• „Cine fuge de suferință, matematic ratează fericirea” - Alexandru Paleologu

„Cea mai importantă invenție din secolul XX”, fragment din Dilema omnivorului, de Michael Pollan

„Cea mai importantă invenție din secolul XX”, fragment din Dilema omnivorului, de Michael Pollan

Am citit cu foarte mare interes Dilema omnivolului. Patru feluri de mâncare: o istorie naturală, de Michael Pollan și exemplarul meu e plin de sublinieri, notițe și semne de carte. Nu mă gândisem niciodată atât de mult la mâncare și, mai ales, la felul cum este ea produsă și ce spune asta despre noi ca ființe și ca specie. Dilema omnivorului nu este o carte care să-și propună să te convingă să-ți schimbi dieta, să mănânci mai sănătos sau să faci alegeri culinare care-ți vor schimba viața, nu militează nici pentru vegetarianism, nici pentru organic, nici pentru o dietă fără carbohidrați. Este, așa cum spune și subtitlul, o istorie a mâncării și a felului cum oamenii au ales să se hrănească.

Dintre multele pasaje și episoade care mi-au atras atenția vreau să reproduc aici unul care stă la baza felului în care este produsă mâncarea în lumea contemporană și ale cărui implicații par din domeniul „viața bate filmul”, și anume: felul în care nașterea agriculturii industriale este legată de industria de armament. Un chimist german, Franz Haber, a descoperit la începutul secolului XX modalitatea de a produce azot sintetic, o descoperire care a ajutat mai întâi industria militară germană, apoi a stat la baza nașterii agriculturii industriale. Inițial folosit pentru fabricarea de explozibil, după al Doilea Război Mondial surplusul de nitrat de amoniu (o foarte bună sursă de azot pentru plante) a fost folosit pe scară largă în industria îngrășămintelor chimice.

Fragmentul de mai jos mi se pare emblematic pentru întregul volum scris de Pollan: aproape 600 de pagini de investigație jurnalistică având ca subiect hrana, scrise într-o manieră lejeră și ușor de citit, dar pe baza unei documentări minuțioase, excelentă. Recomand această carte tuturor celor interesați de istorie, antropologie, știință, evoluționism și, în general, tuturor celor gata oricând să citească o carte bună despre lumea în care trăim.

Cele două pagini scrise de Pollan despre viața lui Franz Haber m-au marcat atât prin istoria personală prezentată, cât și prin implicațiile (bune și rele) pe care o descoperire științifică, aparent simplă, le-a putut avea pentru dezvoltarea din ultimul secol a planetei. Într-un fel sau altul, natura noastră faustică transpare în micile detalii ale vieții fiecărui om în parte.

 

Vaclav Smil, un geograf care a scris o fascinantă care despre Franz Haber, intitulată Enriching the Earth, preciza că „nu există nicio posibilitate de a crește plante și corpuri omenești fără azot”. Înainte de invenția lui Fritz Haber, cantitatea totală de viață pe care pământul o putea susține – dimensiunile recoltelor și, implicit, numărul de corpuri omenești – era limitată de cantitatea de azot pe care îl puteau fixa bacteriile și fulgerele. În 1900 savanții europeni recunoșteau că, dacă nu se descoperea o modalitate de a spori acest azot produs natural, creșterea populației umane se va lovi curând de un foarte dureros obstacol de netrecut. Recunoașterea aceluiași fapt de către savanții chinezi peste câteva decenii este, probabil, ceea ce a convins China să se deschidă spre Occident: după vizita din 1972 a lui Nixon, prima comandă pe care a dat-o guvernul chinez a fost să se înființeze treisprezece combinate uriașe de îngrășăminte chimice. Fără ele, China ar fi murit, probabil, de foame.

Iată de ce poate că nu exagerăm afirmând, așa cum o face Smil, că procesul Haber-Bosch de fixare a azotului (Carl Bosch are meritul de a fi comercializat ideea lui Haber) este cea mai importantă invenție din secolul XX. El estimează că doi din cinci oameni care trăiesc astăzi pe pământ nu ar exista fără invenția lui Fritz Haber. Ne putem imagina cu ușurință o lume fără computere și electricitate, precizează Smil, dar fără îngrășămintele chimice miliarde de oameni nu s-ar fi născut. Totuși, după cum sugerează aceste cifre, este posibil ca oamenii să fi făcut un fel de târg faustian cu natura atunci când Fritz Haber ne-a dăruit puterea de a fixa azotul.

Fritz Haber? Nici eu nu am auzit de el, deși i s-a decernat Premiul Nobel în 1920 pentru „progresul standardelor agriculturii și bunăstării oamenilor”. Dar motivul obscurității lui are mai puțin de-a face cu importanța operei sale decât cu urâta întorsătură pe care a luat-o biografia lui, care ne amintește de legăturile dubioase dintre tehnica militară modernă și agricultura industrială. În timpul Primului Război Mondial, Haber s-a implicat în efortul de război al Germaniei și produsele sale chimice au menținut vii speranțele de victorie ale germanilor. După ce Marea Britanie a gâtuit aprovizionarea Germaniei cu nitrați din minele chiliene, un ingredient esențial pentru fabricarea substanțelor explozibile, tehnologia lui Haber le-a permis germanilor să continue fabricarea bombelor, folosind nitrat sintetic. Mai târziu, în timp ce războiul s-a împotmolit în tranșeele din Franța, Haber și-a pus în valoare geniul său de chimist, inventând gazele toxice – ammonia, pe urmă chlorine. (Ulterior, a dezvoltat Zyklon B, gazul folosit în lagărele de concentrare ale lui Hitler). Pe 22 aprilie 1915, scrie Smil, Haber se găsea „pe linia frontului, dirijând primul atac cu gaze din istoria militară”. Întoarcerea sa „triumfală” la Berlin a fost ruinată peste câteva zile, când soția lui, o chimistă care lucra cu el, dezgustată de contribuția soțului său la operațiile de pe front, s-a sinucis cu pistolul militar al lui Haber. Deși ulterior Haber s-a convertit la creștinism, originea sa evreiască l-a obligat să părăsească Germania nazistă în anii 1930; a murit, distrus, într-o cameră de hotel din Basel în 1934. Poate fiindcă istoria științei este scrisă de învingători, povestea lui Fritz Haber nu a fost scrisă în secolul XX. Nici măcar o placă comemorativă nu marchează locul marii lui descoperiri de la Universitatea din Karlsruhe.

Povestea lui Haber întruchipează paradoxurile științei: sabia cu două tăișuri a gesturilor noastre de manipulare a naturii, binele și răul care își au izvorul nu doar în același om, dar și în aceleași cunoștințe. Haber a adus pe lume o vitală sursă nouă de fertilitate și o teribilă armă nouă; după cum scria biograful său, „aceeași știință și același om le-au făcut pe amândouă”. Și totuși acest dualism, care îl desparte pe binefăcătorul agriculturii de creatorul armelor chimice, este mult prea tranșant, întrucât chiar și binefacerea lui Haber s-a dovedit în mod categoric a fi o binecuvântare cu efecte amestecate. (cap. „Partea întâi. Industrial. Porumbul”, subcapitolul 2. „Ferma”)

 

Dilema omnivorului. Patru feluri de mâncare: o istorie naturală, de Michael Pollan, Ed. Publica, 2017, trad. Dan Crăciun 

Laura Câlțea

Laura Câlțea

Cititoare împătimită, m-am apucat de scris din nevoia de a împărtăși frumusețea adunată în cărți. Mai multe despre mine aici.


Articole asemănătoare

Eveniment editorial Publica: „Small DATA”, de Martin Lindstrom apare concomitent cu ediția în limba engleză

Ediția în limba română a cărții lui Martin Lindstrom – Small DATA – apare concomitent cu ediția în limba engleză. Lansarea oficială a cărții va avea loc la București, în prezența autorului, în cadrul conferinței The Future of Marketing.

Cine l-a ucis pe Santiago Nasar? – „Cronica unei morți anunțate”, de Gabriel García Márquez

Publicat în 1981, cu un an înainte ca Gabriel García Márquez să primească Premiul Nobel pentru Literatură romanul Cronica unei morți anunțate este pe cât de scurt, pe atât de profund.

Secolul XXI va fi social sau nu va fi deloc, despre „Arta rețelelor sociale”, de Guy Kawasaki și Peg Fitzpatrick

„Arta rețelelor sociale” este o carte practică ce oferă sfaturi punctuale despre cum pot fi folosite cele mai populare platforme de Social Media, așa că este de folos celor care lucrează sau vor să lucreze în domeniu și care, neapărat, au și conturi pe aceste platforme. Nu e o carte care-ți explică ce înseamnă Facebook sau Google+ și la ce folosesc.

0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu