Martie 2020. Un profesor părăsește Madridul din motive medicale, se mută într-o cabană din munți și întâlnește o femeie pasională, cu cincisprezece ani mai tânără. El se numește Salvador, ea, Montserrat, și între ei se naște o încredere deplină și neașteptată, plină de revelații. Întâlnirile lor sunt ca o revărsare de lumină. Salvador se entuziasmează și îi schimbă numele în Altisidora, după un personaj din Don Quijote. Cei doi se îndrăgostesc și construiesc o relație matură, cu precauțiile normale cerute de trupurile și amintirile lor: trecutul reapare constant între ei.
Săruturile este un roman închinat romantismului și dragostei idealizate, dar și unul despre piele și iubire carnală, despre cum, în mijlocul unei crize universale, doi oameni încearcă să se întoarcă în patria biologică și atavică a erotismului, acel loc misterios în care bărbații și femeile găsesc sensul cel mai profund al vieții.
„Manuel Vilas se desparte de autoficțiune cu acest roman în care explorează dragostea și romantismul.“ - El Periódico
„Noul roman al lui Manuel Vilas, Săruturile, se dezvoltă în jurul redescoperirii senzualității și puterii sale vindecătoare într-un moment de amenințare și incertitudine.“ - El País
„Romanul meu își propune să apere dragostea la vârsta maturității, la fel de importantă ca la douăzeci de ani. A existat o tendință, din fericire din ce în ce mai fragilă, de a ridiculiza iubirile oamenilor în vârstă.“ - Manuel Vilas
Manuel Vilas s-a născut în 1962 la Barbastro, în provincia spaniolă Huesca. A debutat ca poet în 1982 și a continuat să scrie roman și proză scurtă, fiind în momentul de față unul dintre cei mai apreciați scriitori spanioli. În 2018, În toate a fost frumusețe a luat Spania prin surprindere, ajungând la cifre de vânzări fenomenale pentru o operă profund literară. În plan internațional, romanul a fost retipărit de opt ori în Italia și de șase ori în Portugalia, câștigând în Franța Prix Femina Étranger în 2019. A fost finalist al Prix Médicis și al Prix du Meilleur Livre Étranger. Continuarea acestuia, romanul Bucurie, s-a numărat în 2019 printre finalistele prestigiosului Premiu Planeta. Pentru romanul Nosotros, în 2023, Manuel Vilas a primit Premio Nadal de Novela. La Anansi. World Fiction se află în pregătire romanele Nosotros, El mejor libro del mundo și Islandia.
Săruturile de Manuel Vilas
(fragment)
Mă trezesc la șase dimineața și simt lângă mine trupul Altisidorei. Am dormit împreună, în sfârșit. E prima noastră noapte în perioada asta ca de transă. E un eveniment minunat, cel puțin pentru mine. Dar și un eveniment amenințător, pentru că trupurile noastre intră împreună în bezna somnului și a inconștienței. Pare că doarme liniștită. Simt un amestec de teamă și bucurie, adică exact conținutul de bază al vieții. Dar cred că simt mai multă bucurie decât teamă, căci abia aștept să răsară soarele și să iau micul dejun cu ea. Nerăbdarea asta mă împiedică să mai adorm și mă consumă.
O miros, corpurile au parfumul lor, sunt miros.
Cunoașterea corpului ei îmi acaparează toată mintea, nu mă dezamăgește niciun loc, și asta mă face să exult: brațe, palme, păr, ochi, piele, toate se află în punctul lor maxim.
Mirosul este sănătos, natural, blând.
Altisidora nu-mi cere să fie altfel decât sunt, de asta nici nu a fost nevoie de logodnă între noi. Nu suntem iubiți sau amanți obsedați să facă din celălalt imaginea romantică, ideală și eroică a lui însuși, chiar dacă am făcut dragoste și am experimentat acea surpare a identității care se produce prin actul sexual. Ea m-a văzut dezbrăcat și eu am văzut-o dezbrăcată. Dar nici nu aș putea să spun că suntem prieteni.
Există momente în care continuă să fie Montserrat, dar este tot mai mult Altisidora, iar alteori mai este și Montserrat / Altisidora.
Mă sperie gândul că poate crede că sunt un psihopat cu joculețul meu cu numele. Mă sperie gândul că poate crede că sunt Norman Bates și că în faptul că o numesc Altisidora nu vede un omagiu, ci nebunie. Cum să distingi între frumusețe și nebunie.
Am împărtășit nuditatea trupurilor noastre.
Asta mereu a fost ceva teribil, în toate societățile omenești.
Atunci a fost Altisidora, pentru că devenise alta, toți ne transformăm în altă persoană în momentele acelea, acesta este un mare mister. Căci a sta gol în fața altuia înseamnă că nici măcar în momentul acela nu poți fi altfel decât singur.
Toată viața încercăm să nu fim singuri, de asta căutăm iubirea.
Groaza nu vine din a te dărui sau a fi privit, ci din constatarea că granița dintre tine și celălalt e tot acolo, căci pielea corpului este granița. Mai provine și din faptul că nu știm ce pact vom încheia cu persoana care ne vede dezbrăcat, dacă vom fi prieteni, iubiți, soț și soție, sau amanți, sau nimic, sau ne vom certa, ori chiar ne vom urî.
Această incertitudine cu privire la pact ne chinuie, dar fără această incertitudine nicio viață nu își poate atinge plenitudinea.
Poate că aceasta este iubirea la maturitate, când nu e nevoie de acțiuni exagerate, fie ele masculine, fie feminine, S-ar putea ca aceasta să fie iubirea mai bună, mai în acord cu ceea ce suntem.
Gata cu teatrul.
Gata cu ceremoniile nesfârșite de a face curte, de a suferi, de a minți.
Doi adulți îndrăgostiți, da, dar nu amăgiți. Adică, doi adulți care știu foarte bine că va veni și decepția, doi adulți așteptând decepția în timp ce beau o cafea și soarele amiezii le luminează fețele, doi adulți care au încheiat un pact cinstit cu viața.
Altisidora pare să doarmă fără urmă de neliniște.
Somnul ei liniștit ar trebui să mă bucure, dar îmi doresc să pot dormi și eu cu naturalețea cu care doarme ea.
Îmi dau seama că nu ne-am protejat. Afară, o creatură devorează lumea, ce sens mai are să folosești prezervativ în mijlocul festinului virusului.
Cât de ireal devine virusul după ce faci dragoste. În plus, oricum n-am fi știut cu ce virus ne confruntăm, căci sunt mulți, și nu am niciun chef să pomenesc numele acelui virus (acel Frestón) care în urmă cu aproape treizeci de ani l-a ucis pe legendarul cavaler Freddie Mercury, mai marele cavalerilor rătăcitori, privilegiul Angliei.
Așa că virusul nostru actual pare o minciună politică. Toți credem în virus nu pentru că virusul ar fi real, material și vizibil, ci pentru că datorită presupusei lui existențe existăm noi, oamenii. Datorită Covid 19 omenirea are o oglindă.
Altisidora a fost oglinda mea, și eu oglinda ei.
Peste foarte puțin timp va veni lumina soarelui și cabana se va umple treptat de lumină, deși în realitate nu e chiar o cabană, ci o casă, dar o minunată casă din pădure, se vor lumina masa, bucătăria, patul nostru, treptat, așa cum intră soarele în casă. Apariția soarelui are și ceva teribil, trebuie să revii la identitatea ta, la numele tău, trebuie să te îmbraci, să te speli, să construiești o viață.
Oare ce periuță de dinți folosește Altisidora?
Din fericire, am una neatinsă.
Face zgomot când se spală pe dinți?
Altisidora mi-a cerut de mai multe ori să-i povestesc despre viața mea, așa cum ea îmi povestește despre a ei, dar eu schimb mereu subiectul. Pe de altă parte, care este trecutul lui don Quijote? Ce făcea el la treizeci de ani? Dar la cincisprezece? Cine au fost părinții lui? De ce don Quijote nu vorbește niciodată despre părinții lui? De ce nu își aduce aminte de ei? Unde sunt mormintele lor? Maică-sa îl săruta când era copil? Și-a amintit vreodată don Quijote de săruturile mamei lui? De ce nu a avut frați? Ce cadouri de Crăciun îi făceau părinții? Don Quijote este un arhetip, un ideal, nu este un om în carne și oase. Dar nici nu este un personaj de roman, căci personajele de roman sunt umane de obicei.
Don Quijote pare a fi fiul Sfântului Duh.
Săruturile de Manuel Vilas, Ed. Trei, 2026, trad. rom. Marin Mălaicu-Hondrari
Scrie un comentariu