Salonul literar al pisicului ghiftuit | „Ce-am pierdut în foc”, de Mariana Enriquez
„Începute din plăcere și din dorința de a cunoaște alți cititori, cluburile de carte au devenit pentru mine o necesitate. Particip la mai multe cluburi de carte lunar și, de fiecare dată, emoția e aceeași și, totodată, alta, pentru că fiecare astfel de eveniment își găsește specificul deopotrivă în cartea care l-a prilejuit, cât și în oamenii care participă.
Oamenii dau viață cărților, iar cărțile dau viață oamenilor. Sunt cărți în care evadăm, cărți în care trăim și sunt oameni pentru care întreaga lume se învârte în jurul cărților. Pentru astfel de oameni am organizat (încă) un club de carte lunar în sufrageria cochetă de la Le petite bouffe din Cotroceni. Cărțile frumoase aduc în jurul lor oameni și creează comunități, iar discuțiile iscate de cărți au nevoie de un spațiu al lor, dedicat. Un astfel de spațiu inspirator este sufrageria elegantă de la La petite bouffe din Cotroceni. Aici ne-am propus să organizăm lună de lună discuții prietenești pornind de la cărți.
Am denumit aceste întâlniri Salon literar pentru că, pe lângă club de carte, ele vor mai prilejui și întâlnirea cu câte un cititor pasionat, invitat special, care să ne dezvăluie plăcerile intime ale lecturilor sale. Actul lecturii este, prin excelență, intim și subiectiv, dar există o plăcere a redescoperirii cărții care constă în discuțiile cu alți cititori. Vă invit să descoperiți această plăcere și să pășiți în salonul nostru literar.” (Laura Câlțea)
A cincea ediție a Salonului literar al Pisicului ghiftuit se va desfășura marți, 15 ianuarie, de la ora 18.30, când vom discuta cu invitata noastră, Ioana Pelehatăi (jurnalistă la Scena9), despre volumul de proză scurtă Ce-am pierdut în foc, de Mariana Enriquez, apărut la Editura ART în colecția Cărți musai, în traducerea lui Marin Mălaicu-Hondrari.
Numărul de locuri este limitat, iar participarea trebuie anunțată pe adresa de mail catalina.rosu@humanitas.ro