Ce sau cine mai poate opri prăbușirea omenirii în haos? O persoană? O instituție? O forță spirituală sau o construcție politică?
Cînd lumea devine obsedată de Apocalipsă, este un semn sigur că lucrurile merg prost, un simptom cert al unei grave tulburări colective. De două mii de ani, creștinătatea a trecut prin multiple crize apocaliptice și milenariste, identificînd Anticriști sau căi rapide către Împărăția lui Dumnezeu.
Rostul noțiunii de katehon, introdusă de Sfîntul Pavel, era tocmai să neutralizeze potențialul disruptiv al unor asemenea curente, reprezentări și manifestări apocaliptice, katehonul fiind persoana sau forța care întîrzie catastrofa finală. Paradoxul zilelor noastre constă în faptul că pretinșii katehoni par a fi mai degrabă niște acceleratori – cu voie sau fără voie.
Mobilizînd o vastă cultură teologică, filosofică și istorică, scrisă într-un stil accesibil, confesiv și adesea ironic, cartea de față oferă elemente indispensabile pentru înțelegerea prezentului nostru confuz și îngrijorător.
Theodor Paleologu, fost elev al École Normale Supérieure din Paris și doctor în filosofie politică al École des Hautes Études en Sciences Sociales (Paris), a fost cercetător la universitățile Harvard și Notre Dame (Indiana), a predat la Bard College Berlin, a fost ministru al Culturii, ambasador, deputat și candidat la președinția României. Din 2013 predă la Casa Paleologu. La Editura Trei, autorul a mai publicat eseul Patologiile puterii. Gândurile unui convalescent (2025).
Cine mai oprește Apocalipsa?, de Theodor Paleologu
(fragment)
Uvertură
Atentatele din 11 septembrie 2001 au avut loc în timp ce parcurgeam agale drumul dintre casa pe care o ocupam cu familia în North Hill Street din South Bend și campusul Universității Notre Dame.
Aveam biroul meu de postdoctoral fellow la Erasmus Institute, dar puteam ajunge la orice oră și prevăzusem să trec mai întîi pe la bibliotecă.
Mă pregăteam mental pentru marele eveniment prevăzut pentru data de 28 septembrie: susținerea, la Paris, a tezei de doctorat în filosofie politică, la care lucrasem în ultimii ani sub îndrumarea profesorilor Pierre Manent și Henning Ottmann. Cărțile de care aveam nevoie se aflau la etajul 7 al imensei Theodore Hesburgh Library, numită astfel în onoarea celui care fusese timp de 35 de ani președintele universității și care avea în continuare un birou la ultimul etaj al clădirii — mai exact la etajul 11.
Cînd să intru în lift, am dat de însuși părintele Hesburgh, un venerabil bătrîn, în vîrstă de 84 de ani.
Părea foarte tulburat și cam incoerent. Tot spunea că se întîmplase ceva „terrible“ și că nu e bine „what happens in the Middle East“. Pînă să ajung la etajul 7 am făcut conversație cum m-a dus capul, repetînd și eu: „It’s terrible, it’s terrible“. O fi rămas omul cu impresia că „feciorul e un stupid“. Eu, oricum, nu pricepusem nimic.
Mi-am văzut în continuare de treaba pe care o aveam la bibliotecă. Cînd am ajuns însă la birou, toată lumea de la institut era în stare de șoc. N-am mai văzut niciodată asemenea amestec de emoții întipărit pe chipurile unor oameni: stupoare, nedumerire, oroare, disperare, suferință, umilință, furie. Am plecat cu toții de la birou și am mers acasă la unul dintre colegi, să ne uităm tot restul zilei la televizor.
A doua zi dimineață m-am trezit într-o țară transfigurată. E greu de descris în cuvinte ce simțeam la tot pasul. Aveam impresia că întreaga Americă duduie și că se descătușase o colosală energie colectivă. Eram martorul unui nou „Great Awakening“ patriotic și religios. Peste tot vedeam steaguri, bannere, abțibilduri și panouri cu mesaje cît se poate de elocvente: „The Power of Pride“, „God Save America“, „In God We Trust“. Discursul rostit de George W. Bush în National Cathedral din Washington pe 14 septembrie a fost predica memorabilă a marelui preot al religiei civile americane. Popularitatea președintelui a explodat, cu un nivel de aprobare depășind 90%.
Această imensă fervoare a avut însă și părțile ei urîte și destul de ridicole: profesoara nevestei mele de la Indiana University a sunat la FBI să anunțe că avea o studentă de origine libaneză — deci evident „suspectă“.
Controalele la aeroporturi au devenit absurde, iar cine avea „față de arab“ putea întîmpina tot felul de suspiciuni din partea celorlalți pasageri.
Eu însumi a trebuit să plec la Paris pentru susținerea tezei și era cît pe-aci să mi se confiște o iconiță veche din metal, pe care o aveam din familie. Ajuns în Franța, m-am dus să discut nu știu ce chestiune administrativă cu Pierre Rosanvallon, directorul Centrului Raymond Aron de la École des Hautes Études en Sciences Sociales, unde îmi făcusem doctoratul.
„Monsieur Paléologue“, mi-a spus el cu umor, „ar trebui să scriem cu litere de aur numele dumneavoastră la intrarea în centru. Cînd ați început teza, consideram cu toții că v-ați ales o temă marginală și cam excentrică: teologia politică, eshatologia, katehonul, Carl Schmitt. Acum însă se dovedește că este cea mai actuală dintre toate tezele redactate în centrul nostru în ultima vreme.“ „Și un ceas stricat“, am răspuns eu, „arată ora exactă de două ori pe zi.“ Așa se întîmplă cînd te ocupi de teme perene. Iar de cînd Rusia a invadat Ucraina, toată componenta rusească a lucrării mele de doctorat este din nou cum nu se poate mai actuală: antagonismul dintre Rusia și Europa, slavofilia și panslavismul, metamorfozele ideii de A Treia Romă, moștenirea marilor gînditori și scriitori ruși.
Titlul tezei mele se referea direct la Dostoievski: Le Grand Inquisiteur — katékhon ou Antéchrist? Iar atunci cînd am publicat-o la Editions du Cerf, am optat pentru un titlu mai glumeț — Sous l’œil du Grand-Inquisiteur —, care trimite în mod evident la faimoasa expresie „sous l’œil de Moscou“. Iar dacă ochiul Moscovei s-a făcut simțit în toate cotloanele planetei, ce să mai zicem de bietele țări române, pe care Providența le-a plasat chiar sub nasul țarilor, din toate timpurile și de toate culorile?
Cine mai oprește Apocalipsa?, de Theodor Paleologu, Ed. Trei, 2025, Colecția FilosoFII AGORA
Scrie un comentariu