• „The only way to do it, is to do it” - Merce Cunningham

O mustață tratată cu mai mult respect decât ar fi meritat

Andrew Nicoll, despre necesitatea ironiei și despre consecințele grave pe care le poate avea lipsa umorului la momentul potrivit. 

Tare rău îmi pare că nu mai sunt la modă mustățile! În tot Imperiul Austro-Ungar, pe vremea când exista un Imperiu Austro-Ungar, oamenii puneau mare preț pe mustăți. Îți dădeai seama de poziția socială a cuiva după mustățile lui, și nici un bărbat care voia să aibă succes nu putea ieși în lume cu buza de sus golașă. Toți ofițerii imperiului, de la cel mai umil la cel mai important, orice arhiduce și general, până la marele Franz Josef însuși, își măsurau succesul după mustăți. Și chiar acasă, în Germania, știam și noi câte ceva despre mustăți pe vremea aia. Bismark a unit națiunea sub umbra măreței sale mustăți, iar kaiserul de la Berlin, care purta pe cap un coif gigantic din alamă, pe buza de sus avea ceva ce aducea cu o rândunică împăiată. Toată lumea avea mustață. Oriunde te uitai vedeai mustăți.

Acum nu mai contează decât un singur fel de mustață: un flecușteț jalnic, pipernicit și demn de milă, o dunguliță cât un deget deasupra buzei de sus, ca și cum ți-ar curge din nas un firicel anemic de sânge, acel fel de mustață cum vezi la clovnii cu picioare strâmbe și mers crăcănat și la marele nostru conducător. Tinerii din ziua de azi ne-au dezamăgit teribil. Ei ar fi putut împiedica dezastrul ăsta. Ar fi fost de ajuns să facă niște glume pe seama ei, s-o ia puțin în zeflemea: „Asta numești tu mustață? Și bunică-mea poate să-și crească una mai zdravănă!” Puțină ironie și mustața aceea ar fi căzut singură de rușine. Dar nu, a trebuit să ne prefacem cu toții că o luăm în serios. Am tratat mustața asta cu mai mult respect decât ar fi meritat. Și uite unde am ajuns. 

Andrew Nicoll, Dacă citești asta înseamnă că am murit


0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu