Caută în blog

Cărți despre cărți: Istoria cărților

Cărți despre cărți: Istoria cărților

Cu siguranță nu mai e pentru nimeni vreo surpriză sau vreun secret faptul că sunt pasionată (poate unii ar spune chiar obsedată) de cărțile despre cărți. Am adunat de-a lungul timpului o mică bibliotecă doar cu astfel de cărți și sunt tare bucuroasă de asta. Sunt, de fapt, vreo câteva zeci de titluri în această bibliotecă, cele mai multe (și mai frumoase) în limba engleză, însă nu numai. Cărți despre istoria cărților, despre istoria lecturii și a literaturii, cărți cu ilustrații frumoase sau amuzante despre cărți, cărți de teorie și critică literară, jurnale de lectură sau cărți în care scriitorii vorbesc despre felul în care se raportează la cărți și literatură și tot felul de volume, mai simple sau mai complexe, ce au ca subiect principal iubirea pentru cărți și lectură.

Și, cum orice pasiune livrescă se cere împărtășită, mi-am tot propus de ceva vreme să și scriu despre aceste cărți. Problema principală a fost însă faptul că erau pur și simplu prea multe, dar nu-mi venea să renunț la nici una. Până la urmă am decis că cea mai simplă și utilă soluție este să scriu mai multe articole cu cărți despre cărți, pe care să le organizez în tematici mai mici și mai specializate. Așadar, acesta este doar un prim articol dintr-o serie care se anunță de cursă lungă (wink wink) și l-am gândit ca un fel de kit de început, o inițiere să zicem așa, în această tematică largă și (sper că nu doar pentru mine) frumoasă. Am ales să încep seria printr-un articol cu cărți despre istoria cărților pentru că, pe de o parte, mi se pare o abordare potrivită pentru un început și, pe de alta, avem în librării câteva cărți foarte bune pe subiectul ăsta. 

Prima carte de pe această listă este, de fapt, cea mai recentă pe care am citit-o (și cea mai recentă apariție pe piața de carte de la noi), și anume Infinitul într-o trestie. Inventarea cărților în lumea antică, de Irene Vallejo. Am început cu ea pentru că și ea începe oarecum cu începutul, și anume cu cărțile antice. Structurată în două mari părți, Grecia și Roma antică, cartea lui Irene Vallejo este un curs perfect de „Introducere în literatura antică europeană” ținut de cea mai entuziastă profesoară pe care ți-o poți imagina. Nu este un volum didactic, nu e structurat ca un manual, ci ca o expunere pasionantă a unui cititor împătimit.

 

Suntem singurele animale care fabulează, care alungă întunericul cu povești, care datorită acestor relatări învață să conviețuiască cu haosul, care ațâță jarul focului cu aerul cuvintelor, care străbat distanțe lungi pentru a transmite străinilor poveștile noastre. Iar când împărtășim aceleași povești, încetăm să mai fim străini.

 

Afli despre obiceiurile de lectură ale anticilor, de la felul în care obișnuiau să citească papirusurile (cu două mâini, adesea în picioare), la preferințele de lectură (se pare că volumele de „self-help” se numărau printre preferințele cititorilor încă de atunci) sau la felul în care circulau cărțile în Grecia și Roma antică (mai întâi din om în om, în general scriitorul sau binefăcătorul său fiind cei care făceau cadou cartea prietenilor, abia mai târziu apărând meseria de librar, deși avea altă formă decât cea de azi). De la lectura cu voce tare (care te ajuta să te orientezi mai bine prin hățișurile textului antic, scris fără pauze între cuvinte și fără semne de punctuație), la felul în care cărțile au trecut de la publicul privat (prietenii și cunoscuții cărora le împrumutai o copie din cartea ta) la publicul social (și felul în care scriitorii au fost nevoiți să facă față gândului că niște străini pe care nu-i vor întâlni niciodată vor ajunge să le citească cărțile), de la trecerea de la literatura orală la cea scrisă, de la sulul de papirus la codex. Irene Vallejo te pune să treci prin nenumărate metamorfoze ale cărții și ale lecturii, unele dintre ele complet stranii cititorilor de azi. 

Cartea nu se rezumă doar la a fi un compendiu al literaturilor antice, autoarea făcând numeroase salturi mentale și temporale pentru a arăta cum această pasiune a lecturii face arcuri în timp și spațiu prin care cititorii sunt uniți într-o mare comunitate livrescă. Este un sentiment liniștitor, această apartenență peste secole, care nu ține seama de distanțe; te face să te simți o mică parte dintr-o mare familie, una pe care o alegi pe o filieră a pasiunii, nu a înrudirii de sânge. În biblioteca mentală a fiecărui cititor cărțile și spațiile literare se amestecă într-un fel particular și insolit și la fel se întâmplă și în cartea lui Irene Vallejo și astfel treci foarte lin de la Homer și Vergiliu, Biblioteca din Alexandria sau termele lui Caracalla (adevărate mall-uri culturale, nu doar spații de divertisment), la biblioteca subterană din Oxford sau bibliotecarele ce străbăteau călare Vestul sălbatic american pentru a duce cărți comunităților izolate, treci de la piețele antice unde se împachetau bucăți de brânză și de pește în bucăți de papirus pe care se aflau scrise, poate, capodopere uitate ale Antichității, și ajungi până în pivnițele mănăstirilor medievale pe care le răscoleau cu degete tremurânde vânătorii de cărți renascentiști precum Petrarca sau Poggio Bracciolini, sau cluburile de carte subversive din lagărele de concentrare naziste. 

După Alexandria, Atena și Roma antică treci foarte lin în Florența renascentistă pe care o descrie magistral Ross King în Librarul din Florența. Vespasiano da Bisticci și manuscrisele care au iluminat Renașterea, luând din nou urma manuscriselor antice pe care scribii medievali le-au salvat de la uitare de-a lungul secolelor continuând să le copieze, literă cu literă, în scriptoriile mănăstirești și, mai apoi, în ateliere dedicate acestui meșteșug. La fel ca Infinitul într-o trestie, și Librarul din Florența este o carte născută din iubirea pentru cărți, atât a autorului, cât și a personajului său principal, Vespasiano da Bisticci, supranumit în epocă, „regele librarilor din întreaga lume”, un personaj la fel de fascinant precum mai sus-numitul Poggio Bracciolini, vestit vânător de cărți renascentist, excelent recuperat de Stephen Greenblatt în Clinamen. Cum a început Renașterea (și care se spune că ar fi fost model pentru fratele Guillermo din Numele trandafirului al lui Umberto Eco). După cum vedeți, atunci când pornești pe urmele cărților, niciodată nu te poți opri doar la una: atât în biblioteca fizică, cât și în cea mentală, cărțile se-ngână și-și răspund, vorba poetului. 

Cu Ross King ne plimbăm în lung și-n lat pe străduțele Florenței medievale (mai ales pe celebra Via dei Librai), prin palatele familiei de Medici și bibliotecile private ale nobililor renascentiști (principalii comanditari ai lui Vespasiano da Bisticci), și asistăm la o nouă metamorfoză a cărții: de la manuscrisele anluminate și scrise de mână, la cărțile tipărite ale lui Gutenberg și nașterea unei noi civilizații a cărții. Dacă în Infinitul într-o trestie asistăm la trecerea progresivă de la sulurile de papirus la codex-urile mai ușor de mânuit și la simplificarea progresivă a lecturii, în Librarul din Florența urmărim trecerea de la volumele masive copiate de mână de scribi pe pergamente din piei de animale, la mult mai accesibilele cărți tipărite. Într-un stil prietenos și accesibil Ross King oferă toate detaliile necesare pentru a putea înțelege procesele tehnice prin care erau produse cărțile: de la cum se obțineau pieile de animale pentru pergament, la literele folosite și stilul scriiturii, la detaliile miniaturilor și alegerea miniaturiștilor, până la schimbările aduse de mașinăria lui Gutenberg (principii de funcționare, modul de organizare a muncii, stilul cărților etc.) 

Dincolo de cărți și metamorfozele acestora, ajungem să cunoaștem deopotrivă și oamenii cărților: de la librari precum Vespasiano, la umaniști care și-au donat bibliotecile pentru uzul public, precum Niccolò de' Niccoli, la mecena generoși, cum ar fi Cosimo de Medici sau Federico da Montefeltro, umaniști (Petrarca) sau inventatori (Gutenberg) celebri, până la personaje mai puțin cunoscute, precum scribul preferat al lui Vespasiano, ser Antonio di Mario (de profesie notar) sau miniaturistul său favorit, Francesco di Antonio del Chierico. Dincolo de orgolii personale (cum ar fi faptul că Niccolò de' Niccoli refuza să aibă vreo carte scrisă în italiană, limba vulgară, în biblioteca sa, incluzând aici chiar și Divina Commedia a lui Dante), cunoașterea oamenilor cărții se dovedește a fi la fel de pasionantă ca și istoriile cărții și, de multe ori, simți că ajungi să cunoști astfel membri necunoscuți ai propriei familii livrești. 

 

Moștenirea lui Vespasiano este mai mare însă decât suma manuscriselor care-au supraviețuit. Iar realizarea sa n-a fost doar aceea că, așa cum însuși se exprima cu modestie, „m-am născut în această epocă și am întâlnit mulți oameni iluștri”, căci din biografiile sale posteritatea a înțeles că Renașterea florentină a însemnat ceva mai mult decât acuratețe anatomică în sculptură și pictură, arcade rotunde în biserici și înțelegerea perspectivei. Din biografiile acestea se vedea orizontul întins al epocii, care, prin descoperirea și studiul unor scriitori precum Platon, Cicero și Quintilian, și-a întins influența peste secole, până în epoca noastră. Vespasiano a fost un colaborator activ al visului de a regăsi înțelepciunea apusă a trecutului și de a o readuce la viață de dragul prezentului și-al oamenilor care – cum credeau nepoții lui Petrarca – ar putea afla cum să trăiască o viață mai bună și mai fericită.
„Tot răul se naște din ignoranță”, scria Vespasiano. „Dar scriitorii au luminat lumea, alungând întunericul.” El și prietenii săi sperau să alunge acest întuneric, aruncând asupra vremurilor lor zbuciumate și nefericite ceva din strălucirea pură a trecutului, scrib cu scrib și manuscris cu manuscris.

 

Este o trecere lină de la Infinitul într-o trestie la Librarul din Florența, cărțile se completează una pe cealaltă, conturând o identitate europeană a cărții și a cititorilor. E ideal să fie citite chiar în ordinea asta, însă nu e obligatoriu. Concomitent cu acestea două (sau înainte sau după ele) vă mai recomand și o istorie cronologică a cărților, una care nu se limitează doar la spațiul european (deși acesta este cel mai bine dezvoltat), și anume Istoria cărților, de Martyn Lyons. De data asta este vorba de un volum enciclopedic, cu multe ilustrații color, organizat cronologic și spațial și care oferă o trecere în revistă a evoluției și metamorfozelor cărții începând de la scrierea cuneiformă pe tăblițe de lut din Mesopotamia antică, până la digitalizarea cărților în epoca contemporană. Fiecare capitol este o sinteză a unui anumit moment al istoriei cărților și este însoțit de imagini color care completează textul și care fac mai ușoară identificarea formelor diferite pe care le-au luat cărțile de-a lungul timpului. 

Împărțită în cinci capitole mari (Lumea antică și medievală; Noua cultură a tiparului; Iluminismul și masele; Apariția editorului; Cunoaștere pentru toți) este, cum ziceam, un bun companion pentru cele două cărți de mai sus, dar trece și în alte spații culturale („Cărțile concertina japoneze și Povestea lui Genji”, „Textele budiste antice”, „Coranul și lumea islamică”, „Cartea ebraică”, „Codexurile mezoamericane”, „Cărțile lubki rusești”, „Gravurile japoneze ale lumii trecătoare”, „Benzile desenate manga”). Mie mi se pare una dintre cele mai bune introduceri în istoria cărților, genul de carte care îți deschide mai multe drumuri și perspective. 

 

Aceste trei cărți sunt, din punctul meu de vedere, cele mai potrivite pentru un parcurs al cititorului de cursă lungă în istoria cărților. Mai sunt și altele, multe altele, cum ar fi această minunată The Oxford Illustrated History of the Book, coord. James Raven, dar vor mai urma alte articole pe tema asta, după cum am zis. Pentru început, cred că cele trei cărți de mai sus sunt suficiente pentru a vă deschide apetitul pentru această tematică livrescă. La final, vă las cu un mic avertisment: cărțile despre cărți au darul de a da naștere la liste interminabile de alte cărți de citit, așa că ar fi bine să aveți alături și un carnet dedicat atunci când începeți lectura (poate chiar acest nou jurnal de lecturi de la Alice Books pe care abia l-am descoperit și eu) #doarzic 

Scrie un comentariu

Anuleaza

Abonează-te la

Newsletter