Lecturile lunii septembrie 2026

Câteva noutăți

Ne-am liniștit și cu Nobelul de anul ăsta, l-a luat Anne Carson, poetă, eseistă, traducătoare și clasicistă canadiană (ne pare rău tuturor pentru Margaret Atwood, slabe șanse să-l mai prindă de-acum). În română a apărut anul trecut romanul în versuri Autobiografia roșului în traducerea lui Bogdan-Alexandru Stănescu la Anansi. World Fiction. Într-un interviu recent din seria „Bibliotecă de scriitor” realizată de Ema Cojocaru, Bogdan-Alexandru Stănescu mărturisea că nu a fost un volum cu mare succes la public, e de văzut dacă acest premiu va schimba lucrul ăsta, iar ieri, imediat după acordarea premiului, a declarat pentru RRC că urmează să mai apară alte două volume ale autoarei, Eros the Bittersweet și The Beauty of the Husband.

Tot la categoria premii literare, în septembrie am mai avut și anunțarea listei scurte pentru Booker Prize: The End of Everything, M. John Harrison; The Disappearers, Marlon James; Black Bag, Luke Kennard; May We Feed the King, Rebecca Perry; The Things We Never Say, Elizabeth Strout; John of John, Douglas Stuart. Dintre cele șase romane de pe listă, trei sunt deja în curs de traducere în limba română, toate la Editura Trei: The Things We Never Say, Elizabeth Strout; The Disappearers, Marlon James și John of John, Douglas Stuart.

Iar în spațiul literar francez a fost mare scandal la Academia Goncourt după ce un roman selectat în lista lungă a fost depistat ca fiind scris cu AI. Long story short, romanul C’était ça ou mourir al scriitorului canadian de origine haitiană Thelyson Orelien, unul dintre bestsellerurile care au marcat noul sezonul literar francez și care a mai fost inclus pe listele premiilor Femina și Médicis, se pare că ar fi fost scris într-o mare măsură produsul cu ajutorul inteligenței artificiale. Academia Goncourt și-a justificat gestul invocând și alte cazuri de plagiat de care s-a făcut vinovat scriitorul în trecut. Pe lista scurtă a Premiului Goncourt, anunțată pe 6 octombrie, au mai rămas opt romane: Boris Bergmann – Minotaure (Albin Michel); Sonia Devillers – Le Fabuleux Piano (Robert Laffont); Anne Godard – Nous aussi (Actes Sud); Yannick Haenel – La Solitude des professeurs est infinie (Gallimard); Philippe Jaenada – L’Inconnue du quai de Javel (Flammarion); Clémentine Mélois – Choses que je croyais perdues (L’Arbalète / Gallimard); Sylvain Prudhomme – De l’autre côté du lac (Minuit); Olivier Rolin – La Guerre éternelle (Gallimard). Lista finaliștilor va fi anunțată pe 27 octombrie (vor rămâne patru romane), iar câștigătorul va fi anunțat pe 3 noiembrie, după întâlnirea tradițională a membrilor juriului la Restaurantul Drouant din Paris.

Și, tot de la premiile literare franceze, anul acesta pe lista Prix Médicis Etranger se află și romanul Camping de Lavinia Braniște. Lista scurtă va fi anunțată pe 15 octombrie, iar decernarea premiului va fi pe 2 noiembrie. 

Toamna literară românească a început în forță, cu un septembrie plin de noutăți și evenimente literare frumoase. Am avut Nordic Fest la București, 5 zile cu autori și discuții despre literatura nordică, o lansare care va rămâne legendară a revistei Matca și a imprintului Type-M (un eveniment pentru care s-a închis bucățica din Str. Edgar Quinet unde este librăria Cărturești and Friends și unde am petrecut o seară minunată printre prieteni cititori) și NOD Festival la Brașov. 

În cadrul Nordic Exposure am avut ocazia de a modera un club de carte la care invitată a fost scriitoarea daneză Annette Bjergfeldt, autoarea romanului apărut anul acesta la Humanitas Fiction în traducerea Flaviei Teoc, Cinematograful călător al domnului Saito. A fost un eveniment foarte cald și emoționant, autoarea s-a deschis față de cititori așa cum e dificil s-o faci la lansările „tradiționale” în care lumea încă nu a citit cartea. 

Ce-am citit în septembrie 

Prima carte terminată a lunii septembrie a fost chiar Cinematograful călător al domnului Saito de Annette Bjergfeldt (trad. rom. Flavia Teoc), un roman luminos și plin de speranță (cât de poate de departe de spiritul literaturii nordic noir cu care ne-am obișnuit din crime fiction). Mi s-a părut o carte pentru vremurile de azi când pare că tot ce ne dorim e să găsim o insulă îndepărtată și o comunitate în care viața simplă să fie în continuare o posibilitate. Exuberantă, senzorială, foarte colorată, sentimentală, populată de personaje excentrice și întâmplări aflate la granița dintre real și fabulos, este o carte lejeră, de evadare, scrisă accesibil și care se citește cu ușurință. 

După o carte exuberantă și luminoasă, a urmat plonjarea în Inima întunericului de Joseph Conrad, următoarea pe lista de Literatură europeană clasică, provocarea pe care mi-am propus-o pentru anul ăsta. Mi-a plăcut mult ca stil literar și ca profuzime psihologică și mi-am notat să revin asupra cărților lui Conrad, dar și asupra altor studii ale perioadei respective, cum ar fi: Fantoma regelui Leopold. Lăcomie, teroare și eroism în Congo de Adam Hochschild sau Remedii disperate. Psihiatria și misterele bolilor mintale de Andrew Scull. Tot în completare am citit și Euforia de Lily King, un roman pe care-l începusem prin primăvară (după ce am citit Regele de Inimă Roșie), dar pe care l-am amânat deliberat pentru luna când voi citi Inima întunericului. Acțiunea din Euforie nu e plasată în Africa colonială, ci în Noua Guinee, însă atmosfera surprinde foarte bine aceeași privire a occidentalului venit să „civilizeze” culturile „primitive”. De data asta personaje sunt trei antropologi din ceea ce s-ar putea numi vârsta de aur a antropologiei culturale și a dezvoltării cercetării etnografice de teren. Autoarea a mărturisit deschis că inspirația pentru protagoista romanului a fost chiar antropologa americană Margaret Mead și un episod biografic al unui triunghi amoros și intelectual. Mi-a plăcut felul în care a fost descrisă în roman cercetarea etnografică, culturile descoperite, alteritatea și privirea asupra alterității. Și mi-a părut bine că am lăsat-o până după Inima întunericului pentru că s-au completat foarte bine.  

Cea de-a treia carte terminată în septembrie a fost, de fapt, una care m-a însoțit toată vara și care are mari șanse să fie dacă nu cea mai bună carte citită anul ăsta, clar printre cele mai bune. Este vorba despre Fotbalul. Lumini și umbre de Eduardo Galeano, o carte-poezie, cu o scriitură splendidă. Nu mi-am închipuit vreodată că voi citi cu sufletul la gură povestirea unor pase de gol de la meciuri de fotbal de pe la 1900 și ceva toamna. Mi-a adus aminte de zilele lungi de vară când jucam fotbal cu băieții în spatele blocului, învățam să dau la gioale, să nu mai lovesc cu cioata, să fentez și să dau craci, zile în care fotbalul nu era competiție, era bucurie, așa cum îl descrie și Eduardo Galeano. Nu mă mai uit demult la meciuri de fotbal și nici nu mai joc, dar mi s-a făcut un dor nebun să mai joc cu bucurie. Pe lângă bucurie și poezie, mi-a mai plăcut la volumul lui Galeano felul în care a completat istoria competițiilor de fotbal și a paselor legendare cu istoria lumii. Fiecare campionat mondial avea un fel de mini-introducere istorică, socială, culturală, literară care completa episoadele microbiste și te făcea să treci prin ultimul secol de istorie a jocului, dar și a lumii. Poate că e o exagerare, dar în momentul ăsta simt că acest volum este una dintre cele mai bune cărți de proză scurtă pe care le-am citit. Și de poezie. 

Tot o demonstrație de virtuozitate artistică a fost și volumul Rebarbor de Alexandru Monciu-Sudinski, o carte ajunsă legendară printre bibliofilii români și care a fost recuperată vara asta de editura Data Group din Timișoara și de scriitorul și editorul Goran Mrakić în colecția „Balkan Express”. Este o carte apărută în anul 1971, în plină cenzură comunistă, și care a fost retrasă la scurt timp după apariție din motive care devin evidente odată ce începi s-o citești. Însă, dincolo de portretul dezumanizant pe care-l face epocii, remarcabil este stilul literar al scriiturii. Cel puțin în partea a doua și a treia cărții, Caractere & Biografii comune, găsești o măiestrie stilistică a stilului oral pe care rar am întâlnit-o. E o limbă care construiește oameni acolo. Îi vezi, îi auzi, le simți ezitările, grimasele, pudorile. E o bucurie că acest volum a fost recuperat și că editorii au redat cititorilor nu doar o carte, ci și istoria fabuloasă a acestei cărți. 

Cu ocazia Nordic Exposure am citit și cea mai recentă traducere în română din seria Black Ice de Yrsa Sigurdardóttir, Priveghiul. Este o carte și o serie care nu seamănă cu primele romanele ale „reginei nordic noir-ului”, fiind scrise într-un stil mai „americanizat” (așa l-am botezat la clubul de carte din septembrie când am discutat cartea), însă mie tot mi-a plăcut. Culmea e că, deși subiectul principal este o înmormântare, a fost unul dintre cluburile la care am râs cel mai mult. Deși nu a fost genul de carte care să mă facă să-mi fie frică s-o citesc seara (cum erau primele romane ale Yrsei sau chiar, mai recent, Prada), mie mi-a plăcut cum a construit povestea (pe două planuri de suspans interconectate), cum a construit relațiile dintre personaje și chiar o desfășurare a acțiunii demnă de „filmele cu proști”, dar care pare justificată de dinamica dintre personaje și trecutul lor. 

Ce urmează în octombrie

Octombrie e, prin tradiție, luna Festivalului Internațional de Literatură de la Iași (FILIT), anul ăsta desfășurat între 21-25 octombrie, printre invitați numărându-se Paul Lynch, David Foenkinos, Parinoush Saniee, Aleksandar Hemon, Elena Alexieva, Éric Chacour, Hallgrímur Helgason, Gabriela Adameșteanu, Simona Antonescu, Andreea Berechet, Iulian Bocai, Lavinia Braniște, Filip Florian, Ioana Pârvulescu ș.a.

Între 15-16 octombrie, va avea loc la București un amplu eveniment omagial dedicat scriitorului Norman Manea la împlinirea a 90 de ani și care va cuprinde mai multe sesiuni de comunicări la Biblioteca Centrală Universitară, Facultatea de Litere și Muzeul Național al Literaturii. 

Tot octombrie a devenit și luna tradițională a campaniei de lectură inițiată de librăriile Cărturești, Cititori pentru scriitori în cadrul căreia 10% din valoarea cărților cumpărate de la raftul de autori români din librării și de pe carturesti.ro în perioada 1-31 octombrie vor fi direcționați către fondul de susținere a Burselor și rezidențelor Cărturești. La cele 6 ediții de până acum, au beneficiat de bursă 33 de scriitoare și scriitori, iar 14 volume din proiectele participante au fost deja publicate și sunt disponibile în librării și pe carturesti.ro.

Cărțile de citit pentru cluburile de lectură ale lunii octombrie sunt Umbra soarelui de Ryszard Kapuściński (pentru clubul Editurii Trei) și Ce am învățat de la Graham Greene de Andrei Gorzo (pentru Clubul cititoarelor și cititorilor de cursă lungă, însă întrucât am citit-o anul trecut o am doar de răsfoit și voi citi, în schimb, continuarea, Sfârșitul aventurii), iar pentru provocarea mea de literatură europeană clasică ar trebui să recitesc Casa Buddenbrook de Thomas Mann, însă știu deja că nu am cum s-o termin și nici nu e o carte pe care s-o citești doar „pentru că trebuie”.