian Șerban)
• Harta diferențelor culturale, de Erin Meyer: „Plină de exemple din lumea reală, oferind un cadru clar, ce poate fi utilizat în orice context intercultural, cartea de față introduce o voce proaspătă și deosebit de pertinentă. [...] Rar se întâmplă să dai peste un studiu intercultural pe care să nu-l mai poți lăsa din mână.” (HuffPost) (Ed. Art; trad. Mihaela Neagu)

Științe exacte și naturale
• Viața e simplă, de Johnjoe McFadden: „În Viața e simplă, Johnjoe McFadden atinge câteva performanțe cu totul remarcabile. Îi reușește, întâi de toate, o reconstituire plină de viață și de culoare a unor vremuri, evenimente și personaje pe care ni le reprezentăm îndeobște schematic. Apoi, urmărind de-a lungul secolelor impactul principiului simplității asupra științei, McFadden ilustrează excelent relevanța, neglijată adeseori în prezent, a fundamentelor culturale și filozofice ale discursului științific.” (Ed. Humanitas; trad. Vlad Moraru)
• Supremația cuantică, de Michio Kaku: „Suntem în pragul unei revoluții tehnice: dezvoltarea computerului cuantic. Și, deși mass-media s-au concentrat în principal pe potențialul uimitor al acestor computere de a sparge orice metodă de criptare cunoscută, a început deja cursa pentru exploatarea puterii lor incredibile de a schimba lumea. Căci cine va prelua conducerea în acest domeniu se va afla și în fruntea revoluțiilor pe care computerele cuantice le vor face posibile: o nouă economie energetică datorită noilor tehnologii de stocare; o Revoluție Verde în agricultură și alimentație; noi tratamente medicale datorită calculării structurilor genetice și chimice la un nivel nemaiîntâlnit până acum; și chiar controlul încălzirii globale sau rezolvarea celui mai mare mister al științei — originea universului.” (Ed. Trei; trad. Constantin Dumitru-Palcus)
• Magia minții, de James R. Doty: „Dr. James Doty, neurochirurg și neurolog, profesor la Universitatea Stanford, ne călăuzește în înțelegerea practicilor care modifică structura creierului: atenția, meditația, vizualizarea și compasiunea. Astfel de manifestări acționează ca o magie a minții care ne determină să privim lumea cu claritate, revendicându-ne puterea de acțiune, realizându-ne visurile și întinzându-le o mână de ajutor și celor pe care îi întâlnim în drumul vieții noastre.” (Ed. Lifestyle Publishing; trad. Bogdan Ghiurco)
• Creierul și misterele sufletului, de Leon Dănăilă: „În volumul de față, ce reunește studiile sale medicale și filosofice, savantul de talie mondială Leon Dănăilă invită toți cititorii, sceptici și credincioși deopotrivă, la un dialog deschis despre suflet, ale cărui beneficii vizează sănătatea noastră în general, psihică și fizică.” (Ed. Bookzone)
Memorii, biografii, jurnale, corespondență
• Postpartum, de Felicia Simion: „Primul memoir românesc despre fața nevăzută a maternității. O carte curajoasă și autentică, luminoasă și plină de speranțăNi se spune că maternitatea ,,trebuie” să însemne grijă neobosită și fericire fără limite. Dar dacă o mamă simte exact contrariul? Și dacă acea mamă ești chiar tu?” (Ed. ZYX Books)
• Insule de soare, de Cristina Chevereșan: „Un fermecător jurnal de călătorii ne oferă Cristina Chevereșan, ale cărei peripluri în Brazilia, Azore, Coasta de Azur și Sicilia (locuri cât se poate de contrastante pe această binecuvântată sferă) are generozitatea să ni le împărtășească nu doar cu bucuria copilărească a călătorului, ci și cu sensibilitate, talent și o memorie aparent inepuizabilă.” (Mircea Cărtărescu) (Ed. Humanitas)
• O zi din octombrie, de Yair Agmon, Oriya Mevorach: „O zi din octombrie prezintă patruzeci de eroi israelieni din viața reală, din acea zi, înfățișați cu propriile lor cuvinte. Toate cele patruzeci de povestiri au loc în același interval de douăzeci și patru de ore, pe același petic de pământ superb, frânt și însângerat. Acești eroi sunt de neuitat, poveștile lor de neconceput. Izvorâte din durerea și tristețea acelei zile, relatările lor oferă consolare și speranță.” (Ed. Omnium; trad. Irina Weinberg)
• Drumul de sare, de Raynor Winn: „Povestea îi are în centrul atenției pe Moth și Raynor Will care se bucurau de o viață tihnită și liniștită la ferma lor din Țara Galilor, când, un tzunami a venit fără milă peste ei, luând cu el tot ce aveau mai scump: ferma pe care o restauraseră cu drag și o transformaseră într-o afacere profitabilă de familie și sănătatea lui Moth, diagnosticat cu o boală incurabilă. Trebuie să recunoaștem că nu la asta te aștepți la 50 de ani, vârsta protagoniștilor noștri, după o viață de muncă și sacrificii…” (Ed. ACT și Politon)
• Femei la graniță, de Alexandra Rusu, Maria Tănăsescu: „Odată ce dispare frica, feminitatea curge pur și simplu ca mierea și repară, exact ca mierea, toate buzele crăpate, gâturile înroșite, pielea uscată, mai întâi la tine, apoi la ceilalți, și e un mod de participare la lume inegalabil, este efectiv a te face una cu ea, ca și cum ai dansa nonstop pe muzica ta preferată care vine din cărămizi, din pereți, din cauciucuri, din epiderme, din celule bazale, din fire de păr, ca din niște difuzoare.“ (Alexandra Rusu) „Îmi port vârsta de acum ca pe o imensă parașută dezumflată, încerc să arăt ceva important în fiecare dimineață, o pun pe umăr și plec hotărâtă în cercuri concentrice tot mai ample, dar tot ce se vede e o încâlceală de sfori, noduri și petice de mătase murdară, din care au dispărut tot aerul cald și toată anvergura. Aș vrea să‑ți propun o parafrază la vorba aia cu copilul, copacul și casa, singurele care fac o viață. Să‑ți spună cineva: vreau să mă uit la tine și să te țin minte.” (Maria Tănăsescu) (Ed. Trei)
• Scriitor în comunism (niște amintiri), de Ștefan Agopian: „Una din cele mai bune cărți pe care le-am citit despre experiența supraviețuirii intelectualului în comunism se intitulează Scriitor în comunism (niște amintiri), de Ștefan Agopian. Am citit-o cu nesaț, am revenit uneori la ea, m-a convins prin naturalețea desăvârșită a exprimării, prin formidabila capacitate de rememorare a unor timpuri în care pasiunea pentru scris se întrepătrundea cu o disperare cotidiană tot mai accentuată, iremediabilă și ireversibilă.” (Vladimir Tismăneanu) (Ed. Polirom)

Artă
• Instinctul artistic, de Denis Dutton: „Cartea oferă noi perspective radicale, atât asupra naturii artei, cât și a funcționării minții umane.Instinctul artistic fundamentează teoria artei pe datele biologiei și psihologiei evoluționiste. Gustul estetic, spune Denis Dutton, e o caracteristică rezultată din selecţia naturală şi, mai ales, din cea sexuală, adevărata forță care l-a modelat. Trăsăturile fundamentale ale artei sunt universale, plusează autorul în contra majorităţii curentelor de gândire estetică de azi.” Ed. Art; trad. Andrei Bontaș)
• Teatrul lui Thomas Ostermeier, de Peter M. Boenisch, Thomas Ostermeier: „Thomas Ostermeier, unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați regizori de teatru german la nivel internațional, ne propune în această carte un set de instrumente pentru înțelegerea și punerea în aplicare a strategiilor sale cu privire la montarea textelor dramatice.Tradus pentru prima dată în limba română, volumul include eseurile, conferințele și manifestele fundamentale ale lui Ostermeier, precum și fotografii din mai multe surse, printre care și arhiva cu peste 140 de fotografii a lui Arno Declair, care a documentat munca lui Ostermeier la Schaubühne Berlin mai mulți ani la rând.” (Ed. Nemira; trad. Silvia Năstasie)
• Teatrul și frica, de Thomas Ostermeier: „Teatrul trebuie să se elibereze de dorința de a fi mereu de partea cea bună, trebuie să înfrunte realitatea. El este cel mai vechi mijloc de analiză artistică a lumii în care trăiește ființa umană, menit să exprime receptarea lumii (a realității). Pentru această analiză, el trebuie din când în când să îndure realismul, spunând iar și iar povești despre cruzimea lumii și despre victimele ei.“ (Thomas Ostermeier) (Ed. Nemira; trad. Vlad Russo)
• Camera luminoasă, de Roland Barthes: „Fotografia nu spune (neapărat) ceea ce nu mai este, ci doar, și cu siguranță, ceea ce a fost. Această subtilitate este decisivă. În fața unei fotografii, conștiința nu o ia neapărat pe calea nostalgică a amintirii (cite fotografii nu se află înafara timpului individual), ci, și asta e valabil pentru toate fotografiile din lume, pe calea certitudinii: esența Fotografiei este de a ratifica ceea ce reprezintă.” (Ed. Idea; trad. Virgil Mlesnita)
Filozofie
• Condiția postmodernă, de Jean-Francois Lyotard: „ Simplificînd la maximum, considerăm ca «postmodernă» neîncrederea în metapovestiri. Ea este fără îndoiala un efect al progresului ştiinţelor, dar acest progres o presupune la rîndul sau. Căderii în desuetudine a dispozitivului metanarativ de legitimare îi corespunde mai ales criza filosofiei metafizice şi cea a instituţiei universitare care depindea de ea. Funcţia narativă îşi pierde functorii, marele erou, marile primejdii, marile aventuri şi marele scop. Ea se dispersează într-o puzderie de elemente lingvistice narative, dar şi denotative, prescriptive, descriptive etc., toate purtînd cu ele valenţe pragmatice sui-generis. Fiecare dintre noi trăieşte la răscrucea unor astfel de elemente.” (Jean François Lyotard) (Ed. Idea; trad. Ciprian Mihali)
Psihologie
• Băiatul care a fost crescut ca un câine și alte povești din jurnalul unui psihiatru de copii, de Bruce D. Perry,Maia Szalavitz: „În acest volum remarcabilul psihiatru pediatru și cercetător Dr. Bruce Perry prezintă abordarea sa neurosecvențială care tratează cu empatie, cunoaștere amplă și dedicare neurobiologia tulburărilor neuropsihiatrice, neurobiologia traumei, dezvoltarea receptorilor de neurotransmițători din creier, impactul complex pe care îl au adversitățile și situațiile stresante asupra dezvoltării umane, cogniției, comportamentului, emoțiilor, relațiilor sociale și rezilienței.” (Ed. Herald)
Dezvoltare personală
• Self-made, de Tara Isabella Burton: „ În noua eră a tehnologiei, imaginea publică pe care o proiectăm a devenit un element esențial al vieții noastre, iar pentru mulți chiar sursa bunăstării. Self-made ne arată cum a evoluat în timp această goană după celebritate, cum s-a transformat dintr-o căutare a sinelui și a unui scop în viață într-o sursă de venit și chiar de îmbogățire și, mai ales, care sunt pericolele lumii de azi, când, odată cu apariția rețelelor de socializare, viața personală a ajuns să se confunde cu imaginea publică.” (Ed. Polirom; trad. Adina Avramescu)
• Privește din nou. Puterea de a observa ceea ce a fost mereu acolo, de Tali Sharot, Cass R. Sunstein: „Această lucrare inovatoare, bazată pe decenii de cercetare în domeniul psihologiei și al biologiei, ne dezvăluie cum putem reaprinde scânteia bucuriei, inovând și recunoscând unde se impun urgent îmbunătățiri. Cheia acestei perturbări – pentru a vedea, a simți și a observa din nou – este schimbarea. Schimbându-ne temporar mediul, regulile, oamenii cu care interacționăm – sau chiar și doar făcând un pas înapoi și imaginându-ne schimbarea –, ne recăpătăm sensibilitatea, ceea ce ne permite să identificăm mai clar răul și să apreciem mai profund binele.” (Ed. Publica; trad. Mihaela Sofonea)
• Totul e în regulă în mine și în lume, de Petronela Rotar: „Am pus în cartea asta toată știința mea, toate căutările și înțelegerile mele din ultimii ani – mulți, de studiu, și mai puțini, dar foarte intenși, de practică terapeutică (am lucrat cu aproape o mie de oameni în taberele și atelierele mele), dar și munca mea cu mine din tot acest timp. Am scris cu multă iubire și multă compasiune cartea asta: în primul rînd pentru mine, apoi pentru fiecare om care o va citi, pentru istoricul lui personal, mai mult sau mai puțin traumatic, pentru greul pe care îl duce în spate, pentru adaptările și strategiile la care a fost nevoit să recurgă pentru a supraviețui. Și cu multă încredere în viață și în capacitatea noastră umană de a ne regenera, de a fi bine, de a continua să creștem.” (Petronela Rotar) (Ed. Trei)
• Calea stoică spre bogăție, de Darius Foroux: „Combinând înțelepciunea anticilor cu strategiile investiționale practice ale celor mai proeminenți investitori din toate timpurile, Calea stoică spre bogăție ne învață cum:- să cultivăm un avantaj investițional controlându-ne emoțiile și dezvoltându-ne propriile abilități și talente;- să ne dezvoltăm abilitatea de a ignora fluctuațiile pe termen scurt ale pieței și să evităm să trăim în viitor;- să cultivăm o mentalitate care ne permite să ne bucurăm de ceea ce avem și să evităm lăcomia;- să creăm o abordare sustenabilă a tranzacțiilor de pe piețele financiare.” (Ed. Publica; trad. Dan Crăciun)
• Totul începe cu o mamă, de Atena Boca: „Această carte este despre lumea nevăzută a mamelor. Despre trăirile lor nefiltrate adesea ascunse sub preșul social, de teamă sau de rușine. Este o carte care te va ține de mână în momentele grele și îți va arăta că a fi mamă se învață, că nu vine doar de la sine. Dar mai ales că nu există un singur drum și că fiecare mamă își trăiește maternitatea în mod diferit. Vei înțelege că ești cea mai importantă verigă dintr-o societate. Pentru că totul începe cu o mamă.” (Atena Boca) (Ed. Bookzone)
Hobby
• Guinness World Records 2025 (RO): „Editura Didactica Publishing House aduce pe piața locală, pentru prima dată în ultimii 20 de ani, o ediție în limba română a Guinness World Records – Cartea Recordurilor, autoritatea globală în materie de recorduri. Ediția aniversară a faimoasei cărți conține pagini dedicate recordmanilor români din domenii diverse și va fi lansată oficial la nivel global pe 12 septembrie. De 70 de ani, Guinness World Records reunește mii de recorduri, din domenii diverse, de la știință, sport, tehnologie, muzică, film, carte până la natură și stil de viață.” (Ed. Didactica Publishing House; trad. Diana Trăncuță, George Chiriță)
• Jamila Cuisine. Volumul III, de Geanina Staicu-Avram: „Al treilea volum din savuroasa poveste Jamila Cuisine: idei noi, gusturi proaspete și combinații surprinzătoare, în același stil clasic potrivit cu bucătăria ta de acasă.” (Ed. Curtea Veche Publishing)
