• „A fi liber înseamnă a gândi totul cu mintea ta” - Petre Ţuţea

Treburi pisicești

În Istanbului lui Elif Shafak, într-o familie de pisici ce se întinde pe mai multe generații, se combină armonios o genă nobilă cu una maidaneză... treburi pisicești, domne...

Prin konak-ul familiei Kazanci se perindaseră generații întregi de pisici, ca și de oameni; toate fuseseră iubite și, fără excepție, toate muriseră de bătrânețe, spre deosebire de oameni. Cu toate că fiecare pisică își păstrase caracterul său distinct, două gene competitoare predominau, în mare, genealogia felină a casei. Pe de o parte, era gena „nobilă” ce provenea de la o persană albă, cu blana lungă și nasul turtit pe care Petite-Ma o adusese cu ea când se măritase, pe la sfârșitul anilor '20 („probabil că pisica asta e toată zestrea ei”, își băteau joc de ea femeile din vecini). Pe de altă parte, era gena „maidaneză” ce provenea de la o pisică neidentificată, dar aparent maro deschis, cu care persana albă reușise să se împerecheze într-una din escapadele ei. Generație după generație, de parcă ar fi făcut cu rândul, una din cele două trăsături genetice prima la locuitorii felini născuți sub acel acoperiș. După un timp, membrii familiei Kazanci încetaseră să-și mai bată capul să găsească nume diferite pentru fiecare în parte, luându-se în schimb după genealogia felinelor. Dacă pisoiul arăta ca un descendent al ramurii aristocratice, alb, cu blana lungă și nas turtit, îl numeau pe rând Pașa Întâiul, Pașa al Doilea, Pașa al Treilea… Dacă făcea parte din ramura pisicii maidaneze, îl strigau Sultan – un nume net superior, ce semnala credința că pisicile maidaneze erau spirite libere, care puteau să se descurce singure și nu trebuiau să se dea bine pe lângă nimeni.

Până în ziua aceea, fără excepție, distincția de nume se reflectase în personalitatea tuturor pisicilor ce trăiseră sub acel acoperiș. Cele care făceau parte din ramura nobilă s-au dovedit a fi mândre, capricioase și tăcute și se lingeau neîncetat, ștergând orice urmă a contactului cu oamenii când cineva le mângâia; cele din a doua categorie erau mai curioase și mai vioaie și aveau tot felul de plăceri bizare, precum cea de-a mânca ciocolată.

Elif Shafak, Bastarda Istanbulului


0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu