• „Oamenii vor să afle răspunsuri pe căi cât mai comode, dar nu există drumuri pentru regi, cunoașterea trebuie plătită” - Solomon Marcus

Pe când uriașii nu erau lucru de mirare

Începutul romanului Uriașul îngropat de Kazuo Ishiguro suprinde foarte bine amestecul de realitate aspră și miraculos în care trăiau oamenii din Evul Mediu.

 

Dac-ai fi vrut să găsești un drum șerpuit sau o pajiște liniștită de felul celor ce aveau să aducă mai târziu faima Angliei, ai fi căutat mult și bine. În locul lor, erau kilometri îngregi de pământ părăsit și necultivat; ici și colo, cărări aspre, tăiate cu greu peste dealuri abrupte și mlaștini mohorâte. La vremea aceea, majoritatea drumurilor lăsate de romani erau deja distruse sau năpădite de vegetație, adesea complet luate în stăpânire de natura sălbatică. Râurile și mlaștinile erau acoperite de cețuri înghețate, ce le conveneau de minune uriașilor care pe atunci încă mai trăiau în zonă. Se prea poate ca oamenii care locuiau în apropiere – nu poți să nu te întrebi ce disperare crâncenă i-a putut face să se așeze în asemenea locuri mohorâte – să se fi temut de aceste creaturi, a căror răsuflare icnită se auzea mult înainte să li se ivească din ceață siluetele diforme. Dar asemenea ființe nu erau motiv de uimire. Pe atunci, oamenii le priveau probabil ca pe niște întâmplări ale firii, iar pe atunci existau mult mai multe pricini de îngrijorare. Cum să obții hrana din pământul aspru, cum să nu rămâi fără lemne de foc, cum să oprești boala care îți putea ucide zece porci într-o zi și acoperea obrajii copiilor cu o spuzeală verzuie.

 

Uriașul îngropat, de Kazuo Ishiguro, Ed. Polirom, 2015, trad. Vali Florescu, col. „Biblioteca Polirom. Actual”

Laura Câlțea

Laura Câlțea

Cititoare împătimită, m-am apucat de scris din nevoia de a împărtăși frumusețea adunată în cărți. Mai multe despre mine aici.

0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu