• „Nimeni nu-ţi poate procura un sentiment de inferioritate fără consimţirea ta” - Eleonor Roosevelt

Scriitura își făurește, până la urmă, propriul adevăr...

Cea mai interesantă parte a romanului Lizei Dalby, Povestea doamnei Murasaki mi s-a părut a fi chiar povestea romanului însuși, a literaturii, a scrisului și a cititorului. Felul în care romanul se construiește la îmbinarea a trei voințe: a scriitorului, a poveștii înseși și a cititorului.

Eram sleită de puteri, tot căznindu-mă cum să zugrăvesc esența încâlcitelor relații care se înfiripă între femei și bărbați. Eliberată de Genji, după moartea lui, am descoperit că erau atât de multe lucruri pe care îmi doream să le analizez mai îndeaproape, încât scriam din zori până în noapte, fără să mă las abătută nici o clipă. În tinerețe mă ferisem să-l las pe Genji pradă fanteziilor magice, desprinse de realitate. Îl voiam fermecător, dar în același timp credibil. Așa l-au găsit și cititorii mei, judecând după entuziasmul cu care au fost primite poveștile. Vrăjită de Genji, vreme de mai bine de douăzeci de ani l-am privit cum crește, până când, în cele din urmă, am ajuns să mă simt eu însămi doar o unealtă în mâinile ființei lui strălucitoare. Eram eu oare cu adevărat cea care îl modela pe Genji? Sau el se folosea de mine?

Privind înapoi, mi se pare de-a dreptul îngrozitor cum m-am lăsat atunci torturată de îndoieli. Încercam să mă gândesc la prietenii cu care îndrăzneam să vorbesc și despre cele mai ascunse gânduri și, deopotrivă, despre cele mai neînsemnate scrieri ale mele. Dacă aș fi rămas văduvă acasă, nu aș fi sfârșit oare mai rău? La curte reușisem totuși să întâlnesc oameni sus-puși și puternici. Dar, dacă stau bine să mă gândesc, nu cumva mă amăgeam cu bietele mele povești, căutând alinare în niște simple cuvinte? Conștientă de nimicnicia mea, îmi găseam meschină mângâiere doar la gândul că izbutisem să-mi scot vorbe cum că aș fi avut o purtare rușinoasă ori necuviincioasă. Dacă aș fi dus un trai de văduvă, mi-ar fi fost și mai greu să mă țin departe de bârfe. La capătul frământărilor, am ajuns la concluzia că scriitura plăsmuită își făurește până la urmă propriul său adevăr, de una singură.

Viața trăită și viața visată, recenzie despre „Povestea doamnei Murasaki”, de Liza Dalby, pe Bookaholic.ro

Povestea doamnei Murasaki, de Liza Dalby


0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu