• „Adevărații purtători de frumusețe sunt, pentru mine, întotdeauna ceilalți” - Mihai Măniuțiu

Lumea e o scenă de teatru, despre „Păzitoarea tainei” de Kate Morton

Lumea e o scenă de teatru, despre „Păzitoarea tainei” de Kate Morton

Cu un suspans bine construit și minuțios dozat, personaje foarte bine individualizate, și o punere în scenă făcută cu mare atenție la detalii, ultimul roman al lui Kate Morton, este o lectură relaxantă și potrivită pentru vacanță sau pentru evadare, atunci când vacanța este încă departe.

 

Secretele mamelor

 

Laurel a ridicat cartea pe care i-o dăduse Rose și a spus pe un ton mult mai șovăitor decât ar fi vrut:

– Ce ciudat e să vezi ceva de-al ei de dinainte, nu-i așa?

– Dinainte de ce?

– Dinainte de noi, de locul ăsta. Dinainte de a fi mama noastră. Închipuie-ți, atunci când a primit cartea asta, când a făcut fotografia aia cu Vivien, nu avea nici cea mai mică idee că noi eram undeva, așteptând să căpătăm o existență.

– Nu-i de mirare cât de fericită arăta în fotografia aia!

– Te gândești vreodată la ea, Rose? a întrebat Laurel, fără să râdă.

– La mama? Sigur că da!

– Nu la mama. La tânăra aceea, vreau să zic, pe vremea aia era cu totul altcineva, cu o viață despre care noi nu știm nimic. Te gândești vreodată la ea, la ce voia, la ce simțea, a urmat Laurel, aruncându-i o privire sorei sale, la secretele pe care le-o fi avut?

 

Orice adolescentă ar fi gata să jure că mama ei nu a fost niciodată o tânără fată, că nu are cum să înțeleagă prin ce trece, ce simte, ce visează, ce vrea și, mai ales, ce nu vrea să facă. Mamele sunt ființe care își petrec viața învățându-ne cum să ne purtăm, ce e bine și ce e rău, ce se cuvine și ce nu… Reguli, reguli, reguli… mamele sunt gardienii regulilor și ai bunei purtări. E imposibil ca mamele să fi fost vreodată ființe care să nu respecte regulile, care să greșească, care să vrea să încalce interdicțiile, care să nu asculte sfaturile celor mari.

Din punctul de vedere al tinerelor fiice, e ca și cum ceva complet inexplicabil s-ar fi petrecut la trecerea de la femeie la mamă, un fel de amnezie totală care nu-ți mai permite să-ți amintești că ai fost odată tânără, că ai iubit, că ai visat, că ți-ai dorit o altă viață, că ai vrut să fii… excepțională.

Dar mamele nu uită, mamele pur și simplu își păstrează foarte bine secretele. Secrete mai mici sau mai mari, secrete rușinoase sau amuzante, secrete întunecate sau nevinovate, fiecare are cufărul ei cu secrete pe care și-l păzește cu strășnicie.

Acțiunea din Păzitoarea tainei, ultimul roman al lui Kate Morton gravitează tocmai în jurul acestor secrete care, la un moment dat, par a dobândi o viață proprie, scapând vigilenței păzitorilor. O fotografie necunoscută a mamei sale din tinerețe o face pe Laurel Nicolson, o celebră actriță britanică, să pornească într-o odisee personală în încercarea de a lămuri misterul care a gravitat mereu în jurul acesteia. O saga de familie bine scrisă și documentată, romanul se construiește pe mai multe planuri, în Londra de dinaintea și din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în anii ’60 într-o căsuță idilică dintr-o zonă rurală, și în prezent (2011), pe de o parte în aceeași căsuță idilică, acum îmbătrânită, la fel ca și locatarii ei, și, pe de altă parte, în Londra contemporană.

Încercarea de a găsi informații despre tânăra care i-a fost mamă devine pentru Laurel, evident, o căutare a propriei identități. Deși avusese o copilărie idilică, o familie numeroasă și unită, doi părinți iubitori a căror căsnicie ar putea fi considerată de oricine un model ideal, un episod misterios din adolescența ei, a cărui explicație nu căutase s-o afle niciodată, îi întunecă amintirile despre propria familie. Fotografia găsită întâmplător și conștiința că viața mamei sale se apropie de sfârșit, iar timpul întrebărilor se micșorează, o determină să facă o ultimă încercare de-a lămuri misterul acelui episod care o îndepărtase de mama sa și, totodată, să afle cine a fost tânăra femeie din fotografie înainte de a-i deveni mamă.

Pe tot parcursul cărții suspansul este, evident, la cote înalte, răsturnările de situație sunt spectaculoase, cel puțin ultimele 20 de pagini schimbă complet viziunea asupra evenimentelor și personajelor, însă căutarea lui Laurel nu rămâne în van. Tânăra din fotografie o ajută să-și cunoască mama și să înțeleagă, în cele din urmă, că secretele mamelor au un singur scop: să-i protejeze pe cei pe care-i iubesc, indiferent de consecințe.

 

Orice femeie are secretele ei

 

Păzitoarea tainei este o punere în scenă abil orchestrată și foarte bine jucată. Există o anumită plăcere în acest roman a interpretării de roluri, a adoptării de măști, a ieșirilor dramatice din scenă și a răsturnărilor de situație care nu are cum să nu te ducă cu gândul la lumea teatrului. Plus că personajul principal este o mare actriță britanică (cea de-a doua mare actriță a națiunii), iar metaforele referitoare la dramaturgie și trimiterile la Shakespeare sunt omniprezente. Însuși începutul romanului este o punere în scenă.

Micul cottage pitoresc, scos parcă dintr-un tablou de Constable (există chiar și un motan pe care, ce coincidență!, tot Constable îl cheamă) reprezintă însăși imaginea ideală a vieții fericite de familie în mijlocul naturii. E o imagine atât de relaxantă și de frumoasă, atât de minuțios realizată, încât e imposibil să nu te neliniștească. Ai impresia că, dintr-un moment în altul, cotcodăcitul găinilor va fi întrerupt de o împușcătură. Împușcătura nu se aude, dar, deși găinile continuă să ciugulească liniștite și albinele zumzăie harnice în ciuda toropelii, un om moare câteva pagini mai încolo. De fapt, este ucis. Și, de aici, evident, se schimbă totul.

Trecută de șaizeci de ani, dar în continuare o actriță cunoscută și venerată, Laurel Nicolson vine la aniversarea mamei sale nonagenare, alături de celelalte trei surori, Rose, Iris și Daphne, și de fratele său, Gerald. O fotografie misterioasă, găsită între filele unei cărți ce stătuse ani în șir ascunsă în cufărul mamei sale din pod („orice femeie are secretele ei”, se spune mai departe în roman, iar mama lor a avut grijă ca fiecare dintre fetele ei să aibă propriul cufăr cu secrete) declanșează o căutare ce se desfășoară pe mai multe decenii și care scoate din negura timpului amintiri și întâmplări ce se doreau de mult uitate.

Londra înaintea și în timpul bombardamentelor din Al Doilea Război Mondial, copilăria idilică a celor patru fete ale familiei Nicolson în ferma de țară pe care mama lor a ales-o ca decorul perfect în care să-și instaleze familia, frânturi din viețile fetelor, ajunse și ele la bătrânețe, în Londra anului 2011, Păzitoarea tainei este un roman complex în care nenumărate povești se amestecă și se întrețes. Kate Morton descrie foarte realist micile animozități dintre surori, chiar și într-o familie care ar părea întruchiparea perfecțiunii domestice, dar și diferențele de gândire care separă mamele de fiicele lor, revolta continuă a tinerelor adolescente ce se cred veșnic neînțelese și în viziunea cărora mamele lor nu au fost niciodată și ele tinere femei, motiv pentru care nu pot înțelege dorințele și visele lor și, mai ales, cea mai aprinzătoare taină care stă ascunsă undeva adânc în cufărul tainic al oricărei fete: dorința de a fi excepțională.

Frânturi și instantanee, dorințe neînțelese și egoism copilăresc, vinovății ascunse și sacrificii făcute din toată inima pentru binele celor dragi, viața unui om, a oricărui om, este un ghem complicat de trăiri contradictorii, alegeri pripite și mistere de neînțeles, pe care destinul găsește de cuviință să le complice și mai mult atunci când decide să intervină inopinat.

Ce rămâne dintr-o viață, în cele din urmă? Când tragi linia, ce găsești de spus „despre prima dragoste și bătrânețe și toate cele dintre ele”? Cât de multe poți cunoaște din misterul unui om?

Naratorul din Păzitoarea tainei este un păpușar ghiduș care încurcă ițele poveștii și aranjează decorul cum îi convine mai bine ca să poată ține misterul ascuns cât mai mult timp. Cum spune la un moment dat un personaj, „viața ar fi foarte plicticoasă dacă ai ști totul despre cineva înainte de a traversa strada să-l saluți”, așa că misterele nu se dezvăluite, ele se cultivă, se dezvoltă, se păzesc.

La final de tot, când lucrurile păreau a fi intrat pe un făgaș logic și liniștit și secretele au părăsit cuferele prăfuite, o singură întrebare a rămas să mă mai bântuie: oare cât de ascuțit ar fi putut fi un cuțit de tăiat tortul? smiley

 

Păzitoarea tainei, de Kate Morton, Ed. Humanitas Fiction, 2014, trad. Sînziana Dragoș, colecția „Raftul Denisei”

Laura Câlțea

Laura Câlțea

Cititoare împătimită, m-am apucat de scris din nevoia de a împărtăși frumusețea adunată în cărți. Mai multe despre mine aici.


Articole asemănătoare

Din Rusia Ludmilei Ulițkaia în Rusia lui Julian Barnes, pe acordurile lui Șostacovici

Două fragmente care mi s-au părut a fi unite printr-o discuție despre muzică și compromis, despre salvarea prin artă și imposibilitatea alegerii drepte în cadrul unui sistem conceput strâmb, unul din „Imago”, de Ludmila Ulițkaia, și unul din „Zgomotul timpului”, de Julian Barnes.

Dorința de a avea un peștișor auriu, mic și frumos ca în desene animate

Volumul lui Patrick Louisy, „Acvariul de apă dulce. Ghid practic pentru începători”, prezintă exact pașii pe care trebuie să-i urmeze cei care vor să aibă un acvariu, dar nu știu prea multe despre asta.

„Floarea albastră”, de Penelope Fitzgerald (fragment în avanpremieră)

Câștigător al National Book Critic Circle Award, „Floarea albastră”, de Penelope Fitzgerald, este povestea geniului romantic Novalis.

0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu