• „Nimeni nu-ţi poate procura un sentiment de inferioritate fără consimţirea ta” - Eleonor Roosevelt

Despre ce cu adevărat important pentru mine și despre a #SurprindeEsența

Despre ce cu adevărat important pentru mine și despre a #SurprindeEsența

Am citit la un moment dat într-o carte răspunsul cuiva la întrebarea: „Care ar fi regretul tău cel mai mare dacă ai muri acum?” Iar răspunsul era: „Cel mai rău mi-ar părea rău că n-am apucat să citesc toate cărțile din lume”. Și, deși se spune că lectura de identificare este semn de amatorism, m-am identificat pe loc cu acest răspuns. Pentru că, deși există în viață multe lucruri de prețuit (iubirea, familia, prietenia, însăși bucuria de a fi în viață, realizările profesionale, toate fericirile mici și mari), în mod fundamental simt că mă identific cel mai tare cu această pasiune pentru lectură.

Nu am citit dintotdeauna, n-am fost un copil-minune care să învețe singur să citească (deși se pare că recitam poezii la un an) și să devoreze biblioteca din casă până să ajungă la școală. Din contră. Mama și acum se amuză să povestească cum s-a chinuit nopți întregi să mă învețe să citesc la lumina lumânării (după care urmează continuarea inevitabilă: „Cine s-ar fi gândit că n-o să te mai oprești apoi?”).

Am început să citesc cu adevărat, cu pasiune adică, în primul an de liceu și, de atunci, această pasiune a devenit definitorie pentru mine. De fapt, nu atât pentru mine, pentru că nu citesc programatic, ca să demonstrez ceva, cât, mai degrabă pentru ceilalți. Pe toată perioada liceului, apoi a facultății și mai departe, am început să fiu cunoscută drept Laura, cea care citește. Deși nu sunt, în mod evident, singurul om care citește și, sincer, nu știu de unde vine mirarea asta. Chiar și acum, mi-e foarte greu să răspund mirării celorlați când mi se adresează cu întrebări de genul „Dar tu chiar citești toate cărțile astea despre care vorbești?”, „Dar când ai timp s-o faci?”, „Tu mai faci și altceva în afară de a citi?” etc. etc.   

Așa că, în momentul în care cei de la Silva m-au provocat să răspund la întrebarea „Ce e cu adevărat important pentru tine?” în cadrul campaniei „Surprinde Esența” răspunsul mi s-a părut de la sine înțeles: cărțile. Puțin mai greu a fost cealaltă parte a provocării, și anume să fac un raft de 10 recomandări care să surprindă esența. Pentru că orice selecție e, fundamental, subiectivă și contextuală. Nu ai cum să rămâi cu inima împăcată că nu ai lăsat nimic pe dinafară. Pe de altă parte, putea fi mai rău. Se putea să mi se ceară să recomand doar trei sau, doamne ferește!, doar o singură carte.

Mi-a plăcut provocarea Silva, atât cea de a-mi acorda un răgaz în liniște ca să meditez la ce contează cu adevărat pentru mine, cât și cea de-a face ceea ce-mi place cel mai mult: să recomand cărți. Mai mult de-atât, într-o lume atât de haotică și de grăbită, puține branduri te mai invită la o întrebare atât de meditativă. Ce să mai zic de o invitație la lectură? Am acceptat, așadar, să fac parte din această campanie #SurprindeEsența inițiată de Silva și realizată în parteneriat cu Cărturești Carusel și să fac o mică dare de seamă a celor mai semnificative 10 cărți pe care le-am citit.

Dincolo de mediul online, campania va avea și un loc fizic de desfășurare, și anume, bistro-ul de la etajul II din Cărturești Carusel. Una dintre cele mai frumoase librării nu numai din România, ci și din lume, Carusel înseamnă și ocazia de a-ți acorda un moment de tihnă ca să-ți încarci bateriile cu inspirație și, aici, Silva a mai pregătit o surpriză: etajul II al librăriei va fi pentru mai mult de o lună Biblioteca de Esențe, un spațiu destinat celor care sunt în căutarea lucrurilor cu adevărat importante. Acolo veți putea găsi lista mea de recomandări, alături de alte două liste esențiale realizate de Iulian Tănase și Răzvan Exarhu.

Cum ziceam, însă, orice listă este subiectivă și contextuală, iar aceasta  cuprinde cărți ce se găsesc încă de cumpărat, și le puteți cumpăra chiar de la Biblioteca de Esențe de la Cărturești Carusel, unde vor avea un raft special între 12 iulie și 23 august. Mai jos este lista mea (este o listă, nu un top, ordinea nu este valorică), alături de câte o scurtă motivație pentru fiecare carte în parte. Sper să vă placă această campanie și, mai ales, sper să vă îngăduiți câteva momente de liniște și de introspecție în care să vă gândiți la lucrurile care contează cu adevărat pentru voi.

 

 

Raftul #Surprinde Esența – 10 recomandări 

 

Memoriile lui Hadrian, de Marguerite Yourcenar

Memoriile lui Hadrian este răspunsul meu la întrebarea clasică „Ce carte ai lua pe o insulă pustie?” Romanul scris de Marguerite Yourcenar are în el toate esențele care contează: scriitură fină, umanitate, filozofie, iubire. Nu cunosc motivare mai bună pentru acceptarea de sine și asumarea propriilor fapte decât replica lui Hadrian scrisă de Yourcenar: „Cu vremea, faptele mele mă formau”. Este un roman de esențe tari și esențe line, un roman care te motivează, dar care te și ajută să te înțelegi și să te gândești cum poți ajunge la acea versiune „mai bună” a ta, un roman despre umanitate și putere, despre ambiție și acceptare, despre libertate și îndrăzneală, despre dezamăgire și asumare, și, mai presus de toate, un roman despre iubire.

 

Ochi-de-pisică, de Margaret Atwood

E greu să aleg o singură carte de Margaret Atwood pentru o recomandare. Am ales, totuși, Ochi-de-pisică pentru că conține in nuce tot ceea ce admir la această scriitoare de geniu: inteligență, ironie, umor (ușor înțepător, așa cum îmi place mie), talent literar, și, mai ales, un lucru fundamental care se citește printre rânduri în toate cărțile ei, și anume, bunăvoință. Adică deschiderea de a vedea omul cu limitările și defectele lui, dar de a-l putea iubi nu în ciuda lor, ci și pentru ele. Ochi-de-pisică este o poveste despre prietenie, despre feminitate și feminism (și mai ales despre faptul că aceste două concepte trebuie înțelese diferit), despre condiția artistului, despre bărbați și despre femei, despre copilărie și maturizare, despre acea inocență malițioasă a copilăriei despre care nu vrem să știm nimic, despre metamorfozele secolului XX și, mai presus de toate, despre dorința impetuoasă de a păstra clipa.

 

Sticletele, de Donna Tartt

Dacă vorbim de esențe, Donna Tartt este de neevitat. Contrar tendinței literaturii contemporane (de a publica câte o carte pe an pentru a-ți „asigura succesul”), Donna Tartt scrie încet și sigur, cu stiloul, de mână, câte un roman la aproximativ 10 ani. Iar cărțile ei închid între coperte lumi de esențe tari și difuze, tablouri, personaje și sentimente care te locuiesc mult timp după ce ai terminat lectura. Cel de-al treilea roman al său, Sticletele (carte premiată cu Premiul Pulitzer, un premiu acordat prin excelență cărților cu o scriitură remarcabilă), este o asemenea carte. Construit pe o intrigă polițistă, Sticletele este un roman puternic, complex, profund, o meditație asupra condiției umane, asupra trecerii timpului și a instabilității lumii contemporane, asupra artei și a puterii ei de a transfigura lumea, punând sub semnul întrebării toate categoriile stabilite artificial (precum binele și răul, normalul și anormalul) pe care le acceptăm ca să putem înțelege mai ușor lumea, dar care, în același timp, sunt și niște limite auto-impuse. 

 

Femeia de hârtie, de Rabih Alameddine

Femeia de hârtie a lui Rabih Alameddine este Aaliya, o librăreasă septagenară din Bagdad, ce trăiește singură într-un apartament sufocat de cărți și de cutii pline cu hârtii în care își păstrează munca ei de o viață: traduceri ale marilor opere ale literaturii occidentale făcute de ea și pe care nimeni, niciodată, nu le va citi. Ceea ce pare, însă, o muncă inutilă de o viață-ntreagă, este, de fapt, expresia cea mai pură a acestui act gratuit care este lectura. Act esențial și plin de sens, lectura este, în același timp, și complet gratuită și fără utilitate materială. Însă asta nu o face mai puțin valoroasă, iar doar simplul fapt de a fi cititoare este suficient pentru Aaliya pentru a-i justifica întreaga existență. Așa cum este pentru orice cititor, în cele din urmă. O lume întreagă de literatură, o construcție artificială solidă și evanescentă ca însăși ficțiunea, o lume de cărți esențiale și frumuseți efemere, o lume de personaje și replici, se ascund între paginile acestui roman, o mică bijuterie livrescă.

 

Fotograful Curții Regale, de Simona Antonescu

Darul cel mai mare al Simonei Antonescu, pe lângă talentul de scriitor, este cel de a surprinde viața atât prin mici detalii pitorești, cât și prin scene cu valoare de tablou ce-ți rămân în memoria sentimentală și ficțională. Fotograful Curții Regale este cartea sa de debut, o combinație la limita genurilor literare, între povestiri și roman, născută din pasiunea pentru istorie și dorința de a da glas acestei pasiuni. România Vechiului Regat își găsește expresia deplină în aceste proze ce pornesc, ca și imaginația autoarei, de la instantanee de epocă care i-au spus ei o poveste, iar ea ne-a dăruit-o nouă. Multă vreme după ce am citit cartea, nu am putut să mai trec indiferentă pe strada Ion Câmpineanu sau pe lângă fostul Palat Regal și am trăit, practic, în două lumi: cea de dinaintea ochilor mei și cea pe care o vedeam cu ochii minții, așa cum a fost zugrăvită de Simona Antonescu.

 

Cartea vieților mele, de Aleksandar Hemon

De la copilăria în Sarajevo, la viața în timpul războiului din Iugoslavia, de la meditații asupra identității și alterității, până la declarații de dragoste pentru lucruri futile, dar care contează cu adevărat în viața fiecăruia, cum ar fi frumusețea unui meci de fotbal jucat pe un stadion dintr-un parc oarecare sau definiția borșului perfect („Un borș perfect este o mâncare utopică: ideal, conține totul, este făcut și mâncat colectiv și poate fi ținut la frigider și reîncălzit perpetuu. Un borș perfect este ceea ce viața ar trebui să fie, dar nu este niciodată”), până la ultimele pagini de o sensibilitate cutremurătoare, despre boală, iubire, sensul vieții și nevoia oamenilor de povești, undeva la granița între memoir, eseistică și proză scurtă, cartea lui Aleksandar Hemon este una dintre cele mai frumoase incursiuni în ceea ce Hemon numește „spațiul select și blând al literaturii”. O recomand tuturor cititorilor și, mai ales, tuturor celor care și-ar dori vreodată să se recomande spunând „Sunt scriitor”.

 

Răbdarea păianjenului, de Andrea Calogero Camilleri

Seria Comisarul Montalbano a însemnat pentru mine renunțarea la o veche prejudecată: și anume, că literatura polițistă este (doar) literatură de consum, scriitură ieftină și intrigă slabă. Talentul scriitoricesc al lui Andrea Calogero Camilleri mi-a deschis apetitul pentru romanele polițiste și mi-a arătat că pot găsi și aici literatură de înaltă calitate. Iar traducerile în limba română realizate de Emanuel Botezatu sunt un deliciu la fel de savuros ca și meniurile comisarului sicilian. Ani la rând am recitit în fiecare vară aceste romane polițiste, doar pentru plăcerea de a regăsi această plăcere a cufundării într-o carte extraordinar de bine scrisă.

 

Hobbitul, de J.R.R. Tolkien

Lingvist de profesie, Tolkien a creat o lume întreagă din cuvinte. Cărțile lui sunt, mai mult decât orice alt univers ficțional, un elogiu al puterii excepționale pe care o are acest dar specific uman al vorbirii, cel de a crea lumi. Hobbitul și trilogia Stăpânul inelelor, precum și toate celelalte cărți care creează Lumea Tărâmului de Mijloc, sunt, în același timp minunate lumi ficționale, romane deosebit de frumoase și de interesante, cât și, la un nivel mai profund, una dintre cele mai fascinante mărturii a geniului creator al minții umane. „A fost odată un hobbit care locuia într-o gaură în pământ”, este unul dintre cele mai frumoase începuturi scrise vreodată. Unul dintre cele mai frumoase începuturi ale lumii și începuturi ale literaturii, iar, pentru unii, pentru cei pentru care lumea și literatura sunt unul și același lucru, cel mai frumos început a tot ceea ce contează cu adevărat.

 

Wonderland, de Steven Johnson

Istoria de la mic la mare a lui Steven Johnson mi se pare o modalitate suprinzătoare de a  afla lucruri și de a te face curios să afli mai multe. În Wonderland, autorul pornește de la un fapt aparent insignifiant și, urmărindu-l pe firul istoriei, demonstrează cum marile schimbări pot porni (și) din premise complet incredibile și aparent lipsite de importanță. Subiectele abordate de Steve Johnson nu sunt printre cele pe care suntem obișnuiți să le găsim în „istoria mare”, dar felul în care alcătuiește el această istorie alternativă te face să te deschizi către noi perspective. Modă, muzică, gusturi, jocuri, iluzii, spații publice destinate loisir-ului, toate subiecte în aparență frivole, se dovedesc a avea o importanță deosebită în istoria lumii, iar lecția care se citește printre rânduri este că multe lucruri s-au născut din creativitatea oamenilor care au refuzat să fie „serioși” și, în schimb, au luat în serios superficialitatea, plăcerea, divertismentul, pe scurt, dorința de a trăi clipa și de a te bucura de ea.

 

Biblioteca nopții, de Alberto Manguel

Manguel este Cititorul prin excelență, iar cărțile lui sunt un elogiu al lecturii în toate formele: de la iubirea pentru textul cărții, la cea pentru forma cărții și până la iubirea pentru locul cărții. Biblioteca nopții este o declarație literară de dragoste, plonjarea unui împătimit al cărților în arta lecturii, o artă ce se savurează în liniște, în singurătate; este scufundarea cu grație și voluptate în universul nemărginit al experienței lecturii. O experiență ce este trăită de fiecare cititor drept fundamentală și suficientă pentru a justifica orice existență. Pentru că, așa cum spune Manguel, cărțile noastre vorbesc despre noi, iar biblioteca oricărui cititor este portretul său intim: „Cărțile noastre vor depune mărturie în favoarea sau împotriva noastră, cărțile noastre sunt o reflexie a ceea ce suntem și a ceea ce am fost, cărțile noastre cuprind acele pagini care ne-au fost date din Cartea Vieții. Vom fi judecați în conformitate cu acele cărți pe care le numim ale noastre.

 

 



Articole asemănătoare

Editura Litera oferă 2000 de cărți companiilor, în cadrul campaniei „O, brad din cărți!”

Editura Litera relansează campania „O, brad din cărți!”, dedicată companiilor din București. Colegii de serviciu vor construi împreună bradul de Crăciun de la birou, iar la anul îl vor... citi.

Chestionar de cititor de cursă lungă – Ioana Bâldea Constantinescu: „Am luat fiecare interviu cu un autor ca pe un cadou”

Ioana Bâldea Constantinescu este cititoare de cursă lungă și realizatoarea emisiunii Orașul vorbește la Radio România Cultural.

Cele mai frumoase cărți citite în 2016

Un bilanț al celor mai frumoase cărți citite în 2016, dar și al celor care nu mi-au plăcut.

0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu