De foarte mult timp ne-am obișnuit să privim domeniile culturii și ale științei separat, ca pe materiile de la școală. De fapt, cel mai probabil, felul în care este structurată educația contemporană ne determină să le privim așa. În programă și în orare materiile sunt trecute separat și foarte rar se realizează legărurile dintre ele, deși o perspectivă care le-ar uni le-ar putea face mai ușor de înțeles. De exemplu, literatura sau artele (muzică, pictură etc.) puse în legătură cu condițiile sociale și istorice ale vremurilor respective. Sau chimia înțeleasă împreună cu bilogia și fizica, nu separat. Însă în zilele noastre chiar și la nivelul academic se urmărește specializarea tot mai exactă, nu gândirea și perspectiva enciclopedică, ceea ce mie mi se pare o pierdere.
Eu nu am reușit să mă specializez niciodată. Am și eu, ca toată lumea, niște diplome care îmi dau niște încadrări, însă adevărul este că nu aș putea să spun că sunt specialistă în ceva. Dintotdeauna am citit, am studiat și am scris amestecat, fără programă, așa că tot așa o să îmbătrânesc, probabil, pe urmele enciclopediștilor medievali care își adunau toată știința în summae încercând să înțeleagă lumea în totalitatea ei. Și chiar așa cred că ar trebui s-o înțelegem: total, organic, unitar, ca diversitate, dialog și intersecții, nu fragmentar și închiși în lumi și perspective din ce în ce mai mici. Așa că articolul de față va avea ca subiect câteva cărți (cinci în principal, plus câteva bonus, ca recomandări fugitive) în care cultura este privită prin intermediul acestor intersecții și conexiuni care ne arată cât de legați suntem unii de ceilalți. Pentru că nu le pot diferenția altfel, o să le trec în ordinea lecturii (nu este vreun top, nici nu aș putea să-l fac pentru că fiecare este valoroasă în felul ei).
Wonderland. Cum a creat jocul lumea, de Steven Johnson (Ed. Publica, 2017, trad. Dan Crăciun)
Wonderland este cartea care a deschis „Co-Lecția de Știință” a Editurii Publica acum câțiva ani, o colecție care continuă să fie printre preferatele mele, iar acest volum este în continuare printre preferatele mele, atât prin conținut, cât și prin aspect: este o ediție full color, tipărită pe o hârtie foarte frumoasă, ușor ivorie și deloc lucioasă (nu-mi plac deloc cărțile cu hârtie lucioasă, nu pot sublinia sau scrie notițe pe ele). Ideea călăuzitoare a lui Steven Johnson este că jocul și industria divertismentului în general sunt activități definitorii ale culturii umane și nu sunt deloc futile (mă rog, n-a zis-o el primul, a demonstrat-o magistral Johan Huizinga în Homo ludens, dar Johnson are o altă viziune).
Așa că pornind de la șase forme culturale ale divertismentului (Moda, Muzica, Gustul, Iluzia, Jocurile și Spațiul public) el analizează felul în care acestea s-au metamorfozat de-a lungul timpului, iar legăturile pe care le găsește sunt extrem de surprinzătoare. De exemplu, în primul capitol, cel dedicat modei și cumpărăturilor, pornește de la un anumit melc de mare, melcul murex (Hexaplex trunculus) care trăiește pe țărmurile estice ale Atlanticului și care, atunci când este atacat, secretă o substanță de culoare închisă pe care anticii au descoperit că o pot folosi pentru a-și vopsi îmbrăcămintea în purpură. Cum e lesne de imaginat, era nevoie o cantitate serioasă de astfel de substanță pentru a vopsi o togă, motiv pentru care hainele de purpură erau un statut al bogăției. Pornind de aici, Johnson ne poartă printr-o avenutură cu marinari fenicieni care s-au avântat tot mai departe pentru a opține prețioasa vopsea, ceea ce a deschis marele capitol al explorărilor, apoi continuă cu apariția primelor magazine comerciale în Europa și transformarea unei nevoi (vestimentația) într-o experiență (vitrinele luxoase și magazinele special concepute pentru a încuraja cumpărarea de plăcere, nu atât de nevoie), Revoluția Industrială, bumbacul și negoțul cu sclavi (și moștenirea lor în SUA de azi), societatea de consum și noile spații urbane definitorii pentru secolul XX care au fost mall-urile, ajungând până la lumea Disney și orașul viitorului imaginat de Walt Disney. Am plecat de la un melc antic (simpatic, de altfel, are și o reproducere foarte frumoasă în carte) și am ajuns la universuri fictive, dar care ne determină existența reală, și ăsta e doar rezumatul primului capitol.
În mod tipic, relatările istorice convenționale gravitează în jurul Marilor Evenimente: bătălii purtate, tratate semnate, discursuri rostite, alegeri câștigate, lideri asasinați. Manualele urmăresc curba largă a schimbării graduale: nașterea democrației, progresul industrializării sau ascensiunea drepturilor civile. Dar uneori istoria este modelată de întâlniri întâmplătoare, departe de coridoarele puterii, de momente în care o idee prinde rădăcini în mintea cuiva și lâncezește acolo ani întregi, până când își face apariția pe marea scenă a schimbării globale. (...)
Cel mai adesea, istoria este relatată ca o lungă bătălie pentru satisfacerea nevoilor, nu a dorinței de plăceri extravagante: lupta pentru libertate, egalitate, siguranță, autoguvernare. Cu toate acestea, și istoria delectării contează, de asemenea, pentru că atât de multe dintre aceste descoperiri aparent triviale au sfârșit prin declanșarea unor schimbări în imperiul Istoriei Serioase. Am numit acest fenomen „efectul colibri”: procesul prin care o inovație dintr-un domeniu inițiază transformări în domenii aparent fără legătură cu el. Plăcerea de a bea cafea a contribuit la crearea instituțiilor moderne ale jurnalismului; câteva ateliere de fabricat o pânză elegant imprimată au contribuit la declanșarea revoluției industriale. Atunci când ființele umane creează și își împărtășesc experiențe menite să le aducă delectare sau uimire, adeseori sfârșesc prin a transforma societatea în modalități mai spectaculoase decât oamenii axați pe niște preocupări mai utilitare.
Wonderland este o carte incitantă care urmărește legăturile surprinzătoare între culturi, evenimente, fenomene sociale, urmărindu-le riguros și foarte convingător, chiar dacă, reproduse pe scurt, aceste intersecții par, poate, fără fundament. E scrisă prietenos și mi se pare un exemplu perfect de carte de popularizare a științei pentru că nu doar că explică foarte bine, însă te face și curios să afli mai multe. Eu am recomandat-o întruna de la apariție încoace și o și folosesc ca bibliografie la seminariile și cursurile de Istoria culturii și mentalităților pe care le țin la Litere.
Orizonturi. Originile globale ale științei moderne, de James Poskett (Ed. Trei, 2023, trad. rom. Bogdan Ghiurco)
Propunându-și să scrie o carte care să spună o poveste diferită a istoriei științei (și în care aceasta nu e doar o poveste exclusiv europeană), James Poskett coboară știința din turnul său de fildeș, urmărind legăturile surprinzătoare, dar indubitabile, dintre realizările minții și realitatea vieții înconjurătoare. Orizonturi este o istorie în care nu-l mai vedem pe Newton așteptând să-i cadă un măr în cap pentru a înțelege gravitația, ci în care descoperim interesul său pentru observațiile fizice ale exploratorilor și corăbierilor plecați pe mările și oceanele lumii pentru a vinde mirodenii și sclavi și rolul observațiilor acestora pentru studiile sale, precum și întrepădunderea strânsă între economia și cultura unei epoci. Astfel, în virtutea noilor istorii alternative specifice vremurilor noastre, James Poskett și-a propus să spună o poveste diferită a istoriei științei, una în care aceasta nu mai este o poveste exclusiv europeană, ci globală, incluzivă, multiculturală. Adică așa cum a fost, de fapt. O istorie în care la fel de importanți precum oamenii de știință sunt și negustorii și corăbierii sau nenumărații înțelepți băștinași care și-au transmis invadatorilor cunoștințele moștenite de generații.
Marile idei ale științei (descoperirea gravitației sau a evoluționismului, teoria relativității sau mecanica cuantică) par a aparține întotdeauna unor zone înalte ale gândirii și spiritului uman și, de cele mai multe ori, sunt legate exclusiv de numele și figura unei persoane anume. Însă ideile nu sunt insule și nu răsar din neant; ideile sunt arhipelaguri și continente ale minții care leagă între ele indivizi, comunități, societăți întregi. În acest volum, James Poskett coboară marile idei ale științei din turnurile de fildeș unde imaginația populară a izolat gânditorii geniali și le pune să iasă la lumină din mocirla cotidianului, arătând legăturile profunde dintre istoria științei și cea a economiei și societății.
De exemplu, plecat după mirodenii și aur, Columb face o descoperire care va schimba pentru totdeauna imaginea lumii (o descoperire atât de complexă, încât el nu reușește să o înțeleagă până la finalul vieții sale). Fără a părăsi vreodată Anglia natală, Isaac Newton redefinește legile de funcționare ale universului, folosindu-se pentru asta de relatările exploratorilor și negustorilor de sclavi ai vremii. Deși istoria oficială nu i-a reținut numele, prima hartă a Oceanului Pacific, folosită mai întâi de James Cook și apoi de toți exploratorii a căror imaginație era încă aprinsă de poveștile despre paradisurile terestre pline de bogății, a fost făcută de un preot polinezian. Polinezienii nu aveau nevoie de hărți scrise ca să se orienteze pe cărările oceanului: noaptea se foloseau de trasee stelare (pe care le memorau), iar ziua după poziția Soarelui sau după hulele oceanice, fiind capabili să recunoască variațiile subtile ale unduirilor oceanului și semnificațiile acestora. Numele lui era Tupaia, iar rolul său în istoria lumii este la fel de important ca al tuturor băștinașilor din toate regiunile lumii, de la zonele arctice până la ecuator, de la Țara de Foc până la tropice, care și-au împărtășit cunoștințele despre lumea naturală moștenite din generație în generație și, astfel, au deschis ochii europenilor către o lume nouă și fascinantă, una care lipsea din cărțile anticilor.
Spusă de cele mai multe ori ca o poveste exclusiv europeană, istoria științei nu este doar istoria unor idei și a unor genii solitare, este o istorie a colaborării, a schimburilor culturale și materiale – marile expediții au avut, în primul rând, ca scop principal negoțul. Istoria științei este, în primă instanță, o istorie a încercărilor de înțelegere a lumii și a colaborării dintre oamenii care au vrut întotdeauna să știe mai mult. Este, de asemenea, o istorie globală, multiculturală, nu eurocentristă, iar marele merit al lui James Posket este acela de a lega într-o poveste unitară nenumăratele fire invizibile care leagă între ele idei, oameni, culturi. Cartea debutează cu expediția lui Columb înspre Indii și ajunge până în zilele noastre.
În cartea de față vreau să spun o poveste foarte diferită despre originile științei moderne. Știința nu este un produs al unei singure culturi europene. În realitate, știința modernă a depins întotdeauna de reunirea unor oameni și idei din culturi diferite din întreaga lume. Copernic este un bun exemplu în acest sens. El a scris într‑o perioadă în care Europa stabilea noi rute de legătură cu Asia prin intermediul caravanelor care călătoreau pe Drumul Mătăsii sau algalioanelor ce traversau Oceanul Indian. Copernic a folosit în activitatea sa științifică tehnici matematice împrumutate din texte arabe și persane, multe dintre acestea recent importate în Europa. Schimburi științifice similare aveau loc și în Asia, și în Africa. În aceeași perioadă, astronomii otomani străbăteau Marea Mediterană combinând cunoștințele științifice de origine islamică cu idei noi împrumutate de la gânditorii creștini și evrei. În Africa de Vest, la curțile regale din Timbuktu și Kano, matematicienii studiau manuscrisele arabe importate de dincolo de Sahara. În Orient, astronomii din Beijing citeau textele chineze clasice în paralel cu textele științifice latine. Iar în India, un maharajah bogat a angajat matematicieni hinduși, musulmani și creștini pentru a realiza unele dintre cele mai precise tabele astronomice din istorie.
Cultura. Surprinzătoarele conexiuni și influențe dintre civilizații, de Martin Puchner (Ed. Trei, 2024; trad. rom. Radu Șorop)
Cultura, de Martin Puchner, este, în primul rând, un manifest pentru importanța fundamentală a culturii pentru noi, ca specie și ca indivizi, și pentru importanța științelor umaniste în general. Într-o lume intens tehnologizată și în care progresul și evoluția se măsoară mai degrabă prin descoperiri tehnice și inginerești, cultura rămâne un element de bază, o posibilă rezolvare a problemelor noastre vechi de când lumea și un puternic factor unificator și pacificator. Ca oameni, suntem formați deopotrivă de natură și cultură, două moduri de a fi care ne sunt în aceeași măsură esențiale. Suntem tributari atât unei evoluții biologice (lungi de milioane de ani), cât și unei evoluții culturale (măsurată în zeci de mii de ani), iar ca specie, adaptarea noastră caracteristică la lume este cea de a o ordona și de a-i da sens prin poveștile pe care ni le spunem, povești care iau diferite forme culturale (de la literatură, pictură, dans, teatru, vestimentație sau muzică până la diferite comportamente și cutume sociale).
„Noi, umaniștii”, spune Martin Puchner, avem datoria de a aduce aminte lumii care sunt lucrurile care ne-au făcut umani. Iar poveștile pe care (ni) le spunem în diferite forme (de la amprente pe pereți, la mituri ale creației, de la statui și picturi, până la melodii populare și ficțiuni de toate felurile, au o mare importanță în felul în care alegem să fim în continuare umani. Trăim într-o epocă dominată de tehnologie, în care învățăm mașinile să gândească singure, însă nu trebuie să uităm ce și cum ne face și pe noi să gândim. Iar această pledoarie pentru științele umaniste, pentru conștientizarea dialogurilor neîncetate care au existat și există în continuare între culturi și civilizații, este un demers necesar ambalat, din fericire, într-o foarte frumoasă istorie cronologică, ce pornește cu picturile din peștera Chauvet de acum aproape 40.000 de ani și ajunge la Future Library (proiectul artistic al bibliotecii viitorului imaginat de cei de la Biblioteca Publică din Oslo și început în 2015). Ca specie, cultura este adaptarea noastră particulară la lume. Așa cum alte ființe înțeleg lumea prin mirosuri, sunete sau culori pe care noi nu le percepem, oamenii o percep printr-un filtru cultural pe care-l moștenesc și-l învăță, nu-l au întipărit în gene. Cu toate astea, există fundamente tipic umane pe care le înțelegem cu toții și care ne unesc. De exemplu, este suficientă amprenta unei mâini pe un suport pentru a transmite mai departe celorlalți oameni cel mai simplu și mai profund mesaj: „Bună, sunt eu. Eu am fost aici.”
Această carte spune povestea unui sultan care a furat un stâlp antic care trebuia să fie găsit; a unui arheolog arab care a dezgropat o regină egipteană al cărei destin era să fie ștearsă din istorie; a unui calif care aduna cunoștințe, indiferent care era proveniența lor; a unui grec care a inventat o istorie falsă a Greciei și a unui roman care a inventat o istorie falsă a Romei; a unei regine etiopiene care s‑a folosit de cele Zece Porunci pentru a spune o nouă poveste a originilor. Toate aceste episoade exemplare din istoria culturală înfățișează oameni care nu s‑au sfiit să‑și murdărească mâinile când a venit vorba de cultură, încercând din greu să creeze un sens. Cum ar trebui să ni‑i amintim și să‑i judecăm? (…)
Principala lecție a istoriei culturale este necesitatea stabilirii unui dialog cu trecutul și a unui dialog unii cu alții pentru ca o cultură să‑și atingă întregul potențial, în ciuda erorilor, a neînțelegerii și distrugerii care adeseori însoțesc un asemenea dialog. Dacă am obliga culturile să se desprindă de trecut sau una de cealaltă, le‑am lipsi de oxigenul care le menține în viață.
Inventarea trecutului. 50.000 de ani de cultură, conflict și conexiuni, de Tamim Ansary (Ed. Corint, 2024, trad. rom. Alina Popescu)
Penultima carte din listă este o lectură în curs, cartea a apărut recent la Ed. Corint și se aliniază perfect celor de mai sus, aducând și ea, evident, o perspectivă nouă. Autorul chiar menționează în Introducere că i-a venit ideea acestui volum în timp ce citea simultan trei cărți de istorie, aparent fără nicio legătură între ele: una despre primul împărat al Chinei (cel care a ridicat Marele Zid), una despre stilul de viață nomad din Asia Centrală și cealaltă despre războinicii barbari care au asediat Roma în zilele sale de pe urmă. Și, complet surprinzător, a descoperit că, de fapt, există niște legături între înălțarea Marelui Zid Chinezesc și decăderea Imperiului Roman. Și, cu ideea asta în minte, a descoperit că toată istoria culturii este alcătuită din astfel de conexiuni, motiv pentru care s-a apucat să scrie și o carte pe tema interconectării ca trăsătură definitorie a istoriei umane.
Cartea aceasta consideră interconectarea drept unul dintre firele care străbat istoria umanității, însă recunoaște și o altă fațetă a poveștii, Chiar în timp ce viețile noastre se împletesc tot mai strâns, ne diferențiem încă și mai mult unii de alții, ca grupuri de indivizi. Trăim pe aceeași planetă, dar în multe lumi diferite. (...) Există o narațiune eurocentrică, una islamocentrică, una sinocentrică, și exemplele pot continua. Numărul acestora depinde de numărul comunităților umane de pe fața pământului, care se văd pe sine ca „noi”, în opoziție cu „alții”. Oricare două narațiuni istorice pot relata despre aceleași evenimente și, cu toate acestea, pot fi două povești diferite, întrucât forma pe care o ia narațiunea ține de identitatea povestitorului. (...)
Cultura este o lume pe care am inventat-o și continuăm s-o inventăm, o lume care, în lipsa noastră, ar dispărea. Constelațiile sociale nu sunt ca râurile ori stâncile, nu există în universul material. Și, totuși, sunt la fel de reale ca inundațiile sau alunecările de teren. (...)
Ideile și informațiile nu sunt doar unde pe marea umanității; ele călătoresc de la o cultură la alta, iar când traversează astfel de granițe, unele lucruri se schimbă.
Povestea lui Tamim Ansary începe de mai departe decât cele de mai sus, oferind o perspectivă și mai largă, și anume din preistoria evoluției omului, încă de la primele elemente care încep să definească ceea ce considerăm a fi natura umană: uneltele și, mai apoi, limbajul. Însă demonstrația sa nu se limitează doar la aspectele culturale ale istoriei umane, ci include și aspecte ale lumii fizice. De exemplu, în primul capitol al cărții, unde se vorbește despre apariția lui homo sapiens sapiens, autorul nu ne duce direct în savana africană, ci ne ia de mai de departe, de acum vreo 55 de milioane de ani atunci când continentul Eurasia a intrat în coliziune cu o altă formațiune de mari dimensiuni, coliziune care a dus, în timp, la ridicarea lanțului muntos Himalaya. Nașterea acestor munți a determinat, printre altele, schimbări în clima Asiei de Sud-Est (ploi mai abundente, care au dus la dezvoltarea pădurilor în această zonă și în India), dar și schimbări în clima africană: munții nou creați împiedicau trecerea precipitațiilor înspre Africa, unde ajungeau acum numai vânturile cu aer uscat și cald, ceea ce a avut ca efect reducerea pădurilor în această zonă și apariția savanelor și a deșerturilor. La liziera acestor păduri care se retrăgeau tot mai mult ca urmare a acestor schimbări climatice, anumite specii de primate au început să-și dezvolte un stil de viață diferit de cel arboricol, și anume au început să petreacă mai mult timp pe sol și să prefere o statură bipedă (mai potrivită traiului în câmp deschis), ceea ce a dus la transformări biologice majore: picioarele au devenit labe, labele au devenit brațe cu degete opozabile, potrivite pentru a apuca, au început să folosească și apoi să făurească unelte și astfel, primatele au devenit antropoide, iar hominidele au devenit, în cele din urmă, hominizi. Și de aici începe o istorie care devine tot mai fascinantă cu fiecare perspectivă pe care-o descoperim.
Comori culturale ale lumii. De la relicve ale imperiilor antice la obiecte moderne, ed. DK (Ed. Litera, 2024, trad. rom. Sabina Florescu)
Ultima, dar nu cea din urmă, carte din această listă este o enciclopedie vizuală care poate acompania oricare dintre cărțile de mai sus (sau pe toate patru, de ce nu?), și acesta fiind tot o apariție recentă, și anume Comori culturale ale lumii. Este o ediție bogat ilustrată cu numeroase reproduceri ale artefactelor și operelor culturale importante pentru istoria omenirii. Firul este cronologic, informațiile sunt succinte și accesibile, reproducerile sunt foarte bune, iar volumul este într-un format mare (25x30 cm) și cartonat. Poate oferi o perspectivă generalistă asupra istoriei culturale și, mai ales, mi se pare genul de volum foarte bun de frunzărit și de către copii (partea de imagine este atrăgătoare la orice vârstă).
Obiecte extraordinare apar în toate culturile, și fiecare oferă informații despre modul în care trăiau oamenii din spațiul respectiv. Studierea și interpretarea acestor artefacte dezvăluie multe despre credințele, obiceiurile, structurile sociale ale creatorilor și – mai presus de toate – despre lucrurile pe care le prețuiau cel mai mult. În ciuda diversității formei, obiectele prezentate în paginile următoare au multe în comun. Realizarea fiecăruia a necesitat o investiție semnificativă de timp, efort și îndemânare, precum și un nivel apreciabil de măiestrie sau de sensibilitate artistică. Și majoritatea au fost produse cu gândul la posteritate - dovadă a unui alt impuls uman puternic, dorința de a păstra moștenirea ancestrală și de a crea o moștenire culturală. (...)
Obiectele ilustrate și analizate în această carte sunt considerate comori nu datorită valorii intrinseci – unele sunt realizate din materiale prețioase și sunt inestimabile, iar altele sunt din materiale umile, cum ar fi argilă, piatră sau lemn –, ci valorii acordate de societatea ce le-a inspirat crearea. Contextul cultural le oferă însemnătate – sistemul mai larg de credințe și practici care înconjoară obiectul – mai degrabă decât obiectul în sine. (...)
Fiecare obiect descris în această carte este un produs al timpului său, al locului și al oamenilor săi. Lectura acestei cărți ca o colecție dezvăluie nu numai diferențele dintre culturi din vremuri și spații distincte, ci, la fel de semnificativ, valorile pe care le împărtășim cu toții.
Este foarte interesant că deși aceste cărți par construite pe aceeași idee, conținuturile lor nu se suprapun și, mai degrabă, se completează întrucât fiecare alege alte momente și detalii ale istoriei culturale universale. Mie mi-au plăcut toate, am avut ce învăța de la fiecare și, mai ales, m-au îndreptat către idei și perspective noi.
Alte recomandări
Am zis că limitez lista asta la cinci cărți, dar, pe măsură ce scriam, mi-am dat seama că mai am câteva cărți cu care aș putea să o completez, măcar în treacăt. Așa că mai las aici, pe final, încă trei recomandări care pot da o perspectivă și mai largă asupra culturii și a umanității (și nu numai, de fapt). Sunt cărți care nu se limitează doar la istoria umanității, ci pornesc de mai de departe, de la istoria universului și, apoi, a vieții, și în care puteți găsi atât informații din sfera științelor socio-umane, dar și ale celor exacte și naturale. Adică exact acea perspectivă globală despre care vorbeam la început.
Odiseea umană. De la viața în copaci la înțelegerea cosmosului, de Leonard Mlodinow (Ed. Herald, 2018, trad. rom. Walter Fotescu), este o istorie accesibilă a evoluției umane care pornește cu povestea evoluției creierului uman și a nevoii umane de a cunoaște, continuă cu nașterea științelor experimentale (unde vorbește despre cercetători precum Galilei, Newton, Lavoisier sau Darwin) și ajunge până în epoca contemporană unde ne chinuim să găsim o legătură între teoria relativității și mecanica cuantică. Am citit-o acum mult timp, mi-a plăcut mult, mi se pare una dintre cele mai prietenoase cărți de felul ăsta.
Povestea originilor. O istorie mare a tuturor lucrurilor, de David Cristian (Ed. Publica, 2018, trad. rom. Smaranda Nistor), ne ia și mai de departe, de la Big Bang, ne trece prin nașterea vieții, ajunge la civilizația umană, nașterea agriculturii și diferitele societăți umane care s-au dezvoltat de-a lungul timpului și ne aduce în Antropocen. La fel, are o scriitură super prietenoasă cu cititorul nespecializat, multe informații interesante și, mai ales, extrem de diverse.
Cosmosapiens. Evoluția omului de la originile universului, de John Hands (Ed. Humanitas, 2019, trad. rom. Carmen Strungaru și Doru Căstăian), asta este mama istoriilor naturale și culturale, un volum complex și de dimensiuni redutabile, pe care încă nu l-am parcurs, doar l-am frunzărit și în care am căutat informații punctuale. Marele lui merit, dincolo de anvergura cercetării, este foarte buna organizare. Capitolele cărții sunt foarte bine structurate tematic, astfel că poți citi și doar dacă te interesează doar un subiect anume, nu neapărat toată cartea cap-coadă.
Mai sunt și alte cărți care ar putea și ar merita să fie aici pe listă, cum ar fi, de exemplu, Ascensiunea omului, de Jacob Bronowski, sau Despre toate, pe scurt, de Bill Bryson, dar până și eu trebuie să mă opresc din făcut liste, iar articolul ăsta a ajuns oricum mult mai lung decât îl imaginasem inițial, sper doar să nu fie și inhibator și să vă fie de folos în alegerea lecturilor viitoare.
Scrie un comentariu