Editura Polirom vă prezintă un fragment din volumul Brauner. Pictorul clarvăzător de Valentina Iancu, apărut în colecția „Biografii romanțate”, coordonată de Adrian Botez.
„Lumea spiritelor pe care a văzut-o era una a animalelor fantastice, plină de simboluri cosmogonice şi sugestii ancestrale. Era chemarea spre traducere a necunoscutului prin pictură pe care o simţea de ceva timp. Mai mult ca niciodată, a înţeles că menirea lui de pictor depăşeşte reprezentarea realităţii. A recunoscut chemarea, contactul cu alte lumi. S-a întâlnit parcă cu un alt Victor Brauner, un Victor infinit, victorios, iluminator. S-a întâlnit cu sine, o parte ascunsă a sinelui. Sinele vrăjitor, sinele scrib, sinele care decodifică mistere. Sinele medium, permanent legat de lumea spiritelor.”
Victor BRAUNER (15 iunie 1903, Piatra Neamţ – 12 martie 1966, Paris) a fost al treilea copil dintre cei şase ai lui Deborah şi Herman Brauner, o familie modernă de evrei din Piatra Neamţ. Copilăria şi adolescenţa şi le-a petrecut între Piatra Neamţ, Hamburg, Brăila, Viena, Fălticeni şi Bucureşti. A urmat cursurile Şcolii de Belle-Arte din Bucureşti, la care a renunţat ulterior în favoarea unei formări autodidacte, libere, în inima experimentului avangardist. Pornind de la interesele constructiviste din primii ani de creaţie, a experimentat apoi în direcţia căutărilor interioare suprarealiste. S-a regăsit în suprarealism şi a devenit un nume de referinţă al grupului internaţional. A deschis prima expoziţie personală în 1924, în tandem cu lansarea publicaţiei avangardiste 75HP, număr unic tipărit în condiţii grafice excepţionale. Stabilit în Franţa în 1930, l-a cunoscut pe Brâncuşi, care l-a iniţiat în arta fotografică. În decembrie 1934, a deschis prima expoziţie personală la Paris, coordonată de André Breton. Ulterior, artistul a devenit o figură cunoscută şi recunoscută a grupurilor de avangardă din Bucureşti şi Paris, cu o amplă activitate expoziţională. După perioada suprarealistă, şi-a îndreptat atenţia spre pictura simbolică, proprie, figurativă, de sorginte primitivă, mistică. Marcat de angoase existenţiale şi de o depresie profundă, s-a izolat treptat în propria artă. Lucrările sale sunt prezente în majoritatea marilor muzee ale lumii. Cea mai amplă colecţie de lucrări şi documente se află în prezent la Muzeul de Artă Modernă – Centrul Georges Pompidou.
Valentina IANCU (n. 1985) are studii de istoria artei şi teoria imaginii. Practica sa este hibridă, bazată pe cercetare, împărţită între activităţi editoriale, educaţionale, curatoriale sau de management şi orientată spre solidaritate, activism şi artă politică. După aproape un deceniu de activitate în cadrul Muzeului Naţional de Artă al României, unde s-a ocupat de îngrijirea patrimoniului de artă românească modernă şi a semnat o serie de expoziţii de anvergură, lucrează acum independent, între Bucureşti şi Berlin. Publică frecvent studii de istoria artei în reviste din ţară şi din străinătate, iar din 2011 scrie pentru Revista Arta.
Brauner. Pictorul clarvăzător, de Valentina Iancu (fragment)
— Zilele astea mi sa înfățișat un autoportret desfigurat, ca și cum am fost împușcat în ochi, dar am supraviețuit. Celălalt ochi era deschis spre infinit.
— Sunt mulți ochi în arta ta, fascinant, spuse Peggy, evident încântată de discuție.
— Sunt mulți ochi, multă orbire. O orbire spirituală atât de caracteristică omului modern. Orbirea sufletului poate fi o explicație pentru antisemitismul care crește de la an la an, mormăi Victor cu privirea îndreptată spre podea, aproape ca pentru sine. Știu că explicația asta spirituală e mai complicată.
— Orbirea… Orbirea… Ochii, ochii suprarealiști care văd lumea altfel! Ochii sexuali, ochii interiori, ochii tuturor sunt esența suprarealismului, dragă Peggy. De ce nu cumperi aceste picturi? Văd că le sorbi din priviri. Te sfătuiesc să te repezi la mina de aur din fața ta.
Peggy a cumpărat trei lucrări și a promis să revină. Ia lăsat o parte din bani, tot ce avea în portofel, aproape de un sfert din prețul unei picturi. Voia să facă fotografii ca să le trimită și altor prieteni interesați de arta modernă. Aceeași promisiune i-o făcuse și poetul René Char. Oare vor reuși să vândă mai bine? În orice caz, această vânzare însemna plata chiriei atelierului și a locuinței pentru luna următoare. I sa luat o piatră de pe inimă. Sa apucat să picteze autoportretul la care se gândea înaintea vizitei, cu o stare de liniște interioară pe care nu o mai simțise până atunci. A lucrat peste 16 ore continuu, parcă întro transă, până când sa trezit cu Margit la atelier, supărată foc de această absență. Victor a rămas înmărmurit când a văzuto în pragul ușii. Șia dat seama că a uitat complet de trecerea timpului. Șia încălcat promisiunea de a o anunța când rămâne peste noapte la atelier.
— Dacă continuăm așa, o să divorțez! a răbufnit Margit după ce a trântit furioasă ușa, mai să o scoată din țâțâni. Îți bați joc de tinerețea mea, tu nu ai o relație cu mine, ci cu picturile tale. Arta e totul pentru tine, e mai mult decât poate să suporte orice om sănătos la cap.
— Iartămă, Margoutza, iubirea mea, iartămă, te rog. Mam prins în acest autoportret pe care nici nu mai știu când am început să-l pictez. Mia apărut o viziune cu mine, cu mine ciclop, acest ochi enucleat reprezintă vederea mea umană pe care la un moment dat o so pierd. Probabil chiar fizic, exact ca în acest tablou.
— Ești nebun, Victor, nu are niciun sens. Ai nevoie de somn și mâncare ca orice om, începi să delirezi. Sau ai început să te droghezi și singur în atelier? Parcă mirosea a hașiș pe scară.
— Ascultămă, Margit, și uităte bine. Aici sunt eu fără ochiul care vede și înțelege lumea asta. Fără ochiul politic, îmi va rămâne ochiul metafizic și o vedere unică spre interior. O să mă împlinesc doar după un eveniment tragic.
— Vrei să îți scot eu acum un ochi ca săți împlinesc profeția? Ca să putem trăi împreună? Pentru că eu așa nu mai pot. Ai idee ce dată e azi?
— Oh, Margoutza. Știi doar că nu sunt bun la lucrurile astea. Știu că e ziua în care miam văzut viitorul. Ziua în care am vândut primele tablouri în America, deci putem să rămânem la Paris. Sunt în sfârșit un pictor colecționat, ai un soț de care poți fi mândră!
— Pe care nul văd la față. Ce mai soț!
Brauner. Pictorul clarvăzător, de Valentina Iancu, Editura Polirom, 2024, col. „Biografii romanțate”
Scrie un comentariu