• „A fi viu: să dorești și să fii dorit! Aici e secretul, știința, dibăcia! Să fii pulsație – și inima va bate oricum...” - Mihai Măniuţiu

Secretele mamelor

Orice adolescentă ar fi gata să jure că mama ei nu a fost niciodată o tânără fată, că nu are cum să înțeleagă prin ce trece, ce simte, ce visează, ce vrea și, mai ales, ce nu vrea să facă. Mamele sunt ființe care își petrec viața învățându-ne cum să ne purtăm, ce e bine și ce e rău, ce se cuvine și ce nu… Reguli, reguli, reguli… mamele sunt gardienii regulilor și ai bunei purtări. E imposibil ca mamele să fi fost vreodată ființe care să nu respecte regulile, care să greșească, care să vrea să încalce interdicțiile, care să nu asculte sfaturile celor mari.

Din punctul de vedere al tinerelor fiice, e ca și cum ceva complet inexplicabil s-ar fi petrecut la trecerea de la femeie la mamă, un fel de amnezie totală care nu-ți mai permite să-ți amintești că ai fost odată tânără, că ai iubit, că ai visat, că ți-ai dorit o altă viață, că ai vrut să fii… excepțională.

Dar mamele nu uită, mamele pur și simplu își păstrează foarte bine secretele. Secrete mai mici sau mai mari, secrete rușinoase sau amuzante, secrete întunecate sau nevinovate, fiecare are cufărul ei cu secrete pe care și-l păzește cu strășnicie.

Acțiunea din Păzitoarea tainei, ultimul roman al lui Kate Morton gravitează tocmai în jurul acestor secrete care, la un moment dat, par a dobândi o viață proprie, scăpând vigilenței păzitorilor. O fotografie necunoscută din tinerețea mamei sale o face pe Laurel Nicolson, o celebră actriță britanică, să pornească într-o odisee personală în încercarea de a lămuri misterul care a gravitat mereu în jurul acesteia. 

Laurel a ridicat cartea pe care i-o dăduse Rose și a spus pe un ton mult mai șovăitor decât ar fi vrut:

– Ce ciudat e să vezi ceva de-al ei de dinainte, nu-i așa?

– Dinainte de ce?

– Dinainte de noi, de locul ăsta. Dinainte de a fi mama noastră. Închipuie-ți, atunci când a primit cartea asta, când a făcut fotografia aia cu Vivien, nu avea nici cea mai mică idee că noi eram undeva, așteptând să căpătăm o existență.

– Nu-i de mirare cât de fericită arăta în fotografia aia!

– Te gândești vreodată la ea, Rose? a întrebat Laurel, fără să râdă.

– La mama? Sigur că da!

– Nu la mama. La tânăra aceea, vreau să zic, pe vremea aia era cu totul altcineva, cu o viață despre care noi nu știm nimic. Te gândești vreodată la ea, la ce voia, la ce simțea, a urmat Laurel, aruncându-i o privire sorei sale, la secretele pe care le-o fi avut?

Lumea e o scenă de teatru, recenzie despre Păzitoarea tainei de Kate Morton.

Păzitoarea tainei, Kate Morton, Humanitas, 2014

Laura Câlțea

Laura Câlțea

Cititoare împătimită, m-am apucat de scris din nevoia de a împărtăși frumusețea adunată în cărți. Mai multe despre mine aici.

0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu