Serile Italiene: „Hoțul de merinde”, de Andrea Calogero Camilleri
Marți, 17 februarie, de la ora 18.00, la Librăria Humanitas Kreztulescu, va avea loc o nouă ediție a Serilor Italiene, pornind de la romanul lui Andrea Calogero Camilleri Hoțul de merinde.
Sărbătorile au trecut demult, am reuşit să supravieţuim sesiunii de iarnă, ne-am bucurat de vacanţa ce a urmat, acum ne întoarcem la lucru. Drept urmare, vă invităm din nou alături de noi, în fiecare lună, la Libraria Humanitas Kretzulescu, pentru o nouă serie de Seri Italiene.
Dezbaterea de marţi pleacă de undeva din Sicilia, de la scriitorul de romane poliţiste Andrea Camilleri şi de la volumul său, Hoţul de merinde. Alături de voi şi de cei trei invitaţi, George Arion, Stelian Țurlea și Alexandra Florescu, vom „ancheta” romanul poliţist în ziua de azi, atât în România cât şi peste hotare.
Vă aşteptăm!