• „Pentru a avea o căsătorie fericită, trebuie să-i spui partenerului totul, mai puțin lucrurile esențiale” - Cynthia Nelms

Plăcerea lecturii

 

Nu mi-a plăcut dintotdeauna să citesc. Mama se amuză mereu să povestească cât de greu am învățat să citesc și câte nopți s-a chinuit cu mine repetând întruna literele și cuvintele din abecedar. Și că nu și-a închipuit că vreodată îi va fi imposibil să mă mai oprească din citit.

Acum lectura nu mai înseamnă doar plăcere și timp liber. E o formă de supraviețuire. E un zid de apărare, dar și felul în care am ales să-mi construiesc lumea. Citesc din plăcere și de nevoie (pentru că nu mai pot trăi altfel). Iar plăcerea de a citi este egalată doar de cea de a vorbi despre cărți, despre personaje, despre autori. Biblioteca mea cuprinde cărți de tot felul: de la romane mai vechi sau mai noi, la albume de artă, cărți de istorie și de critică, cărți de memorii și de eseuri, culegeri de poezii și antologii pe teme diverse, până la cărți de știință (fizică, astronomie, științe naturale sau psihologie) și literatură „de consum”. Nu cred că voi putea spune vreodată care este cartea mea preferată, însă pot vorbi oricând despre cărțile care m-au marcat, despre cele care m-au ținut trează noaptea sau pe care, din contră, le-am detestat.

De multe ori m-am aflat în situația de a nu putea explica cuiva de ce citesc. Când mi-este pusă în forma asta brută, întrebarea „de ce citești?” mi se pare la fel de absurdă ca și cum aș fi întrebată „de ce respiri?”. Singurul răspuns posibil (și care nu cred că l-ar convinge pe cel care mă întreabă asta) este: „ca să trăiesc”. Ăsta e un răspuns pe care un cititor pasionat îl înțelege, dar pe care un ne-cititor l-ar considera absurd și, în nici un caz, convingător. Din moment ce el poate trăi fără să citească, oricine poate. Restul sunt mofturi. Însă eu cred că oamenii au nevoie de povești, dintotdeauna au avut și întotdeauna vor avea. Indiferent de forma pe care o iau aceste povești. De la legende și mituri, la romane și filme, la jocuri video sau bancuri.

Deși citesc mult, nu mă număr printre cei care judecă oamenii după numărul de cărți citite sau după faptul dacă citesc sau nu. Nici măcar nu încerc să-i conving să o facă. Într-o formă sau alta, poveștile au felul lor propriu de a ajunge la oameni. În schimb, de fiecare dată când apare ocazia și când contextul o cere, vorbesc cu plăcere despre poveștile pe care le-am citit, despre oamenii sau personajele pe care le-am întâlnit în cărți, despre ideile care m-au entuziasmat și pe care nu le-aș fi putut descoperi singură. Când întâlniți oameni care nu citesc, nu-i disprețuiți pentru asta, gândiți-vă că la ei poveștile încă nu au ajuns. Și că e rândul vostru să duceți povestea mai departe.

Când întâlniți oameni care nu înțeleg de ce nu poți trăi fără să citești spuneți voi povestea, și spuneți-o frumos.

 


Etichete:
plăcerea lecturii

0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu