Fundaţia Calea Victoriei este o instituţie culturală independentă care organizează o mare varietate de cursuri şi evenimente interactive în domenii umaniste şi culturale, pentru tineri şi adulţi. În fiecare lună cei interesați pot alege să urmeze aici numeroase ateliere și cursuri extrem de interesante (atât online, cât și fizic, la sediul Fundației).
Împreună cu cei de la Fundația Calea Victoriei am organizat săptămâna asta un concurs al cărui premiu este un loc la cursul online „De ce şi cum să-l citim pe Lev Tolstoi?” susținut de Camelia Dinu și care are în vedere prezentarea vieţii tumultuoase şi a celor mai importante direcţii din opera complexă a autorului rus. Cursul are o importantă componentă practică (analiză pe text) şi interactivă.
Structura cursului:
Curs I. Viaţa lui Tolstoi. Tolstoismul şi concepţia asupra pacifismului. „Fuga din Rai”. Eseul autobiografic Spovedania – sinceritatea ca virtute şi filosofia morală a lui Tolstoi.
Curs II. De la Povestirile din Sevastopol la Război şi pace. O epopee despre istorie, conflicte armate şi familie. Războiul din afară, războiul din interior.
Curs III. Anna Karenina. Familii fericite şi familii nefericite. Pasiuni, crize de conştiinţă şi tragedii.
Curs IV. Nuvela Moartea lui Ivan Ilici – psihologia unui muribund. Meditaţia despre sensul vieţii şi mila creştină. Ultimul roman, Învierea: supliciile renaşterii morale.
Pentru a participa la concurs, trebuie doar să răspundeți la întrebarea: Care este cartea ta preferată din opera lui Tolstoi?
Aștept comentariile voastre de azi, 9 octombrie, până vineri, 11 octombrie (inclusiv). Vă rog să lăsați un comentariu în josul acestui articol în căsuța de comentarii (nu pe Facebook și nici pe mail la adresa de contact) pentru că toate comentariile trebuie să fie într-un singur loc ca să participe la extragere. Câștigătorul va fi desemnat prin tragere la sorți și anunțat printr-un mail (e bine să verificați și în Spam) și pe pagina de Facebook Blogul unei cititoare de cursă lungă, sâmbătă, 12 octombrie 2024.
Multă baftă!
UPDATE: Câștigătoarea concursului organizat împreună cu Fundația Calea Victoriei este Elena Negulei. Felicitări și mulțumesc tuturor pentru comentarii!

Anna Karenina
Liana Ionescu
9 oct. 2024
Razboi si pace
Gina Posteuca
10 oct. 2024
" Despre Dumnezeu și om"
Mandric Ana
11 oct. 2024
Sonata Kreutzer si Razboi si pace
Median Ancuta
11 oct. 2024
Ultimul său roman, ÎNVIEREA.
Dana B
11 oct. 2024
Război și pace
Elena Negulei
11 oct. 2024

Anna Karenina
Badea Madalina
9 oct. 2024