Cine poate calcula orbita propriului său suflet?

Oscar Wilde și reflecțiile lui amare în singurătatea închisorii din Reading... 

Cel puțin o dată în viață fiecare dintre noi merge alături de Cristos la Emmaus. /…/

Lumea arată spre închisoarea din Reading și spune: „Iată unde te duce viața de artist”. Ei bine, te-ar putea duce și-n locuri mai rele. Oamenii mai pragmatici, pentru care viața este o speculație iscusită ce depinde de un calcul atent al mijloacelor și al metodelor, știu întotdeauna încotro se îndreaptă, și se îndreaptă într-acolo. Ei încep cu dorința de a fi paracliseri și, în orice mediu ar ajunge, ei reușesc să fie paracliseri și nimic mai mult. Un om a cărui dorință este să fie ceva separat de el însuși, să fie membru al Parlamentului, sau un băcan de succes sau un avocat de vază, sau judecător, sau ceva la fel de plicticos, reușește invariabil să fie ceea ce vrea să fie. Asta e pedeapsa lui. Cei care vor o mască sunt nevoiți s-o poarte.

Cât despre forțele dinamice ale vieții și cei în care se întrupează aceste forțe dinamice, cu ei lucrurile stau altfel. Oamenii care nu doresc decât împlinirea de sine nu știu niciodată încotro se îndreaptă. Nu au cum să știe. Într-un anumit sens este, desigur, necesar, cum spunea oracolul grecesc, să te cunoști pe tine însuți. Aceasta este prima realizare a cunoașterii. Dar să recunoști că sufletul unui om este de necunoscut este realizarea ultimă a Înțelepciunii. Misterul final ești tu însuți. După ce pui soarele în balanță și măsori treptele lunii și zugrăvești stea cu stea harta celor șapte ceruri, mai rămâi tu însuți. Cine poate calcula orbita propriului său suflet? 

De Profundis, Oscar Wilde