• „Când ai un copil, ești părinte. Când ai doi, ești arbitru” - David Frost

Anii ´90 și rockerii din Romană

Încet, încet, prin romane contemporane și memorialistică, Bucureștiul începe să prindă o nouă identitate, diferită de cea pe care o avea în cărțile citite în școală (de la Gheorghe Crutzescu la Mircea Eliade sau Camil Petrescu). Iar imaginea asta modernă e cu atât mai etorogenă cu cât peisajul urban e în continuă schimbare. Astfel că descrierea zonei de lângă metroul de la Piața Romană așa cum era la începutul anilor ´90 pare mai mult fictivă, decât reală în contextul actual (azi există acolo Paul, KFC, La Plăcinte, Nescafé și McDonalds). Pasajul face parte din recent apărutele amintiri din liceu ale lui Paul Slayer Grigoriu, ce poartă numele Cronicile vulpii.   

 

Pe lângă prietenii din liceu, mă apropiasem în cei doi ani de când eram rocker și de grupul care se strângea pe vremea aceea la gura de metrou din Piața Romană.

În inima Bucureștiului, la mijlocul distanței dintre Piața Universității, care poate fi socotită centrul cultural al orașului, și Piața Victoriei, centrul administrativ, se găsește Piața Romană. Străbătută de imensul Bulevard 1848, împărțit în mai multe segmente, era atât în apropierea locuinței mele, cât și a liceului. Stația de metrou ce-i purta numele nu era chiar în Piața Romană, ci un pic mai înspre Universitate. La una dintre ieșiri se aflau cofetăria Casata și o cârciumă, numită pe atunci Grădinița și cunoscută ca punct de întâlnire al rockerimii bucureștene. Pe lângă Grădinița erau, pe marginea trotuarului, un fel de garduri de piatră, unde, cel puțin teoretic, ar fi trebuit să fie sădite flori. Pe acestea, ca și pe gardul metalic ce despărțea același trotuar de strada cu circulație intensă, se așezau obișnuiții acestor locuri. Cu timpul, și-au făcut apariția vânzătorii de casete și alte „accesorii” rockerești.

Începând cu ora trei după-amiaza, vedeai zona umplându-se de tricouri cu Metallica, Slayer și Sepultura, de inele cu capete de mort, brățări, ținte și plete. Aici se strângeau celebrii rockeri din Romană. Erau mai multe grupuri, dar toți veniți pentru același scop: să stea împreună cu cei care ascultau aceeași muzică, să discute despre ea și despre ideile ce-i dădeau naștere, să facă schimburi de postere sau de casete, să bea câte o bere sau o vodcă. Unii se mai băteau, dar cei mai muți erau pașnici. Încet-încet au apărut printre ei – uneori chiar desprinși dintre rockeri – punkerii, care au grupat în jurul lor și diferiți prieteni de prin cartiere (cocalari, mai pe șleau) și au devenit, cu timpul, dușmanii de moarte ai rockerilor.

 

Cronicile vulpii: Amintiri din liceul anilor ´90, de Paul Slayer Grigoriu, Ed. Publica, 2015, col. „Narator”

Laura Câlțea

Laura Câlțea

Cititoare împătimită, m-am apucat de scris din nevoia de a împărtăși frumusețea adunată în cărți. Mai multe despre mine aici.

0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu