Libertatea drumețului de cursă lungă

Aflat într-un pelerinaj personal în care și-a propus să străbată Anglia pe jos de la sud la nord, Harold Fry, un pensionar care nu făcuse nimic neobișnuit toată viața, descoperă incredibilul lux al libertății de a nu se grăbi și plăcerea de a privi lumea și oamenii.  

Domnul cu păr argintiu își mușcă buzele, ca și cum ar fi vrut să stăvilească o avalanșă de dureri.

Harold și-l imagină pe peron, în costumul lui elegant, fără să se deosebească de ceilalți. Probabil că așa era în toată Anglia. Oamenii cumpărau lapte, făceau plinul la mașină expediau scrisori. Dar ceea ce nu știau decât ei era greutatea îngrozitoare a secretului pe care îl purtau în suflet. Efortul inuman pe care îl făceau uneori ca să fie normali, ca să participe la lucrurile care păreau ușoare și obișnuite. Singurătatea lor. Impresionat și plin de umilință, împinse spre el șervetul din hârtie.

– Eu, unul, i-aș cumpăra alți teniși, zise Harold.

Îndrăzni să ridice privirea spre domnul cu păr argintiu. Pupilele lui erau de un albastru spălăcit; albul ochilor era atât de roz, încât părea inflamat. Harold simți un junghi în inimă, dar continuă să-l privească. Preț de o clipă, rămaseră amândoi nemișcați, fără să scoată o vorbă, până când Harold simți un fel de ușurare care îl făcu să zâmbească. Înțelese că, mergând pe jos ca să plătească pentru greșelile făcute, învăța să accepte și ciudățeniile altora. Ca drumeț, se afla într-un loc unde totul, nu numai câmpul, era deschis. Oamenii se simțeau liber să vorbească, iar el se simțea liber să asculte. Și, la plecare, să poate puțin și din ei.

Incredibilul pelerinaj al lui Harold Fry, de Rachel Joyce, Ed. Litera, 2014, trad. Petru Iamandi, col. „Premium”

Am scris pe larg despre carte pe Bookaholic: Lumea, la pas.