CĂRȚI PENTRU COPII
Cărți ilustrate
• Lila Greer, învățătoare inovatoare, de Andrea Beaty: „În noua clasă, totul e straniu. Copii noi, mirosuri noi. Lila se simte singură și invizibilă. Doar o singură persoană o vede: învățătoarea ei, doamna Kern. Cu creativitate, bureți de șters tabla și – cel mai important – cu bunătate, doamna Kern găsește o cale de a o face să se simtă binevenită și pregătită pentru experiențe noi. O lecție cu care Lila va rezona mult timp după clasa a doua. ”(Ed. Pandora M; trad. Petru Aron Costeschi)
• Țara Oglinzilor, de Francesc Miralles: „O carte fermecătoare și plină de învățăminte semnată de Francesc Miralles. Îndrăznește și tu să intri împreună cu Toni în Țara Oglinzilor și să descoperi cine ești”. (Ed. Humanitas; trad. Camelia Dinică)
• Iepurele Alexandru și fructele prieteniei, de Ana Barton: „Iepurele Alexandru și fructele prieteniei este povestea unei prietenii mai puțin obișnuite dintre un băiețel și un iepure. Un iepure rănit la picior ajunge în casa lui Alexandru, un băiețel singur la părinți, și cei doi devin prieteni nedespărțiți.” (Ed. Frontiera)
• Doi copii pe Lună, de Stanislas: „Deopotrivă poveste cu zâne, dar și poveste filozofică, Doi copii pe Lună este cadoul ideal pentru copiii care încep să citească singuri, dar și pentru adulții care nu vor să piardă contactul cu propria copilărie.” (Ed. Frontiera; trad. Dodo Niță)
• Un balon pe nume Tică, de Olina Ortiz: „Tică e rotund, ușor și zglobiu, plutește vesel și nu se teme de nimic.Se bucură când are ocazia să-și facă prieteni noi.Vrea să-i îmbrățișeze și să-i pupe. Dar trandafirul Zamfir, ariciul, ciulinul și alții se cam feresc de el.Tică trebuie să păstreze distanța! Oare de ce?” (Ed. Univers)
• Mălăiță, vino la baită, de Olina Ortiz: „Bobocelul Mălăiță nu vrea să intre în apă.E prea udă, e prea rece, face stropi, face pleosc! Nu-i place lui apa și gata. Frații lui înoată veseli, el stă singurel pe mal. Ei, dar pe mal e și-un motan…” (Ed. Univers)
• Maimuțica Totoluța vrea să se dea Huța-Huța, de Olina Ortiz: „Totoluța vrea și ea ce vrea orice maimuțică. Să se joace, să se-agațe, să se cațăre. O refuză crocodilul, rinocerul, leul, toți din junglă. Nu-i nimic, găsește ea pe cineva s-o ajute să se dea huța-huța-huța.” (Ed. Univers)
• Comorile din căsuța lui Bobiță, de Bartos Erika: „Cartea conține 15 povești despre mult iubitele personaje - micile viețuitoare ale pădurii. Fiecărei povestiri îi aparține și o activitate practică, în care se prezintă pas cu pas modul cum se realizează obiectul sau jocul respectiv.” (Ed. Casa)
• Ava și Stejarul, de Lu Fraser: „O poveste sensibilă și înduioșătoare, despre speranța pe care o găsim în schimbare și despre ciclul vieții. La fel ca anotimpurile, și oamenii, și lucrurile din jurul nostru se schimbă: amintirile însă rămân cu noi pentru totdeauna. Și mereu ne așteaptă un nou început acolo unde se sfârșește ceva…” (Ed. Corint Junior)
• Noapte bună micuță mașină de poliție!, de Natalie Mendes, Joachim Krause: „Noapte bună, mașină de poliție este o poveste minunată pentru copii, care îmbină aventura cu relaxarea, ajutându-i să se pregătească pentru un somn odihnitor, în siguranță și liniște.” (Ed. Didactica Publishing House)
• Noapte bună, micuțule excavator!, de Natalie Mendes, Joachim Krause: „Noapte bună, micuțule excavator este o alegere excelentă pentru părinții care doresc să creeze o atmosferă liniștitoare și plăcută înainte de somn, ajutând copiii să se relaxeze și să aibă vise frumoase.” (Ed. Didactica Publishing House)
• Aventurile lui Zburlici, de Mircea Micu: „Am adunat la un loc toate poveștile cu Zburlici - de când se aventurează afară din cuib și e cât pe ce să fie înhățat de fiorosul Miorlăici, la călătoriile cu farfuria zburătoare in țara piticilor și în cea a uriașilor, până ajunge în Africa. Peste tot- numai pericole, dar Zburlici e curajos și îl are alături pe prietenul lui, puiul de cuc, chiar de e el „cam nătăfleț și cam năuc." (Ed. Arthur)
• Vreau să fiu invizibil, de Dan Ungureanu: „Salut! Eu sunt Toma. Cel mai bun prieten al meu este Moby. E o minune de cățel.Îmi place mult să citesc. Am citit zeci, sute, mii de cărți ca să aflucum pot deveni invizibil. Asta îmi doresc cel mai mult. Pentru că Toni, fratele meu mai mic, nu mă lasă deloc în pace. Dorința ta cea mai mare care este?” (Ed. Arthur)
• Palatul vulpoiului, de Tuula Pere, Andrea Alemanno: „Vulpoiul Francis are un vis: să construiască cea mai mare atracție turistică – Palatul Vulpoiului. A găsit locația perfectă pentru asta, însă, din fericire, înțeleptul primar al orașului, William Lupul, își dă seama ce face Francisc și nu se lasă înșelat atât de ușor.” (Ed. Nomina)
• Orașul înclinat, de Masoud Malakyari: „Te-ai întrebat vreodată cum ar fi să trăiești într-un oraș înclinat, unde totul e înclinat – chiar și regele?! Oare ai putea avea o viață normală acolo? Zebrit are această problemă. Cum bine știi, nu-i ușor să schimbi un întreg oraș, cu tot cu rege și locuitori! Oare îl putem ajuta pe Zebrit?” (Ed. Nomina)
• Misiunea Cașcavalul, de T.G. Daleur: „Aici Căpitanul Phillips Pumn de Fier – sigur ai auzit de mine. Ignoră afișele cu „Dat în urmărire”! Sunt aici pentru cașcaval, negreșit. Tu sigur iubești cărțile, te-am nimerit? Răsfoiește-o și pe aceasta, îmi vei afla povestea…iar dacă ai prieteni, dă-le și lor vestea!” (Ed. Nomina)
Nonficțiune
• Cine a fost Ecaterina cea Mare?, de Pam Pollack,Meg Belviso: „Cine a fost Ecaterina cea Mare?· tânără prințesă care s-a căsătorit cu un membru al familiei regale rusești· împărăteasă care a transformat Rusia într-una dintre cele mai mari puteri ale Europei· Cel mai longeviv lider feminin din istoria Rusiei.” (Ed. Pandora M; trad. Petru Aron Costeschi)
• Totul despre dinozauri, de Angela Weinhold: „Cartea cartonată integral, în format mare și cu ferestre pe fiecare pagină, se bazează pe cele mai recente date și descoperiri. Care era cel mai periculos dinozaur? Cum vânau dinozaurii? Și cum au ajuns în muzeele lumii?” (Ed. Casa)
Romane
• Bunicul de ciocolată, de Narine Abgarian, Valentin Postnikov: „Viața lui Martin și a surorii lui, Matilda, se transformă într-o aventură plină de haz din clipa când vine în vizită Oscar, un bătrânel cât se poate de neobișnuit, căruia îi plac atât mult dulciurile, încât copiii l-au poreclit „bunicul de ciocolată“. Totul este cu susul în jos la acest bunic simpatic: dieta lui constă din căsuțe de turtă dulce, torturi de caramel, prăjituri de ciocolată, cuiburi cu nucă, înghețată de vanilie și alte bunătăți, în vreme ce ghiveciul de legume trebuie mâncat cu mare grijă, căci îngrașă! Unde mai pui că bunicul doarme cu capul în jos, lipit cu ghetele de tavan! O poveste cu parfum de Crăciun, plină de veselie și de ghidușii.” (Ed. Humanitas; trad. Elena Drăgușin-Richard)
• Copilul zânelor, de Philippa Gregory: „Copilul zânelor, primul roman din seria „Ordinul Întunericului”, urmărește aventurile lui Luca Vero și ale Isoldei, doi tineri curajoși care înfruntă cele mai mari pericole și dezvăluie cele mai bine păzite secrete ale lumii medievale. Italia, 1453. Nevoiţi să înfrunte cele mai mari temeri ale lumii medievale – magia neagră, vârcolacii și nebunia –, Luca și Isolda pornesc în căutarea adevărului, a propriului destin și a dragostei, aventurându-se într-o călătorie în lumea necunoscută spre figura istorică ce apără graniţele creștinătăţii și cunoaște secretele Ordinului Întunericului.” (Ed. Polirom; trad. Luminița Gavrilă)
• Timpul posibilităților, de Ana Dragomir: „Într-un ținut îndepărtat — atât în timp, cât și în spațiu — un rege nefericit poruncește arderea tuturor cărților. Au mai făcut-o și alți regi din lumea asta, dar nimeni n-a fost atât de îndârjit ca Leo împotriva imaginației și a cuvântului. Din fericire însă, o mână de curajoși hotărăște că lumea nu poate exista fără magia cuvântului și pornește într-o aventură fantastică menită să salveze basmele de un tiran care ascunde în suflet o mare tristețe. Va reuși frăția condusă de Miranda, fata cu părul de culoarea focului, să readucă oamenilor poveștile și să reînvie imaginația și reveria într-o lume stearpă și sălbatică?” (Ed. Pandora M; il. Sidonia Călin)
Cărți citite și recomandări

• Vagabond în Paradis. Viața lui Anthony Bourdain, de Charles Leerhsen (Ed. Magga Books; trad. rom. Cosmin Maricari): O biografie foarte bine documentată, dar și umană și emoționantă a lui Anthony Bourdain, celebrul chef noewyorkez (autor, printre altele, al minunatelor cărți Kitchen Confidential și Medium Raw). Un portret al unui rebel și nonconformist, cartea oferă un context larg al vieții și formării sale, prezentând nu doar evenimentele direct legate de viața sa, ci și evenimente și personaje contextuale legate de lumea în care a trăit acesta.
• Postpartum, Felicia Simion (Ed. ZYX Books): O mărturie emoționantă și poetică a uneia dintre cele mai dificile perioade din viața unei mame: depresia post-partum. Scrisă într-un limbaj poetic, dar totodată incisiv, mărturia Feliciei Simion este excelent dublată de fotografiile sale. Deși nu are un subiect comod, aș adăuga că nu e atât de tristă pe cât te-ai putea aștepta și că lasă loc și speranței.
• Inima gânditoare. Despre Israel și Palestina, de David Grossman (Ed. Polirom; trad. Ioana Aneci): O antologie de texte publicate de scriitorul David Grossman în diferite publicații israeline pe o temă extrem de actuală și dureroasă, cea a conflictului Israel-Palestina. Privirea (din interior) a lui Grossman oferă acestui conflict un context istoric, sociologic, cultural, politic, dar mai ales uman.
• O viață pe planeta noastră. Mărturia mea și o viziune pentru viitor, de David Attenborough (Ed. Publica; trad. Constantin Vlad): Sir David Attenborough face o binevenită trecere în revistă a felului în care ecosistemul planetei noastre a fost (drastic) schimbat în timpul vieții sale, arătând cu cifre și dovezi irefutabile cât de nocive au fost numeroase alegeri ale oamenilor în ultimele zeci de ani. Prima jumătate a cărții e dificil de parcurs (mai ales că facem parte din generații care nu pot spune că nu știau ce fac). Însă, din fericire, în a doua parte sunt prezentate numeroase soluții la toate problemele pe care le-am creat (la fel, cu studii, cifre, experiemente etc.) Se pare că încă mai avem timp să schimbăm viitorul, nu al planetei pentru că ea va continua să existe într-o formă sau alta și fără oameni, așa cum a făcut-o timp de miliarde de ani înainte, ci viitorul nostru, al omenirii. Întrebarea e dacă vom asculta măcar acum și dacă vom fi suficient de altruiști încât să ne gândim la binele tuturor, nu doar al unora.
