• „Timpul există ca toate lucrurile să nu se petreacă deodată în același timp” - Albert Einstein

Sonete în oglindă: Shakespeare și Voiculescu

 

Unele dintre cele mai frumoase poezii de dragoste mi se par a fi Sonetele lui William Shakespeare și Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare în traducere imaginară, de Vasile Voiculescu. Eu le-am descoperit în același timp și mi-au rămas în minte într-un neîncetat dialog imaginar. Îmi place, din când în când, să deschid volumele și să citesc la întâmplare un sonet sau mai multe, să mă opresc asupra notițelor și sublinierilor pe care le-am făcut, să fac altele noi... Nu am putut niciodată să le citesc cap-coadă. E prea multă frumusețe în ele.

 

William Shakespeare – Sonetul LVIII (traducere Gh. Tomozei)

William Shakespeare –Sonnet 58 That God forbid, that made me first your slave

Mi-e dat  să-ți fiu doar rob, ascunsă-mi este

plăcerea care-ți dedulcește glasul,

nu jinduiesc minutele aceste,

sunt sluga doar, ce-ți cheltuie răgazul.

O, lasă-mă! În voia ta rămână

cel ce-a fost liber și acum captiv e,

sunt răbdătorul, umbra ta-i stăpână

și n-am, să mă împotrivesc, motive.

Fii unde vreai și vrerea ta e lege,

timpul ți-e dat să-l sfaremi, ai putere

să-ți stăpânești avutul, deci petrece

și iartă-te, dacă-ți aduci durere.

Sunt cel ce-așteaptă, iad am eu în suflet

și binele ori răul nu ți-l judec. 

That god forbid that made me first your slave,

I should in thought control your times of pleasure,

Or at your hand the account of hours to crave,

Being your vassal, bound to stay your leisure!

O, let me suffer, being at your beck,

The imprison'd absence of your liberty;

And patience, tame to sufferance, bide each check,

Without accusing you of injury.

Be where you list, your charter is so strong

That you yourself may privilege your time

To what you will; to you it doth belong

Yourself to pardon of self-doing crime.

I am to wait, though waiting so be hell;

Not blame your pleasure, be it ill or well.

 

Vasile Voiculescu – Sonetul CLXXIII

Vasile Voiculescu – Sonetul CLXXVIII

Te mistuie iubirea? Credeai că-i o păpușă,

Să-ți faci un joc cu toane, ca în copilărie,

Când ea-ți cerea o fire de salamandră vie,

În tainica-i văpaie să arzi făr' de cenușă.

Ea nu stă-n trup: stăpână-a cărnii și-a plăcerii,

Înflăcăratu-i spirit – urgie – le consumă;

Își cată-n noi duh geamăn… și, de-l îmbii cu humă,

Rămâi o biată urnă cu zgurile durerii…

Te ispitește jindul să-mbraci și fericirea

Cum pui, pentru petreceri, o rochie de brocarte?

Dar trebuie-nfruntată cu spaimă, ca o moarte,

Căci ea, ca să pătrundă, îți sparge-alcătuirea,

          Preface în genune lăuntrul tău, anume

          Ca să încapă-acolo, cu ea, întreaga lume…

                        (Sâmbătă, februarie 1955)

Spun unii de un ostrov vrăjit, pe mări, departe…

Corăbiile-n preajmă-i se năruiesc în valuri.

Orice metal din ele se smulge, se desparte,

Sar cuiele și-aleargă să se înfigă-n maluri.

Oh, nu e basm… Cu mine s-a petrecut la fel:

Tot ce-mi încheie firea și cârma drept o ține,

Orgoliosul geniu, voința de oțel

M-au părăsit năuce și s-au lipit de tine.

Dar dragostea îndată le luă la toate locul,

Cu lanțuri fermecate mă ferecă și leagă;

Zvârl ancora la țărmul unde-mi aflai norocul,

Vreau să rămân aicea viața mea întreagă.

          Și ca să nu mai vie din lume nici un rău,

          Oceanele Iubirii revărs în jurul tău…

                        (Vineri, 11 martie 1955) 

Sonete, William Shakespeare, Ed. Pandora M, 2002 (reed. 2015), traducere Gheorghe Tomozei

Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare în traducere imaginară, Vasile Voiculescu, Ed. Humanitas, 2006

Laura Câlțea

Laura Câlțea

Cititoare împătimită, m-am apucat de scris din nevoia de a împărtăși frumusețea adunată în cărți. Mai multe despre mine aici.

0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu