• „Simplitatea este accesul la esenţă” - J.W. Goethe

Frânturi de viață

Când a fost ultima oară când, în drum spre serviciu, spre școală sau, pur și simplu, în orice drum, ai stat puțin locului și te-ai uitat la oamenii pe lângă care treci? Nu ca să-i judeci după îmbrăcăminte, după comportament sau după expresia feței, ci doar ca să-i vezi, să cunoști, să încerci să înțelegi ce se întâmplă cu ei, și cu tine totodată?

Cam asta am simțit eu că face Anca Vieru în volumul ei de proză scurtă, Felii de lămâie: că observă, cu o privire caldă și înțelegătoare, diversitatea umană în multitudinea ei de ipostaze, banale și extraordinare totodată. Am simțit asta încă dinainte să ajung la o povestire intitulată Nimic despre Olimpia și în care personajul principal chiar asta face: în drum spre birou se uită la oamenii pe lângă care trece, uneori aceiași în fiecare zi, cu dorința de a-i vedea și de a-i cunoaște. E un exercițiu bun pe care-l putem face și noi câteva ore pe zi și nu numai în literatură, ci chiar în viața reală.

 

Diminețile mele identice, cu alergătura spre stația de metrou fără să privesc în dreapta sau în stânga, cu drumul în metrou atârnată de bară, înghesuită între respirații fierbinți și respirații reci, își schimbă ritmul când ies la suprafață în piața cea mare, fiindcă doar aici și doar de puțin timp, cu ochii la culoarea roșie a semaforului, aud gândurile celor din jurul meu.

Și am noroc, asta e intersecția în care pietonii așteaptă cel mai mult la semafor.

Oameni diverși în jurul meu, roiuri de gânduri care se amestecă dacă nu-s atentă, așa că mă fixez în fiecare dimineață la o singură persoană. La ora asta sunt cam aceiași oameni, pe mulți îi știam deja din vedere, dar e o mare diferență acum, când le aud gândurile. Uite, femeia cu coc și cu aspect de gospodină desăvârșită compune aceeași poezie în fiecare zi, o uită însă când ajunge la serviciu, am învățat-o pe dinafară, doar am auzit-o de atâtea ori, aș putea s-o scriu și să i-o dau, dar nu, și-ar închipui că sunt nebună.

Nu prea știu ce să fac cu darul ăsta, și oricum nu aflu decât chestii minore, pe aici nu trec cei ce schimbă destinele omenirii sau măcar indicii bursieri.

Uite-o pe tânăra aceea roșcată, se îmbracă mereu cu gust, are cu siguranță un șifonier plin cu taioare de toate culorile, e prezentabilă, părul ei roșcat, de fapt, un șaten cu irizații acaju, are luciul pe care numai profesioniștii într-ale coafurii știu să-l dea, apare rar pe aici, pesemne vine mai des cu mașina, gândurile ei mă intrigă însă, mereu aceleași, rapoarte la serviciu, avizări, întruniri cu șefii, indicații pentru echipa ei, dar nimic personal, am ascultat atâta timp și nu știu dacă e măritată, dacă are copii, dacă iubește, mereu aceleași gânduri, dor cifrele din rapoarte diferă. Și culoarea taiorului. /…/

Gata, acum culoarea verde a semaforului, traversăm cu toții și nu mai aud nici un gând, sunt acoperite de zgomotele de pași, de fâșâitul stofelor și de scârțâitul pantofilor. Reintru în diminețile mele identice, doar câteva minute sunt diferite în fiecare zi, dar câteva minute înseamnă mult, gândurile zboară atât de repede, iar mâine se transformă repede în azi și ajung iar în piața cea mare, la semaforul unde pietonii așteaptă cel mai mult în orașul nostru.

 

Pe Bookaholic am scris pe larg despre Felii de lămâie, de Anca Vieru.

Felii de lămâie, de Anca Vieru, Ed. Polirom, 2015, col. „Ego. Proză” 


0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu