• „Învăţat se cheamă un om care e bucuros să tot înveţe” - Nicolae Iorga

Noutăți ale Grupului Humanitas la Bookfest 2015

Noutăți ale Grupului Humanitas la Bookfest 2015

Începând de miercuri, 20 mai, până duminică, 24 mai, Grupul Editorial Humanitas își așteaptă cititorii la Bookfest 2015 cu peste 1000 de titluri, dintre care cărțile-eveniment ale ultimelor luni, ediții de lux ale celor mai importante cărți Humanitas din acest sfert de secol, peste 60 de titluri în prima ediție, 29 de lansări de carte și sesiuni de autografe. În acest an Humanitas sărbătorește 25 de ani și 20 de milioane de volume tipărite.

Cititorii se pot întâlni la Bookfest cu Lucian Boia, Andrei Pleșu, Mircea Cărtărescu, Horia-Roman Patapievici, Dan C. Mihăilescu, Gabriel Liiceanu, Ioana Pârvulescu, Andrei Cornea, Dan Alexe,  Vladimir Tismăneanu, Teodor Baconschi, Adriana Bittel, Radu Paraschivescu, Anamaria Smigelschi, Radu Vancu, Anca Manolescu, T.O. Bobe, Monica Broșteanu, Francisca Băltăceanu, Ioana Bâldea Constantinescu, Sega, Angelo Mitchievici, Rodica Zafiu, Radu Oltean, Ioan Stanomir.

La Bookfest 2015 toate cărțile Humanitas vor avea 10% reducere, iar edițiile de colecție se vor bucura de prețuri speciale, valabile numai în cele cinci zile ale salonului de carte.

 

Noutăți Humanitas

Mai de ieri, mai de departe.  Amintiri de călătorie, de Anamaria Smigelschi   

Înzestrată cu vocaţia călătoriei, privirea ageră a artistului plastic şi ştiinţa potrivirii cuvintelor, Anamaria Smigelschi ne pofteşte s-o urmăm în lungul şi-n latul lumii, din India până-n Mexic şi din Suedia până-n Egipt, într-o călătorie ce şerpuieşte nu doar prin spaţiu, ci şi prin timp. Ghid neobosit şi entuziast, autoarea se strecoară, cu uşurinţa celui care se simte pretutindeni ca acasă, prin palate strălucite, bazaruri încărcate de minunăţii, muzee care-ţi taie răsuflarea şi catedrale semeţe, zugrăvindu-ne toate câte le vede când cu vervă şi umor, când cu pioasă admiraţie. Gusturi, mirosuri, culori, sunete, senzaţii se amestecă într-o învârtejită simfonie a simţurilor, nelăsându-ne o clipă de răgaz între două călătorii. Iar undeva, bine tăinuită în spatele urzelii narative, ghicim iubirea Anamariei Smigelschi pentru trecut, pentru acel „ieri“ din titlu, dinaintea căruia face o reverenţă: „Nu-mi plac oraşele futuriste care cresc din soluri mustind de petrol şi dolari, insulele artificiale desenate pe ocean în formă de palmieri şi enormele turnuri răsucite în spaţiu înfrângând toate legile echilibrului şi ale logicii. Trecutul însă mă pasi-onează, civilizaţiile antice, misterioase îmi taie respiraţia, la fel locurile călcate de oameni vechi, şlefuite cu palma, ridicate cu puterea minţii“.

 

Cum încărunţeşte o blondă. Povestiri, de Adriana Bittel

Adriana Bittel. Cititoare împătimită şi prozatoare, maestră neegalată a prozei scurte. Pe lângă alte preocupări, cum ar fi crearea unei splendide fototeci, a stabilit cum (şi de ce) încărunţeşte o blondă, a avut întâlniri (tainice) la Paris, unde s-a ascuns sub un nume de cod, a urmărit-o pe Iulia în iulie şi l-a citit pe Cehov (de la anticariat), fără să se sature vreodată de el. De scris, scrie rar, dar bine, adică invers decât se procedează îndeobşte. Tot ce atinge în viaţa cotidiană devine literatură. Povestirile ei au trecut fluierând proba timpului şi n-au încărunţit deloc. (Ioana Pârvulescu)

Scrise cu rafinament, forţă analitică, umor şi, pe alocuri, poezie, povestirile Adrianei Bittel vorbesc despre România secolului trecut, dar şi despre dragoste, prietenie, feminitate, vârstele oamenilor şi ale lucrurilor, supravieţuire. Fie că se desfăşoară în Bucureştiul interbelic, în cel al anilor ’50 sau în cel al ultimelor decenii comuniste, poveştile mărunte ale protagoniştilor lor au un aer cât se poate de familiar şi în acelaşi timp par a ascunde mereu un enigmatic ce s-ar fi întâmplat dacă, aspiraţia către o altă condiţie, către o lume mai frumoasă. Iar din colecţia aceasta de chipuri face parte, firesc, şi o prezenţă feminină reprezentantă a autoarei înseşi, discretă, mare iubitoare de cărţi şi observatoare avidă a realităţii.

  

Fototeca. Temă cu variaţiuni, de Adriana Bittel

„Iată deci una din ultimele cărţi ale privirii dintr-o epocă în care nu totul putea fi privit, dar ceea ce era îngăduit devenea semnificativ şi pentru domeniul neîngăduit, acuitatea privirii fiind intensificată tocmai de interdicţie. Această carte, scrisă încă sub cenzură, suportă din plin lectura timpurilor noi, spre care, chiar cu rateurile ştiute, se îndreaptă şi România.“ (Monica Lovinescu)

Dincolo de lucidul tablou al unei existenţe în nuanţe terne, într-o societate uniformizantă, Fototeca este şi un roman despre cum să te uiţi altfel la lumea din afară şi dinăuntru. Colecţionarea de fotografii în fototeca unei reviste devine un pretext pentru a urmări spectacolul de pe „ecranul interior“, acolo unde timpul nu mai înseamnă succesiune, ci simultaneitate, starea privirii te ajută să uiți urâtul, primejdiile, spaimele şi umilinţele, iar viaţa devine „un desen geometric din pătrăţele colorate a căror combinaţie pare nelimitată”.

 

Scurtă istorie a vieții mele, de Stephen Hawking; Traducere şi note: Liliana Donose Samuelsson

În recenta sa scriere memorialistică al cărei titlu trimite, evident, la Scurtă istorie a timpului, steaua cea mai strălucitoare a unei întregi serii de cărţi despre misterele universului, Stephen Hawking se priveşte pentru prima oară pe sine, trecându-şi în revistă viaţa şi opera de fizician teoretician. Bogat ilustrată cu fotografii puţin cunoscute, această autobiografie concisă şi sinceră are accente de umor fin şi de înţelepciune. Autorul n-a ocolit detaliile gravei maladii care, deşi l-a transformat într-un invalid, nu l-a împiedicat să gândească şi să creeze. Un capitol e dedicat îndelungatei geneze a Scurtei istorii a timpului. În alte capitole, Hawking îşi prezintă cu modestie, în fraze simple, esenţializate, remarcabilele contribuţii în cosmologie – ceea ce face ca Scurtă istorie a vieţii mele să se adauge, de fapt, amintitei serii de cărţi despre univers.

„Pentru colegii mei sunt un fizician ca oricare altul, dar pentru publicul larg am devenit, probabil, cel mai cunoscut om de ştiinţă din lume. Am avut o viaţă plină şi satisfăcătoare. Am convingerea că invalizii trebuie să se concentreze asupra lucrurilor pe care handicapul nu-i împiedică să le realizeze şi să nu regrete ceea ce nu pot realiza. În ceea ce mă priveşte, am reuşit să fac aproape tot ce am vrut.“ (Stephen W. Hawking)

 

Dacopatia şi alte rătăciri româneşti, de Dan Alexe

„În vremurile noastre de presupus acces la totalitatea informaţiei, orice mitologie este o rătăcire”, scrie Dan Alexe în noua lui carte. Iată o veste proastă pentru cei deprinşi să-şi ducă viaţa îngenunchind în faţa pădurii naţionale de eroi şi statui: voievozi, poeţi sau călugări scuturaţi de frisonul profeţiei. Dacopatia  şi alte rătăciri româneşti propune un tip de deconstruire care ar putea să-l expună pe autor oprobriului public. Şi totuşi, riscul merită asumat. De ce? Fiindcă există în gândirea noastră o sumedenie de fixaţii, obsesii, fobii şi convingeri care se cer disecate, explicate şi înţelese. Narcisismul delirant, protocronismul în plăci, proastele deprinderi familiale, pedagogia punitivă sau mândria de-a fi urmaşii unor daci care vorbeau latină înaintea romanilor sunt teme care merită să fie puse în discuţie. Pentru asta e nevoie de inteligenţă, informaţii credibile, argumente, cultură şi stil. Dan Alexe întruneşte toate aceste criterii, ceea ce-i permite să deseneze o hartă a mentalului românesc, a şubrezeniilor şi anomaliilor lui. Cu vervă şi umor, el trece de la clişeele aşa-zisei bucătării carpatine la fonologie, de la complexul naţiei nebăgate în seamă la importurile lexicale ţigăneşti şi de la Icoanele neamului la depresie şi nefericire. Cine deschide Dacopatia şi alte rătăciri româneşti trebuie să ştie că va găsi în paginile ei atacuri excelent dirijate împotriva prostiei, mitizării frenetice, excepţionalismului băştinaş şi clişeelor. (Radu Paraschivescu)

 

Thocomerius-Negru Vodă. Răspuns criticilor mei şi neprietenilor lui Negru Vodă, de Neagu Djuvara

Când a apărut, în 2007, Thocomerius–Negru Vodă, „problema cumană“ era apanajul exclusiv al specialiştilor: istorici, lingvişti şi arheologi. Ei cunoşteau adevărul, sau părţi din adevăr, şi anume că geneza statelor feudale româneşti, ca a tuturor statelor apărute după marile valuri migratoare, se datorează – pentru că aşa este istoria, le dă o şansă celor nou-veniţi – barbarilor, în cazul nostru, pecenegilor, dar mai ales cumanilor. Greu de admis, chiar printre istoricii români cu bună reputaţie de vreun secol încoace, că în rând cu strămoşii noştri atât de nobili – dacii şi romanii – stau şi nişte asiatici neşlefuiţi de civilizaţia occidentală. Şi mai greu de admis printre apărătorii îndârjiţi ai originilor pure, mai ales când aceştia se nutriseră cu istoria triumfalistă din ultimele decenii ale secolului XX – sau chiar o ticluiseră. Pe cât a fost de curajoasă cartea lui Neagu Djuvara, pe cât a fost de erudită şi de animată de o abordare comparatistă, pe atât de vehemente şi uneori lipsite de eleganţă au fost criticile care s-au abătut asupra ei şi asupra autorului ei. Au urmat răspunsurile, cum era şi firesc pentru urmaşul unor polemişti de mare talent. Iar răspunsurile date „neprietenilor lui Negru Vodă“ au fost necruţătoare, dar splendide.

Cu această ediţie, „Dosarul Thocomerius“, care va fi cu siguranţă pomenit ca un exemplu de polemică aprinsă în cultura română, e oferit cititorului în integralitatea sa, cuprinzând şi cartea care a declanşat aşa-zisul scandal, şi pe cea în care s-au adunat replicile. Conţine, în plus, 40 de pagini de ilustraţii – fotografii, reproduceri de artă monumentală şi reconstituiri istorice – adunate cu o admirabilă înţelegere a istoriei de Radu Oltean.

 

Cum s-a românizat România, de Lucian Boia

O nouă carte a lui Lucian Boia. Şi, ca de fiecare dată, un subiect nou şi o privire altfel. Noutatea demersului explică interesul din ce în ce mai mare pe care îl stârnesc lucrările sale, şi nu numai printre cititorii români, ci şi în afara României – dovadă stând numeroasele traduceri în engleză, franceză şi germană, ca şi în maghiară, polonă sau bulgară. Recent, la Universitatea din Jena i s-a acordat de către Südosteuropa-Gesellschaft medalia „Konstantin Jireček“ pentru merite deosebite în domeniul cercetării istorice. „Lucian Boia a abordat în cărţile lui teme noi, pornind pe urma unor mituri rar supuse dezbaterii“, se spune în Laudatio rostită cu acest prilej.

 

Partea nevăzută decide totul, de Horia-Roman Patapievici

„Tot sensul vieții noastre poate fi gândit ca o aducere la vizibilitate, prin felul nostru de a vedea, a părții de nevăzut din lume şi din fiecare. Fiecare dintre eseurile cuprinse în acest volum pune în lumină sau celebrează o formă de nevăzut. Nu este nevăzutul suprasensibil ori extrasenzorial. Nu e nimic mistic în nevăzutul de care vorbesc și nimic mistagogic în felul în care îl invoc. Nevăzutul nu e o opțiune. Nevăzutul este aici, lângă noi, în noi, ca un dat inconturnabil al lumii și al naturii noastre. Suntem în el predați lui cu totul, așa cum suntem predați apei, când ne scufundăm, ori aerului, când ne regăsim respirația. Singularitatea condiției noastre constă în faptul că partea nevăzută, în viața noastră, decide totul, în situația în care singurele dovezi ale nevăzutului de care depindem stau în văzutul după care fugim, ori de care fugim, ori pe care îl pierdem.“

 

Modelul Antim, modelul Păltiniş. Cercuri de studiu şi prietenie spirituală, de Anca Manolescu

Titlul acestei cărți poate fi înșelător. Cititorul ar putea crede că are dinainte o lucrare de pură istorie culturală, o culegere de documente și analize, menite să devină un omagiu pios, comemorativ, adus unor grupuri de intelectuali care, în vremuri neprielnice, au încercat să-și păstreze chipul și să-și urmeze vocația. În realitate, e vorba de o reconstrucție erudită, dar intens simpatetică, a unui „model“ de viață spirituală atemporal. E vorba despre modul în care se nasc întâlnirile purtătoare de destin, despre farmecul – și rigorile – drumului tatonant spre cunoaștere, despre comuniune, împreună-căutare, dramă lumească și speranță. E vorba despre efortul oamenilor de a se situa, de „a-și găsi locul“ și despre „insti-tuționalizarea“ – dincolo de instituții – a formării intelectuale.  În ce mă privește, am aflat neașteptat de multe lucruri despre împrejurări pe care credeam că le știu dinăuntru. Anca Manolescu le știe însă mai bine. Într-un anumit sens, ea este mai intim legată de modelele pe care le invocă decât chiar unii dintre reprezentanții lor. (Andrei Pleșu)

 

Cele mai frumoase pagini din înţelepciunea biblică, traduse din ebraică şi greacă veche de  Monica Broşteanu şi Francisca Băltăceanu; Cu un cuvânt însoţitor de Andrei Pleşu

Cartea nu e dedicată „specialiștilor“, ci tuturor cititorilor dornici de învățătură și de sens. „Avem de-a face cu o sumă de îndemnuri concrete, al căror combustibil nu e fervoarea speculativă, ci nevoia de bună-viețuire, de bună-cuviință, de adecvare demnă la un imediat care nu e nici neapărat inteligibil, nici neapărat echitabil, nici neapărat conform cu impulsurile și dorințele noastre. «Înțelepciunea» cu care vă veți întâlni aici este în același timp «aplicată» și inefabilă, transparentă și tainică: înțelepciunea trebuie trăită în patosul nemijlocit al vieții, dar cu privirea ațintită spre sursa ei trans-mundană. Lectură plăcută și binefăcătoare!“ (Andrei Pleşu)

 

Noi vorbim, nu gândim. Nouă colecţie de perle românești, de Radu Paraschivescu

Paginile acestea au fost gândite ca un insectar al proastei exprimări. De aceea, miza lor este doar în primă instanţă râsul. Dacă e adevărat că în spatele fiecărei intenţii comice trebuie să stea o nelinişte, Noi vorbim, nu gândim va ieşi din perimetrul cărţilor bune de citit doar în tren, în avion sau pe plajă. După ce se va stinge hohotul, va trebui să-şi facă apariţia îngrijorarea. Şi asta, în principal, din două motive. Fiindcă e foarte greu ca, exprimându-te şleampăt, să gândeşti coerent. Şi fiindcă majoritatea celor antologaţi aici sunt persoane publice. Oameni care imprimă stiluri de viaţă, conduc instituţii sau partide, emit legi şi populează studiourile de televiziune. Oameni care, din nefericire, pot fi preluaţi ca modele de viaţă. Iar asta fără ca agresiunea lor asupra limbii române şi asupra logicii să fie pedepsită în vreun fel.

 

Ultima Thule. Cu desenele autorului şi texte însoţitoare de Ion Mureşan, Şerban Foarţă şi Ioan Es. Pop, de Sorin Vieru

Poet şi, totodată, logician, adică practicant (de marcă) al unei mult prea dificile discipline, lui Sorin Vieru nu-i este străin nici exerciţiul grafic: mâna-i acţionează în recreaţia dintre două gânduri laborioase, oarecum involuntar (sau «somnambulic», ca acrobatul pe frânghie), dar nu aleatoriu, nu «haihui», ci, pare-se, în prelungirea lor, a gândurilor care dau să scape, grafica suplinind, din timp în timp, lacuna gândului sau încâlcirea sa.“ (Şerban Foarță)

„Cititorul va poposi în Ultima Thule, «ţinutul fabulos al Poeziei», după cum o defineşte poetul, cu încredinţarea că a făcut o călătorie iniţiatică şi că, după ultima filă a cărţii, urmează iar prima ei pagină, deschisă imaterial în sinea lui sub formă de energie pură.“ (Ioan Es. Pop)

„În poemele lui Sorin Vieru e un frig interior vecin cu o glaciaţiune, un frig «bacovian» de-a dreptul. Când până şi „gingăşiile spuse alene“ îngheaţă, când iubirea «sudează metale reci», amintirile stau sub o «zgură friguroasă», sub «gheţari lăuntrici», iar tăcerea e «ca un altar de gheaţă», soluţia e tot cea bacoviană… (Ion Mureșan)

 

Cortez, de Marius Constantinescu

„Viorica Cortez înseamnă sinceritate, generozitate, pasiune, dăruire – altminteri nu poți fi CARMEN sau LA CORTEZ ani și ani –, disponibilitate, deschidere spre nou și firesc. Una dintre cele mai frumoase locuiri ale propriei persoane. Un personaj care își călătorește făptura în mod regal, care umblă înăuntrul ei cu naturalețe princiară. Cât despre Marius Constantinescu, m-am întrebat întotdeauna de unde apare acest Puck shakespearian, care trepidează la orice idee de frumusețe. În această carte, Marius ne dă încă o lecție de trăit existența frumos, armonios, cu toate simțurile la pândă. Știe să audă, știe să vadă, știe să pipăie, știe să inspire miresme alese, știe să asculte fermecat.” (Dan C. Mihăilescu)

Vizuală, alertă și complet contemporană ca stil și scriitură, Cortez vă poartă în culisele celor mai importante teatre de operă ale lumii, de la Metropolitan la Scala sau Arena din Verona, din viile Iașiului în palate pariziene, la braț cu Plácido Domingo și Montserrat Caballé, într-un parcurs profesional și personal întins, parcă, pe mai multe vieți. Deopotrivă mărturie, interviu și reportaj, Cortez își propune să fie prima biografie de artist din România concepută la standardul celor mai noi tendințe internaționale, departe de tropii și exagerările livrești prea des întâlnite în acest tip de proiect editorial. Printre guest contributors îi găsim pe Marina Krilovici, Plácido Domingo, Eugenia Moldoveanu, Pier Luigi Pizzi, Grace Bumbry, Jorge Lavelli, Raina Kabaivanska, Petrică Ionescu, Ileana Cotrubaș, Giorgio Gualerzi... Volumul este întregit de un corpus fotografic impresionant.

 

Efigii ale unui coşmar istoric, de Vladimir Tismăneanu, volum coordonat de Marius Stan

În Efigii ale unui coşmar istoric, carte gândită ca o galerie a portretelor în clarobscur, în care apar magnații vechiului regim, Vladimir Tismăneanu este interesat de caracterologia epocii totalitare din România de după 1945 şi de felul în care s-a construit eșafodajul puterii și, mai ales, de exponenții ei. Cititorul va găsi, așadar, aici portretele liderilor PCR și ale premierilor comunişti, membri ai formațiunii politice care a monopolizat puterea, îndeosebi după alegerile măsluite din noiembrie 1946. Construind din biografiile liderilor comunişti un original bestiar al vremurilor moderne, Vladimir Tismăneanu explorează şi principalele instituții comuniste, între care, în primul rând, partidul, aparatul de propagandă şi poliția secretă.

„Odată cu Efigii ale unui coşmar istoric, avem în față o carte de o pasiune intelectuală totală, proba unui angajament incontestabil al lui Vladimir Tismãneanu de partea adevărului și a civilității liberal-democratice. Volumul se înscrie pe linia Fantomei lui Gheorghiu-Dej, a Stalinismului pentru eternitate, la care putem adăuga însă, ca într-un tot unitar, și dimensiunea filozofico-politică a autorului așa cum apare ea, o supraconfirmare intelectuală, în Diavolul în istorie. Pe de altă parte, avem, cu această nouă lucrare, o recuperare și o pedagogie esențială a memoriei.” (Marius Stan)

 

Dezinformarea. Un fost spion-şef dezvăluie strategiile secrete de subminare a libertăţii, de atac împotriva religiei şi de promovare a terorismului, de Ion Mihai Pacepa, Ronald J. Rychlak; Traducere: Marius Stan

Ion Mihai Pacepa, cel mai înalt oficial din blocul sovietic care a cerut vreodată azil politic într-o ţară NATO, trăind și astăzi sub acoperire în Statele Unite, revine cu o nouă carte. După ce acum un sfert de secol, în bestsellerul internațional Orizonturi roșii, a demascat natura criminală a partidului comunist şi a Securităţii, aducând prejudicii ireparabile regimului de la Bucureşti, în cartea de față generalul ia în colimator o țintă uriașă: știința dezinformării, născută și perfecționată în fosta Uniune Sovietică, și astăzi uimitor de influentă. Împreună cu istoricul Ronald Rychlak, Pacepa expune angrenajele unora dintre cele mai puternice campanii de dezinformare lansate de la Kremlin. Cititorul va descoperi răspunsuri la multe întrebări esențiale ale epocii moderne: de ce în ultimii 50 de ani lumea occidentală s-a întors împotriva credinței sale fondatoare, creștinismul? De ce islamul radical, jihadul și terorismul au izbucnit cu atâta forță, după o lungă perioadă de relativă acalmie? De ce s-au înmulțit manifestările de sorginte marxistă în Statele Unite și în zona NATO? Ce s-a întâmplat, de fapt, în Rusia după căderea Zidului Berlinului? O carte pe care „istoria a așteptat-o“, după cum spune profesorul Paul Kengor, o mină de aur din care putem extrage toate informațiile ce se cer cunoscute despre Războiul Rece.

 

Codul bunelor maniere astăzi, Ediţie aniversară, adusă la zi, de Aurelia Marinescu   

„Când săruţi mâna unei doamne, te apleci deasupra mâinii sau duci mâna ei la buze? • Te întâlneşti cu o doamnă. Aştepţi să-ţi întindă mâna sau o întinzi D-ta întâi? • Eşti în local împreună cu soţia sau logodnica şi o prietenă a acesteia. Vine vânzătoarea de flori. Căreia dintre ambele doamne îi cumperi flori sau căreia i le oferi întâi? • Cum scoţi din gură sâmburii de măsline, la masă? • Te-ai întâlnit cu un prieten şi soţia lui, pe stradă, şi continui o bucată de drum cu ei. De care parte vei merge?“

Iată ce întrebări îşi puneau românii din Bucureştiul interbelic evocat de Ioana Pârvulescu într-o bine-cunoscută carte. Răspunsurile la asemenea întrebări sunt căutate şi în zilele noastre, de vreme ce Codul bunelor maniere al Aureliei Marinescu, adevărat bestseller naţional vândut până acum în 300 000 de exemplare, continuă să fie o carte dorită de public.

Dacă principiile bunei-cuviinţe sunt eterne, normele de comportament trebuie să ţină seama de schimbarea deprinderilor şi a mentalităţii odată cu trecerea timpului. În cei 20 de ani de la apariţie, Codul a devenit o carte aproape clasică, dar asta nu înseamnă că s-a demodat: această ediţie aniversară a fost minuţios revăzută şi adusă la zi.

 

Uimitoarea istorie a lui Şabbatai Mesia, de Andrei Cornea

„Ce şi cine mai suntem, când ne-am pierdut prietenii, patria, cetatea, limba şi Dumnezeul? Cum poate credinţa modela lumea şi ce te faci când realitatea în care crezi te minte? E posibil ca, vreodată, să apară o mare credinţă unificatoare, un fel de esperanto al religiei, care să-i apropie pe toţi oamenii? Sunt câteva din întrebările grave ale căror fire străbat uimitoarea poveste a vieţii lui Şabbatai Ţevi, un fals Mesia născut în anul 1626 după Cristos sau 5386 după calendarul evreiesc. Viaţa lui Şabbatai este reconstituită de doctorul Mehmet Akif pentru prietenul său din tinereţe, voltairianul Spiros Philippidis, în anul 1923, anul Convenţiei pentru schimbul de populaţii, hotărâtă de tratatul de la Lausanne: musulmanii din Grecia aveau să fie mutaţi în noua republică a lui Atatürk, iar creştinii ortodocşi din Asia Mică urmau să fie aduşi în Grecia. Istoria prezentului, care-i implică pe cei doi prieteni, se lasă însă acoperită de întâmplările din secolul al XVII-lea, pe care fiecare dintre ei le înţelege altfel. Iar finalul este neaşteptat…Un roman plin de volute baroce, în care adevărul istoric și închipuirea își etalează deopotrivă ispitele. Iar misterul din miezul lui «este cel al supraviețuirii». Sfatul criticului: Nu ratați intervențiile Autorului, un personaj simpatic și foarte atent la poveste. Vă vor fi de folos.“ (Ioana Pârvulescu)

 

Jurnal de război. 1918, vol.III, Ediţie integrală, necenzurată, de Maria, regina României; Traducere: Anca Bărbulescu

„În primăvara anului 1918, România e prăbuşită. Pacea separată, pe care fusese nevoită să o accepte în urma defecţiunii ruseşti, a mutilat-o teritorial, înrobind-o totodată economic şi anulându-i independenţa politică. Cine ar fi putut să întrevadă răsturnarea care avea să se petreacă pe frontul de Vest în partea a doua a anului? La doi paşi de ceea ce ar fi putut fi pentru ea victoria definitivă, Germania cedează şi pierde complet partida. România înfrântă, aproape nimicită, se află acum în tabăra învingătorilor. Austro-Ungaria dispare de pe harta Europei. Bucovina şi Transilvania se unesc, la rândul lor, cu ţara. Din ideal, România Mare devine realitate. Înfrângerea Puterilor Centrale o propulsează din nou pe regină în prim-plan. Istoria i-a dat dreptate! Tot mai multe voci o aclamă, numind-o „împărăteasa tuturor românilor“. La 1 decembrie 1918 îşi va face intrarea triumfală în Bucureşti, călare şi în uniformă militară... A rămas în istorie, la loc de frunte, printre marii făuritori ai României Mari.“ (Lucian Boia)

 

A fi evreu după Holocaust, de Imre Tóth; Traducere: Gina Vieru

Cea mai bună armată din câte au existat vreodată, armata lui Hitler, a pierdut războiul. În schimb, Germania a repurtat o victorie incontestabilă asupra evreilor: a reușit să-i scoată din Europa. În Holocaust, toate episoadele antisemitismului istoric s-au acumulat ca într-un vârf de lance, împlinind, prin „soluția finală“, mersul negativ al spiritului european împotriva lui însuși. Pentru Imre Tóth, hegelian prin formație, Holocaustul a fost o culminație a antisemitismului trăit ca dimensiune ontic-ontologică a spiritualității occidentale. Eliminându-i pe evrei, aceste „fosile vii“ ale Antichității, martori ai tranziției spre creștinism, mediatori între națiuni, culturi și lumi, țesut conjunctiv al omenirii, Holocaustul nu a făcut decât să ateste împlinirea mișcării istorice negative și autodistructive a Occidentului – în fapt, sinuciderea lui spirituală.

A fi evreu după Holocaust: un vierme se ridică din praf, din cenuşă. În faţa ochilor săi se înfăţişează un spectacol nou: după căderea cortinei peste o tragedie a cărei realitate ar fi fost de neconceput chiar şi pentru imaginaţia poetică a marilor autori greci, şi nu numai greci, privirea îi este captată de perspectiva noii ere care urmează, o eră a catharsisului declanşat în gândirea Occidentului tocmai de această tragedie universală care a fost şi va rămâne pentru eternitate evenimentul numit Shoah.“ (Imre Tóth)

 

O istorie a evreilor, de  Paul Johnson; Traducere: Irina Horea

„Celebrul Paul Johnson ne prezintă o istorie provocatoare a poporului, religiei şi culturii evreieşti din cele mai vechi timpuri până în prezent. Împărţită ingenios în şapte secţiuni (Israeliţii, Iudaismul, Catedocraţia, Ghetoul, Emanciparea, Holocaustul şi Sionul), lucrarea descrie complexa interacţiune dintre istoria evreilor şi istoria mondială, arătând felul în care traiectoria civilizaţiei occidentale a fost influenţată decisiv de acest grup puţin numeros… O excelentă istorie nonacademică, pentru marele public.“ (Library Journal)

„O introducere foarte accesibilă şi utilă, mai ales în istoria modernă a evreilor.“ (Kirkus Reviews)

„O istorie de 4 000 de ani, de la Casa lui David până în anii 1980. Entuziasmul şi productivitatea lui Johnson sunt, ca de obicei, prodigioase.“ (Sunday Times)

„O carte captivantă, provocatoare, bine scrisă, adeseori mişcătoare, un amestec pătrunzător şi pasionat de istorie şi mit, de povestire şi interpretare.“ (Christian Science Monitor)

 

„Ce-mi puteţi face, dacă vă iubesc!?“  Eseu confesiv despre Ioan Alexandru, Dan C. Mihăilescu

„Îi datoram aproape dureros această carte. I-o datorez demult, nu doar dinspre începutul anilor `90, când era (încă o dată şi tot mai sălbatic) ţinta ironiilor şi neînţelegerilor multora („Ce caută ăsta cu crucea în Parlament ?!”), şi când puteam, în sfârşit, spune totul, ci tocmai dinspre finele anilor '70 ai veacului trecut. Firește că rândurile de acum se vor inclusiv o penitență. Una tardivă și fragilă, e drept, dar nu mai puþin sinceră și încercănată sufletește.“

„Cursul Eminescu şi seminariile de ebraică ale lui Ioan Alexandru erau un havuz de credinţă, cultură şi înţelepciune. Ani de-a rândul l-am urmat cu Biblia-n desagă în tot felul de cămăruţe de prin mansarda Filologiei bucureştene, unde ne citea ce a tradus din Cântarea cântărilor ori scotea pe tăcute un album de autoportrete Rembrandt şi, cale de două ceasuri, în tăcerea noastră înmărmurită, ne făcea istoria Luminii, a Chipului, a mâinii care binecuvântă...

Plecam literalmente halucinaţi după două ceasuri de hermeneutică terapeutică, având inima căptuşită cu ceea ce el numea «cămaşă de aloe», armura lăuntrică prin care devii ignifug, impenetrabil la tot răul lumii, în numele triumfului pe care «fratele Ioan» ni-l striga la final, ca leac faţă de toată urâciunea care ne înconjura: «Ce-mi puteţi face, dacă vă iubesc!?»“ (Dan. C. Mihăilescu)

 

În mâinile Domnului. Însemnări personale, 1962-2003; Ediţie de colecţie, cu reproduceri după manuscrisele originale şi fotografii, de Karol Wojtyla / Papa Ioan Paul II; Traducere: Mariana Băluţă- Skultéty, Constantin Geambaşu

Mai bine de patruzeci de ani din viaţa celei mai importante personalităţi spirituale a secolului XX sunt consemnaţi în această carte care, odată apărută în Polonia, a stârnit un imens interes mediatic. Încredinţate prin testament părintelui Stanisław Dziwisz, secretarul şi cel mai apropiat colaborator al său, pentru a fi arse, aceste însemnări nu au fost distruse, ci au fost prezentate Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor. Decizia luată de cardinalul Stanisław Dziwisz, mitropolitul de astăzi al Cracoviei, din profundă dragoste şi respect faţă de Papă, ne oferă, poate, una dintre cărţile fundamentale ale umanităţii, un extraordinar document care ne dezvăluie taina sufletului unuia dintre cei mai iubiţi oameni şi un loc spiritual aparte în care ceea ce este omenesc şi ceea ce este dumnezeiesc se îmbină în dimensiunea sfinţeniei.

 

Lumea clădită de America, de Robert Kagan; Traducere: S.G. Drăgan

Robert Kagan, unul dintre cei mai influenţi gânditori strategici americani, reafirmă importanţa Statelor Unite ca lider global.

„O apărare energică a rolului jucat de America în afacerile internaţionale şi o respingere fermă a «mitului» potrivit căruia America s-ar afla în declin.“ (Financial Times)

„Robert Kagan ne dovedeşte abil, cu o mulţime de exemple convingătoare, că de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial și până astăzi, la bine şi la rău, şi adeseori cu o mare doză de ambivalenţă, America a ridicat standardele de viaţă din lumea întreagă, ajutând democraţia să crească şi să se dezvolte.“ (Pittsburgh Post-Gazette)

Lumea clădită de America – o carte puternică, incisivă şi antrenantă – ne reaminteşte că ordinea mondială americană merită păstrată… Cartea demonstrează că declinul Statelor Unite este un mit, o reacţie la criza din 2008, iar nu o reală cotitură geopolitică.“ (The New York Times)

„Consilier al lui Romney şi semnatar al unor texte de căpătâi pentru preşedintele Barack Obama, Kagan este cel mai citat autor de la Washington în acest moment.“ (Foreign Policy Magazine)

 

Apariții. Fantome, vise și mituri, de Aniela Jaffé, Cuvânt înainte de C.G. Jung

Psihanalistă, scriitoare şi secretară a lui C. G. Jung, Aniela Jaffé studiază şi interpretează relatările venite ca răspuns la ancheta revistei elveţiene Schweizer Beobachter privind fenomenele parapsihologice legate de apariţii de spirite, semne premonitorii, coincidenţe semnificative. Că asemenea fenomene nu sunt tocmai rare o dovedeşte numărul mare de reacţii la anchetă: 1200 de scrisori conţinând 1500 de relatări care se constituie într-un bogat material de studiu. Caracterul arhetipal al întâmplărilor e dezvăluit de remarcabilele similitudini şi constanţa unor teme în povestirile cercetate. Legăturile între anumite întâmplări inexplicabile petrecute relativ recent şi mituri, legende, experienţele misticilor şi reprezentările alchimiştilor ne apropie de inconştientul colectiv – concept central al psihanalizei lui Jung.

„Psihologia inconştientului ne-a aprins lumini noi în atâtea alte privinţe, încât ne-am putea aştepta să lumineze şi lumea întunecată a poveştilor fantastice veşnic tinere. Din materialul bogat care stă la baza acestei cărţi, psihologia abisală dobândeşte într-adevăr cunoştinţe noi şi însemnate, cărora se cuvine să li se acorde întreaga atenţie. O pot recomanda deci tuturor celor care ştiu să aprecieze ceea ce sparge benefic monotonia cotidianului, ne zdruncină (uneori) siguranţa de sine şi ne face să avem parte de presimţiri.“ (C. G. Jung)

 

Trei ani în România. 1870-1873, de James William Ozanne

România lui Caragiale văzută prin ochii unui englez.

Pentru cititorul de azi, una dintre cele mai surprinzătoare întâlniri pe care le prilejuiește acest volum este imaginea României lui Caragiale văzute prin ochii unui englez. Este o Românie care iese din amorțeala Răsăritului și se îndreaptă grăbită spre Europa progresului, o Românie cu pașii nesiguri, dar care gesticulează exuberant, însuflețită de un entuziasm copilăresc.

Englezul nostru ajunge aici la puțină vreme după ce se stinge vacarmul revoluției de la Ploiești, pe care o pomenește în câteva rânduri. Este un obișnuit al Teatrului Național — unde tânărul republican Caragiale funcționează ca sufleur — și se lasă prins în vâltoarea carnavalurilor și a încăierărilor de galerie. Înregistrează spectacolul grotesc al duelurilor între spadasinii de ocazie care se luptă pentru o birjă de față cu damele. Contemplă forfota amploaiaților și ofițerimii mărunte care-și zăngăne săbiile la promenadă pe caldarâmul plin de gropi. Se răcorește cu o bere în grădinile de vară, vrăjit de muzica lăutarilor, cot la cot cu vreun jupân Dumitrache. Se amestecă în zarva și mulțimea de la târgul Moșilor. Admiră caleașca principelui Carol și a principesei Elisabeta la Șosea. Și, desigur, petrece o noapte la stabilimentul central din Ploiești, în atmosfera colbuită și sordidă pe care o știm prea bine din „Grand Hôtel Victoria Română“.

Dincolo de pitorescul burgheziei române care abia lepădase giubeaua și încerca să se deprindă cu straiul nemțesc, descrierile lui J.W. Ozanne alcătuiesc una dintre puținele cărți dedicate de un străin României în secolul al XIX-lea și ne pun în fața ochilor un tablou întreg și precis desenat al țării și oamenilor dinaintea Războiului de Independență.

 

Jurnal de călătorie. Rusia, de Nikos Kazantzakis

„Din 1925 până în 1930 am mers de trei ori în Rusia Sovietică şi am stat acolo în total doi ani, umblând de la Minsk până la Vladivostok şi de la Murmansk până la Buhara şi Ecimiadzin. M-am străduit ca, în cărţi şi într-o serie de articole în reviste şi ziare, să însemnez etapele acestei întregi călătorii laborioase. Adunând în cartea aceasta toate cele câte am văzut şi toate cele câte am gândit şi simţit în imensa ţară, n-am vrut să le schimb. O nouă regizare, ulterioară, le-ar fi dat, desigur, o legătură mult mai logică şi mai uşoară decât o previziune adeverită de fapte, dar le-ar fi răpit, cred, un oarecare farmec sufletesc, spontan, pe care-l au şi tot puful primei atingeri feciorelnice – virtuţi pe care le consider, în opere de acest fel, mai înalte decât cumpătata analiză raţională şi decât zadarnica strădanie, bine intenţionată, de a tăinui înflăcărarea rusească. «Vai omului care, când Dumnezeu stârneşte o furtună, el varsă ulei în mare».“ (Nikos Kazantzakis)

„După romanele Zorba Grecul, Hristos răstignit din nou, Ultima ispită a lui Hristos şi Fratricizii, memorialistica reprezintã partea cea mai valoroasă a operei lui Kazantzakis şi se bucură de aceeaşi celebritate. Kazantzakis nu e un călător de rând. El este călătorul filozof căruia locurile văzute, oamenii, creaţiile lor, istoria lor, credinţele şi obiceiurile lor îi trezesc reflecţii adânci asupra existenţei şi destinului omenesc, reflecţii care prin frumuseţea exprimării aprind sufletul cititorului, iar prin îndrăzneala lor îi stârnesc mintea către meditaţii rodnice – spirituale, morale şi estetice.“ (Ion Diaconescu)

Prefaţă de Vladimir Tismăneanu

 

Noi, copiii din Bahnhof Zoo, de Christiane F.

Christiane F. este un copil inteligent şi plin de personalitate care creşte într-un cartier nou construit din Berlinul de Vest. Detestă betonul din jur, suferă din cauza atmosferei tensionate din familie. Dar vrea să-şi trăiască viaţa din plin şi, cu timpul, se refugiază tot mai mult în mijlocul găştii. Cu cei de vârsta ei, Christiane se simte liberă. Se îndrăgosteşte de muzica lui David Bowie, încearcă haşiş şi LSD. La treisprezece ani, ia pentru prima dată heroină. La paisprezece ani, face deja trotuarul ca să aibă bani de droguri. Începe o viaţă nebună, într-o permanentă hăituială. Dar, deşi suferinţa cotropeşte prematur ingenuitatea copilărească, n-o poate risipi cu totul.

Când a ajuns să depună mărturie la tribunal, Christiane F. a fost abordată de jurnalistul Horst Rieck, care s-a arătat interesat să afle mai multe despre ea. Timp de două luni, adolescenta şi-a spus, cu totală sinceritate, vibranta poveste de viaţă. La transcrierea înregistrărilor, Rieck şi colegul său, Kai Hermann, au înţeles să păstreze nealterată vocea Christianei, întregind perspectiva ei asupra evenimentelor cu relatările mamei şi ale altor persoane care i-au cunoscut pe tinerii „davişti" din Berlinul anilor '70. A ieşit o carte îndrăzneaţă, tristă, fascinantă, care respiră vitalitate prin toţi porii. Volumul a fost tradus în peste cincisprezece limbi şi a arătat lumii întregi cum ajung nişte copii să-şi ducă viaţa între heroină şi trotuar. Ecranizarea din 1981 a fost, de asemenea, un succes internaţional. Ediţia de faţă conţine o serie de fotografii cu prietenii Christianei şi cu locurile unde îşi petreceau timpul narcomanii din Berlin.

 

Noutăți Humanitas Fiction

Legile frontierei, de Javier Cercas; Traducere: Cornelia Rădulescu

Javier Cercas este unul dintre marii scriitori contemporani, admirat de Mario Vargas Llosa și J.M. Coetzee și recompensat cu numeroase premii internaționale. În Legile frontierei (2012), radiografie pasionantă a unei generații proscrise, Cercas fisurează graniţa dintre realitate şi ficţiune, personajul său Zarco fiind inspirat de un delincvent iconic, Juan José Moreno Cuenca (1961-2003), cunoscut drept El Vaquilla. Romanul a obţinut, în 2014, Prix Méditerranée Etranger și Premio Mandarache. Opera lui Javier Cercas este tradusă în peste douăzeci de ţări.

În vara lui 1978, într-o Spanie care a început să se despartă de franchism prin renașterea lentă a democrației, graniţele sociale şi limitele morale sunt mai laxe ca oricând. În vârstă de şaisprezece ani, Ignacio Cañas îi cunoaşte pe charismaticul Zarco şi pe prietena lui, Tere, doi delincvenţi juvenili care îşi fac veacul într-un cartier rău famat al Geronei. Odată „frontiera“ trecută, viaţa lui Ignacio în această junglă unde singura lege e cea a armelor şi drogurilor nu va mai semăna cu nimic din ce a trăit înainte, mai ales că el se îndrăgosteşte iremediabil de frumoasa Tere. După douăzeci de ani, Ignacio e un avocat renumit şi asigură apărarea fostului său prieten, pledând în acelaşi timp pentru simbolul viu al unei revolte salutare, pentru victima unui sistem corupt şi, de ce nu, pentru zonele de umbră din propria sa tinereţe.

 

Orizontul, de Patrick Modiano; Traducere: Marieva Cătălina Ionescu

Opera lui Patrick Modiano este încununată cu numeroase premii franceze şi internaţionale, culminând în 2014 cu Premiul Nobel pentru literatură. Motivaţia juriului: „pentru arta rememorării prin care evocă cele mai absconse destine umane şi dezvăluie universul vieţii sub Ocupaţie“. Opera sa e tradusă în peste patruzeci de limbi. Romanul Orizontul a primit Premiul Marguerite Duras în 2011.

Jean Bosmans, scriitor ajuns la vârsta bilanţurilor, hotărăşte să descâlcească tot ceea ce formează în viaţa lui „materia întunecată“ a tinereţii. În paginile carneţelului pe care-l poartă mereu la el în nesfârşitele plimbări prin cartierele vechi şi noi ale Parisului reînvie într-un amestec halucinant întâmplări, oameni, locuri, cioburi de amintiri şi vise. În centrul tuturor, povestea de dragoste de la începutul anilor 1960 dintre Bosmans şi Margaret Le Coz. Cei doi încearcă să scape, împreună, de sentimentul permanent de vinovăţie şi de fantomele dureroase ale trecutului şi prezentului: un bărbat obsedat de Margaret o hărţuieşte urmărind-o peste tot, părinţii lui Bosmans îl caută numai pentru a-i cere bani şi a-l batjocori. Margaret dispare însă, în scurt timp, la orizont, întorcându-se la enigmaticele ei origini berlineze, iar Bosmans e nevoit să pornească pe urmele a ceea ce ar fi putut să fie povestea lor.

 

Opere  I. Poezii 1908-1920, de Ezra Pound; Traduceri de Mircea Ivănescu şi Radu Vancu; Selecţie, îngrijire de ediţie, cronologie, introducere şi comentarii de Horia-Roman Patapievici

Primul volum Opere I. Poezii 1908-1920 al prezentei ediţii Ezra Pound, concepută în patru volume, acoperă poezia publicată de Ezra Pound înainte de Cantos. Acest volum incepe cu o cuprinzătoare „Introducere în viaţa lui Pound“, semnată de Horia-Roman Patapievici, menită să îi ofere cititorului român, pentru prima oară în cultura noastră, o viziune de ansamblu asupra biografiei şi operelor acestuia. Sub aceeași semnătură urmează o substanțială „Introducere în modernismul lui Ezra Pound“, cu o amplă contextualizare a operei celebrului poet american, în care sunt analizate legăturile subtile dintre mediul în care acesta a creat şi ideile sale filozofice.

„Pound a fost Proteul absolut. A fost cel mai inventiv, cel mai versatil, cel mai neastîmpărat, cel mai dificil de prins, cuprins și surprins dintre toți scriitorii moderni. Poate fi comparat doar cu Picasso, în artele vizuale, ori cu Stravinsky, în muzică. Pound este marele catalizator al deceniului care culminează cu anul 1922, annus mirabilis al modernismului literar. Prin Cantos, Pound a dat poemul epic al modernității, care închide în el lumea modernă în același fel în care Homer a închis în Iliada și Odiseea lumea greacă, Vergiliu în Eneida lumea romană, iar Dante în Divina Comedie creștinătatea latină. Pound este nu doar un simptom al epocii moderne, este și o radiografie a răului din atitudinea modernistă. Toți marii moderni tîrăsc după ei o radiografie a răului. În același timp, modernismul este un mecanism de acces la sufletul intim. Operele moderne ne vorbesc atît de mult și de direct deoarece modernismul este un fel de a spune lucrurile pînă la capăt: de obicei pînă la capătul deplinei singurătăți. Nu spusese Duns Scot, teologul din care s-a inspirat Hopkins și în tradiția căruia se află și Pound, că persoana este ultima singurătate a omului? Pe urmele lui Pound, modernismul a încercat prin persona să ajungă la persoană, iar prin personae să o depășească.“ (Horia-Roman Patapievici, „Introducere în modernismul lui Ezra Pound“, 2015)

 

Supunere, de Michel Houellebecq; Traducere: Daniel Nicolescu

Supunere de Michel Houellebecq, un roman care zguduie Occidentul, bestseller în Franţa, Germania, Italia, Portugalia, Brazilia, Ungaria – din 15 mai şi în România. 

Un adevărat fenomen editorial, o carte ce a generat puternice controverse încă înainte de publicare, Supunere de Michel Houellebecq a apărut în Franţa în ianuarie 2015 într-un prim tiraj de 150.000 exemplare epuizat în primele zile, urcând instantaneu pe primele locuri în topurile de vânzări. În Germania, provocatorul roman a fost publicat la numai câteva zile distanţă de lansarea ediţiei franceze, atingând primul loc în topurile de vânzări cu un tiraj de peste 250.000 de exemplare.  Înainte de apariţia pe piaţă, romanul Supunere (Soumission) a fost piratat şi citit de mii de internauţi cu frenezia cu care sunt devorate înainte de publicare bestsellerurile internaţionale. Imediat după ce a văzut lumina tiparului, romanul lui Houellebecq a devenit simultan bestseller în Franţa, Germania şi Italia.

Supunere, cel de-al şaselea roman al celebrului Michel Houellebecq, unul dintre cei mai cunoscuţi şi traduşi autori francezi contemporani, deţinător al prestigiosului Prix Goncourt a apărut de curând în Brazilia, Portugalia şi Ungaria, iar în decursul acestui an se va traduce în peste 40 de ţări.

 

Constelaţia fenomenelor vitale, de Anthony Marra; Traducere: Ioana Avădani

Un debut excepţional, romanul Constelația fenomenelor vitale (2014) semnat de scriitorul american Anthony Marra este tradus în peste 20 de țări. Roman câştigător al  John Leonard Prize, acordat de National Book Critics Circle.

Una dintre cele mai bune cărţi ale anului 2014, potrivit New York Times, Chicago Tribune,  Kansas City Star, GQ, NPR, Christian Science Monitor, San Francisco Chronicle, Cleveland Plain Dealer. Desemnat de Kirkus Reviews drept The Best Book of the Year; inclus pe listele Washington Post Top 10 Books of the Year și Library Journal Top 10 Books of the Year.

Constelația fenomenelor vitale debutează într-un sat acoperit de zăpadă unde Havaa, o fetiță de opt ani, privește din pădure cum soldații ruși, veniți în miez de noapte, îi răpesc tatăl, acuzat de a fi complotat cu rebelii ceceni. Nu departe de ea, vecinul lor de o viață, Ahmed, e martor al scenei. În momentul în care soldații dau foc casei, acesta se teme de ce e mai rău, dar când o găsește pe Havaa ascunsă în pădure, alături de o ciudată valiză albastră, decide să îi găsească adăpost în singurul loc care îi trece prin minte: un spital abandonat unde – se spune – încă lucrează o doctoriță strălucită, dar cam dusă. Pentru Sonja, talentată și stăpână pe sine, sosirea celor doi este o nedorită povară, pe lângă lungul șir de refugiați și rebeli răniți pe care îi tratează, în timp ce așteaptă cu disperare întoarcerea surorii sale dispărute. De-a lungul a cinci zile dramatice, viața ei se va schimba, o tapiserie de compasiune, trădare și iertare țesând laolaltă trecutul acestor trei ciudați tovarăși de drum și pecetluindu-le soarta. O poveste despre puterea de a transcende a iubirii pe timp de război, Constelația fenomenelor vitale este o operă literară de o infinită umanitate, compasiune profundă și o semnificație mereu actuală.

 

Mărturisirile escrocului Felix Krull, de Thomas Mann; Traducere: Corneliu Papadopol

Memoriile escrocului român George Manolescu – unul dintre modelele lui Felix Krull –, traduse în germană în 1905 de Paul Langenscheidt, au devenit sursă de inspirație pentru mai mulți scriitori și subiect pentru cercetări psihologice sau criminologice. În romanul de față, figura acestui escroc simpatic se combină subtil cu protagoniști din marea literatură universală și cu personaje din viața lui Thomas Mann.

„Escrocul internațional Felix Krull își scrie, la patruzeci de ani, memoriile. O poveste captivantă despre furturi, amor, înșelăciuni și aventuri prin hoteluri luxoase ale Europei. Departe de a fi însă un vulgar răufăcător, Felix face parte din categoria aleșilor thomasmannieni, are har. Plăcut la înfățișare, visător și cuviincios, cu voce frumoasă și o retorică fără cusur, el vorbește o mulțime de limbi străine și are un talent actoricesc înnăscut. Mai presus de orice însă, Felix are capacitatea aproape supranaturală de a convinge și a învârti pe degete pe oricine, chiar și pe cititorii lui de azi. Scrisă la începutul și la sfârșitul carierei lui Thomas Mann, între 1910–1913 și 1951–1954, cartea a rămas neterminată, ceea ce nu-i știrbește cu nimic savoarea. În ultima parte, la proces, escrocul ar fi urmat să-i convingă pe jurați de nevinovăția lui. Le rămâne cititorilor, pe lângă bucuria lecturii, și aceea a ghicirii verdictului.“ (Ioana Pârvulescu)

Inspirându-se din volumul de memorii Ein Fürst der Diebe (Un prinț al hoților) de George Manolescu, un bestseller din primele decenii ale secolului XX în Germania, Thomas Mann scrie, în Mărturisirile escrocului Felix Krull, o autobiografie ficțională, în care tradiția clasică a bildungsromanului se contopește fericit cu picarescul. Cartea prinde contur în tinerețea scriitorului, este apoi abandonată, pentru a fi reluată după aproape patru decenii. „Prima parte a memoriilor“ apare în 1954, cu un an înainte de sfârșitul vieții autorului, iar în arhiva Thomas Mann rămân planurile de continuare a aventurilor lui Felix: seducătorul protagonist născut lângă Mainz, plecat să-și caute norocul la Paris și deja la el acasă în cercurile selecte ale Lisabonei, urma să facă înconjurul lumii, scriindu-și memoriile la sfârșitul carierei sale extraordinare.

 

Din inima Africii, de Karen Blixen; Traducere: Gabriel Gafița

O mare povestitoare a secolului XX, nominalizată de două ori la Premiul Nobel pentru literatură, Karen Blixen (pseudonim literar Isak Dinesen) este cunoscută în lume mai ales ca autoarea volumului autobiografic Din inima Africii, inclus de Modern Library în „Cele mai bune 100 de cărți de nonficțiune din toate timpurile“.

„Am avut o fermă în Africa, la poalele colinelor Ngong… Copacii aveau un frunziș delicat și ușor, a cărui alcătuire arăta diferit de cea a copacilor europeni; el nu creștea în arcuri sau cupole, ci în straturi orizontale, iar această formă le dădea copacilor înalți și solitari aspectul unor palmieri sau aerul eroic și romantic al unor corăbii construite cu toată velatura, având pânzele strânse, iar marginilor pădurii o stranie aparență, de parcă întreaga pădure ar fi vibrat. Pe pajiștile marilor câmpii se întindeau, încâlcite și golașe, tufele de mărăcini, iar iarba mirosea iute, a cimbru și a mirt; pe alocuri mirosul era atât de tare, încât nările te usturau. Toate florile pe care le-ntâlneai pe câmpuri sau răsărind pe plantele târâtoare și lianele din pădurea virgină erau mărunte ca florile ce cresc prin văi – numai la începutul lungului sezon de ploi răsăreau pe câmpuri niște crini înalți, masivi, puternic mirositori. Priveliștile erau infinit de largi. Tot ce vedeai cu ochii respire măreție, libertate și o noblețe fără egal.” Proprietară a unei plantații de cafea din Kenya care își trăiește apogeul și apoi cunoaște falimentul, Karen Blixen alcătuiește un întins mozaic afectiv unde privitorul descoperă experiențe la limită, episoade marcante, meandrele poveștii sale de iubire cu Denys Finch-Hatton, portrete de prieteni sau servitori, descrieri de naturalist împătimit și de vânător iscusit, pățanii exotice și nenumărate obiceiuri și ritualuri africane.

 

Elizabeth Costello. Opt lecţii, de J.M. Coetzee; Traducere: Irina Horea

Reflecția metaliterară este o caracteristică majoră a operei lui J.M. Coetzee, iar romanul de față o ilustrează strălucit. Apărut în anul în care scriitorului i s-a decernat Premiul Nobel pentru literatură, Elizabeth Costello explorează, într-un mod provocator și ludic, puterea și limitele ficțiunii în fața singurătății și morții.

Elizabeth Costello, o prozatoare australiană în vârstă, își datorează celebritatea unui roman pe care l-a publicat în urmă cu douăzeci și cinci de ani. Acum, ea străbate lumea pentru a conferenția – la universități de elită sau chiar pe un vas de croazieră – și, în ciuda oboselii, trebuie să țină spectacolul. Structurat în opt prelegeri și un postscriptum, romanul revelează povestea vieții unei femei în ipostaza de mamă, soră, iubită și scriitoare. Dar este totodată o meditație răscolitoare asupra relației dintre autor și spațiile sale imaginare. În Elizabeth Costello, Coetzee aruncă în aer granița dintre ficțiune și nonficțiune, demonstrând preocuparea constantă pentru problemele morale și estetice.

Laura Câlțea

Laura Câlțea

Cititoare împătimită, m-am apucat de scris din nevoia de a împărtăși frumusețea adunată în cărți. Mai multe despre mine aici.


Articole asemănătoare

Cele mai vândute cărți la Gaudeamus 2016

Un articol sinteză cu premiile acordate la Gaudeamus 2016 și topurile celor mai vândute cărți ale principalelor editurilor prezente.

Liberi nu sunt oamenii, ci omul, despre „Laur”, de Evgheni Vodolazkin

Roman de dragoste, roman istoric (deși cu subtitlul „roman neistoric”), roman inițiatic, roman mistico-filozofic, Laur poate fi inclus în multe categorii, fără ca vreuna să-l caracterizeze pe deplin. Cred că cel mai simplu și mai sincer ar fi să spun că este un foarte frumos roman despre lume, despre viață, despre literatură.

Noutățile Grupului Editorial Art la Gaudeamus 2015

Noutățile Grupului Editorial ART (Art, YoungArt, Paladin și Arthur) la Gaudeamus 2015.

0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu