Seri de Poveste
Pe parcursul a cinci seri, copii și părinți sunt așteptați în mansarda librăriei Cărturești din strada Verona, începând cu orele 19.00, pentru a lua parte la numeroase momente interactive, pline de învățăminte și de surprize. Fiecare seară este una specială, cei mici fiind invitați să ia parte la reprezentații diverse: lecturi creative ale poveștilor preferate și chiar interpretări muzicale.
Acest eveniment încurajează lectura și are invitați povestitori actori, artiști și oameni de televiziune care se alătură pro bono acestui proiect: Marian Râlea, Eugen Cristea și Cristina Deleanu, Dana Rogoz, Irene Arsene, Alexandru China Birta, Andreea Ibacka, Mirela Rizea Marinescu, Muzicanţii Voioşi.
Accesul la evenimente este gratuit.