• „Nimeni nu-ţi poate procura un sentiment de inferioritate fără consimţirea ta” - Eleonor Roosevelt

Munca mea era un act de iubire

Roman preponderent narativ, Recolta, de Jim Crace, abundă în minunate descrieri de natură. Alături de fragmentul pe care l-am intitulat Adevărata fericire, mi-a mai plăcut foarte mult fragmentul de mai jos în care munca pământului se amestecă cu iubirea, cu ideea de libertate, dar și cu cea de înrădăcinare. Părând a se ghida după norme milenare, viața la țară își are regulile ei proprii, iar natura nu este la fel pentru toți oamenii.

 

Când am ajuns prima oară în locurile astea, nu am creut chiar că mi-a pus Dumnezeu mâna în cap, dar mi-am zis că mi se dă o șansă pe care nu ar trebui s-o pierd – un mijloc cinstit de a-mi câștiga libertatea și un țel. Un sol fertil! Nu mai văzusem niciodată un cer și un pămân atât de generoase. Țin minte prima săptămână, când – fiind încă servitorul conașului – am mers prin sat până la marginea pădurii fără să îndrăznesc să intru în ea, dar atingând tot ce-mi ieșea în cale. Găsisem o comoară. Îmi amintesc că mi-am lipit nasul de un copac și am fost surprins de dulceața străveche a scoarței. Știu că mă opream să studiez furnici, fără să bănuiesc ce munci de furnică mă așteptau. Știu că am cules o floare să mi-o pun la pălărie. Apoi am văzut-o pe Cecily și am întrezărit o șansă de a-mi construi un viitor aici. Am curtat-o lucrând cot la cot cu ea pe ogor, potolind foamea pământului ei. Munca mea era un act de iubire. Mușchii mei neobișnuiți cu munca au crescut și m-au durut pentru ea. Mi-am pus umărul la plug pentru ea. M-am făcut tare ca tovalul pentru ea. Nu aveam de ales. La țară lumea e gâlcevitoare. Mereu îți caută pricină. Vrea să împartă cicatrice și vânătăi. Vrea să îți tăbăcească palmele și să-ți arunce nisip în ochi. Vrea să zgârie mâinile și picioarele cu spini și ciulini de fiecare dată când te abați de la calea pe care ai ales-o. Dar tocmai asta îmi plăcea la viața din sat, felul în care ne luptam să răzbim într-o încleștare cu o lume vie și nestatornică, o lume care, în locurile din care veneam eu și conașul Kent, nu ni se arătase decât în forma buruienilor care ieșeau întâmplător prin crăpăturile pietrelor sau pe tarabele din piață, unde se vindeau produse de la țară, deja coapte, aduse ca prin minune de Dumnezeu știe unde. Nu conta dacă ploua sau dacă vântul sufla zi și noapteîîn oraș. Ne puneam chipiul pe cap. Ne închideam bine ușile și ferestrele. Vremea nu era o amenințare pentru noi. Pe atunci, soarele nu ne era nici prieten, nici dușman.

 

Am scris mai multe despre Recolta pe Bookahlic: Cine seamănă vânt, culege furtună.

Recolta, de Jim Crace, Ed. Allfa, 2015, trad. Iulian Curuia, colecția „Strada Ficțiunii”

Laura Câlțea

Laura Câlțea

Cititoare împătimită, m-am apucat de scris din nevoia de a împărtăși frumusețea adunată în cărți. Mai multe despre mine aici.

0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu