Caută în blog

Concurs: câștigă 5 cărți finaliste la cea de-a doua ediție a Premiilor Cărturino [încheiat]

Concurs: câștigă 5 cărți finaliste la cea de-a doua ediție a Premiilor Cărturino [încheiat]

Premiile Cărturino, un proiect inițiat de librăriile Cărturești, un demers de recunoaștere a valorii literaturii pentru copii, a importanței ei în piața de carte din România și în procesul de a crește cititori, a ajuns anul acesta la a doua ediție. Juriul, alcătuit din Diana Geacăr (scriitoare), Carla Duschka (grafician, Atelierul de grafică), Oana Purice (agent literar), Stela Lie (prof. univ. dr. habil UNARTE, ilustratoare) și Monica Anghel (membru în echipa de organizare Cărturești), a selectat cărțile finaliste, iar câștigătorii vor fi anunțați în cadrul unei gale de premiere care va avea loc pe 23 mai.   

Titlurile finaliste pentru Cartea ilustrată pentru copii a anului sunt:

🐶 Un autobuz condus de Urmuz, Olina Ortiz, ilustrație Oana Ispir, Editura Univers
🐶 Vreau să fiu invizibil, Dan Ungureanu, ilustrație Dan Ungureanu, Editura Arthur
🐶 Vrăjitorița Jazzmina, Florin Bican, ilustrație Andra Calligaro, Asociația Toți Copiii Citesc
🐶 Legenda celor trei copaci, Anca Stanciu, ilustrație Diana Margareta Cepleanu, Editura Frontiera
🐶 Uimitoarea călătorie a spiridușului Scorțișoară, Andreea Răsuceanu, ilustrație Anca Smărăndache, Humanitas Junior
🐶 Petrache Poenaru și războiul împotriva petelor de cerneală, Alina Bâltâc, ilustrație Diana Tivu, Corint Junior
🐶 Iepurele Alexandru și fructele prieteniei, Ana Barton , ilustrație Iulia Șchiopu, Editura Frontiera
🐶 Să studiem cu Apolodor furnicile și lumea lor, Florin Bican, ilustrație Dan Ungureanu, Editura Arthur
🐶 Descântece de bune maniere, Ionela Hadârcă, ilustrație Veronica Neacşu, Cartier
🐶 Bariș, de vorbă cu ploaia, Alexandru Zamfir, ilustrație Daniela Olaru, Asociația Cu Alte Cuvinte
 

Titlurile finaliste pentru Cartea de literatură pentru copii a anului sunt:

🐶 Muntele cu uși, Cătălin Pavel, ilustrație Oana Ispir, Humanitas
🐶 Gașca, Mircea Pricăjan, ilustrație Catrinel Lazăr, Polirom
🐶 Vacanță în Portocalia, Ana Maria Sandu, ilustrație Oana Ispir, Editura Frontiera
🐶 Fratele fraților rătăcitori, Radu Vancu, ilustrație Cristina Dan, Cartier
🐶 Principul viselor comunicante, Dan LUNGU, ilustrație Radu RĂILEANU, Editura POLIROM
🐶 Dani G. și castelul celor trei măgăruși, Alex Moldovan, ilustrație Andrei Măceșanu , Editura Arthur
🐶 Comoara lui Harap-Alb, Mihai Mănescu, ilustrație Bianca Bratu, Humanitas
🐶 Marele Ciulică, Nicolae Popa, ilustrație Nicolae Popa, Editura Prut Internațional
🐶 Conjuraţia M.O.B.IL., Călin Torsan, ilustrație Ana Munteanu, Polirom
🐶 Lara Capibara, David Gruev, ilustrație Andreea Chele, Editura Arthur

Săptămâna asta, între 6-8 mai, puteți participa la un concurs pe blog ce va are ca premiu un pachet cu 5 cărți finaliste ale Premiului CărturinoVacanță în Portocalia, Ana Maria Sandu, ilustrație Oana Ispir; Fratele fraților rătăcitori, Radu Vancu, ilustrație Cristina Dan; Petrache Poenaru și războiul împotriva petelor de cerneală, Alina Bâltâc, ilustrație Diana Tivu; Uimitoarea călătorie a spiridușului Scorțișoară, Andreea Răsuceanu, ilustrație Anca Smărăndache; Să studiem cu Apolodor furnicile și lumea lor, Florin Bican, ilustrație Dan Ungureanu. 

Pentru a participa trebuie doar să răspundeți la întrebarea: Care vi se pare că a fost cea mai frumoasă carte pentru copii din literatura română apărută în 2024? 

Aveți timp două zile pentru a răspunde la întrebare, aștept comentariile voastre de azi, 6 mai, până joi, 8 mai 2025 (inclusiv). Vă rog să lăsați un comentariu în josul acestui articol în căsuța de comentarii (nu pe Facebook și nici pe mail la adresa de contact) pentru că toate comentariile trebuie să fie într-un singur loc ca să participe la extragere. Câștigătorul va fi desemnat prin tragere la sorți și anunțat printr-un mail (e bine să verificați și în Spam) și pe pagina de Facebook Blogul unei cititoare de cursă lungă, vineri, 9 mai 2025. Din rațiuni de organizare, voi aștepta răspunsul cu datele de contact timp de o săptămână. 

Premiul va fi expediat de Cărturești la o adresă de pe teritoriul României.

Multă baftă! 

UPDATE: Câștigătoarea concursului organizat împreună cu Premiile Cărturino și Cărturești este Carina Ciulinaru. Felicitări și mulțumesc tuturor pentru comentarii! 

Comentarii

Uimitoarea călătorie a spiridușului Scorțișoară

Cozonacei cu stafide de Diana Tivu

Muntele cu uși, Cătălin Pavel

Viata secreta a sentimentelor, ed. Frontiera

Anunțuri hazlii pentru adulți și copii - Ionela Hadârcă

Florin Bican -" Să studiem cu Apolodor furnicile și lumea lor"

Ramona Gliga

6 mai 2025

"Misterul urmei uriașe" de Alexandra Goldillo

Vacanță în Portocalia. Ana Maria Sandu

Mihaela Dicu

7 mai 2025

Uimitoarea călătorie a spiridușului Scorțișoară

"Vacanță în Portocalia ", de Ana Maria Sandu

Sa studiem cu Apolodor furnicile și lumea lor- Florin Bican

Alina Iacob

8 mai 2025

”Descoperim cu Apolodor, in Delta, pasarile-n zbor”, Florin Bican

Cartea cu Apolodor - Gellu Naum.

Uimitoarea călătorie a spiridușului Scorțișoară, Andreea Răsuceanu, ilustrație Anca Smărăndache

Scrie un comentariu

Anuleaza

Abonează-te la

Newsletter