• „La littérature ne permet pas de marcher, mais elle permet de respirer” - Roland Barthes

Adevăr și minciună în ficțiune

 Într-adevăr, romanele mint – ele nu pot face altceva –, dar acesta este doar un aspect al problemei. Celălalt este că, mințind, ele transpun un adevăr ciudat care poate fi exprimat doar disimulat și protejat, deghizat în ceva ce nu există, de fapt.

Ficțiunile sunt scrise și citite pentru ca oamenii să trăiască viețile pe care nu se resemnează să nu le aibă. În orice roman clocotește un nonconformism, se zbate o năzuință.

Romanele nu se scriu pentru a povesti viața, ci pentru a o transforma, adăugându-i ceva în plus.

Viața reală trece, fără a putea fi oprită, și e incomensurabilă; un haos în care fiecare poveste se amestecă cu toate poveștile, de aceea nu începe și nici nu se sfârșește vreodată. Viața ficțiunii este un simulacru în care acea amețitoare dezordine devine ordine: organizare, cauză și efect, început și sfârșit.

Romanele au un început și un sfârșit și chiar în cele mai incomplete sau mai nereușite dintre ele, viața are un sens pe care-l putem percepe, fiindcă ele ne oferă o perspectivă pe care viața adevărată, în care suntem cufundați, ne-o refuză în permanență.

Adevărul unui roman depinde de propria lui capacitate de convingere, de forța comunicativă a fanteziei, de puterea magiei lui. Orice roman bun spune adevărul și orice roman prost minte.

Ficțiunea ne completează pe noi, ființe mutilate cărora ne-a fost impusă atrocea dihotomie de a avea o singură viață, dar dorindu-ne și imaginându-ne mii de alte vieți.

Acesta este adevărul regăsit în minciunile ficțiunilor: minciunile care suntem noi, cele care ne consolează și ne despăgubesc pentru nostalgiile și frustrările noastre.

Ce încredere putem avea în mărturiile pe care le oferă romanele despre societatea care le-a produs? Oare așa erau oamenii aceia? Da, așa erau, în sensul că așa își doreau să fie, așa iubeau, sufereau și se bucurau de viață.

Aceste minciuni nu prezintă viața, ci demonii care îi făceau să se revolte, visele cu care se îmbătau pentru ca existența lor să devină mai suportabilă.

O epocă nu-i existența populată doar cu ființe în carne și oase, ci și cu fantasmele în pielea cărora trec aceste ființe spre a sparge barierele care-i frustrează și le limitează existența.

Minciunile din romane nu sunt nicicând gratuite: ele luptă împotriva neajunsurilor vieții.

Mario Vargas Llosa, Adevărul minciunilor


0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu