• „Învăţat se cheamă un om care e bucuros să tot înveţe” - Nicolae Iorga

Căutare după eticheta: scriitură

„Istorii despre literatură și orbire”, de Julián Fuks

„Istorii despre literatură și orbire”, de Julián Fuks

O carte mică, cu subiecte mari. Ușor de citit, te face, de multe ori, să o lași din citit și să încerci să păstrezi starea pe care ți-o dau cuvintele. Nu am reușit să-mi dau seama în ce gen ar putea fi încadrată, dar îmi vine în minte un cuvânt care ar putea s-o caracterizeze: inefabil.

Citeste mai mult...
Unde-i adevărul, unde se află adevărata fire a unui om?, despre „Ochii doamnei mele”, de Anthony Burgess

Unde-i adevărul, unde se află adevărata fire a unui om?, despre „Ochii doamnei mele”, de Anthony Burgess

„Ochii doamnei mele”, de Anthony Burgess, mi s-a părut a nu fi tocmai un roman istoric tipic, ci mai mult un foarte bun roman de atmosferă și, în același timp, un experiment de limbaj. În încercarea de a-l reconstrui pe Marele Will, Burgess pornește nu de la evenimente, ci de la cuvinte.

Citeste mai mult...
Un text frumos scris, despre „Istorii despre literatură și orbire”, de Julián Fuks

Un text frumos scris, despre „Istorii despre literatură și orbire”, de Julián Fuks

În stilul său distilat și rafinat, tânărul scriitor brazilian face, de fapt, un elogiu al literaturii, al actului de a scrie, al celui de a-ți construi lumea prin scris, mai ales atunci când pare că nimic altceva în jurul tău nu mai are sens dacă nu îmbraci lumea în cuvinte.

Citeste mai mult...
Dialogul cărților: despre scriitură în „Împărăția cerurilor”, de Emmanuel Carrère și „Memoriile lui Hadrian”, de Marguerite Yourcenar

Dialogul cărților: despre scriitură în „Împărăția cerurilor”, de Emmanuel Carrère și „Memoriile lui Hadrian”, de Marguerite Yourcenar

Un dialog despre scriitură între Emmanuel Carrère și Marguerite Yourcenar: Carrère cu obișnuitul ton zeflemitor și auto-ironic, Yourcenar cu stilul său profund și plin de miez.

Citeste mai mult...
„Ce cauți tu, melcușor?”, despre „Toată lumina pe care nu o putem vedea”, de Anthony Doerr

„Ce cauți tu, melcușor?”, despre „Toată lumina pe care nu o putem vedea”, de Anthony Doerr

Mi-am dorit să citesc „Toată lumina pe care nu o putem vedea”, de Anthony Doerr înainte să știu despre ce e vorba în carte, doar pentru că a luat Premiul Pulitzer în 2015.

Citeste mai mult...
O carte făcută din sclipiri – imagini din „Toată lumina pe care nu o putem vedea”, de Anthony Doerr

O carte făcută din sclipiri – imagini din „Toată lumina pe care nu o putem vedea”, de Anthony Doerr

Dincolo de inefabilul imaginilor create de Anthony Doerr, ceea ce este cu atât mai de apreciat este naturalețea lor. Sunt imagini emoționante, care păstrează emoția gândului fugitiv și a uimirii profunde trăită cu toată ființa.

Citeste mai mult...
O părere deloc măgulitoare despre scriitori, pasaje din „Meseria de romancier”, de Haruki Murakami

O părere deloc măgulitoare despre scriitori, pasaje din „Meseria de romancier”, de Haruki Murakami

Câteva pasaje absolut savuroase din primul eseu din Meseria de romancier, intitulat „Sunt romancierii o specie tolerantă?”, pasaje destul de incomode pentru scriitori.

Citeste mai mult...
Critici despre scriitori, scriitori despre critici…

Critici despre scriitori, scriitori despre critici…

Amos Oz în „Rime despre viață și moarte”, despre ce cred criticii despre scriitori și ce cred scriitorii despre critici...

Citeste mai mult...
Scriitorul diletant și scriitorul bun

Scriitorul diletant și scriitorul bun

Julián Fuks despre diferența dintre scriitorul diletant și scriitorul bun, în „Istorii despre literatură şi orbire (Borges, João Cabral și Joyce)”, o foarte frumoasă meditație despre scris, despre lupta zilnică a scriitorului cu cuvintele, despre literatură și viața cuvintelor.

Citeste mai mult...
Scriitura își făurește, până la urmă, propriul adevăr...

Scriitura își făurește, până la urmă, propriul adevăr...

Cea mai interesantă parte a romanului Lizei Dalby, „Povestea doamnei Murasaki” mi s-a părut a fi chiar povestea romanului însuși, a literaturii, a scrisului și a cititorului.

Citeste mai mult...
Moartea-Șahist: Final de partidă

Moartea-Șahist: Final de partidă

Ultima pagină din romanul Ruxandrei Cesereanu, „Un singur cer deasupra lor” mi s-a părut cel mai mișto final de roman de până acum. Poate pentru că mi-a adus aminte de Moartea-Șahist din „A șaptea pecete”, de Ingmar Bergman.

Citeste mai mult...