• Inside Story. Cum să scrii, de Martin Amis (Ed. Trei; trad. Mihaela Ghiță): Este prima carte de Martin Amis pe care am citit-o și am ales-o tocmai datorită caracterului său metaliterar așa că, evident, mi-a și plăcut. Nu e o carte ușor de citit, opune rezistență prin felul în care e scrisă, alcătuită (ca un fel de flux al conștiinței în care totul se amestecă și are logică doar pentru autorul-narator), însă e fermecătoare în detalii. Am citit-o încet (nici nu cred că se poate altfel și chiar și autorul te îndeamnă să faci pauze și să nu încerci să-i grăbești ritmul), dar cu mare plăcere și, nu de puține ori, zâmbind larg în timp ce citeam. E o viață de om și o literatură de-o viață în cartea asta imposibil de rezumat per total, dar minunată de citat pe episoade sau pe bucățele. Abia aștept s-o reiau ca să revăd sublinierile, să notez fragmentele preferate și s-o simt din nou.
• Îți place mai întunecat, de Stephen King (Ed. Nemira; trad. Ruxandra Toma): Mi-era dor de King (mereu mi-e dor de King, de fapt), așa că am început într-o noapte acest volum (cel mai recent) de proză scurtă. De fapt, l-am început și ca lectură de rezervă pentru Inside Story (aveam momente în care simțeam că nu mai pot înainta și am nevoie de o pauză) și a fost o idee minunată pentru că mi-a făcut foarte bine. Nu e o carte pe care aș recomanda-o celor care nu l-au citit niciodată pe King, însă pentru cei care sunt familiarizați cu scriitura și universul lui literar, e un volum binevenit. Prozele sunt inegale ca întindere, ca profunzime, însă în toate recunoști ceva din autorul lor, iar revederea asta e mereu plăcută pentru că Stephen King este, mai întâi de toate, un autor foarte uman, foarte cald, foarte prezent. Iar la final ne regalează și cu o scurtă Postfață în care „mai dă puțin din casa sa literară” și te lasă să te mai apropii încă puțin de el.
TOP VÂNZĂRI ÎN LIBRĂRIILE CĂRTUREȘTI
(septembrie 2024)
CĂRȚI ÎN LIMBA ROMÂNĂ

1. Atomic Habits, James Clear (trad. Otilia Tudor)
2. Revoluția glucozei, Jessie Inchauspé (trad. Smaranda Nistor)
3. O vară cu Isidor, Veronica D. Niculescu
4. Omul în căutarea sensului vieții, Viktor E. Frankl (trad. Florin Tudose)
5. Când corpul spune nu. Costul stresului ascuns, de Gabor Maté (trad. Adriana Ionescu)
6. Gânduri către sine însuși, Marcus Aurelius (trad. Cristian Bejan)
7. Ne vedem în august, de Gabriel García Márquez (trad. Tudora Șandru-Mehedinți)
8. Twisted Love, Ana Huang (trad. Margareta Manole)
9. Acolo unde cântă racii, Delia Owens (trad. Bogdan Perdivară)
10. O viață imposibilă, de Matt Haig (trad. Irina Pricop)
CĂRȚI ÎN LIMBA ENGLEZĂ

1. White Nights, Fyodor Dostoevsky
3. Nexus: A Brief History of Information Networks from the Stone Age to AI, Yuval Noah Harari
7. A Court of Thorns and Roses, vol. 1, Sarah J. Maas
8. A Good Girl’s Guide to Murder, vol. 1, Holly Jackson
9. If He Had Been with Me, Laura Nowlin


Scrie un comentariu