• „Există în oameni mai multe lucruri de admirat decât de dispreţuit” - Albert Camus

A fost odată un vas mic și șubred care a plecat să exploreze Polul Sud

La finalul anului trecut au apărut la Editura Frontiera două cărțulii pentru copii (dar nu numai) care încearcă să recupereze figura unui savant român despre care am auzit, dar, de fapt, nu știm prea multe: Emil Racoviță. Este vorba despre Străbunicul meu, Emil Racoviță, de Andreia Petcu, și Spre Polul Sud, de Emil Racoviță, ambele cu ilustrații de Eugen Berlo. 

Eu le-am citit cu mare plăcere, sunt cărți foarte frumoase, fiecare în felul său. Mi-a plăcut în mod deosebit Spre Polul Sud, relatarea expediției vasului Belgica către Antarctica, făcută chiar de Emil Racoviță. Într-o limbă română foarte frumoasă și într-un stil hâtru și înduioșător, m-a cucerit încă de la prima frază: „Iubesc dobitoacele, le iubesc pe toate; nu e lighioană, oricât de urâtă și de respingătoare ar fi, care să nu aibă drept la întreaga mea simpatie.” Eu, trebuie să recunosc sincer, nu le iubesc chiar pe toate, am încă niște probleme cu gândacii de bucătărie, păienjenii și alte câteva târâtoare (cam toate, de fapt, mai puțin gărgărițele). 

Curiozitatea lui Emil Racoviță și iubirea lui pentru natură și animale sunt molipsitoare, iar observațiile sale, în care ghiceșit atât ochiul atent al omului de știință, cât și bonomia și veselia omului de omenie pur și simplu, sunt de-a dreptul delicioase (vezi capitolul „Pinguinii din Strâmtoarea lui Gerlache”). Pentru ilustrare am ales un scurt pasaj descriptiv al Antarcticii (cap. „O fotografie în cuvinte”), care sper să vă convingă de frumusețea întregii cărți:  

Aș vrea să am darul vorbei sau al penelului, pentru a vă putea da o idee despre aspectul fermecător al acestor regiuni când marea e lină, cerul senin și soarele voios. Față de realitate, fotografiile acelor locuri nu sunt decât niște caricaturi, căci ceea ce deosebește peisajul polar de toate celelalte peisaje e finețea coloritului, e limpezimea aerului, e dulceața tonurilor, pe care fotografia nu poate să le reproducă. 

În adâncimea nesfârșită a văzduhului ceresc, albastrul se subțiază în palide tonuri, iar între el și întunecimea mișcătoare a valurilor mării se desfășoară alba priveliște a țărilor muntoase, sleite în zaua lor de gheață. Munți uriași înalță în aer piscuri învăluite în troiene sclipitoare, iar în poale poartă ghețari măreți, ce umplu văile cu masele lor străvezii și pătrund în mare cu frunți prăpăstioase brăzdate de albastru. Ici, colea, răsar din albeață turnuri negre, cernite catedrale, întunecate ziduri de stânci fioroase, și în limpedea atmosferă polară ele par, cu dimensiuni exagerate, amenințătoare fortărețe ale unei împărății legendare. În lumina aurită a soarelui, gingașe tonuri se joacă pe vârfurile de piscuri, plutesc pe văile argintii ale ghețarilor, se ascund în prăpăstiile troienite. În mijlocul mării, încet și măreț plutesc munți de gheață, albi în soare și albaștri în umbră; la picioarele lor, apa înverzește în unde de safir și valurile pătrund zgomotoase în grotele lor sinilii și ies acoperite de spumă argintie. Iar în golfurile și tăieturile coastelor, alți munți de gheață, prinși de fund, se înșiră ca monstruoase nave, în porturi de marmură albă. 

Și, oriunde te uiți, fie în cer, fie în apă, fie în țările muntoase, totul e limpede și clar, luminos și dulce, armonios ca formă și culoare. 

Și, pentru copiii de toate vârstele cu spirit de aventură, crescuți cu romanele lui Jules Verne, exploratori ai lumii și ai literaturii, și pentru toți cititorii care se visează mari exploratori, o încheiere apoteotică:

Au fost odată nouăsprezece oameni care au plecat pe un mic și șubred vas, ca să exploreze Polul Sud. Ei nu erau nici bogați, nici puternici, nici renumiți - dar erau conștienți de ceea ce se duceau să facă și știau ce-i așteaptă. și ajunși acolo, au făptuit greșeli și au fost prada slăbiciunilor omenești - dar au lucrat cât au știut mai bine și au făcut tot ce au putut. Și s-au întors șaptesprezece, zicându-și că moartea celor doi sărmani tovarăși și propriile lor suferințe nu vor fi fost cu totul zadarnice, căci au putut adăuga o mică pietricică la edificiul științei, la acest focar de lumină, de adevăr și de dreptate, ce călăuzește omenirea spre timpuri mai bune. 

Spre Polul Sud, de Emil Racoviță, il. Eugen Berlo, Ed. Frontiera, 2019
Străbunicul meu, Emil Racoviță, de Andreia Petcu, il. Eugen Berlo, Ed. Frontiera, 2019

Laura Câlțea

Laura Câlțea

Cititoare împătimită, m-am apucat de scris din nevoia de a împărtăși frumusețea adunată în cărți. Mai multe despre mine aici.

0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu