• „Omul are trei vârste: tinerețea, vârsta mijlocie și «Vai, ce bine arăți!»” - Fulton J. Sheen

Un text frumos scris, despre „Istorii despre literatură și orbire”, de Julián Fuks

Un text frumos scris, despre „Istorii despre literatură și orbire”, de Julián Fuks

Micul volum Istorii despre literatură și orbire al brazilianului Julián Fuks este o carte pe care, mai mult ca sigur, nu aș fi ales-o singură. Trebuie să mărturisesc faptul că titlul mă cam speria: Borges, João Cabral (pe care nu-l știam deloc) și James Joyce într-o singură carte… Nu avea cum să fie o lectură prea facilă și, probabil, nici plăcută. De aceea mă bucur foarte tare că cei de la Editura Univers mi-au recomandat-o. Pentru că, deși îmi găsesc cu greu cuvintele ca să vorbesc despre ea, a fost o carte care mi-a plăcut foarte, foarte mult.

 

În anticamera literaturii

 

Istorii despre literatură și orbire este un volum ce se poate defini cel mai bine prin negație: nu este roman, nu este biografie, nu este critică literară, nu este eseu… Ce este atunci?

Este, pur și simplu, un text frumos scris, un text care are acea frumusețe ce te face să respiri adânc, să te oprești din citit și să închizi ochii pentru a păstra cât mai mult sensul fugitiv al cuvintelor, castelele de nisip pe care le construiește autorul punând literă lângă literă, cuvânt lângă cuvânt, pagină după pagină. Această tentație a închiderii ochilor pentru a-ți imagina mai bine e cu atât mai aproape de substanța cărții cu cât toate cele trei capitole gravitează în jurul a două mari teme comune: literatura și orbirea. O alăturare paradoxală, aparent măcar.

În stilul său distilat și rafinat, tânărul scriitor brazilian face, de fapt, un elogiu al literaturii, al actului de a scrie, al celui de a-ți construi lumea prin scris, mai ales atunci când pare că nimic altceva în jurul tău nu mai are sens dacă nu îmbraci lumea în cuvinte.

Amestecând literatura cu biografia, visul cu realitatea, demersul lui Fuks are anumite valențe voyeuristice: ai impresia că ești o musculiță ce are, pentru scurt timp, privilegiul de a participa la viața obișnuită a celor trei scriitori. Viața lor din lume, nu cea din cărți. Viața în care ei au stat la masă și s-au luptat cu rezistența cuvintelor, le-au rostit, le-au scris, le-au șters și le-au rescris până au reușit să și le însușească, până au reușit să le scoată din lume și să le facă ale lor. Până au reușit să facă din cuvintele lumii, o lume nouă.

Având abia o sută de pagini, volumul pare, deopotrivă, scurt și dens. Nu se poate spune că e amuzant, dar te trezești că zâmbești în timp ce citești. Nu e ușor, dar se citește repede. Nu e nici dificil, în ciuda titlului, dar sigur o să vă pună pe gânduri. Și uite că iar am început să vorbesc despre el spunând ce nu este. Nu o să dau aici citate din carte pentru că mi-au plăcut atât de multe încât nu am rezistat tentației de a face un articol special doar cu fragmentele. Poate citatele vor reuși să spună mai bine ce este. Copleșită de cuvinte și de imagini, eu îl voi defini doar ca un text frumos scris.

 

Istorii despre literatură şi orbire: Borges, João Cabral și Joyce, Julián Fuks, Ed. Univers, 2012, trad, Anca Ferro

Laura Câlțea

Laura Câlțea

Cititoare împătimită, m-am apucat de scris din nevoia de a împărtăși frumusețea adunată în cărți. Mai multe despre mine aici.


Articole asemănătoare

Pastelurile lui Alecsandri și viziunea estetică asupra naturii

În acest eseu aș dori să reconstitui topografia privirii lui Vasile Alecsandri în „Pasteluri”, să descopăr de unde anume privește acesta ceea ce înfățișează în poezia sa și în ce măsură anume putem considera aceste viziuni ca pornind de la elemente reale sau sunt complet imaginare.

O poveste care merită să fie spusă, despre „Sub aceeași stea”, de John Green

Sub aceeași stea nu e o carte ușoară, de fapt, e al naibii de grea pentru că te pune în fața lucrurilor de care-ți e cel mai teamă: teama de propria moarte, teama de moartea celor dragi, senzația că moartea ne jefuiește pe toți de ce avem mai scump. Însă tocmai de-aia ar trebui citită.

„Glasul mării”, de Manuel Vicent

Un fel de rescriere modernă a „Odiseii” lui Homer, „Glasul mării” urmărește, mai degrabă, rătăcirile eroilor săi pe propriile mări interioare. Fără a fi complicat, e un roman surprinzător de la început până la sfârșit și e presărat de numeroase mici sclipiri care rescriu dintr-o întorsătură simplă de condei mituri și adevăruri luate de-a gata.

0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu