• „Pentru a avea o căsătorie fericită, trebuie să-i spui partenerului totul, mai puțin lucrurile esențiale” - Cynthia Nelms

Cum cucerești o închisoare? Cu lalele și poezii, despre „Trei secunde”, de Roslund & Hellström

Cum cucerești o închisoare? Cu lalele și poezii, despre „Trei secunde”, de Roslund & Hellström

În mod normal, un thriller polițist, cu traficanți de droguri, informații clasificate, „cârtițe” și polițiști corupți nu s-ar fi aflat printre preferințele mele de lectură. Însă când autorii sunt unul analist al sistemului infracțional din Suedia și celălalt fost deținut  (acum fondator al unei organizații care luptă pentru prevenirea infracționalității), devii puțin curios. Așa că m-am înarmat cu răbdare și cu destule dulciuri ca să pot răzbi prin cele aproape 700 de pagini ale cărții.

 

Un thriller polițist suedez

 

Pentru că e scrisă într-un stil alert și foarte vizual, am terminat cartea mult mai repede decât aș fi crezut și prejudecățile mele au fost spulberate pentru că mi-a și plăcut. Nu prea citesc literatură polițistă, și, atunci când o fac, preferințele mele se îndreaptă către chestii mai degrabă clasice ca să zic așa: comisarul Philip Marlowe al lui Raymond Chandler, Salvo Montalbano al lui Andrea Calogero Camilleri (pe care îl iubesc la nebunie; pe cel din carte, ăla din film mi se pare enervant) sau Bernhard Gunther, detectivul particular din seria Berlin Noir al lui Philip Kerr. Am citit și ceva Agatha Christie (nu mi-a plăcut deloc) și, la un moment dat, niște romane cu neconvenționala Melania Lupu a Rodicăi Ojog-Brașoveanu (mi-a plăcut mai mult decât Agatha Christie). Cam asta cu lecturile mele polițiste. Cât despre romane polițiste suedeze, am și mai puține de zis. Am ratat seria Millenium a lui Stieg Larsson, nici măcar filmele nu le-am văzut, și mai citisem o singură carte de Camilla Läckberg, Prințesa ghețurilor.

Am citit vreo șapte ani de zile pentru o lucrare dedicată celui mai cunoscut regizor suedez, Ingmar Bergman, însă lumea pe care am descoperit-o citind despre el și lumea pe care mi-au arătat-o Roslund și Hellström nu au prea multe în comun. Un fost infractor, acum informator secret al poliției suedeze (o cârtiță), e pe cale să ajungă la o poziție foarte înaltă în sânul unei organizații mafiote poloneze ce distribuia droguri pe teritoriul Suediei. Pentru a-i putea demasca și a-i aresta pe capii rețelei, Piet Hoffman, nume de cod Paula, trebuie să se lase arestat și să petreacă un scurt timp într-o închisoare de maximă securitate din Suedia. Dacă totul merge conform planului, mafioții sunt demascați, rețeaua lichidată, iar Piet poate începe o viață nouă, cu o nouă identitate, alături de soția sa Zofia și cei doi fii ai lor. Dar, evident, lucrurile nu se desfășoară așa, sistemul democratic suedez are și el hibele sale, oficialii preferă să sacrifice un pion pentru a-și salva pozițiile și misiunea lui Hoffman se transformă într-o cursă pentru supraviețuire.

 

Vieți paralele și teoria conspirației

 

Drept să spun, mie mi se pare destul de străin universul ăsta al conspirațiilor, în care nimeni nu are nici o certitudine, în care identitatea este un lucru relativ, iar încrederea o naivitate. Îl cunosc din filmele de acțiune de la Hollywood, scenarii tip James Bond (deși n-am văzut până acum nici un film din seria James Bond, nici din cele vechi cu Sean Connery sau Roger Moore, nici din astea noi cu sexoșii Pierce Brosnan sau Daniel Craig), dar mi se pare greu de crezut că oamenii pot trăi într-o lume ca asta. Cel mai mișto film pe tema asta, pentru că include și paranoia, dar și mult umor, mi s-a părut Teoria conspirației din 1997 cu Mel Gibson și Julia Roberts.

Mi se pare puțin neverosimil ca un om să poată duce două vieți paralele, una de traficant de droguri implicat într-o organizație mafiotă periculoasă, cu parteneri care l-ar ucide fără să ezite, și alta de tată de familie, cu doi băieți de cinci și trei ani, Hugo și Rasmus, pe care-i duce și-i ia de la grădiniță, le dă medicamente și-i veghează îngrijorat când sunt bolnavi, și o soție frumoasă, înțelegătoare, care are încredere îl el, dar pe care el o minte în fiecare zi, în fiecare clipă. O lume în care nu poți avea încredere în nimeni, în care ești complet singur, nu te poți baza pe nici un fel de garanții și trebuie să anticipezi toate mișcările prietenilor și ale dușmanilor, deopotrivă, și în care e greu să știi chiar și cine ești tu, darămite ceilalți. 

 

O minciună nu se termina niciodată. El o știa cel mai bine. O minciună își schimba doar forma și conținutul, se adapta la următoarea situație și cerea o nouă minciună ca s-o poată elimina pe cea de dinainte. Îi mințise atât de des pe Zofia, Hugo și Rasmus și pe alții din jurul lui, încât  după ce termina cu misiunea asta, n-avea să mai poată deosebi niciodată o minciună de adevăr. Asta era, n-avea ce să mai facă, nu mai știa unde se termină o minciună și când se transformă în adevăr, nu mai știa nici cine e.

 

Însă mi-a plăcut că romanul, dincolo de conspirații și urmăriri, are o componentă psihologică foarte importantă și bine scrisă. Probleme ce țin de identitatea unui om (cine sunt eu? mă mai pot recunoaște între atâtea minciuni? cine sunt cu adevărat: Piet sau Paula?), vini ce pot fi suportate și limite peste care o vină nu mai poate fi acceptată, conștiințe puternice care se surpă în momente de maximă încordare… Dincolo de roluri și de funcții, personajele sunt oameni, oameni cu sentimente și obsesii personale, cu amintiri și vinovății ascunse, cu frustrări și înțelesuri diferite pentru aceleași concepte: dreptate, justiție, încredere.

Un alt lucru care mi-a plăcut în roman, a fost strategia inedită a lui Piet de cucerire a închisorii: cu lalele și poezie. Produsă într-o fabrică dezafectată de îngrășăminte pentru plante din Polonia, amfetamina comercializată de Piet se distingea printr-un miros pătrunzător de lalele. Ținute la întuneric și la rece, bobocii de lalea puteau păstra în siguranță pachețelele cu amfetamină ambalate în prezervative. Un buchet de lalele galbene trimis directorului închisorii s-ar fi deschis la căldură după aproape două zile, exact în momentul când noul deținut Piet Hoffman ar fi intrat în biroul acestuia pentru a face curățenie. Cu marfă proaspătă și ieftină, după ce-și eliminase concurența, acesta devenea, de acum, regele neîncoronat al închisorii. Cât despre poezie… vă las să descoperiți. Vă spun doar că aici cred că s-au alăturat cele două imagini despre Suedia, cea a lui Bergman și cea a romanelor polițiste, întrucât una dintre cărțile pe care Piet le cere în închisoare este Din viața marionetelor și acesta este chiar titlul unui film al lui Bergman din 1980 o co-producție germano-britanică, realizat, ca de obicei, după un scenariu original semnat de regizorul suedez.  

 

Câte ceva despre Suedia

 

Literatura, ca și filmele, decupează felii de viață din alte lumi paralele cu a noastră. Abia când am citit câteva dintre romanele din „colecția neagră” a Editurii Trei (le spun așa întrucât coperțile au toate fundalul negru, sunt, de fapt thrillere din colecția Fiction Connection a editurii) mi-am dat seama că civilizațiile nordice, atât de admirate pentru echilibrul lor social, pentru sistemele sociale și condițiile civilizate de viață, ascund sub covoarele de la Ikea mizerii greu de imaginat. Romane ca Orașul borcanelor sau Prințesa ghețurilor îți fac pielea de găină, deși nu sunt de groază. Nu vreau să spun că romanele astea prezintă adevărata viață din Finlanda, Islanda sau Suedia. Prezintă părticele ale vieții nordice pe care nu le regăsești în broșurile turistice și care întregesc, într-un fel, un tablou pe care am tinde să-l considerăm, altfel, idilic. Însă, față de alte romane din „colecția neagră”, Trei secunde nu mi s-a părut chiar atât de întunecat.

În cadrul unei întâlniri organizată de Editura Trei la Ambasada Suediei din România, am participat la o discuție foarte interesantă despre viața în Suedia contemporană și despre literatura suedeză și am primit apoi pe mail câteva linkuri care să mă ajute să-mi fac o idee mai bună despre această societate care, până de curând se reducea, pentru mine, la Bergman și Ikea. Vi le împărtășesc aici și vouă, poate mai sunt și alți curioși: materiale despre Suedia; Institutul Suedez; date despre regiuni, activități, turism, food & drink; fotografii din Suedia; Institutul Suedez de Film; Pagina de Facebook a Ambasadei Suediei în România; Site-ul Ambasadei Suediei în România; un filmuleț despre ceea ce este suedez; rețeaua de metrou din Stockholm; o cască pentru bicicliști realizată de designeri suedezi și care are grijă de coafura purtătorului; și, ca să închei tot cu obsesia mea, un site unde puteți afla mai multe despre viața și opera lui Ingmar Bergman.

Trei secunde, de Roslund & Hellström, Editura Trei, 2013, trad. rom. Gabriella Eftimie, col. „Fiction Connection”

Laura Câlțea

Laura Câlțea

Cititoare împătimită, m-am apucat de scris din nevoia de a împărtăși frumusețea adunată în cărți. Mai multe despre mine aici.


Articole asemănătoare

Hollywood, mașina de fabricat vise, fragmente din „Frumoasele ruine”, de Jess Walter

Jess Walter demască subtil în „Frumoasele ruine” întreaga „conspirație” de la Hollywood, felul subtil în care, în ultimii 50 de ani, industria filmului a devenit noua religie mondială. Întrețesută printre povești de viață, iubiri și amintiri efemere, această perspectivă asupra cinematografiei poate da naștere unor discuții interesante.

„Café au lait”, de Julian Barnes, fragment în avanpremieră

„Café au lait”, de Julian Barnes, va apărea în colecţia Babel, coordonată de Dana Ionescu şi este ediţia a doua a traducerii realizate de Mihai Moroiu. Ironia cunoscută a lui Julian Barnes, fin cunoscător și iubitor al lumii franceze, se dezlănțuie în „Café au lait”, o carte ca o declarație de dragoste ascunsă printre imagini de viață cotidiană și secvențe din mai multe timpuri.

„Cucerirea socială a Pământului”, de Edward O. Wilson

O carte foarte bine documentată și foarte frumos scrisă despre condiția umană, despre evoluția omului, despre contradicțiile inerente ființei umane. O carte care te pune serios pe gânduri și te face să reconsideri tot ce credeai că știi despre istoria omului. Cuvintele lui Edward O. Wilson sunt atât pline de tristețe, dar și de încurajare și, cel mai important, lasă deschis drumul către o umanitate mai bună.

0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu