• „Adevărații purtători de frumusețe sunt, pentru mine, întotdeauna ceilalți” - Mihai Măniuțiu

Patrick Ness la Întâlnirile Young Fiction Connection

Patrick Ness la Întâlnirile Young Fiction Connection

Marți, 19 aprilie, de la ora 17.30, dialogăm cu Patrick Ness în cadrul ÎNTÂLNIRILOR YOUNG FICTION CONNECTION.

Autorul va discuta cu fanii săi din România, prin intermediul unei video-conferinţe, despre cartea Chemarea Monstrului, dar și despre primele două volume din Trilogia „Pe tărâmul haosului”: Vocea pumnalului și Pe viață și pe moarte (în curând la Editura Trei). 

Patrick Ness s-a născut în 1971 într-o bază militară unde tatăl său era sergent instructor. A locuit în Hawaii până la 6 ani, apoi încă zece ani în statul Washington. A studiat literatura engleză la University of Southern California. În 1997 i-a apărut prima povestire în revista Genre şi de atunci n-a mai renunţat la scris. „Măcar 1 000 de cuvinte pe zi – orice s-ar întâmpla”. 

În 2008 a publicat Vocea pumnalului, prima carte pentru tineri care i-a adus faima internaţională, urmată de celelalte două părţi din trilogia „Pe tărâmul haosului” şi de romanele Chemarea monstrului (Editura Trei, 2015) şi More Than This (2013). A scris şi literatură pentru adulţi: The Crash of Hennington (2003), Topics About Which I Know Nothing (2005), The Crane Wife (2014).

Patrick Ness este laureat Carnegie Medal, Guardian Children’s Fiction Prize, Booktrust Teenage Prize şi Costa Children’s Book Award. 

Chemarea monstrului, roman dublu câştigător al Carnegie Medal (pentru ficţiune şi ilustraţii), spune o poveste extrem de emoţionantă despre dragoste, pierdere şi speranţă, după o idee a lui Siobhan Dowd, a cărei moarte prematură a împiedicat-o să dea glas poveştii.

Vocea pumnalului este primul volum al trilogiei „Pe tărâmul haosului”, nominalizat la Carnegie Award 2009, câştigător al Guardian Children’s Fiction Prize 2008, James Tiptree Junior Award şi Booktrust Teenage Prize 2008. Un roman în tradiţia Aventurilor lui Huckleberry Finn şi a capodoperei De veghe în lanul de secară, despre un adolescent care fuge, împreună cu câinele său vorbitor, Manchee, spre o lume normală. Chiar dacă asta înseamnă să meargă până la capătul lumii... şi mai departe.

Pe viață și pe moarte este al doilea volum al trilogiei. „Pe tărâmul haosului” este o poveste pasionantă, șocantă și profund tulburătoare despre rezistența în cele mai grele condiții.

ÎNTÂLNIRILE YOUNG FICTION CONNECTION îşi propun să îi aducă cât mai aproape pe adolescenţi şi autorii lor preferaţi, prin intermediul unor video-conferinţe lunare. Proiectul a debutat pe 26 februarie, cu o întâlnire cu Jenny Han (Tuturor băieţilor pe care i-am iubit şi P.S. Te mai iubesc şi-acum). În luna martie, a continuat cu o discuție dinamică cu Leigh Bardugo (Regatul Umbrelor, Regatul Furtunilor, Regatul Luminilor).

Adresa