Ce portret ne fac, în ochii noștri și ai celorlalți, cărțile pe care le adunăm în timpul vieții? Poate fi biblioteca proprie un autoportret?
În salon, se opri lângă rafturile pline de cărți. O idee, atât de evidentă încât părea prostească, o izbi: alegerea acelor volume retrasa, într‑un mod stupid de exhaustiv, întreaga ei viață. Pe rafturile de sus erau înghesuite cărțile din vremea studiilor ei de filosofie la universitatea din Nisa. După această etapă, întreruptă de nașterea copilului, veneau alte titluri. Foarte sincer, ea sperase, pe atunci, să devină o mamă ideală, să‑i ofere fiicei sale tot ceea ce volumele scrise de psihologi onorabili propuneau drept benefic și modern... Rafturile următoare adăposteau cărți tehnice: contabilitate, drept comercial, cataloage de băi, manuale pentru instalatori. Unele cărți care se strecuraseră printre aceste lucrări profesionale arătau, de altfel, cu cât de puțină seriozitate își privea ea, la început, munca în magazin: o broșură despre puterea mineralelor (vestigiu al perioadei sale ezoterice), cărți de bucate, câteva albume despre „frumusețea plastică a corpului“ cu fotografii și descrieri de exerciții fizice.
Doamna Baroncelli parcurgea titlurile, dar bilanțul era deja anunțat: viața ei condensată. Bibliografia vieții ei.
Călătoria unei femei care nu se mai temea de îmbătrânire, Gabriel Osmonde
Scrie un comentariu