Lucruri mari și lucruri mici

Recent a apărut la Editura Trei (în noua colecție „FilosoFII”) volumul Mintea de pe urmă. Breviar de filosofie practică, de Cristian Iftode, un volum de publicistică care adună mai multe articole ale autorului, dar aranjate într-o ordine ce le îmbogățește sensul inițial (de la „Naștere” la „Moarte”, trecând prin „Copilărie”, „Revoltă”, „Iubire”, „Prietenie”, „Fericire”, „Identitate” ș.a.). Este un volum de citit cu creionul în mână și care completează cele două cărți apărute deja dintr-o planificată trilogie (Viața bună și Filosofia ca mod de viață).

Profesor de filosofie la Universitatea București, prin cărțile, cursurile, articolele și evenimentele la care participă Cristian Iftode își propune să reveleze publicului larg importanța și rolul filosofiei în viața de zi cu zi. Și acesta a fost unul dintre motivele pentru care l-am invitat la una dintre întâlnirile din seria „Cărți despre cărți” pe care am început să le organizez de anul ăsta la Cărturești Verona. Și nu m-am înșelat deloc: Cristi a vorbit cu o pasiune incredibilă despre filosofie și cunoaștere, lăsându-ne pe cei mai mulți dintre noi (inclusiv pe mine) muți de uimire. Am pus pe canalul de youtube înregistrarea acestei discuții inspiratoare: Cărți despre cărți #4: Ce (mai) putem învăța din cărțile de filozofie? (cu Cristian Iftode). 

Revenind la volumul recent apărut, printre numeroasele fragmente pe care le-am subliniat și adnotat, am reprodus aici unul în care m-am regăsit. Vârsta e de vină, cu siguranță. 

Când eşti tânăr, crezi că eşti hărăzit unor lucruri mari. Fiecare gest pe care îl faci, fiecare zâmbet pe care îl oferi cu o princiară nepăsare, totul se organizează într‑un destin. Păşeşti singur, foarte sigur de steaua ta. Ştii că, oricât de mult ai greşi, greşelile tale sunt inspirate, ba chiar necesare în realizarea marelui plan. Deschizi mereu cartea potrivită la pagina care trebuie; pleci fără să priveşti înapoi, pentru că ceva mai bun te aşteaptă în staţia următoare; eşti intransigent cu defectele celorlalţi şi miop când vine vorba de ale tale; eşti — mai presus de orice, fără ezitare — Tu, liber de remuşcări sau regrete.

Poate că nu a existat vreodată un astfel de om. Poate că ne clădim biografiile poticnit, cu mii de ezitări, de suişuri şi coborâşuri; nu contează. Important e că la un moment dat, începi să priveşti înapoi, ros pe dinăuntru de otrava unei bănuieli: şi dacă am ratat deja şansele cu adevărat bune? Dacă ce era mai bun e în urmă, iremediabil pierdut, compromis?

Probabil că unii dintre noi, fie şi unul dintr‑o mie sau un milion, nu se trezesc niciodată din acest vis (sau doar abia când simt iminenţa sfârşitului fizic). Problema este ce faci sau ce facem dacă nu ne numărăm printre „aleşi“; dacă devenim pe zi ce trece mai siguri că nimeni şi nimic nu se îngrijeşte de noi, de şansele noastre în loteria cosmică; ce facem când realizăm astronomica raritate a lozului câştigător, conştienţi că am dat deja cu piciorul unor oportunităţi majore? Cineva, să zicem un alter ego, îmi spunea mai demult: „Simt în tine ceva, ceva ca o ruptură, un scurtcircuit; ca şi cum toate acumulările tale, fluxul de idei, energia creatoare, toate se scurg cumva pe de lături, printr‑o fisură; iar ceea ce ajunge la destinaţie e prea puţin sau prea firav în comparaţie cu ce ai putea — sau chiar ar trebui — să înfăptuieşti“. 

Ce se întâmplă când înţelegi că nu eşti destinat unor lucruri mari? Sau, încă mai grav, mai angoasant, continui să crezi că ai fi putut fi unul dintre cei câţiva care îşi realizează potenţialul, dar înţelegi cât de uşor e să faci un pas greşit, cât de uşor e să te pierzi. La un milion de potenţiali Shakespeare există cu adevărat unul singur: cel care nu a făcut nicio eroare în acest joc cu reguli oculte, fără instrucţiuni. Sau poate că nici el nu a avut vreun merit: nu există „liber arbitru“, doar o loterie universală cu un singur câştigător la un milion de rataţi.

Cred că momentul decisiv e acela în care accepţi că nu există niciun destin, ci doar anumite daruri şi blesteme, eredităţi şi conformităţi, dar că tocmai de aceea ai şansa ta de a face o diferenţă, de a reuşi să mergi pe sârmă, de a‑ţi reveni şi a‑ţi construi un destin.

De asemenea, las tot aici și recomandările de lectură pe care ni le-a împărtășit Cristian Iftode la evenimentul cu pricina. Curioșii sunt o specie curioasă de fel, așa că la fiecare eveniment #Cărțidesprecărți am rugat invitatul să facă câteva recomandări de lectură (de altfel, recomandările venite de la alți cititori mi se pare în continuare una dintre cele mai bune forme de promovare a cărților). 

Mintea de pe urmă. Breviar de filosofie practică, de Cristian Iftode, Ed. Trei, 2025, col. „Filosofii. Agora”